Întrerupere executare pedeapsă/contestaţie. Art.592 NCPP. Sentința nr. 842/2015. Judecătoria TÂRGU JIU
Comentarii |
|
Sentința nr. 842/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU JIU la data de 08-04-2015
Dosar nr._
Cod operator 2444
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TÂRGU J.
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ Nr. 842/2015
Ședința publică de la 08 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. B. P.
Grefier A. M.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror C. P.-Eriță, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J.
Pe rol fiind soluționarea cauzei penale privind pe petentul condamnat D. M., având ca obiect întrerupere executare pedeapsă.
La apelul nominal făcut in ședința publică a răspuns petentul condamnat asistat de avocat desemnat din oficiu, P. L. în substituire pentru avocat L. L..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință care învederează că se constată listată din programul Ecris, fișa dosarului nr._ al Judecătoriei Tg-J., după care, petentul învederează că înțelege să-și retragă prezenta cerere.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța a constatat cererea în stare de judecată și a acordat cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentantul Ministerului Public a solicitat să se ia act de retragerea cererii.
Avocat P. L. a solicitat să se ia act de manifestarea de voință a petentului condamnat în sensul retragerii cererii.
Petentul achiesează la concluziile apărătorului său.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei penale deduse judecații, constată următoarele:
P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-Cărbunești, sub nr._, petentul D. M. a solicitat întreruperea executării pedepsei ce i-a fost aplicată, pe motive medicale, invocând existența unor boli care nu pot fi tratate în cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor.
P. sentința penală nr. 131/19.02.2015 pronunțată de Judecătoria Tg-Cărbunești, cauza a fost declinată în favoarea Judecătoriei Tg-J..
La solicitarea instanței, Penitenciarul Tg-J. a remis la dosar, după terminarea ședinței de judecată, dosarul medical al petentului D. M..
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că prin declarația făcută în sala de judecată, petentul a învederat că înțelege să-și retragă prezenta cerere.
În consecință, în baza art. 592 raportat la art. 589 alin. 4 Cod pr. pen., instanța va lua act de retragerea cererii de întrerupere a pedepsei formulată de petentul condamnat D. M., iar în baza art. 275 alin. 2 Cod pr. pen., va obliga petentul condamnat la plata către stat a sumei de 130 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În baza art. 592 raportat la art. 589 alin. 4 Cod pr. pen., ia act de retragerea cererii de întrerupere a pedepsei formulată de petentul condamnat D. M., fiul lui V. și D., născut la data de 25.06.1990, CNP_, domiciliat în Baia de A., ., județul M., în prezent deținut în Penitenciarul Tg-J..
În baza art. 275 alin. 2 Cod pr. pen., obligă petentul condamnat la plata către stat a sumei de 130 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 08.04.2015.
Președinte,
A. B. P.
Grefier,
A. M.
Red. A.B.P./Teh. A.M. /5 ex./14 Aprilie 2015
← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 846/2015.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 405/2015.... → |
---|