Acord de recunoaştere a vinovăţiei. Art.483 NCPP. Sentința nr. 60/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 60/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 02-02-2015
R.
JUDECĂTORIA TÂRGU M.
DOSAR NR._
SENTINȚA PENALĂ NR. 60
Ședința publică din 02 februarie 2015
PREȘEDINTE: S. O. B.
GREFIER: S. L. M.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror A. T. de la P. de pe lângă Judecătoria Târgu M.
Pe rol se află soluționarea cauzei privind acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de P. de pe lângă Judecătoria Tg. M. cu inculpatul M. M.-I. cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare în formă continuată, faptă prev. de art. 295 alin. 1 Cod penal rap. la art. 308 Cod penal cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal și art. 5 Cod penal, în dosarul penal nr.3036/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. M..
Potrivit prevederilor art. 358 Cod procedură penală, președintele completului de judecată dispune strigarea cauzei.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 13 ianuarie 2015 când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de sedintă din acea zi, iar instanta, în vederea deliberării și pronunțării hotărârii a stabilit termenul pentru data de 19 ianuarie 2015, potrivit prev. art. 391 al. 1 Cod procedură penală, iar apoi a dispus amânarea pronunțării pentru data de 02 februarie 2015, prin încheieri care fac parte integrantă din prezenta sentință, când:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată urmãtoarele:
• La data de 14.11.2014 a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Târgu M. sub nr._ acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat la data de 11.11.2014 între P. de pe lângă Judecătoria Târgu-M. și inculpatul M. M.-I. cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare în formă continuată, faptă prev. de art. 295 alin. 1 Cod penal rap. la art. 308 Cod penal cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal și art. 5 Cod penal, obiect al cauzei penale nr. 3036/P/2013.
S-a reținut, în esență, în actul de sesizare că, inculpatul, în perioada 22.03._13 (în zilele 22.03, 26.03, 27.03, 29.03, 01.04, 02.04 și 03.04.2013), în calitate de angajat în cadrul V. R. Sucursala M. 2, a sustras din tezaurul și respectiv casieria unității bancare suma de 41.400 euro și 75.000 lei (însușindu-și pe nedrept în aceste zile sume în echivalent cuprinse între aproximativ 5.000 și 1.500 euro) folosindu-se de funcția sa și de faptul că avea acces la tezaurul băncii, prin neînregistrarea sumelor de bani în rapoartele zilnice, la efectuarea transferului acestora din tezaur în casieria unității, iar, în ziua de 04.04.2013, în același mod, a transferat din tezaur în casieria unității, fără a fi evidențiate, sumele de 5.000 euro și 20.000 lei, în vederea însușirii lor, prejudiciul cauzat fiind de 41.400 euro și 75.000 lei.
Totodată, s-a precizat că situația de fapt anterior expusă a fost stabilită în urma analizei coroborate a mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale, respectiv: declarațiile de recunoaștere a săvârșirii faptei date de inculpat, înscrisurile depuse de către partea civilă V. Romania SA – fotocopii fișa postului inculpat M. M. I., proces-verbal control numerar casierie nr._/04.04.2013, situații numerar tezaur, proceduri interne, flux de deschidere-închidere casierie, extras cont RO38INGB_0424 deținut de inculpat la ING Bank aferent perioadei ianuarie – septembrie 2013, fotocopie raport de investigație nr. 1652/16.04.2013 întocmit de Departamentul AML&Prevenirea Fraudei al V. Romania SA, declarațiile martorilor M. Nicușor D. și S. A.-L., precum și ale suspecților C. C. și L. C. F..
• A fost atașat dosarul de urmărire penală nr. 3036/P/2013.
Analizând acordul de recunoaștere a vinovăției înaintat de P. de pe lângă Judecătoria Târgu - M., ce face obiectul prezentei judecãți, instanța constată că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de disp. art. 480 – 482 Cod procedurã penalã.
Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, instanța reține următoarea situație de fapt:
Prin plângerea adresată și înregistrată la organele de cercetare penală din cadrul I.P.J. M. - Serviciul de Investigare a Fraudelor la data de 28.05.2013, partea civilă V. ROMANIA S.A. a solicitat cercetarea numitului M. M. I. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de delapidare cu consecințe deosebit de grave, constând în aceea că, în calitate de ofițer operațiuni fînanciar-bancare în cadrul Sucursalei Târgu M. 2, și-a însușit și folosit, în interesul său, sume de bani din tezaurul unității V. Romania SA, în cuantum de 41.400 curo și 75.000 lei și a numiților L. C. F. și C. C. sub aspectul comiterii infracțiunii de neglijență în serviciu cu consecințe deosebit de grave, constând în aceea că aceștia, în calitate de manager relații cu clienții, respectiv director sucursală în cadrul Sucursalei Târgu M. 2, prin neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu, respectiv prin îndeplinirea defectuoasă a îndatoririlor de serviciu, din culpă, au cauzat o pagubă băncii, prin aceea că au facilitat împrejurările în care M. M. I. și-a însușit și folosit, în interesul său, sume de bani din tezaurul unității V. Romania SA.
Astfel, la data de 04.04.2013, reprezentanții V. Romania S.A. s-au prezentat în cadrul Sucursalei Târgu M. 2 pentru efectuarea unui control al disponibilului din casieria și tezaurul Sucursalei.
Urmare a verificărilor și numărătoarei efectuate, a fost constatat un plus în casierie în sumă de 5000 euro și_ lei, respectiv un minus în tezaur în sumă de_ euro și 95 000 lei, motiv pentru care au fost demarate verificări suplimentare în vederea stabilirii provenienței plusului de casierie și stabilirii responsabililor de minusul din tezaurul Sucursalei.
A rezultat că numitul M. M. I., începând cu data de 22.03.2013 a sustras banii pe care îi gestiona, la efectuarea operațiunii de alimentare a casieriei, operațiune desfășurată în dimineața fiecărei zile de lucru. Astfel, la deschiderea tezaurului, retrăgea din tezaur tava cu bani și, suplimentar, o sumă de bani pe care nu o înregistra ca alimentare a casieriei. Acest aspect confirmă și plusul constatat în casierie la data de 04.04.2013.
În ceea ce privește persoana inculpatului M. M. I., instanța reține că acesta a fost angajat al V. R. S.A. - Sucursala Târgu M. 2, în funcția de ofițer operațiuni fînanciar-bancare, având ca principale atribuțiuni de serviciu, printre altele, conform fișei postului, atașată în fotocopie la dosarul cauzei, însușită și semnată de inculpat la data de 23.04.2012 următoarele:
- realizarea activităților specifice de casierie (deschidere/închidere casierie, deschidere tezaur, alimentare ATM), verificarea banilor, evitând erori și respectând procedurile interne de casierie, regulamentele BNR, cât și normele de securitate bancară, asigurând încadrarea numerarului în plafoanele stabilite de bancă;
- efectuarea tuturor operațiunilor legate de lista de produse din aria lui de competență atât în ROM, cât și în valutele existente în casierie (retrageri / depuneri de numerar, schimburi valutare, petty-cash, tranzacții Money G., etc.) în conformitate cu procedurile interne ale V. ROMANIA și regulamentele BNR;
- reconcilierea la sfârșitul fiecărei zile a tranzacțiilor cu numerar efectuate cu documentele justificative;
- responsabilități zilnice privind întocmirea, completarea și păstrarea Registrului de bani personal;
- obligația, atunci când este cazul, de a întocmi procesele-verbale de constatare a plusului/minusului de numerar, la sfârșitul fiecărei zile, conform jurnalelor zilnice;
- să ia cunoștință, să-și însușească și să aplice în activitatea curentă, permanent și continuu, noutățile descrise de procedurile/politicile VBR (Y:/ VBRO Procedures).
Conform procedurilor interne servicii clientelă și operațiuni cu numerar ale băncii, numerarul băncii este păstrat în tezaur, iar fiecare consultant operațiuni clientelă, cum este cazul inculpatului, este responsabil pentru numerarul care i-a fost încredințat, acesta fiind format atât din moneda națională, cât și din valute. Totodată, numerarul total include numerarul aflat în tezaurul unității teritoriale nunjrarul disponibil în ATM și numerarul disponibil, în timpul zilei, aflat în cash box-uri. Pe timpul zilei, fiecare consultant are propria casă de bani.
Zilnic, consultantul are obligația să completeze registrul de bani personali și efectuează alimentarea sistemului. Alimentarea de început de zi din tezaur se face în funcție de sumele programate, la care se adaugă o marjă, iar în caz de nevoie, se va repeta operațiunea de alimentare.
Pentru închiderea de zi/închiderea de casă, consultantul operațiuni clientelă generează raportul Jurnal Tranzacții pentru fiecare valută aflată în tezaur. Rapoartele privind operațiunile cu numerar efectuate în unitatea bancară sunt zilnice, reflectând soldul scriptic al numerarului, sold care trebuia să corespundă cu cel faptic. Prin compararea soldului faptic cu cel scriptic s-a stabilit lipsa de numerar ce face obiectul plângerii penale.
Din cuprinsul raportului de investigație cu numărul 1652/16.04.2013 întocmit de Departamentul AML & Prevenirea Fraudei din cadrul băncii, rezultă că în baza evidențelor (proces-verbal de predare-primire numerar), ultimul control la casierie și tezaur a fost efectuat în data de 15.03.2013 de către consultantul operațiuni clientelă mobil M. C. și C. C., director sucursală, nefiind identificate deficiențe. începând cu data de 18.03.2013, inculpatul M. M. I. s-a reîntors din concediu și și-a preluat activitățile zilnice.
În urma verificării raportului zilnic de casă și tezaur în perioada 18.03._13, s-a constatat că acesta a fost semnat de inculpat împreună cu directorul de sucursală C. C., cu excepția zilei de 26.03.2013, când a fost semnat de inculpat și L. C. F., persoană care a înlocuit directorul de sucursală, având în vedere lipsa acestuia din unitate.
Pe parcursul cercetărilor efectuate în cursul urmăririi penale, audiat, inculpatul M. M. I. a relatat modul în care se desfășura o zi normală de lucru, precum și împrejurările în care a sustras sumele de bani din numerarul unității bancare.
Astfel, inculpatul a arătat că directorul sucursalei deschidea sucursala. Ulterior, împreună cu acesta, deschidea tezaurul. Tezaurul consta .) închis într-o cameră, situată foarte aproape de locul unde era poziționată casieria. Astfel, directorul deschidea ușa de la intrare a tezaurului, iar inculpatul deschidea seiful, scotea banii necesari pentru o zi de lucru, închidea seiful, iar directorul închidea ușa de la tezaur. Nu erau numărați ( verificați) banii pe care dimineața îi scotea din tezaur.
Todoată, instanța reține că procedurile de lucru din cadrul băncii nu prevedeau întocmirea vreunui document la extragerea de numerar din tezaur pentru casierie, ci acesta era înregistrat într-o aplicație.
Inculpatul, pentru comiterea faptei a profitat de faptul că era singura persoană care îndeplinea atribuții în legătură cu casieria din cadrul sucursalei. Seara, când introducea banii în tezaur, se încheia un proces-verbal pe care îl semna inculpatul și directorul sucursalei.
Fiind un împătimit jucător la pariuri sportive și având unele probleme cu banii inculpatul a decis să sustragă bani din tezaurul băncii, cunoscând faptul că nu erau numărați banii scoși din tezaur la începutul zilei și nu era făcut un inventar exact al tezaurului. Astfel, în momentul în care scotea din tezaur banii care trebuiau transferați în casierie, la începutul zilei, lua o sumă mai mare decât cea necesară. În cursul zilei, din surplusul astfel existent în casierie, își însușea sume de bani pe care le introducea, fără a fi observat de alte persoane, în buzunarul hainei și în acest mod le scotea din unitatea bancară la sfârșitul programului.
Totodată, din actele dosarului rezultă că modalitatea de comitere a faptei a fost favorizată de faptul că, pe de o parte, procedurile de lucru din cadrul băncii nu prevedeau întocmirea vreunui document la extragerea de numerar din tezaur pentru casierie, astfel încât sumele retrase nu erau verificate prin numărare de directorul sucursalei, iar pe de altă parte, așa cum a arătat pe parcursul cercetărilor și suspectul C. C., cât și după cum rezultă din vizionarea înregistrărilor video din interiorul unității bancare puse la dispoziție de partea civilă, locația în care era amplasat seiful tezaurului nu asigura un spațiu corespunzător care să permită accesul concomitent atât al casierului, cât și al directorului, la momentul extragerii/depunerii sumelor de bani. Suspectul C. C. a reclamat și lipsa unei camere video instalate în interiorul camerei tezaurului.
Mai reținem faptul că inculpatul depunea banii însușiți într-un cont personal, deținut la I.N.G. Bank și îi folosea pentru a juca la pariuri sportive. O parte din bani, sume mai mici, îi folosea pentru a juca la pariuri sportive direct în casele de pariuri,
Din coroborarea declarației inculpatului M. M. I. cu informațiile puse la dispoziție de ING Bank privind situația contului RO38INGB_0424, al cărui titular este inculpatul, s-a stabilit că primul act material de sustragere de bani din numerarul Sucursalei Târgu M. 2 a V. R. S.A. s-a produs în data de 22.03.2013, activitate pe care, în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul a repetat-o în zilele de 26.03.2013, 27.03.2013, 29.03.2013, 01.04.2013, 02.04.2013 și 03.04.2013, când, profitând de împrejurările mai sus descrise, și-a însușit pe nedrept sume de bani în echivalent cuprinse între 5000 și_ euro, prin neînregistrarea acestor sume în rapoartele zilnice, la efectuarea transferului acestora din tezaur în casieria unității. În ziua de 04.04.2013, în același mod, inculpatul M. M. I. a transferat din tezaur în casieria unității fără a fi evidențiate, sumele de 5000 euro și_ lei, în vederea însușirii lor, sume de bani care au fost găsite în excedent în casierie în ziua de 04.04.2013, urmare a verificărilor și numărătoarei efectuate.
În ziua de 04.04.2013, când a avut loc controlul, inculpatul M. M. I. a susținut că a fost sunat de colegi, care i-au spus că urmează să vină la sucursala unde lucra personalul de control din cadrul Centrului Regional A. I., după ce anterior aceștia fuseseră la Târnăveni (controlul se efectua lunar de către Centrul Regional). Cunoscând lipsa din tezaur, s-a speriat și, invocând probleme medicale, s-a închis în toaleta unității, unde și-a tăiat venele de la ambele mâini, cu un cutter. Inculpatul susține că a avut intenția de a se sinucide. Suspectul L. C. a forțat ușa toaletei, iar ulterior inculpatul a fost preluat de un echipaj medical.
Ulterior incidentului, inculpatul M. M. I. a arătat că a urmat un tratament psihologic și psihiatric.
Inculpatul a achitat către partea civilă V. Romania SA sumele de_ lei, în data de 10.04.2013, respectiv 3000 lei, în data de 19.04.2013, sume de bani primite de la părinți, iar în data de 28.05.2013, a achitat suma de_ lei, obținută în urma vânzării autoturismului proprietate personală.
V. Romania SA s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 41.400 euro și 44.000 lei prin adresa nr._/15.07.2013.
Inculpatul M. M. I. a declarat pe parcursul cercetărilor că recunoaște și regretă fapta comisă și a încercat și va încerca în continuare să achite prejudiciul creat. A arătat că scopul său inițial a fost de a folosi banii sustrași pentru pariuri sportive, sperând să câștige, iar ulterior să-i restituie în tezaurul bănci iar cu profitul obținut să-și rezolve celelalte probleme financiare. Ulterior a sustras banii cu intenția de a acoperi prejudiciul, tot prin folosirea lor la pariuri sportive, în speranța că ar urma să câștige.
• Instanța a reținut situația de fapt descrisă anterior în urma analizei coroborate a materialului probator administrat în cursul urmăririi penale, respectiv: declarațiile de recunoaștere a săvârșirii faptei date de inculpat, înscrisurile depuse de către partea civilă V. Romania SA – fotocopii fișa postului inculpat M. M. I., proces-verbal control numerar casierie nr._/04.04.2013, situații numerar tezaur, proceduri interne, flux de deschidere-închidere casierie, extras cont RO38INGB_0424 deținut de inculpat la ING Bank aferent perioadei ianuarie – septembrie 2013, fotocopie raport de investigație nr. 1652/16.04.2013 întocmit de Departamentul AML&Prevenirea Fraudei al V. Romania SA, declarațiile martorilor M. Nicușor D. și S. A.-L., precum și ale suspecților C. C. și L. C. F..
• În drept, fapta inculpatului M. M. I., care în perioada 22.03._13 (în zilele 22.03, 26.03, 27.03, 29.03, 01.04, 02.04 și 03.04.2013), în calitate de angajat în cadrul V. R. Sucursala M. 2, a sustras din tezaurul și respectiv casieria unității bancare suma de 41.400 euro și 75.000 lei (însușindu-și pe nedrept în aceste zile sume în echivalent cuprinse între aproximativ 5.000 și 1.500 euro) folosindu-se de funcția sa și de faptul că avea acces la tezaurul băncii, prin neînregistrarea sumelor de bani în rapoartele zilnice, la efectuarea transferului acestora din tezaur în casieria unității, iar, în ziua de 04.04.2013, în același mod, a transferat din tezaur în casieria unității, fără a fi evidențiate, sumele de 5.000 euro și 20.000 lei, în vederea însușirii lor, prejudiciul cauzat fiind de 41.400 euro și 75.000 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de delapidare în formă continuată, faptă prev. de art. 295 alin. 1 Cod penal rap. la art. 308 Cod penal cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal și art. 5 Cod penal.
• Se constată astfel că, din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă suficiente date cu privire la existența faptei pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală și cu privire la vinovăția inculpatului, maximul special prevăzut de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului în cuprinsul actului de inculpare este de 7 (șapte) ani, pedeapsa prevãzutã de lege fiind între 2 și 7 ani închisoare și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică, acordul de recunoaștere a vinovăției a fost încheiat în formă scrisă, conține mențiunile prevăzute de disp. art. 482 Cod procedurã penalã, iar cu ocazia încheierii acestuia inculpatul a fost asistat de apărător ales, potrivit delegației depuse la dosar.
De asemenea, inculpatul a confirmat în fața instanței cã și-a dat consimțãmântul la încheierea acestui acord, arãtând cã a recunoscut comiterea faptei reținutã în sarcina sa, a înțeles învinuirea ce i se aduce, a acceptat încadrarea juridicã și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei, precum și cu forma de executare a acesteia.
Față de aceste considerente și apreciind cuantumul pedepsei cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror și inculpat, respectiv 3 ani închisoare, precum și modalitatea de executare, ca fiind suficiente pentru atingerea scopului și îndeplinirea funcțiilor de constrângere, de reeducare și de exemplaritate ale tratamentului sancționator, în baza art. 485 al. 1 lit. a) rap. la art. 396 al. 2 Cod procedurã penalã, va admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat la data de 13.11.2014 de P. de pe lângă Judecătoria Târgu - M. cu inculpatul M. M.-I., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare în formă continuată, faptă prev. de art. 295 alin. 1 Cod penal rap. la art. 308 Cod penal cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal și art. 5 Cod penal.
In baza art. 396 alin. 1 și 2 Cod procedură penală, va condamna pe inculpatul M. M. I. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru sãvârșirea infracțiunii de delapidare în formã continuatã (8 acte materiale), prev. de art. 295 alin. 1 rap. la art. 308 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 și art. 5 Cod penal.
In baza art. 67 alin. 1 Cod penal rap. la art. 68 alin. 1 lit. b Cod penal și art. 295 alin. 1 Cod penal, va interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a și lit. b Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritãțile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție ce implicã exercițiul autoritãții de stat, cu titlu de pedeapsã complementară, de la rãmânerea definitivã a prezentei.
În baza art. 65 alin. 1 și alin. 3 Cod penal, va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art.66 alin. 1 lit. a și lit. b Cod penal, cu titlu de pedeapsă accesorie, de la rămânerea definitivă a prezentei și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În baza art. 91 Cod penal, va dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și stabilește un termen de supraveghere de 4 ani, conform dispozițiilor art. 92 Cod penal.
În baza art. 93 alin. 1 Cod penal, va obliga inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune M., la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
In baza art 94 alin. 1 Cod procedurã penalã, datele indicate la punctele c)-e) vor fi comunicate Serviciului de Probațiune M., organ desemnat cu supravegherea inculpatului.
În baza art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal, va impune condamnatului urmãtoarea obligație: să frecventeze un program de reintegrare socialã derulat de cãtre Serviciul de Probațiune M. sau organizat în colaborare cu alte instituții din comunitate.
În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere de 4 ani, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității, în cadrul Primãriei Mun. Târgu-M., pe o perioadă de 90 de zile lucrătoare.
În baza art. 91 alin. 4 teza a II-a Cod penal, va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 Cod penal, respectiv posibilitatea revocãrii suspendãrii executãrii pedepsei sub supraveghere dacã pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credințã, nu respectã mãsurile de supraveghere, nu îndeplinește obligațiile stabilite în sarcina sa ori comite o nouã infracțiune.
În baza art. 486 alin. 2 Cod proc. pen., va lăsa nesoluționatã acțiunea civilã formulatã de partea civilã V. R. S.A.
Dată fiind culpa procesuală a inculpatului, în baza art. 274 alin. 1 Cod procedurã penalã, va obliga inculpatul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli de judecatã avansate de stat.
În fine, va lua act cã inculpatul a fost asistat juridic de apãrãtor ales.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
• In baza art. 485 alin. 1 lit. a Cod procedurã penalã, admite acordul de recunoaștere a vinovãției încheiat la data de 13.11 2014 de P. de pe lângã Judecãtoria Târgu-M. și inculpatul M. M. I. [fiul lui M. V. și V., nãscut la data de 22.12.1987, în Târgu-M., jud. M., domiciliat în mun. Târgu-M., ., ., CNP:_, cãsãtorit, studii liceale, fãrã antecedente penale], cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare în formã continuatã (8 acte materiale), prev. de art. 295 alin. 1 rap. la art. 308 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 și art. 5 Cod penal (faptã din 22.03._13)
In baza art. 396 alin. 1 și 2 Cod procedură penală, condamnã pe inculpatul M. M. I. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru sãvârșirea infracțiunii de delapidare în formã continuatã (8 acte materiale), prev. de art. 295 alin. 1 rap. la art. 308 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 și art. 5 Cod penal.
In baza art. 67 alin. 1 Cod penal rap. la art. 68 alin. 1 lit. b Cod penal și art. 295 alin. 1 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a și lit. b Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritãțile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție ce implicã exercițiul autoritãții de stat, cu titlu de pedeapsã complementară, de la rãmânerea definitivã a prezentei.
În baza art. 65 alin. 1 și alin. 3 Cod penal, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art.66 alin. 1 lit. a și lit. b Cod penal, cu titlu de pedeapsă accesorie, de la rămânerea definitivă a prezentei și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În baza art. 91 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și stabilește un termen de supraveghere de 4 ani, conform dispozițiilor art. 92 Cod penal.
În baza art. 93 alin. 1 Cod penal, obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune M., la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
In baza art 94 alin. 1 Cod procedurã penalã, datele indicate la punctele c)-e) vor fi comunicate Serviciului de Probațiune M., organ desemnat cu supravegherea inculpatului.
În baza art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal, impune condamnatului urmãtoarea obligație: să frecventeze un program de reintegrare socialã derulat de cãtre Serviciul de Probațiune M. sau organizat în colaborare cu alte instituții din comunitate.
În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere de 4 ani, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității, în cadrul Primãriei Mun. Târgu-M., pe o perioadă de 90 de zile lucrătoare.
În baza art. 91 alin. 4 teza a II-a Cod penal, atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 Cod penal, respectiv posibilitatea revocãrii suspendãrii executãrii pedepsei sub supraveghere dacã pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credințã, nu respectã mãsurile de supraveghere, nu îndeplinește obligațiile stabilite în sarcina sa ori comite o nouã infracțiune.
• În baza art. 486 alin. 2 Cod proc. pen., lasã nesoluționatã acțiunea civilã formulatã de partea civilã V. R. S.A.
• În baza art. 274 alin. 1 Cod procedurã penalã, obligă inculpatul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli de judecatã avansate de stat.
Ia act cã inculpatul a fost asistat juridic de apãrãtor ales.
Cu drept de apel la Curtea de Apel Târgu-M., în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, la data de 02.02.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
S. O. B. S. L. M.
Red.S.B/ Tech. S.B.
5 ex/12.02.2015
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 56/2015.... | Anularea/revocarea liberării condiţionate. Art.588 NCPP.... → |
|---|








