Plângere conform art. 39 din Legea 254/2013. Sentința nr. 186/2015. Judecătoria TÂRGU JIU

Sentința nr. 186/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU JIU la data de 28-01-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

Cod operator 2444

JUDECĂTORIA TÂRGU - J.

SECȚIA PENALĂ

JUDEȚUL GORJ

Sentința penală nr. 186/2015

Ședința publică de la 28 Ianuarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: L. P. - B.

Grefier: C. R.

Ministerul Public a fost reprezentat de C. F. - procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-J..

Pe rol fiind judecarea cauzei penale având ca obiect contestația formulată conform Legii 254/2013 de petentul C. Ș., împotriva încheierii judecătorului de supraveghere din cadrul Penitenciarului Tg-J. nr.1/06.01.2015.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, a lipsit petentul.

S-a făcut referatul oral al cauzei, de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța a declarat încheiată cercetarea judecătorească și a acordat cuvântul pentru dezbateri asupra contestației.

Reprezentanta Ministerului Public a pus concluzii de respingere a contestației formulate de către petent și menținerea încheierii judecătorului de supraveghere.

J U D E C A T A

Asupra contestației de față;

P. adresa nr.2 din 09.01.2015 emisă de judecătorul de supraveghere din cadrul Penitenciarului Tg-J., a fost înaintată contestația formulată de petentul condamnat C. Ș., împotriva încheierii judecătorului de supraveghere nr.1/06.01.2015, contestație înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg- J. sub nr._ .

Odată cu contestația formulată de către petiționarul condamnat, a fost înaintat dosarul nr.2/2015 al judecătorului de supraveghere la P. Tg-J..

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată că prin încheierea nr.1/06.01.2015 a judecătorului de supraveghere la P. Tg-J., a fost admisă propunerea formulată de comisia de individualizare a pedepselor din cadrul Penitenciarului Tg-J., privind schimbarea regimului de executare a pedepsei din regim semideschis, în regim închis.

Pentru a pronunța această încheiere, judecătorul de supraveghere la P. Tg-J., a reținut următoarele:

P. raportul comisiei de individualizare a pedepselor din cadrul Penitenciarului Tg-J. nr.H2/_/05.01.2015, în urma examinării situației persoanei private de libertate C. Ș., a decis sesizarea judecătorului de supraveghere pentru analizarea propunerii de schimbare a regimului de executare al petentului, din regimul semideschis, în regim închis.

S-a reținut că inițial, persoana privată de libertate a fost repartizată la regimul semideschis, având în vedere condamnarea la pedeapsa de 5 ani și 2 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, starea de sănătate, nevoile educaționale, adaptabilitatea la viața carcerală, relațiile cu ceilalți deținuți și personalul penitenciarului, precum și situația sa disciplinară.

Ulterior, persoana privată de libertate a săvârșit o abatere disciplinară foarte gravă, fiind sancționat disciplinar prin hotărârea comisiei de disciplină nr.H210/2014, hotărâre ce a rămas definitivă prin sentința penală nr.2926/17.12.2014 a Judecătoriei Tg-J..

Soluția adoptată de către judecătorul de supraveghere este temeinică și legală pentru următoarele considerente.

Potrivit dispozițiilor art.40 alin.6 din Legea nr.254/2013, schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate într-unul mai sever, se poate dispune în orice moment al executării pedepsei, dacă persoana condamnată a comis o infracțiune sau a fost sancționată disciplinar pentru o abatere disciplinară foarte gravă sau pentru mai multe abateri disciplinare grave.

În mod corect judecătorul de supraveghere a apreciat că se impune schimbarea regimului de executare a pedepsei într-unul cu grad mai sever, întrucât la data de 31.10.2014, petentul a săvârșit o abatere disciplinară foarte gravă, respectiv asupra sa a fost găsit un telefon mobil disimulat în talpa bocancului.

Față de cele expuse, instanța consideră că încheierea judecătorului de supraveghere la P. Tg-J. este temeinică și legală, motiv pentru care va respinge contestația formulată de petent.

Văzând și dispozițiile art.275 C.pr.pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge contestația formulată de petentul condamnat C. Ș., fiul lui Ș. și S., născut la data de 15.03.1972, CNP_, domiciliat în Motru, ..2, ., județul Gorj, împotriva încheierii judecătorului de supraveghere din cadrul Penitenciarului Tg-J. nr.1/06.01.2015, în prezent deținut în P. Tg-J..

Obligă petentul condamnat la 20 lei cheltuieli judiciare statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 28.01.2015, la Judecătoria Tg-J..

Președinte,

L. P. - B.

Grefier,

C. R.

Red.L.P.B./tehn.C.R.

03 Februarie 2015/5 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere conform art. 39 din Legea 254/2013. Sentința nr. 186/2015. Judecătoria TÂRGU JIU