Redeschiderea procesului penal. la judecarea în lipsă. Art.466 NCPP. Sentința nr. 493/2015. Judecătoria SLATINA

Sentința nr. 493/2015 pronunțată de Judecătoria SLATINA la data de 20-05-2015

ROMANIA

Judecătoria S. Județul O.

Dosar nr._

Sentința penală nr. 493

Ședința publică din data de: 20.05.2015

Instanța constituită din:

Președinte: P. R. I.

Grefier: M. M. C.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror I. Ș. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria S.

Pe rol fiind judecarea cauzei penale având ca obiect cerere de redeschidere a procesului penal conform art. 466 NC.p.p, formulată de către condamnata Ș. E. în prezent deținută în PNT C..

La apelul nominal făcut în ședința publică a lipsit persoana condamnată.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, dupa care se constată că la dosarul cauzei au fost atașate relațiile de la ANP prin care se învederează faptul că numita Ș. E. nu figurează încarcerată în unitățile ANP.

Instanța a întrebat procurorul și apărătorii părților dacă au de formulat cereri noi.

Nefiind formulate alte cereri s-a acordat cuvântul cu privire la fondul cauzei.

Reprezentantul Ministerului Public a solicitat respingerea plângerii ca inadmisibilă întrucât persoana care a formulat plângerea nu se află încarcerată.

I N S T A N T A

Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei S. sub nr_ petenta S. E. a solicitat redeschiderea procesului penal in cazul judecarii in lipsa persoanei condamnate referitor la s.p. 512/2010 a Judecatoriei S..

În motivarea cererii petenta a aratat ca in perioada cand s-a desfasurat cercetarea judecatoreasca se afla cu familia in Spania.

In drept cererea nu a fost motivata.

Analizând actele și lucrările dosarului prin raportare la normele legale incidente în materie instanța reține că cererea de redeschidere a procesului penal in cazul judecarii in lipsa a persoanei condamnate intemeiate pe dispoz art 466 N. Cod de procedura penala este inadmisibila, urmând a o respinge ca atare pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoz art 466 avand ca titlu marginal - Redeschiderea procesului penal în cazul judecării în lipsa persoanei condamnate

(1) Persoana condamnată definitiv care a fost judecată în lipsă poate solicita redeschiderea procesului penal în termen de o lună din ziua în care a luat cunoștință, prin orice notificare oficială, că s-a desfășurat un proces penal împotriva sa.

(2) Este considerată judecată în lipsă persoana condamnată care nu a fost citată la proces și nu a luat cunoștință în niciun alt mod oficial despre acesta, respectiv, deși a avut cunoștință de proces, a lipsit în mod justificat de la judecarea cauzei și nu a putut încunoștința instanța. Nu se consideră judecată în lipsă persoana condamnată care și-a desemnat un apărător ales ori un mandatar, dacă aceștia s-au prezentat oricând în cursul procesului, și nici persoana care, după comunicarea, potrivit legii, a sentinței de condamnare, nu a declarat apel, a renunțat la declararea lui ori și-a retras apelul.

(3) Pentru persoana condamnată definitiv judecată în lipsă față de care un stat străin a dispus extrădarea sau predarea în baza mandatului european de arestare, termenul prevăzut la alin. (1) curge de la data la care, după aducerea în țară, i-a fost comunicată hotărârea de condamnare.

(4) Procesul penal nu poate fi redeschis în cazul în care persoana condamnată a solicitat să fie judecată în lipsă.

(5) Dispozițiile alineatelor precedente se aplică în mod corespunzător persoanei față de care s-a pronunțat o hotărâre de renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei.

Se constata asadar ca introducerea acestor dispozitii legale in cap. V – „Caile extraordinare de atac”, Sectiunea a 4 a –„ Redeschiderea procesului penal in cazul judecarii in lipsa a persoanei condamnate” legiuitorul a urmarit sa creeze posibilitatea persoanei judecate in lipsa sa poata participa la procedurile penale ce se desfasoara impotriva sa in fata instantelor nationale in situatia indeplinirii conditiilor prev in art 466 N Cod de procedura penala.

Introducerea acestor dispozitii legale a avut in vedere garantarea dreptului la aparare al persoanei fata de care se desfasoara un proces penal fiind acuzata si judecata de savarsirea unei infractiuni.

Pentru admisibilitatea in principiu a unei astfel de cereri instanta are obligatia conform dispoz art 469 N. Cod de procedura penala sa examineze daca:

a) cererea a fost formulată în termen și de către o persoană dintre cele prevăzute la art. 466;

b) au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procesului penal;

c) motivele în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de redeschidere a procesului penal, care a fost judecată definitiv.

(2) Cererea se examinează de urgență, iar în cazul în care persoana condamnată se află în executarea pedepsei cu închisoarea aplicate în cauza a cărei rejudecare se cere, instanța poate suspenda motivat, în tot sau în parte, executarea hotărârii și poate dispune respectarea de către condamnat a uneia dintre obligațiile prevăzute la art. 215 alin. (1) și (2). Dacă executarea pedepsei cu închisoarea nu a început, instanța poate dispune respectarea de către condamnat a uneia dintre obligațiile prevăzute la art. 215 alin. (1) și (2).

(3) Dacă instanța constată îndeplinirea condițiilor prevăzute la alin. (1), dispune prin încheiere admiterea cererii de redeschidere a procesului penal.

(4) Dacă instanța constată neîndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 466, dispune prin sentință respingerea cererii de redeschidere a procesului penal.

(5) Încheierea prin care este admisă cererea de redeschidere a procesului penal poate fi atacată odată cu fondul.

(6) Hotărârea prin care este respinsă cererea de redeschidere a procesului penal este supusă aceleiași căi de atac ca și hotărârea pronunțată în lipsa persoanei condamnate.

(7) Admiterea cererii de redeschidere a procesului penal atrage desființarea de drept a hotărârii pronunțate în lipsa persoanei condamnate.

(8) Instanța redeschide procesul penal prin extindere și cu privire la părțile care nu au formulat cerere, putând hotărî și în privința lor, fără să le poată crea acestora o situație mai grea.

(9) Odată cu admiterea cererii de redeschidere a procesului penal, instanța, din oficiu sau la cererea procurorului, poate dispune luarea față de inculpat a uneia dintre măsurile preventive prevăzute la art. 202 alin. (4), lit. b) - e). Dispozițiile titlului V al părții generale se aplică în mod corespunzător.

O asemenea interpretare se impune, având în vedere că articolul mai sus menționat asigură armonizarea legislației interne cu prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului, în special art. 6 CEDO, care instituie dreptul la un proces echitabil, ce implică pentru persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni, printre altele, si dreptul de a compărea în persoană în fața unei instanțe independente și imparțiale, instituită de lege, care să hotărască asupra acuzației în materie penală îndreptată împotriva sa.

Pentru admiterea unei astfel de cereri legiuitorul a prevazut obligativitatea indeplinitii conditiilor prev de art 466 Cod de procedura penala, in caz contrar respectiv in cazul neindeplinirii conditiilor sus mentionate instanta dispunanad prin sentinta respingerea cererii de redeschidere a procesului penal.

Din continutul adresei nr_/13.05.2015 emisa de Administratia N. a Penitenciarelor rezulta ca persoana cu numele S. E., fiica lui I. si M. nascuta la 11.04.1970 nu figureaza incarcerata in unitatile din subordinea administratiei Nationale a Penitenciarelor.

Constatand neindeplinirea dispoz art 466 alin 2 N. Cod de procedura penala instanta va dispune respingerea ca inadmisibila a cererii formulate de petenta S. E. de redeschidere a procesului penal, constatand ca persoana care a formulat cererea nu figureaza incarcerata.

Mai mult decat atat in cuprinsul cererii petenta a aratat ca a fost condamnata la pedeapsa de 8 ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii de trafic de persoane iar din datele obtinute de la IGPR rezulta ca o persoana cu acelasi nume, respectiv S. E. dar cu alte date de stare civila a fost condamnata la pedeapsa de 20 ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii de omor deosebit de grav.

Vazand dispoz art 275 alin 3 Cod de procedura penala

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă S T E

In baza art 469 alin 4 N. Cod de procedura penala respinge ca inadmisibila cererea formulata de petenta condamnata S. E. fiica lui I. si M., nascuta la 11.04.1970 privind redeschiderea procesului penal in cazul judecatii in lipsa.

In baza art 275 alin 3 Cod de procedura penala cheltuielile judiciare raman in sarcina statului.

Cu drept de apel, în termen de 30 zile de la comunicare, la Curtea de Apel C..

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20.05.2015

PREȘEDINTE Grefier,

P. R. IULIANMORARU M. C.

Tehnored.MI

Ex. 4

22.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Redeschiderea procesului penal. la judecarea în lipsă. Art.466 NCPP. Sentința nr. 493/2015. Judecătoria SLATINA