Alte modificări ale pedepsei. Art.585 NCPP. Sentința nr. 869/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ

Sentința nr. 869/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 07-08-2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA TÂRGU M.

SECȚIA PENALĂ

Dosar nr._

SENTINȚA Nr.869

Ședința publică din data de 07 august 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: F. D. C.

GREFIER: D. G.

Din partea Ministerului Public a participat procuror B. G.

din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tîrgu M.

Pe rol fiind judecarea contestației la executare formulată de condamnatul C. C. – deținut în Penitenciarul Târgu M..

Dezbaterile în fond asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 03 august 2015, cuvântul participanților fiind consemnat în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța a stabilit termen în vederea deliberării și pronunțării hotărârii pentru astăzi:

INSTANȚA,

Asupra cauzei penale de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu M. la data de 22 iulie 2015, condamnatul C. C. a solicitat contopirea pedepselor. Prin memoriul depus la dosar la data de 24 iulie 2015, petentul a solicitat contopirea pedepselor aplicate prin sentințele penale pronunțate în dosarele nr._, nr._, nr._, nr._, nr._, nr._/320/2014, nr._, nr._ și nr._, precum și deducerea perioadelor deja executate până în prezent din aceste mandate.

La termenul de judecată din data de 03 august 2015, condamnatul C. C. a precizat că solicită prin cererea formulată deducerea perioadei executate în baza sentinței penale nr.898 din 13 septembrie 2011 a Judecătoriei Târgu M. începând cu anul 2009 până la data de 02 septembrie 2012, când a fost liberat condiționat. În subsidiar, petentul a solicitat reducerea pedepsei pe care o execută în prezent, de 3 ani și 376 zile închisoare, întrucât aceasta este prea mare, considerând că ar fi trebuit să execute doar o pedeapsă de 3 ani închisoare.

Din oficiu, s-au depus la dosar următoarele înscrisuri, respectiv copia sentinței penale nr.452 din 21 mai 2015 a Judecătoriei Târgu M., copia sentinței penale nr.264 din 08 aprilie 2015 a Judecătoriei Târgu M., fișa de cazier judiciar a petentului, fișa privind situația juridică a condamnatului, copia sentinței penale nr.1380 din 15 decembrie 2009, copia sentinței penale nr.1143 din 08 noiembrie 2013, copia sentinței penale nr.898 din 13 septembrie 2011 ale Judecătoriei Târgu M., copia deciziei penale nr.414R din 5 decembrie 2011 a Tribunalului M., copia sentinței penale nr.1156 din 29 octombrie 2012 a Judecătoriei Târgu M., copia sentinței penale nr.1170 din 31 octombrie 2012, precum și copia sentinței penale nr.1368 din 17 decembrie 2012 ale Judecătoriei Târgu M..

Având în vedere susținerile condamnatului C. C. de la termenul de judecată din data de 03 august 2015, instanța a pus în discuție recalificarea cererii formulate în contestație la executare potrivit art.598 alin.1 lit.d Cod procedură penală.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:

I. Prin sentința penală nr.898 din 13 septembrie 2011 a Judecătoriei Târgu M., definitivă prin decizia penală nr.414/R din 5 decembrie 2011 a Tribunalului M., petentul C. C. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 3 ani și 10 luni închisoare, ca urmarea admiterii cererii pentru contopire pedepse formulată de acesta.

În baza acestei sentințe, s-a emis M.E.P.Î. nr.1018 din 09 decembrie 2011 a Judecătoriei Târgu M., executarea pedepsei începând la data de 01.04.2010 și urmând să expire la data de 29.10.2013. Petentul a fost liberat condiționat din executarea acestei pedepse prin sentința penală nr.1156 din 29 octombrie 2012 a Judecătoriei Târgu M., fiind pus în libertate la data de 02.11.2012, cu un rest de pedeapsă de 453 zile.

II. Prin sentința penală nr.1170 din 31 octombrie 2012 a Judecătoriei Târgu M., definitivă prin nerecurare, s-au repus în individualitate pedepsele contopite prin sentința penală nr.898 din 13 septembrie 2011 a Judecătoriei Târgu M., s-a înlăturat sporul de 10 luni închisoare după care, aceste pedepse au fost contopite cu pedeapsa de 3 luni închisoare aplicată condamnatului prin sentința penală nr.1321/2011 a Judecătoriei Târgu M., stabilindu-se o rezultantă de 3 ani și 11 luni închisoare.

În baza acestei sentințe, s-a emis M.E.P.Î. nr.1385 din 16 noiembrie 2012 a Judecătoriei Târgu M., executarea pedepsei începând la data de 08.12.2012 și urmând să expire la data de 01.01.2014. Condamnatul a fost liberat condiționat din executarea acestei pedepse la data de 21 decembrie 2012, prin sentința penală nr.1368 din 17 decembrie 2012 a Judecătoriei Târgu M., cu un rest de 376 zile.

III. Prin sentința penală nr.264 din 08 aprilie 2015 a Judecătoriei Târgu M., rămasă definitivă prin necontestare la data de 15 aprilie 2015, s-a admis cererea de modificare a pedepselor formulată de C. C..

1. S-a constatat că petentul a fost condamnat prin sentința penală nr. 1143/08.11.2013 a Judecătoriei Târgu M., definitivă prin nerecurare la data de 20.11.2013 și în sarcina sa se poate reține următoarea pedeapsă executabilă:

- 376 zile închisoare pentru săvârșirea, la data de 30.01.2013 a infracțiunii de furt calificat prev. de art. 20 rap la art. 208, 209 al. 1 lit. i Cod penal 1968, cu aplicarea art. 320/1 Cod de procedură penală 1968;

S-a constatat că prin sentința penală nr. 113/03.02.2014 a Judecătoriei Târgu M., din eroare, s-a menținut ca executabilă, pedeapsa de 375 zile închisoare, în loc de 376 zile închisoare.

2. S-a constatat că petentul a fost condamnat prin sentința penală nr. 68/28.01.2014 a Judecătoriei Târgu M., definitivă prin decizia penală nr. 86/A din 19.02.2014 a Curții de apel Târgu M. și în sarcina sa se poate reține următoarea pedeapsă executabilă:

- 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea, în perioada 02.21.2012 – 07.12.2012, a infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 al. 1 209 al. 1 lit. a, e, g, i, Cod penal 1968 cu reținerea art. 41 al. 2 Cod penal 1968 ( 5 acte materiale) și art. 320/1 Cod de procedură penală 1968;

S-a constatat că prin aceiași sentință s-a dispus revocarea beneficiului liberării condiționate a petentului acordată prin sentința penală nr. 1156/29.10.2012 a Judecătoriei Târgu M. și s-a dispus contopirea restului de pedeapsă de 453 zile închisoare la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, stabilindu-se ca pedeapsă rezultantă 2 ani și 6 luni închisoare.

3. S-a constatat că petentul a fost condamnat prin sentința penală nr. 743/29.05.2014 a Judecătoriei Târgu M., definitivă la data de 23.06.2014 prin neapelare și în sarcina sa se poate reține următoarea pedeapsă executabilă:

- 3 ani închisoare pentru săvârșirea, la data de 11.08.2013, a infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 228 al. 1 229 al. 1 lit. d și al. 2 lit. b Cod penal cu reținerea art. 5 Cod penal și art. 396 al. 10 Cod de procedură penală;

În temeiul prevederilor art. 43 al. 6 Cod penal, s-a constatat că fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa de 3 ani închisoare prin sentința penală nr. 743/29.05.2014 a Judecătoriei Târgu M. este comisă în termenul de liberare condiționată acordată petentului prin sentința penală nr. 1368/17.12.2012 a Judecătoriei Târgu M..

S-a constatat că prin sentința penală nr. 1143/08.11.2013 a Judecătoriei Târgu M., rămasă definitivă prin nerecurare s-a dispus revocarea beneficiului liberării condiționate.

În temeiul art. 104 al. 3 Cod penal rap la art. 43 al. 1 Cod penal, s-a dispus alăturarea restului neexecutat de 376 zile închisoare la pedeapsa de 3 ani închisoare, stabilind în sarcina petentului pedeapsa rezultantă intermediară de 3 ani și 376 zile închisoare.

4. S-a constatat că petentul a fost condamnat prin sentința penală nr. 1310/15.12.2014 a Judecătoriei Târgu M., definitivă la data de 30.12.2014 prin neapelare și în sarcina sa se poate reține următoarea pedeapsă executabilă:

- 2 ani închisoare pentru săvârșirea, la data de 04.09.2013, a infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 228 al. 1 229 al. 1 lit. d și al. 2 lit. b Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a, d Cod penal și cu reținerea art. 5 Cod penal;

În temeiul prevederilor art. 43 al. 6 Cod penal, s-a constatat că fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa de 2 ani închisoare prin sentința penală nr. 1310/15.12.2014 a Judecătoriei Târgu M. este comisă în termenul de liberare condiționată acordată petentului prin sentința penală nr. 1368/17.12.2012 a Judecătoriei Târgu M..

S-a constatat că prin sentința penală nr. 1143/08.11.2013 a Judecătoriei Târgu M., rămasă definitivă prin nerecurare s-a dispus revocarea beneficiului liberării condiționate.

În temeiul art. 104 al. 3 Cod penal rap la art. 43 al. 1 Cod penal, s-a dispus alăturarea restului neexecutat de 376 zile închisoare la pedeapsa de 2 ani închisoare, stabilind în sarcina petentului pedeapsa rezultantă intermediară de 2 ani și 376 zile închisoare.

5. În temeiul prevederilor art. 585 Cod de procedură penală, s-a descontopit pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare aplicată petentului prin sentința penală nr. 46/27.01.2015 a Judecătoriei Târgu M., definitivă la 17.02.2015 prin neapelare și repune în individualitatea lor pedepsele componente după cum urmează:

- 2 ani închisoare pentru săvârșirea, la data de 19.06.2013, a infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. art. 208 al. 1 209 al. 1 lit. d și i, Cod penal 1968 și cu reținerea art. 5 Cod penal;

- 2 ani închisoare pentru săvârșirea, în perioada 07.11.2013 – 10.11.2013, a infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. art. 208 al. 1 209 al. 1 lit. i, Cod penal 1968 și cu reținerea art. 5 Cod penal;

În temeiul prevederilor art. 39 al. 6 Cod penal 1968, s-a constatat că faptele pentru care s-a aplicat cele două pedepse de 2 ani închisoare prin sentința penală nr. 46/27.01.2015 a Judecătoriei Târgu M. sunt comise în termenul de liberare condiționată acordată petentului prin sentința penală nr. 1368/17.12.2012 a Judecătoriei Târgu M..

S-a constatat că prin sentința penală nr. 1143/08.11.2013 a Judecătoriei Târgu M., rămasă definitivă prin nerecurare s-a dispus revocarea beneficiului liberării condiționate.

În temeiul prevederilor art. 61 al. 1 Cod penal 1968, s-a contopit restul neexecutat de 376 zile cu fiecare dintre cele două pedepse de 2 ani închisoare și stabilește, în sarcina petentului două pedepse rezultante intermediare de 2 ani închisoare.

6. S-a constatat că petentul a fost condamnat prin sentința penală nr. 823/24.06.2014 a Judecătoriei Târgu M., definitivă prin decizia penală nr. 418/A din 11.12.2014 a Curții de apel Târgu M. și în sarcina sa se poate reține următoarea pedeapsă executabilă:

- 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea, la data de 02.01.2013, a infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 46 Cod penal raportat la art. 228 al. 1 229 al. 1 lit. b, cu aplicarea art. 77 lit. d Cod penal și cu reținerea art. 5 Cod penal;

În temeiul prevederilor art. 43 al. 6 Cod penal, s-a constatat că fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare prin sentința penală nr. 823/24.06.2014 a Judecătoriei Târgu M., definitivă prin decizia penală nr. 418/A din 11.12.2014 a Curții de apel Târgu M. este comisă în termenul de liberare condiționată acordată petentului prin sentința penală nr. 1368/17.12.2012 a Judecătoriei Târgu M..

S-a constatat că prin sentința penală nr. 1143/08.11.2013 a Judecătoriei Târgu M., rămasă definitivă prin nerecurare s-a dispus revocarea beneficiului liberării condiționate.

În temeiul art. 104 al. 3 Cod penal rap la art. 43 al. 1 Cod penal, s-a dispus alăturarea restului neexecutat de 376 zile închisoare la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, stabilind în sarcina petentului pedeapsa rezultantă intermediară de 2 ani, 6 luni și 376 zile închisoare.

În temeiul prevederilor art. 36 Cod penal 1968, cu aplicarea art. 5 Cod penal, s-a constatat că faptele pentru care s-au aplicat pedepsele arătate anterior sunt concurente, fiind comise în condițiile art. 33 al. 1 lit. a Cod penal 1968.

În temeiul prevederilor art. 34 al. 1 lit. b Cod penal 1968, cu aplicarea art. 5 Cod penal, s-au contopit pedepsele de 376 zile închisoare (375 zile), 2 ani și 6 luni închisoare, 3 ani și 376 zile închisoare, 2 ani și 376 zile închisoare, 2 ani închisoare, 2 ani închisoare și 2 ani, 6 luni și 376 zile închisoare arătate la pct. 1-6 și i s-a aplicat petentului pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 376 zile închisoare.

În temeiul prevederilor art. 12 din Legea nr. 187/2012, s-a făcut aplicarea prevederilor art. 71 C. pen. și s-a interzis petentului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b C. pen.

În temeiul prevederilor art. 88 și art. 36 al. 3 Cod penal 1968, s-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată durata reținerii din 07.12.2012, precum și durata deja executată de la 03.12.2013 la zi.

IV. Prin sentința penală nr.452 din 21 mai 2015 a Judecătoriei Târgu M., definitivă prin necontestare la data de 02 iunie 2015, s-au repus în individualitatea lor pedepsele astfel individualizate și contopite prin sentința penală nr.264 din 08 aprilie 2015 a Judecătoriei Târgu M., după care toate aceste pedepse au fost contopite cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.95 din 09 februarie 2015 a Judecătoriei Târgu M., definitivă prin neapelare la data de 17.03.2015, petentului aplicându-i-se pedeapsa de 3 ani și 376 zile închisoare.

Pe numele petentului s-a emis M.E.P.Î. nr.527 din 02.06.2015, executarea pedepsei începând la data de 03 decembrie 2013.

Din fișa privind situația juridică a condamnatului rezultă că, după această contopire, C. C. nu a mai suferit alte condamnări definitive.

Prin cererea ce formează obiectul dosarului de față, condamnatul C. C. a solicitat, în principal, deducerea perioadei executate în baza sentinței penale nr.898 din 13 septembrie 2011 a Judecătoriei Târgu M. începând cu anul 2009 până la data de liberării condiționate. În subsidiar, petentul a solicitat reducerea pedepsei pe care o execută în prezent, de 3 ani și 376 zile închisoare întrucât aceasta este prea mare, considerând că o pedeapsă de 3 ani închisoare este suficientă.

Analizând cererea formulată, instanța constată că aceasta nu este întemeiată.

Potrivit art.598 alin.1 Cod procedură penală, contestația împotriva executării hotărâri penale se poate face când: a) s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă, b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare sau d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori micșorare a pedepsei.

Cu privire la solicitarea formulată în principal de contestator, instanța constată că aceasta se încadrează în dispozițiile art.598 alin.1 lit.d Cod penal. Însă, în raport de condamnările suferite de C. C. până la data pronunțării hotărârii și de datele inserate în cazierul judiciar al acestuia, se observă că prin sentința penală nr.452 din 21 mai 2015 a Judecătoriei Târgu M. s-au dedus toate perioadele executate de condamnat în baza sentințelor penale contopite (inclusiv durata reținerii și arestării preventive).

Totodată, instanța observă că prin sentința penală nr.68 din 28 ianuarie 2014 a Judecătoriei Târgu M. inculpatul C. C. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani și 6 luni pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată, prevăzută și pedepsită de art. 208 alin.1, art. 209 alin. 1 lit. a, e, g și i, alin. 2 lit. b Cod Penal, cu reținerea art. 41 alin. 2 Cod Penal (5 acte materiale) și aplicarea art. 3201 alin. 7 Cod Procedură Penală.

În temeiul art. 61 Cod Penal, s-a dispus revocarea liberării condiționate acordate inculpatului prin sentința penală nr.1156/29.10.2012 a Judecătoriei Târgu-M. (din executarea pedepsei aplicate prin sentința penală nr.898 din 13 septembrie 2011 a Judecătoriei Târgu M.) și contopirea restului rămas neexecutat – de 453 zile închisoare, cu pedeapsa aplicată prin respectiva hotărâre, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni. Această pedeapsă a făcut ulterior obiectul contopirii dispuse prin sentința penală nr.264 din 08 aprilie 2015 a Judecătoriei Târgu M., neatacată de C. C. cu cale de atac.

Totodată, instanța observă că prin hotărârea anterior menționată, s-a stabilit postsententiam starea de recidivă postcondamnatorie în care se afla C. C. la data săvârșirii infracțiunilor de furt calificat pentru care a fost condamnat inițial prin sentințele penale nr.743 din 29 mai 2014, nr.1310 din 15.12.2014, nr.46 din 27 ianuarie 2015, nr.823 din 24 iunie 2014, toate ale Judecătoriei Târgu M. față de pedeapsa de 3 ani și 11 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.1170 din 31 octombrie 2012 a Judecătoriei Târgu M., instanța făcând aplicarea dispozițiilor art.43 alin.1 Cod penal, respectiv art.61 Cod penal din 1968 (în funcție de legea penală mai favorabilă speței).

Cu privire la solicitarea formulată în subsidiar, instanța apreciază că cererea condamnatului poate fi încadrată, în mod formal, pe dispozițiile art. 598 alin.1 lit. d Cod procedură penală, ținând cont de faptul că acesta a invocat împrejurarea că pedeapsa aplicată i se pare prea mare și solicită reducerea acesteia.

Contestația sa nu este însă întemeiată întrucât motivul invocat nu poate constitui o cauză de reducere a pedepsei în sensul dispozițiilor art. 598 alin. 1 lit. d teza finală Cod procedură penală.

După cum reiese din dispozițiile art. 598 alin.1 Cod procedură penală, pe calea contestației la executare se pot invoca doar aspecte și incidente legate de executarea pedepsei, iar nu aspecte legate de fondul cauzei, ce pot fi susținute doar în cadrul căilor de atac prevăzute de lege. Pe de altă parte, cazurile care țin de micșorarea pedepsei trebuie să apară ulterior dobândirii autorității de lucru judecat a hotărârii de condamnare, iar instanța de executare să nu fi fost în măsură să ia cunoștință de acestea la data soluționării cauzei.

Condamnatul invocă prin cererea formulată tocmai asemenea aspecte și anume greșita individualizare a pedepsei, deși nu a înțeles să atace cu contestație soluția pronunțată prin sentința penală nr.452 din 21 mai 2015 a Judecătoriei Târgu M..

Pentru motivele expuse, instanța va respinge ca nefondată contestația formulată de condamnatul C. C. împotriva executării sentinței penale nr.452 din 21 mai 2015 a Judecătoriei Târgu M..

În baza art.275 alin.2 Cod procedură penală, contestatorul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 50 lei. Suma de 130 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu, rămâne în sarcina statului și urmează a fi suportată din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru aceste motive,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge ca nefondată contestația formulată de condamnatul C. C., fiul lui S. și K., născut la data de 19.09.1993, CNP_, în prezent deținut în Penitenciarul Târgu M., împotriva executării sentinței penale nr.452 din 21 mai 2015 a Judecătoriei Târgu M..

În baza art.275 alin.2 Cod procedură penală, obligă contestatorul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 50 lei.

Suma de 130 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu, rămâne în sarcina statului și urmează a fi suportată din fondurile Ministerului Justiției.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 07 august 2015.

Președinte, Grefier,

Red./Dact.C.F.D.

4 ex./18.08.2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA TG M.

DOSAR NR._

Data emiterii: 19.08.2015

C ă t r e ,

C. C.

-PENITENCIARUL TÎRGU-M. -

În baza art. 407 alin. (1) C. proc. pen., vă comunicam in extenso copia sentinței penale nr. 869/2015, pronunțată în dosarul sus-menționat, privind pe condamnatul C. C., deținut în Penitenciarul Tîrgu-M..

Președinte Grefier

F. D. C. D. G.

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA TG M.

DOSAR NR._

Data emiterii: 19.08.2015

C ă t r e ,

C. C.

-PENITENCIARUL TÎRGU-M. -

În baza art. 407 alin. (1) C. proc. pen., vă comunicam in extenso copia sentinței penale nr. 869/2015, pronunțată în dosarul sus-menționat, privind pe condamnatul C. C., deținut în Penitenciarul Tîrgu-M..

Președinte Grefier

F. D. C. D. G.

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA TG M.

DOSAR NR._

Data emiterii: 19.08.2015

C ă t r e ,

P. de pe lângă Judecătoria Tîrgu-M.

În baza art. 407 alin. (1) C. proc. pen., vă comunicam in extenso copia sentinței penale nr. 869/2015, pronunțată în dosarul sus-menționat, privind pe condamnatul C. C., deținut în Penitenciarul Tîrgu-M..

Președinte Grefier

F. D. C. D. G.

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA TG M.

DOSAR NR._

Data emiterii: 19.08.2015

C ă t r e ,

P. de pe lângă Judecătoria Tîrgu-M.

În baza art. 407 alin. (1) C. proc. pen., vă comunicam in extenso copia sentinței penale nr. 869/2015, pronunțată în dosarul sus-menționat, privind pe condamnatul C. C., deținut în Penitenciarul Tîrgu-M..

Președinte Grefier

F. D. C. D. G.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Alte modificări ale pedepsei. Art.585 NCPP. Sentința nr. 869/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ