Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 7/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ

Sentința nr. 7/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 12-01-2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA TÎRGU M.

Secția penală

Dosar nr._

SENTINȚA Nr.7

Ședința publică din 12 ianuarie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: cojocariu florina daniela

Grefier: bâra-marc ioana

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror T. O.

din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tîrgu M.

Pe rol se află judecarea contestației la executare formulată de contestatorul B. S. V..

Potrivit prevederilor art.358 Cod procedură penală, președintele completului de judecată dispune strigarea cauzei.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă contestatorul B. S. V., internat în Penitenciarul Târgu M., asistat de avocat din oficiu, G. A..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că s-au comunicat relațiile solicitate de la autoritatea judiciară competentă din Germania, cu privire la perioada în care contestatorul a fost arestat provizoriu în acest stat, în vederea extrădării.

Nemaifiind alte cereri în probațiune, instanța acordă cuvântul în dezbateri.

Apărătorul contestatorului solicită, în temeiul art.598 alin.1 lit.d Cod procedură penală, admiterea contestației la executare formulată de acesta, urmând ca instanța să dispună, pe baza relațiilor comunicate de către autoritățile germane, deducerea perioadei în care condamnatul a fost arestat provizoriu în vederea extrădării, cu cheltuieli de judecată în sarcina statului.

Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea contestației la executare și computarea din măsura educativă a internării într-un centru de detenție, dispusă prin sentința penală nr.184/27.06.2014, a duratei arestului provizoriu din Germania având în vedere că persoana condamnată a început executarea pedepsei în data de 02.07.2014.

Contestatorul B. S. V., având personal cuvântul, solicită admiterea contestației formulate.

INSTANȚA,

Asupra cauzei penale de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 03 decembrie 2014, condamnatul B. S. V. a solicitat, pe calea contestației la executare, deducerea duratei arestului provizoriu din Germania, în vederea predării către România, arătând în motivarea cererii că a fost arestat de autoritățile germane la data de 02.07.2014.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului instanța reține următoarele:

Contestatorul B. S. V., fiul lui V. și M., născut la data de 23.04.1991, CNP_, execută în Penitenciarul Tîrgu M. măsura educativă a internării într-un centru de detenție pe o durată de 1 (un) an luată prin sentința penală nr.184 din 27 iunie 2014 a Judecătoriei V. de Sus, jud.Maramureș.

În baza acestei sentințe s-a emis pe numele condamnatului mandatul european de arestare nr.4 din 08.07.2014 de către Judecătoria V. de Sus, jud.Maramureș.

La solicitarea instanței, autoritățile judiciare competente din Stuttgart au comunicat că numitul B. S. s-a aflat în arest în vederea extrădării începând cu data de 02 iulie 2014 până la predarea către autoritățile române, survenită pe 29 septembrie 2014, în baza solicitării Judecătoriei V. de Sus (f.40,41 ds.).

Față de aceste aspecte, văzând și faptul că petentul a fost încarcerat de Interpol București la data de 30 septembrie 2014 în executarea măsurii educative de 1 an internare într-un centru de detenție, se apreciază că cererea formulată este admisibilă în conformitate cu dispozițiile art.598 alin.1 lit.d Cod procedură penală.

În consecință, în temeiul art.127 Cod penal și art.15 din Legea nr.302/2004 privind cooperarea judiciară în materie penală, se va deduce din măsura educativă a internării într-un centru de detenție pe 1 (un) an, luată prin sentința penală nr.184 din 27.06.2014 a Judecătoriei V. de Sus, jud.Maramureș, durata arestării provizorii în Germania în vederea predării către România din intervalul 02 iulie 2014 – 29 septembrie 2014.

In temeiul art.275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat, în care s-a inclus și suma de 100 lei reprezentând onorariu avocat oficiu, rămân în sarcina acestuia.

Pentru aceste motive,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite contestația la executare formulată de persoana internată B. S. V., fiul lui V. și M., născut la data de 23.04.1991, CNP_, în prezent aflat în Penitenciarul Târgu M..

În temeiul art.598 alin.1 lit.d Cod procedură penală, raportat la art.127 Cod penal și art.15 din Legea nr.302/2004, deduce din măsura educativă a internării într-un centru de detenție pe 1 (un) an, luată prin sentința penală nr.184 din 27.06.2014 a Judecătoriei V. de Sus, jud.Maramureș, durata arestării provizorii în Germania în vederea predării către România din intervalul 02 iulie 2014 – 29 septembrie 2014.

In temeiul art.275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat, în care s-a inclus și suma de 100 lei reprezentând onorariu avocat oficiu, rămân în sarcina acestuia.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică azi, 12 ianuarie 2015.

Președinte, Grefier,

Red.C.F.D.

Dact.C.F.D.

4 ex./23.01.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 7/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ