Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 878/2015. Judecătoria TÂRGU JIU

Sentința nr. 878/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU JIU la data de 14-04-2015

Dosar nr._

Cod operator 2444

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA TÂRGU J.

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 878/2015

Ședința publică de la 14 Aprilie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. E. M.

GREFIER A. M. Ș.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror C. P. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J..

Pe rol fiind soluționarea cererii de liberare condiționată formulată de către petiționarul condamnat M. D., deținut în P. Tg-J. .

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul condamnat asistat de avocat V. M. în substituire pentru C. C., desemnat din oficiu.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei, se constată depusă la dosar adresa nr.H.2/_/10.04.2015 eliberată de P. Tg-J., însoțită de înscrisuri, s-a luat o precizare petentului, acesta învederând instanței că a formulat prezenta cerere însă dorește să o retragă, după care, s-a acordat cuvântul pentru soluționarea cererii.

Reprezentantul Ministerului Public a pus concluzii de respingere a cererii, apreciind că nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art.59 C.p., cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Avocat desemnat din oficiu pentru petentul condamnat a solicitat admiterea cererii iar în subsidiar reducerea termenului de rediscutare a acesteia.

Petiționarul condamnat și-a însușit concluziile apărătorului desemnat din oficiu.

JUDECATA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, sub nr._ petiționarul M. D., deținut în P. Tg-J., a solicitat instanței, ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună liberarea sa condiționată din executarea pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.94/2014 a Judecătoriei D..

În motivarea cererii formulate petentul a arătat că a efectuat fracția prevăzută de lege, respectiv 2/3 in cuantumul pedepsei aplicate și solicită punerea sa în liberate, având în vedere că pe perioada detenției a avut un comportament corespunzător, a obținut câștig consistent în urma muncii prestate și numeroase recompense, fără să fie sancționat disciplinar.

Prin sentința penală nr.366/23.02.2015 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Tg-J., cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe cu prim termen de judecată la data de 14.04.2015.

Examinând conținutul dosarului, instanța retine că petiționarul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art.209 V.C.p, a început executarea pedepsei la 04.11.2014 și expiră în termen la data de 03.11.2016, executând efectiv 158 zile, fracția minimă obligatorie fiind de 487 zile.

În ședința publică din data de 14.04.2015 petentul a învederat instanței că a formulat prezenta cerere, însă o retrage întrucât nu a executat fracția minimă obligatorie.

Față de aceste considerente, instanța urmează să respingă cererea formulată de petent, iar în temeiul art.275 C.pr.pen., acesta va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea de liberare condiționată formulată de petentul M. D., născut la data de 29.06.1985, fiul lui D. și E., CNP:_, cu domiciliul în localitatea D., ., județul V., în prezent deținut în P. Tg-J..

Obligă petentul la 100 lei, cheltuieli judiciare statului, reprezentând onorariu avocat oficiu, ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

Cu drept de contestație.

Pronunțată în ședința publică din data de14.04.2015, la Judecătoria Tg-J..

Președinte,

C. E. M.

Grefier,

A. M. Ș.

CEM / th A.Ș. 20 Aprilie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 878/2015. Judecătoria TÂRGU JIU