Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 846/2015. Judecătoria TÂRGU JIU
Comentarii |
|
Sentința nr. 846/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU JIU la data de 08-04-2015
Dosar nr._
Cod operator 2444
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TÂRGU J.
SECȚIA PENALĂ
Sentința penală Nr. 846/2015
Ședința publică de la 08 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. B. P.
Grefier A. M.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror C. P.-Eriță, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J.
Pe rol soluționarea cauzei penale privind pe petentul condamnat R. A. I., având ca obiect cerere de liberare condiționată.
La apelul nominal făcut in ședința publică a răspuns petentul condamnat asistat de avocat din oficiu Negotin D. în substituire pentru avocat D. C..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință care învederează că au fost listate de către instanță, din programul Ecris, sentința penală nr. 368/17.02.2015 pronunțată de Judecătoria Tg-J., precum și fișa dosarului nr._, după care, se constată remisă, din partea Penitenciarului Tg-J., adresa nr. H2/_/25.03.2015.
Petentul învederează că nu-și însușește prezenta cerere de liberare condiționată întrucât nu a fost formulată de către el, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cererea în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentantul Ministerului Public solicită să se ia act de retragerea cererii.
Avocat Negotin D., pentru petent, solicită, de asemenea, să se ia act de retragerea cererii.
Petentul solicită să se ia act de manifestarea sa de voință.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei penale deduse judecații, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-J. sub nr._, petentul condamnat R. A. I. a solicitat liberarea condiționată din executarea pedepsei de 4 ani închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt.
În motivare, petentul condamnat a arătat că îndeplinește condițiile pentru a fi liberat condiționat.
La solicitarea instanței, P. Tg-J. a remis adresa nr. H2/_ din data de 25.03.2015, mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 249/2011, procesul verbal nr. H2/_ din data de 25.03.2015, caracterizare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că prin declarația făcută în sala de judecată, petentul-condamnat a învederat că înțelege să-și retragă cererea de liberare condiționată ce face obiectul dosarului nr._ .
În consecință, având în vedere disp. art. 587 alin. 1 Cod pr. pen. raportat la art. 97 alin. 1 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor, potrivit cărora liberarea condiționată se acordă la cererea persoanei condamnate sau la propunerea comisiei pentru liberare condiționată, iar în speță petentul condamnat a învederat că nu-și însușește cererea de liberare condiționată, instanța urmează să respingă cererea formulată în numele acestuia.
În baza art. 275 alin. 3 Cod pr. pen. cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea de liberare condiționată formulată de petentul condamnat R. A. I., fiul lui G. și F., născut la data de 28.11.1982, domiciliat în Caracal, ., ., ., CNP_, în prezent deținut în P. Tg-J..
Obligă petentul condamnat la plata către stat a sumei de 130 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 08.04.2015.
Președinte,
A. B. P.
Grefier,
A. M.
Red. A.B.P./Teh. A.M. /5 ex./14 Aprilie 2015
← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 849/2015.... | Întrerupere executare pedeapsă/contestaţie. Art.592 NCPP.... → |
---|