Nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Art.342 NCP. Sentința nr. 1359/2015. Judecătoria TÂRGU JIU
Comentarii |
|
Sentința nr. 1359/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU JIU la data de 27-05-2015
Dosar nr._ Operator 2444
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TÂRGU J.
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ Nr. 1359/2015
Ședința publică din 27 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE L.-M. C.
Grefier M. S.
Ministerul Public –P. de pe lângă Judecătoria Tg-J. a fost reprezentat de procuror C. C..
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe inculpatul M. A. trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J. nr. 206/P/2014, pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 342 alin. 2 cod penal, privind nerespectarea regimului armelor și munițiilor (art.342 NCP) disjungere din dosarul nr._ al Judecătoriei Tg-J..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns inculpatul, asistat de avocați B. N. și P. C..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, s-a adus la cunoștința inculpatului învinuirea ce i se aduce, precum și dreptul de a nu face declarații, aducându-i la cunoștință că ceea ce declară poate fi folosit și împotriva sa, faptul că poate solicita ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, precum și faptul că, în situația în care recunoaște în totalitate faptele, limitele pedepsei se reduc cu 1/3 în cazul închisorii și cu ¼ in cazul amenzii.
Inculpatul consimte să dea declarație în fața instanței, consemnată și atașată la dosarul cauzei, care recunoaște și regretă fapta pentru care a fost trimis în judecată, fiind de acord cu probele din cursul urmăririi penale și solicitând judecarea cauzei potrivit procedurii simplificate.
Avocat B. N. pentru inculpat depune la dosar în copie chitanța nr. 125/26.09.1997 și factură din 26.09.1999.
Nemaifiind alte cereri de probe de formulat și constatând terminată cercetarea judecătorească, s-a acordatul asupra dezbaterilor .
Reprezentantul Ministerului Public a solicitat admiterea cererii privind judecarea cauzei potrivit procedurii simplificate având în vedere disp. art. 374-375 alin.1 C.p.p, să se dispună condamnarea inculpatului la pedeapsa amenzi penale, reducerea pedepsei cu ¼ și obligarea la plata cheltuielilor de judecată către stat și aplicarea dispozițiilor privind confiscarea armei.
Avocat B. N. pentru inculpat solicită aplicarea procedurii simplificate, iar în baza art. 80 cod penal renunțarea la aplicarea pedepsei întrucât infracțiunea are o gravitate redusă, că la un moment dat deținerea armei era legală, iar ulterior s-a impus luarea unei autorizații, că nu are antecedente penale, arma a fost în rastel și încuiată, aplicarea unui avertisment potrivit art. 81 cod penal, iar în subsidiar în baza art. 83 cod penal amânarea aplicării pedepsei.
Inculpatul, în ultim cuvânt, arată că este de acord cu cele susținute de avocat ales, lăsând soluția la aprecierea instanței.
INSTANȚA
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J. nr. 206/P/2014, a fost trimis în judecată, în stare de libertate inculpatul M. A., pentru săvârșirea infr. prev. și ped. de art. 342 alin. 2 Cod penal. S-a dispus clasarea cauzei față de inculpat pentru săvârșirea infr. prev. și ped. de art. 351 Cod penal și art. 207 alin. 1 și 3 Cod penal.
La data de 10.03.2014, organele de cercetare penală din cadrul I.P.J. Gorj – Serviciul de Investigații Criminale s-au sesizat din oficiu față de numitul R. I., pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 269 alin. 1 Cod penal, reținându-se că acesta a revenit asupra declarațiilor date în calitate de persoană vătămată cu intenția de a-l favoriza pe inculpatul M. A., constituindu-se dosarul penal nr. 1448/P/2014.
Cu ocazia percheziției domiciliare, la locuința inculpatului M. A., au fost identificate sume de bani, bijuterii din aur, precum și mai multe înscrisuri ce dovedeau oferirea a diferite sume de bani sub formă de împrumut cu dobândă mai multor persoane, înainte de . Legii nr. 216/2011.
De asemenea, la locuința inculpatului M. A., a fost identificată o armă neletală cu aer comprimat marca Walther CP 88 calibrul 4.5 mm, cu ., care conform adresei nr._/27.01.2014 a Biroului arme Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul I.P.J. Gorj nu era înregistrată în baza de date electronică a Registrului Național al Armelor Integrat, era supusă autorizării, fiind deținută astfel fără drept.
Potrivit raportului de constatare criminalistică nr._ din 10.03.2014, întocmit de I.P.J. Gorj – Serviciul Criminalistic rezultă că arma neletală cu aer comprimat marca Walther CP 88 calibrul 4.5 mm, cu ., este în stare de funcționare.
Prin rechizitoriu s-a arătat că în baza art. 112 alin. 1 lit. f Cod penal, instanța urmează a se pronunța cu privire la confiscarea specială a unui pistol cu aer comprimat, marca Walther, model CP 88, fabricat în Germania, . identificare A726612, calibru 4,5 mm, a unei cutii cu 370 alice, a două cutii ce conțin 240 alice, respectiv 230 alice și a două butoiașe pentru alice, de la inculpatul M. A., care se află depuse la I.P.J. Gorj – Camera de corpuri delicte, conform dovezii . nr._ din data de 12.03.2014.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În urma plângerii formulate de către persoana vătămată R. I. s-a dispus o percheziție domiciliară la locuința inculpatului M. A. în urma căreia a fost identificată o armă neletală cu aer comprimat marca Walther CP 88 calibrul 4.5 mm, cu ., care conform adresei nr._/27.01.2014 a Biroului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul I.P.J. Gorj nu era înregistrată în baza de date electronică a Registrului Național al Armelor Integrat, deși era supusă autorizării, fiind astfel deținută fără drept.
Potrivit raportului de constatare criminalistică nr._ din 10.03.2014, întocmit de I.P.J. Gorj – Serviciul Criminalistic a rezultat că arma neletală cu aer comprimat marca Walther CP 88 calibrul 4.5 mm, cu ., era în stare de funcționare.
Potrivit art. 342 alin.2 cod penal constituie infracțiune deținerea sau portul fără drept de arme neletale din categoria celor supuse autorizării, faptă ce se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
Coroborând întreg materialul probator cu declarațiile inculpatului date și în fața instanței de judecată, se constată dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat, fiind întrunite cerințele art.396 alin. 2 C.pr.pen., urmând a se dispune sancționarea acestuia.
În consecință, în temeiul art. 342 alin.2 cod penal, art. 61 alin.4 lit.b C.penal, cu aplicarea art. 374 alin 4 Cpp rap. art. 396 alin.10 Cpp, va fi condamnat inculpatul M. A., la pedeapsa de 90 zile-amendă, în temeiul art. 61 C. penal stabilindu-se suma de 10 lei corespunzătoare unei zile amendă, inculpatul M. A. având de executat pedeapsa amenzii penale de 900 lei (90 zile-amendă). Se va atrage atenția inculpatului M. A. asupra prevederilor art. 63 Cod penal privitoare la înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii în caz de neexecutare cu rea-credință a pedepsei amenzii.
În baza art.112 alin.1 lit. f cod penal se va dispune confiscarea unui pistol cu aer comprimat marca Walther, model CP 88, fabricat în Germania, . identificare A726612 calibru 4,5 mm, a unei cutii cu 370 alice, a două cutii ce conțin 240 alice, respectiv 230 alice și a două butoiașe pentru alice care se află depuse la IPJ Gorj-camera de coruri delicte, conform dovezii . nr._ din data de 12.03.2014.
În cauza de față deși sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 80 din noul Cod penal, referitoare la limita de pedeapsă prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită care nu depășește limita de 5 ani, precum și faptul că inculpatul nu a mai fost condamnat anterior printr-o hotărâre definitivă, nu a beneficiat în ultimii 2 ani de măsura renunțării la aplicarea pedepsei, nu s-a sustras urmăririi penale sau judecății, a recunoscut săvârșirea infracțiunii ,iar în cursul judecății a solicitat aplicarea procedurii de judecată simplificată, un aspect relevant în aprecierea că aplicarea unei pedepse inculpatului ar fi oportună din cauza consecințelor pe care le-ar avea asupra persoanei acestuia, astfel cum prevăd dispozițiile art. 80 alin. 1 lit. b din noul Cod penal, îl constituie faptul că pentru infracțiunea dedusă judecății în prezentul dosar, inculpatul a deținut o armă neletală cu aer comprimat marca Walther CP 88 calibrul 4.5 mm, cu . nu era înregistrată în baza de date electronică a Registrului Național al Armelor Integrat, deși era supusă autorizării. Prin această faptă s-a creat un pericol suficient de grav astfel încât să nu se aplice dispozițiile art. 80 cod penal. Scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 3 din Legea nr. 254/2013, prin executarea pedepsei urmărindu-se formarea unei atitudini corecte față de ordinea de drept, față de regulile de conduită socială și față de muncă. Se reține că încă prin legea 295/2004 cu toate modificările la zi la art. 4 și următoarele se prevedea ca pentru tipul de armă neletală deținută de inculpat era necesară emiterea unei autorizații, inculpatul neîntreprinzând nici un demers de la momentul cumpărării armei și până în prezent astfel încât să intre în legalitate. SE mai are în vedere și faptul că această armă este funcțională așa cum rezultă din raportul de constatare criminalistică nr._ din 10.03.2014, întocmit de I.P.J. Gorj – Serviciul Criminalistic.
În baza art. 274 alin.1 Cod pr. pen., va obliga inculpatul la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În temeiul art. 342 alin.2 cod penal, art. 61 alin.4 lit.b C.penal, cu aplicarea art. 374 alin 4 Cpp rap. art. 396 alin.10 Cpp condamnă pe inculpatul M. A.,fiul lui C. și M., născut la 23.12.1968, în mun. TG-J., județul Gorj, cu domiciliul în municipiul Tg-J., .. 64, județul Gorj, CNP:_, la pedeapsa de 90 zile-amendă.
În temeiul art. 61 C. penal stabilește suma de 10 lei corespunzătoare unei zile amendă, inculpatul M. A. având de executat pedeapsa amenzii penale de 900 lei (90 zile-amendă).
Atrage atenția inculpatului M. A. asupra prevederilor art. 63 Cod penal privitoare la înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii în caz de neexecutare cu rea-credință a pedepsei amenzii.
În baza art.112 alin.1 lit. f cod penal dispune confiscarea unui pistol cu aer comprimat marca Walther, model CP 88, fabricat în Germania, . identificare A726612 calibru 4,5 mm, a unei cutii cu 370 alice, a două cutii ce conțin 240 alice, respectiv 230 alice și a două butoiașe pentru alice care se află depuse la IPJ Gorj-camera de coruri delicte, conform dovezii . nr._ din data de 12.03.2014.
În baza art. 274 alin.1 C.p.p. obligă inculpatul la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare statului.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi, 27.05.2015, la Judecătoria Tg-J..
Președinte,
L.-M. C.
Grefier,
M. S.
Red.L.C./tehn.MS/ 22 Iunie 2015/5ex.
← Modificarea/încetarea obligaţiilor. Art.73, 48, 57, 61 Legea... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1356/2015.... → |
---|