Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1393/2015. Judecătoria TÂRGU JIU

Sentința nr. 1393/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU JIU la data de 03-06-2015

Dosar nr._

Cod operator 2444

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA TÂRGU J.

SECȚIA PENALĂ

Sentința penală Nr. 1393/2015

Ședința publică de la 03 Iunie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. B. P.

Grefier A. M.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror C. P.-Eriță din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg - J.

Pe rol fiind judecarea cauzei penale privind pe petentul condamnatul M. F.-R., având ca obiect liberare condiționată.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns petentul condamnat asistat de avocat din oficiu P. A. în substituire pentru avocat S. G..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință care învederează că au fost remise la dosar, din partea Penitenciarului Tg-J., procesul-verbal nr. H2/_ din data de 27.05.2015 și caracterizarea petentului condamnat, după care, apărătorul petiționarului condamnat cât și reprezentantul parchetului arată că nu mai au cereri de formulat, solicitând cuvântul în dezbateri pe fond.

Instanța, în baza art.387 C.pr.pen. constată terminată cercetarea judecătorească, iar în baza art.388 C.pr.pen., acordă cuvântul în dezbateri pe fond.

Reprezentantul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J. formulează concluzii de admitere a cererii de liberarea condiționată, cheltuielile de judecată urmând a rămâne în sarcina statului.

Apărătorul din oficiu al condamnatului solicită admiterea cererii.

Condamnatul având cuvântul solicită, de asemenea, admiterea cererii.

INSTANȚA:

Asupra cauzei penale de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-J. sub nr._, petentul condamnat M. F.-R., deținut în P. Tg-J., a solicitat instanței liberarea sa condiționată din executarea pedepsei de 1 an și 4 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare a liniștii publice.

În motivare, petentul a arătat că a executat fracția prevăzută de lege.

La solicitarea instanței, P. Tg-J. a comunicat procesele verbale nr. H2/_ din data de 01.04.2015 și nr. H2/_ din data de 27.05.2015, precum și caracterizarea petentului condamnat.

Din analiza actelor aflate la dosar instanța reține:

Conform procesului verbal nr.H2/_ din data de 27.05.2015 întocmit de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Târgu-J., transformată în zile, pedeapsa condamnatului este egală cu 487 zile, și pentru a putea deveni propozabil trebuie să execute 2/3 (fracția), respectiv 324 zile.

În urma analizei situației condamnatului, comisia a constatat că acesta a executat efectiv un număr de 352 zile, în perioada 10.06._15, realizând un total de zile câștigate și executate de 382 zile.

Analizând procesul verbal mai sus-menționat, instanța reține că deținutul M. F.-R. este recidivist și a mai fost discutat la data de 01.04.2015 fiind amânat până la data de 27.05.2015, precum și la data de 27.05.2015 când comisia de liberare condiționată din cadrul Penitenciarului Tg-J. a apreciat că acesta îndeplinește condițiile pentru acordarea liberării condiționate.

Analizând dispozițiile legale privind materia liberării condiționate, instanța retine ca, potrivit art. 59 C.p. de la 1969 (dispoziții penale mai favorabile raportat la disp. art. 100 și urm. NCP), poate fi liberat condiționat condamnatul care a executat fracțiunea de pedeapsa prevăzută în mod obligatoriu de lege, este disciplinat, stăruitor in munca și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama si de antecedentele sale penale.

Condițiile trebuie să fie examinate și prin prisma datelor cu privire la fapta care a atras condamnarea și la persoana condamnatului.

Referitor la persoana condamnatului, instanța reține că acesta, în timpul executării pedepsei, a dat dovezi de îndreptare fiind recompensat o dată, a dovedit un real progres în propria conduită pentru reintegrare socială, a participat la activitățile menite să conducă la reintegrarea sa socială, nu a săvârșit abateri disciplinare.

Totodată, din caracterizarea a înaintată la dosar reiese ca persoana privata de libertate a mai fost analizată de două ori în Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Târgu-J., iar în perioada de amânare a avut un comportament corespunzător, a participat la activități de asistență socială, beneficiază de mediu de suport necesar reinserției sociale.

Față de aceste considerente, instanța apreciază că scopul preventiv, educativ al pedepsei a fost atins până în prezent, iar perioada executată de condamnat prezintă garanția integrării sociale a acestuia.

În consecință, instanța va admite cererea de liberare condiționată formulată de petentul condamnat M. F.-R. și va dispune liberarea acestuia aflat în executarea mandatului nr. 2163/2015 emis de Judecătoria Tg-J. în baza sentinței penale nr. 1827/2014.

În baza art. 275 alin. 3 Cod pr. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea de liberare condiționată formulată de condamnatul M. F.-R., fiul lui D.-R. și N., născut la data de 24.09.1992, CNP_, domiciliat în mun. Tg-J., . nr. 5, ., ., în prezent deținut în P. Târgu-J..

Dispune liberarea condiționată a condamnatului M. F.-R., aflat în executarea mandatului nr. 2163/2015 emis de Judecătoria Târgu-J. în baza sentinței penale nr. 1827/2014.

În baza art. 275 alin. 3 Cod pr. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 03.06.2015.

Președinte,

A. B. P.

Grefier,

A. M.

Red. A.B.P./Teh. A.M./4 ex./08 Iunie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1393/2015. Judecătoria TÂRGU JIU