Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 791/2015. Judecătoria TÂRGU JIU
Comentarii |
|
Sentința nr. 791/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU JIU la data de 07-04-2015
Dosar nr._
Cod operator 2444
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TÂRGU J.
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ Nr. 791/2015
Ședința publică de la 07 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. E. M.
GREFIER A. M. Ș.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror C. P. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J..
Pe rol fiind soluționarea cererii de liberare condiționată formulată de către petiționarul condamnat F. A. I., deținut în P. Tg-J. .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul condamnat asistat de avocat desemnat din oficiu E. A..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, s-a acordat cuvântul pentru soluționarea cererii.
Reprezentantul Ministerului Public a pus concluzii de respingere a cererii, apreciind că nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art.59 V.C.p., cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Avocat desemnat din oficiu pentru petentul condamnat a solicitat admiterea cererii iar în subsidiar reducerea termenului de rediscutare a acesteia.
Petiționarul condamnat și-a însușit concluziile apărătorului desemnat din oficiu.
JUDECATA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-J., sub nr._ petiționarul F. A. I., deținut în P. Tg-J., a solicitat instanței, ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună liberarea sa condiționată din executarea pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.1389/2014 a Judecătoriei Pitești.
În motivarea cererii formulate petentul a arătat că deși a efectuat fracția prevăzută de lege, respectiv 2/3 in cuantumul pedepsei aplicate și pe perioada detenției a avut un comportament corespunzător, a fost amânată reanalizarea situației pentru patru luni, apreciind că este exagerată această perioadă, întrucât a obținut câștig consistent în urma muncii prestate și numeroase recompense.
Examinând conținutul dosarului, instanța retine că petiționarul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, pentru infracțiunea prev. de art.209 V.C.p, a început executarea pedepsei la 08.09.2013 până la 18.02.2015 executând efectiv 529 zile, la care se adaugă 80 zile ca urmare a muncii prestate, total zile câștigate și executate 609 fracția minimă obligatorie fiind de 608 zile.
Analizând situația condamnatului, potrivit procesului–verbal nr.H.2/_/18.02.2015, Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Tg-J., a hotărât ca situația petentului condamnat să fie rediscutată după o perioadă de patru luni, la data de 17.06.2015, datorită stării de recidivă, naturii și modalității săvârșirii infracțiunii, apreciind că perioada executată este insuficientă pentru resocializarea sa, astfel că nu sunt întrunite toate cerințele legale.
Apreciind starea de fapt conturată în urma examinării probatoriului, instanța constată neîntemeiată cererea formulată.
Potrivit art.59 V.C.p. condamnatul poate beneficia de liberare condiționată numai dacă a executat fracția minimă, a dat dovezi temeinice de îndreptare, este stăruitor în muncă, ținându-se cont și de antecedentele sale penale.
Examinând situația petentului, prin prisma criteriilor expuse, instanța constată că deși a executat fracția obligatorie, aceasta nu este suficientă pentru a-i îndrepta comportamentul antisocial, având în vedere starea de recidivă, împrejurarea că deși a mai fost liberat condiționat anterior de trei ori, a comis o altă infracțiune, probând astfel că scopul sancțiunilor nu a fost atins, apreciind de aceea că nu sunt întrunite cerințele textului legal menționat.
Pe de altă parte, potrivit art.450 alin. 2 indice 1 V.C.pr.pen, aplicabil în cauză, când instanța constată că nu sunt îndeplinite condițiile pentru hotărârea liberării condiționate, prin hotărârea de respingere fixează termenul după expirarea căruia, propunerea sau cererea, va putea fi reînnoită.
În cauză, prin sentința penală nr.612/2015 pronunțată de Judecătoria Tg-J., s-au respins o cerere similară formulată de petent, fixându-se termen pentru reînnoirea cererii la data de 17.06.2015.
Se constată prin prisma dispozițiilor legale menționate, că nu a expirat termenul stabilit prin hotărâre definitivă, pentru a se putea formula o nouă cerere de liberare, astfel încât se va dispune respingerea solicitării, iar în temeiul art.275 C.pr.pen., petiționarul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea de liberare condiționată formulată de petentul F. A. I., fiul lui A. și F., născut la data de 04.01.1961, CNP:_, cu domiciliul în comuna Mălureni, ., județul Argeș, în prezent deținut în P. Tg-J..
Stabilește termen de reînnoire a cererii sau propunerii la data de 17.06.2015.
Obligă petentul la 100 lei, cheltuieli judiciare statului, reprezentând onorariu avocat oficiu, ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
Cu drept de contestație.
Pronunțată în ședința publică din data de 07.04.2015, la Judecătoria Tg-J..
Președinte,
C. E. M.
Grefier,
A. M. Ș.
CEM / th A.Ș. 17 Aprilie 2015
← Înşelăciunea. Art.244 NCP. Sentința nr. 813/2015.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 824/2015.... → |
---|