Ucidere din culpă. Art.178 C.p.. Sentința nr. 28/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 28/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 21-01-2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TÂRGU M.
Dosar nr. 12._
SENTINȚA PENALĂ NR. 28
Ședința publică din 21 ianuarie 2015
P.: D. D.- P.
GREFIER: V. G.
Pe rol se afla judecarea cauzei penale privind pe inculpatul G. N. V., trimis in judecata pentru savarsirea infractiunilor de vatamare corporala, prev de art. 181 alin.1 Cod penal din 1969 si infractiunea de lipsire de libertate in mod ilegal, prev de art. 189 alin.1 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 33 lit.a Cod penal din 1969.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Mersul dezbaterilor și susținerile pe fond ale părților sunt consemnate în încheierea de ședință din 27.11.2014, prin care s-a stabilit termen de pronuntare la 12.12.2014, ulterior pronuntarea fiind amanata succesiv la 18.12.2014, 30.12.2014, 08.01.2015, 14.01.2015, 15.01.2015, 16.01.2015, cand pronuntarea a fost amanata pentru data de azi, 21.01.2015, incheieri ce fac parte integranta din prezenta.
INSTANTA
I. Prin rechizitoriul Parchetului de pe langa Judecatoria Tirgu-M. din 14.09.2010 emis in dosarul nr. 1968/P/2005, s-a dispus punerea in miscare a actiunii penale si trimiterea in judecata a inculpatului G. N. V., sub invinuirea savarsirii infractiunii de ucidere din culpa, prev de art. 178 alin.1,2 Cod penal din 1969 constand in aceea ca, in data de 24.09.2004, in calitate de asistent medical in Clinica de psihiatrie II din Tirgu-M. a aplicat fara a nunta in prealabil medicul de garda si fara aprobarea acestuia, procedura imobilizarii pacientului P. V. ., prin urcarea cu genunchiul pe pieptul bolnavului, cauzandu-i astfel leziuni, care au condus la decesul acestuia.
In perioada actelor premergatoare probele au fost administrate prin procesul-verbal de constatare a efectuarii acestora din 08.05.2006, respectiv: dispozitia de efectuare a constatarii medico-legale a decesului numitului P. V. si raportul de autopsie nr. 3167/22.02.2005 al IML Tirgu-M., suplimentat in 25.08.2005 (f 27-30 dup); declaratiile faptuitorilor G. N. V. si Nadasan V., asistentul medical si respectiv infirmierul participanti la imobilizare; declaratiile numitilor S. M., Curticapean M.; C. (actuala Muji) C. R., G. A., B. D. C.; Voda M., M. I., F. C., M. O., K. L. si Morutan I. - personal medical din cadrul clinicii de psihiatrie.
In faza de urmarire penala, probele au fost administrate prin urmatoarele mijloace: declaratiile invinuitilor, inclusiv obtinute prin procedeul confruntarii si ale partii civile P. F., sora defunctului; declaratiile de martori ale personalului medical din cadrul clinicii: infirmiera S. M., despre care ambii faptuitori au declarat ca ar fi participat la imobilizare; medicii Curticapean M. si Parjol I. O., ambii de garda in ziua imobilizarii, medicul C. (actuala Muji) C. R., de serviciu la momentul decesului; medicul Nirestean A. P., seful clinicii; asistentii medicali O. T. (de serviciu la momentul decesului)-128) K. L. C. A., F. C., Voda M.; infirmierii G. A., B. D. C., M. I. si Morutan I. G.; declaratiile de martori ale personalului medical din cadrul Spitalului Sighisoara, Patrut I. O. de la serviciul de urgenta si respectiv B. A. E., de la interne; declaratiile de martori ale rudelor si apropiatilor victimei: P. G. N. si Beresteanu S. – frati; Beresteanu D., cumnat; P. M., nepoata; M. R.; declaratiile martorei Nadasan I., sotia faptuitorului Nadasan V..
Deasemenea, au fost administrate prin inscrisuri: certificat de deces; Registrul de consultatii al clinicii (63-74 dup); adresa nr. 36/2007 emisa de clinica, mentionanad personalul medical de garda in perioada internarii victimei - 77, 78 dup; fisa postului corespunzator functiei de asistent medical in clinica, 95-97 dup; documente relevante pe lattura civila.
In faza de judecata, care nu a fost precedata de faza de camera preliminara, au fost administrate prin urmatoarele mijloace: declaratii de inculpat (29-34 dosar), de parte civila (45-47) si declaratiile martorilor Nadasan V. (66-70), Curticapean M. (71-74), S. M. (75-76), Muji (fosta C.) C. R. (103-106), G. D. S. (124, 125 - sotia inculpatului), O. T. (126-), Parjol I. O. (141-144), Beresteanu D. (145-147), B. D. C. (159-161), M. E. (162-164), Nirestean A. P. (178-182), F. C. (192-194 si supliment 197-198), K. L. C. A. (195-196), P. M. (214, 215), Nadasan I. (262, 263), F. Tonno (358, 359).
Au mai fost administrate prin raportul de expertiza medico-legala pe baza de acte nr.4176/2014 al IML Tirgu-M. (373-377), declaratia de martor a medicului legist care l-a efectuat, dr J. H. (411-413), supliment la raportul de expertiza (434-435), avizate de Comisia Superioara medico-legala din cadrul INML M. Minovici cu avizul nr. E_ – 450 dosar.
Au fost administrate si prin inscrisuri: adresele nr. 49/2013 emisa de Spitalul Clinic Judetean M. si nr._/23.04.2013, emisa de Ministerul Sanatatii (221-229) nr. 94/2013 emisa de Spitalul Clinic Judetean M. (278,279), copie dupa foaia de observatie a victimei (330-349 dosar).
In privinta incadrarii juridice la termenul din 19.09.2013, inculpatul a invocat schimbarea incadrarii, din ucidere din culpa prev de art. 178 alin1,2 Cod penal (din 1969) si ped cu 2-7 ani inchisoare, in ucidere din culpa prev de art. 178 alin1 Cod penal (din 1969) si ped cu 1-5 ani inchisoare – f 290 dosar
S-a pus in discutie la 31.10.2013, iar instanta a invocat prescriptia raspunderii penale in ipoteza in care cererea de schimbare a incadrarii va fi admisa urmand a se pronunta odata cu fondul pe ambele aspecte, deoarece inculpatul a cerut continuarea procesului - fila 312 si verso
La termenul din 02.10.2014, instanta a pus in discutie recalificarea facuta de legiuitor in art. 192 alin.1 sau/si 2 Cod penal, cu precizarea ca discutia privind incetarea procesului penal in raport de retinerea alineatelor s-a facut pe Codul penal din 1969 - fila 458.
La termenul din 27.11.2014 inculpatul a cerut schimbarea incadrarii in lovituri cauzatoare de moarte, apoi in tentativa de omor si omor, prevazute de noul Cod penal.
II. Analizand probele administrate din perspectiva continutului constitutiv al infractiunilor sub aspectul carora a fost sesizata, instanta retine urmatoarele:
In fapt,din punct de vedere al laturii obiective, in noaptea de 17/18.09.2004 numitul P. V. a fost transferat de la Spitalul mun Sighisoara, la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta M., cu diagnostic: suspect intoxicatie cu substanta necunoscuta.
In data de 20.09.2004, a fost internat la Clinica de psihiatrie II, mentionandu-se alterarea starii cale generale, constand in neliniste psihomotorie, logoree, fuga de idei, perioade dezorientare temporo-spatiala si ca pacientul nu avea antecedente psihiatrice.
In dupa amiaza zilei de vineri 24.09.2004, inculpatul in calitate de asistent medical, l-a imobilizat pe pacientul P. V. impreuna cu infirmierul Nadasan V., rezultand o compresiune a toracelui acestuia, inculpatul neanuntand medicul nici despre imobilizare, nici despre eventuale consecinte asupra starii de sanatate a pacientului
Ulterior, pacientul P. V. a mai fost imobilizat de alte persoane din cadrul personalului medical al clinicii in data de sambata 25.09.2004, aflandu-se imobilizat si in dimineata zilei de duminica, 26.09.2014.
Inculpatul a fost de serviciu duminica in data de 26.09.2014, de la orele 07,00- pana la orele 19,00, fara a raporta probleme de sanatate privind pacientul P. V., desi acestea existau si era obligat sa o faca.
Luni 27.09.2004 la orele 05,00, pacientul P. V. a decedat din cauza insuficientei cardio-respiratorii acute, consecutive unor procese infectioase respiratorii survenite in evolutia unui traumatism toracic, cu multiple fracture costale, fara marci traumatice externe asadar imposibil de produs prin lovire, insa care ar fi fost observabile in cadrul unui examen clinic atent, existand legatura de cauzalitate intre fracturi si deces, insa indirecta, prin aparitia complicatiilor septice bronhopulmonare.
De asemenea, victima prezenta leziuni la nivelul membrelor, care s-au putut produce atat prin comprimare in conditiile imobilizarii, cat si prin lovire cu si de corpuri dure, fara efect tanatogenerator.
Din punct de vedere al laturii subiective, inculpatul a savarsit faptele din culpa sub forma neglijent ce, deoarece nu a observat deteriorarea starii de sanatate a pacientului, desi putea si era obligat legal sa o faca.
Pentru a retine aceasta situatie de fapt, instanta s-a intemeiat pe in parte pe declaratiile inculpatului si ale martorului Nadasan V., care desi oscilante, concorda in sensul existentei unui incident violent privind victima cu ocazia imobilizarii, retinand pe cea a martorului potrivit careia s-a petrecut cu ocazia imobilizarii si nu pe cea a inculpatului, ca ar fi fost cauzata prin bataie, datorita lipsei marcilor externe la nivelul costelor si concluziei actelor medicale, ca nu ar fi putut fi produse astfel –cf supliment de expertiza.
Astfel, inculpatul a afirmat in perioada actelor premergatoare existenta imobilizarii, fara a relata probleme, ca invinuit a sustinut ca nu a intampinat rezistenta deosebita si nici nu a necesitat apasare la nivelul bustului pacientului, incearcand sa dea vina pe Nadasan, care ar fi fost posibil sa fi fost la baie si sa o fi lovit, iar in instanta ca Nadasan l-a batut in baie, inculpatul fiind anuntat de martora S. M. (cognomen A.) apoi ca a tarat pacientul gol de la baie pana la salon impreuna cu Nadasan, insa nu a anuntat medicul, tinand cont de pozitia de protejat a lui Nadasan.
Martorul Nadasan V. descrie in perioada actelor premergatoare 2 imobilizari facute cu inculpatul in data de 24, prima data fiind de fata si martora S. M.; ca invinuit, a sustinut ca in data de 24 a gasit pacientul imobilizat de pat, agitat si incercand sa se ridice in fund, fara sa stie cine il imobilizase, dar banuind ca inculpatul si infirmiera S. A., dupa care in jurul orelor 18,00, impreuna cu inculpatul l-a dus la baie, unde l-a spalat singur, inculpatul plecand la tratamente si ca, deoarece a intampinat dificultati, l-a chemat pe inculpat sa-l duca la salon, legandu-i mainile de marginea patului, pacientul opunand rezistenta si incercand sa loveasca cu picioarele, fara insa ca vreunul sa il fi lovit sau apasat pe torace; reaudiat ca invinuit, si-a mentinut declaratia anterioara, cu diferenta ca in jurul orelor 18,00, inculpatul ar fi fost cel care l-a tarat din baie de o mana, putand sa-l juleasca, deoarece pacientul era agitat, dadea din maini si din picioare, motiv pentru care l-au imobilizat, inculpatul punand genunchiul pe pacient, cand Nadasan a auzit un trosnet; in instanta martorul a mentinut ultima sa declaratie.
Martora S. M. a declarat constant ca nu a participat la nicio imobilizare, insa stie despre imobilizarea pacientului de la inculpat, declaratie pe care a retinut-o, in conditiile contradictiei celor antementionate.
In concluzie, inculpatul fiind singur cu martorul Nadasan, in aplicarea principiului in dubio pro, nu a retinut ca inculpatul a cauzat violenta, ci doar ca a participat la producerea acesteia, putand fi cauzata si de martor, cu ajutorul inculpatului.
Deasemenea, a retinut integral actele medicale, care se coroboreaza in sensul retinut, mai putin opinia expertului din instanta ca fracturile nu erau posibil a fi produse pe os normal cu ocazia imobilizarii, fiind contrazisa de restul actelor medicale in ansamblu.
S-a intemeiat si pe inscrisuri, adresele Ministerului Sanatatii si Spitalului, ca si pe declaratiile tuturor martorilor cadre medicale audiate, rezultand concordant ca nu exista la acel moment un regulament privind imobilizarea in clinica, indiferent de provenienta sau nivel de aplicare – ROI neputand fi identificat – aceasta avand caracter cutumiar.
In privinta imobilizarilor si a autorilor acestora s-a intemeiat pe registrul de consultatii.
De asemenea, pe fisa postului inculpatului, potrivit careia asistentul „..acorda primul ajutor in situatii de urgenta si cheama medicul……..observa simptomele si starea pacientului, le inregistreaza, informeaza medicul…raspunde de ingrijirea bolnavilor in salon……supravegheaza efectuarea toaletei pacientilor de infirmier…mobilizeaza pacientul”, iar potrivit suplimentului de expertiza fracturile erau observabile in cadrul unui examen clinic atent, respectiv voletul costal presupune dureri de intensitate medie observabile . psihiatrie, cf lamuririlor date de expertul legist in sala
Instanta a retinut si explicatiile expertului, potrivit carora descrierea leziunilor corespunde la 2-3 sau 2-4 zile anterior datei decesului, iar in raport cu patologia si tinand cont de fracturile suferite, stopul respirator nu se putea produce imediat, dar se putea produce la 2-3 zile.
Asadar, indiferent daca . s-a produs vineri in data de 24.10.2014, sau cu ocazia imobilizarii de a doua zi, (care, indiferent daca a fost intrerupta si refacuta sau continura, a durat pana duminica dimineata la preluarea schimbului de inculpat), sau daca s-a produs cu ocazia celei de a doua imobilizarii, pe terenul slabit de prima, fracturile existau duminica la preluarea schimbului de inculpat.
Indiferent daca acestea puteau fi probabil observate de inculpat, care nu era obligat potrivit atributiilor de serviciu sa faca un examen clinic atent, durerile specifice voletului costal, ca si agravarea starii de sanatate a pacientului, care urma sa moara dupa 10 ore de la terminarea schimbului inculpatului, erau cel putin la acel moment observabile si intra in atributiile inculpatului sa le raporteze.
Restul declaratiilor de martori relateza concordant si putin credibil lipsa oricaror probleme privind pacientul P. V. si a agravarii starii sale de sanatate, motiv pentru care le va indeparta, in sensul antementionat – pe cele privind neobservarea durerilor, vizibile de intreg personalul medical, incepand cu ziua de sambata aflata la limita de 2 zile anterior decesului.
In privinta declaratiilor partii civile, care a sustinut ca l-a gasit pe fratele sau dezbracat si legat cu lanturi, la maini si la picioare si ca prezenta urme de lovituri la coaste, ale martorei M. E., care a declaqrat ca l-a gasit singur in salon, gol, imobilizat cu lanturi metalice de pat si a vazut vanatai cap si coaste, le-a indepartat fiind contrazise de actele medicale si partinitoare.
In privinta starii de fapt subiective instanta a retinut varianta corespunzatoare culpei si nu intentiei, in lipsa probelor in sensul ca ar fi observat simptomele pacientului, spre deosebire de martori credibilitatea sa fiind intarita de aplicarea principiului in dubio pro reo, aplicat la aprecierea probelor.
In drept, considerente teoretice preliminare cu caracter general privind solutionarea cauzei
1) Raportul dintre individualizarea pedepsei, legea penala mai favorabila si solutia procesuala:
In privinta legii penale de drept substantial aplicabile, fiind vorba despre un conflict de legi organizate in coduri in timp, legea penala mai favorabila se stabileste in concret, prin compararea ipotetica si globala a legilor succesive, in functie de conditiile incriminare, de conditiile de tragere la raspundere penala si, in sfarsit, de criteriul pedepsei, dupa care LPF se aplica global, asa cum statueaza decizia nr. 265/2014 a Curtii Constitutionale.
Asadar in stabilirea LPF nu se compara direct, ci numai ipotetic si global: pe de o parte, inexistenta infractiunii in conditiile art. 181 Cod penal din 1969, suspendarea conditionata a executarii pedepsei, suspendarea sub supraveghere a executarii a pedepsei din legea veche, toate aplicate la o fapta calificata pe legea veche, cu renuntarea, amanarea executarii pedepsei, sau cu suspendarea sub supraveghere a executarii a pedepsei din legea noua, toate aplicate la o fapta calificata pe aceeasi lege, pe de alta parte.
Ulterior stabilirii LPF, facuta inclusiv prin „pipairea” posibilitatilor de individualizare a pedepsei, se procedeaza la individualizarea pedepsei daca este cazul, dupa care se pronunta solutia procesuala adecvata, prev de art. 396 Cod de procedura penala.
Distinctia dintre individualizarea executarii pedepsei si solutia procesuala, ca si prioritatea metodologica a celei dintai in raport cu cea de-a doua, garanteaza ca aplicarea LPF nu poate conduce la o aplicare autonoma a codurilor penale succesive.
Astfel, solutiile procesuale permit trecerea graduala de la cea mai putin severa forma de individualizare de drept substantial prevazuta, pana la executarea efectiva, in raport de criteriile prevazute de codul substantial in chestiune, fara a insa ca acestea din urma sa poata transgresa in celalalt cod prin intermediul solutiei procesuale, care pe actualul cod este completata cu solutiile de individualizare de drept substantial
Asadar, dincolo de nelegalitatea compararii solutiilor de drept procesual care sunt de imediata aplicare, din cauza tehnicii legislative s-ar ajunge astfel si la crearea unei lex tertia in mod indirect, pe cale jurisprudentiala, ceea ce este interzis de decizia nr. 265/2014 a Curtii Constitutionale.
Sintetizand, Codul penal din 1969 fie se aplica global, sub aspectele interdependente ale individualizarii si aplicarii LPF, presupunand exclusivitatea aplicarii vechilor solutii de drept substantial in individualizarea pedepsei la faptele calificate pe Codul penal din 1969 si totodata excluderea solutiilor de individualizare a pedepsei nou introduse de legea substantiala in vigoare, cu exceptiile prevazute de lege, fie nu se aplica, deschizand posibilitatea aplicarii globale a noului Cod penal, care presupune exclusivitatea aplicarii noilor solutii de drept substantial in individualizarea pedepsei, faptelor calificate pe Codul penal actual, cu exceptiile prevazute de lege.
Deoarece s-ar crea o lex tertia, nu se compara direct nici criteriile de individualizare a pedepsei prevazute de codurile succesive, respectiv aplicarea pedepsei in conditii de supraveghere sau nu si executarea, prev de Codul penal din 1969, cu stabilirea, aplicarea pedepsei, ambele in conditii de supraveghere (cu continut diferit) si executarea prev de actualul Cod penal, acestea fiind comparabile numai din perspectiva aceluiasi cod, in procesul de individualizare, sau in stabilirea LPF, in urma „pipairii” individualizarii pedepsei facute insa global.
In acelasi sens, insasi necesitatea supravegherii nu poate functiona ca si criteriu in stabilirea LPF, avand functii diferite in cazul solutiilor de individualizare fara executare prev de codurile succesive: pentru actualul Cod penal, supravegherea nu reprezinta un criteriu de individualizare, fiind obligatorie in toate cazurile, spre deosebire de Codul penal din 1969, pentru care reprezenta, fiind facultativa.
Aceeasi si pentru aceleasi argumente este solutia si pentru legile speciale contemporane codurilor de drept penal substantial succesive.
Aplicarea acestora atrage obligatoriu aplicarea codului contemporan lor, sub toate aspectele incidente, cauze de nepedepsire, retinerea de stari sau circumstante la individualizarea pedepsei, etc, fie numai pentru ca regula este ca legile speciale nu prevad criterii de individualizare a pedepsei, asadar se completeaza in mod natural si necesar cu dispozitiile codului contemporan.
2) Exceptii de la globalitate
Exceptiile de la globalitate sunt prevazute de legea tranzitorie de drept substantial, respectiv de art. 10, art. 16 alin.2, art. 17 - art. 22 din Legea nr. 187/2012 etc, care au caracter autonom si conduc . diversificare a solutiilor in raport de codurile succesive, care insa nu intra in contradictie cu decizia Curtii Constitutionale, deoarece nu rezulta jurisprudential.
In privinta exceptiilor prev de art. 10 si art. 16 alin.2 din Legea nr. 187/2012, sensul initial si continutul acestora s-a schimbat in urma publicarii deciziei nr. 265/2014 a Curtii Constitutionale.
Initial, nici obligativitatea compararii directe a suspendarii sub supraveghere a executarii pedepsei din legea veche cu cea din legea noua, prev de art. 16 alin.2 din Legea nr. 187/2012 si nici posibilitatea stabilirii de legi diferite pentru conditiile de incriminare ale faptei obiect al sesizarii si pentru tratamentul sanctionator al pluralitatii din care face parte, dedusa per a contrario din art. 10 din Legea nr. 187/2012 ca si caz particular al art. 5 Cod penal in ipoteza in care pluralitatea s-a definitivat sub legea veche, nu contraveneau in vreun fel cu aplicarea legii pe institutii autonome
Ulterior, ambele prevederi au devenit exceptii de la principiul globalitatii aplicarii legii penale de drept substantial, asadar de stricta interpretare si aplicare.
Astfel, in privinta art. 16 din Legea nr. 187/2012, conformitatea compararii directe in aplicarea art.5 Cod penal s-a schimbat, deoarece s-a schimbat insusi sensul art. 5 Cod penal, caracterul global al acestuia din urma impunand pastrarea criteriilor prev de art. 16 alin.2 din Legea nr. 187/2012, insa cu folosirea lor in analiza globala.
In privinta art. 10 din Legea nr. 187/2012, acesta permite expres stabilirea regimului juridic aplicabil tratamentului sanctionator al pluralitatii dupa o lege diferita de legea pedepselor deja stabilite pe Codul penal din 1969.
Argumentul de interpretare logica per a contrario, care se justifica prin ipoteza presupusa a tertium non datur, perfect aplicabil in contextul regulei aplicarii pe institutii autonome, nu se mai justifica in principiu in acest moment, decat in masura in care efectele interpretarii se subsumeaza principiului aplicarii globale.
Exceptiile rezultand din interpretarea extensiva la care argumentul per a contrario conduce ar putea fi justificata numai de situatiile in care aplicarea globala a LPF nu ar fi posibila in mod obiectiv, indiferent de motiv, insa cu conditia de a nu se face in defavoarea inculpatului.
Astfel, in cazul definitivarii pluralitatii sub legea veche, legea faptei obiect al sesizarii si a tratamentului sanctionator al pluralitatii din care face parte, inclusiv al subpluralitatilor, se poate intotdeauna stabili ipotetic si aplica global, potrivit art. 5 Cod penal, cu exceptia pedepselor deja stabilite, indiferent daca au fost stabilite pe legea veche sau noua si sub toate aspectele implicate de stabilire: cuantum si respectiv individualizare a executarii, atat antesententiam, sub forma suspendarii executarii, conditionate sau sub supraveghere, cat si postsentiam, sub forma liberarii conditionate.
In sensul de mai sus, in lipsa unor dispozitii tranzitorii, care nu trebuie sa conduca la solutii in defavoarea inculpatului,efectele individualizarii executari se circumscriu integral regimului juridic stabilit la acel moment.
In caz contrar, daca regulile ar fi cele prev de legea noua, in cazul revocarii legea penala noua s-ar retroactiv si in detrimentul inculpatului in ipoteza incriminarilor noi, precum violarea de sediu profesional; or, dpdv logic, contraexemplul falsifica rationamentul pentru toate cazurile.
In sensul de mai sus, pentru pedepsele stabilite potrivit legii vechi, sub toate aspectele implicate, situatia este prevazuta expres de art. 10 din Legea nr.187/2012.
Acesta permite pe cale de exceptie ca inaplicabilitatea art. 6 Cod penal la toate componentele, sa nu atraga imposibilitatea aplicarii tratamentului sanctionator al legii noi la pluralitatea definitivata sub legea veche, asa cum se intampla in cazul modificarii de pedepse, posibil a fi cercetata exclusiv in aplicarea art.6 Cod penal.
Pentru pedepsele stabilite potrivit legii noi pentru fapte savarsite sub imperiul legii vechi, in aplicarea art. 5 Cod penal, exceptarea rezulta din interpretarea art.10 per a contrario, inevitabila in acest caz, daca se face in favoarea inculpatului.
In cazul definitivarii pluralitatii sub legea noua, legea faptei obiect al sesizarii si a tratamentului sanctionator al pluralitatii din care face parte, inclusiv al subpluralitatilor, este identica si stabilita legal de art. 10 din Legea nr.187/2012 ca si caz particular al art.5 Cod penal, cu exceptia legii tratamentului sanctionator al subpluralitatilor pentru care aplicarea legii noi ar conduce la aplicarea retroactiva a legii penale in detrimentul subiectului raspunderii penale .
Astfel, deoarece art. 10 din Legea nr.187/2012 prevede expres legea faptei ca fiind legea noua si deoarece nu deroga expres de la art.5 Cod penal in privinta tratamentului sanctionator al pluralitatii, rezulta ca legea aplicabila acestora, respectiv faptei obiect al sesizarii si pluratitatii din care face parte, este aceeasi.
3) Criterii de comparatie in stabilirea LPF
Analiza comparativa, ipotetica si globala a codurilor succesive se oprestela momentul aparitiei unor diferente obiective in privinta raportului juridic de drept penal substantial de conflict dedus judecatii.
Aceastea apar in urma aplicarii criteriilor constitutionale prevazute de decizia nr. 265/2014 a Curtii Constitutionale la probele din cauza, in ordine logica: incepand cu conditiile de existenta, continuand cu cele de raspundere si sfarsind cu cele de sanctionare ale presupusei infractiuni deduse judecatii, cu exceptia diferentelor de cuantum si a continutului, conditiilor si efectelor executarii sau neexecutarii pedepselor, care in principiu trebuie analizate simultan
In sensul de mai sus, o pedeapsa mai grea dar fara executare, este preferabila in mod obiectiv uneia mai usoare cu executare efectiva, cum stabileste cu valoare de principiu art. 17 din Legea nr. 187/2012.
In acelasi sens, art. 16 alin.2 din Legea nr. 187/2012, prevede in materia compararii suspendarii sub supraveghere prev de codurile succesive principiul general ca in compararea formelor neexecutarii se compara restrangerile de drepturi si efectele suspendarii, cu prioritate fata de durata termenelor pe care sunt impuse ca si conditii pentru neexecutare.
Stabilirea ca avand valoare de principiu a prevederilor initial autonome antementionate este necesara in lipsa altor criterii obiective in compararea globala codurilor la ultimul nivel, respectiv al „pipairii” individualizarii pedepselor, in urmatoarele situatii paradigmatice: pedepse de aceeasi natura, in cuantum diferit, cea mai severa posibil executabila si cealalta obligatoriu executabila; pedepse de aceeasi natura, in acelasi cuantum, ambele obligatoriu executabile; pedepse de aceeasi natura, in acelasi cuantum, ambele posibil neexecutabile.
La referitul ultim nivel, rezulta in primul rand diferente intre criteriile de individualizare a pedepsei prevazute de codurile succesive, semnificative in stabilirea LPF.
Astfel, art. 72 si urm din Codul penal din 1969 prevede lato sensu criteriile generale de individualizare a pedepsei, incluzand circumstantele si starile privind fapta sau faptuitorul, in timp ce art. 74 si urm din actualul Cod penal le prevede stricto-sensu, distinct de circumstante si stari, prevazand in plus 7 subcriterii de evaluare a lor: 3 privind fapta si 4 privind faptuitorul, in aceasta ordine, ultimele vizand exclusiv periculozitatea faptuitorului.
Ultimele 2 dintre cele 4 subcriterii privind periculozitatea faptuitorului se refera la conduita din cursul procesului penal, ce constituia circumstanta atenuanta din perspectiva Codului penal din 1969, respectiv conditia acestuia, insa nu si la conduita anterioara savarsirii, ce constituia circumstanta atenuanta, pe acelasi cod.
In cazul Codului penal din 1969, criteriile de individualizare privind fapta si faptuitorul produc efecte impreuna cu circumstantele privind fapta si faptuitorul, posibil a fi stabilite prin apreciere globala, in interiorul limitelor de pedeapsa speciale, majorate cu fractia legala in cazul retinerii recidivei postexecutorii.
Restul imprejurarilor, precum tentativa, sau al starilor privind fapta sau faptuitorul, precum concursul, recidiva postcondamnatorie, recidiva postcondamnatorie, sau infractiunea continuata, produc fiecare efecte in mod distinct asupra rezultatului stabilit anterior prin apreciere globala: de regula prin sporuri adaugate prin apreciere, fara caracter global si prin exceptie, in cazul recidivei sau pluralitatii intermediare speciale, prin cumul aritmetic cu acesta, respectiv in cazul tentativei prin aplicarea de fractii legale.
Caracterul stabilirii efectelor prin procedeul aprecierii este de regula facultativ, cu exceptia circumstantelor atenuante ale caror efecte sunt obligatorii, cand globalitatea fortata a aprecierii modifica si rezultatul efectelor distincte, stabilindu-le limite obligatorii.
In cazul actualului Cod penal, subcriteriile de evaluare a faptei si persoanei produc efecte global, prin apreciere, in interiorul limitelor speciale, modificate in cazul retinerii tentativei, circumstantelor atenuante, a cauzelor speciale de reducere a pedepsei, a circumstantelor agravante, a recidivei postexecutorii sau infractiunii continuate, prin aplicarea de fractii legale si/sau sporuri in cazul infractiunii continuate, distinct si in aceasta ordine.
Restul imprejurarilor, circumstantelor si starilor privind fapta sau faptuitorul produc efecte distincte asupra rezultatului stabilit anterior prin apreciere globala: in cazul concursului si pluralitatii intermediare, prin aplicarea de fractii legale, respectiv in cazul recidivei postcondamnatorii, prin cumul aritmetic.
Asadar, desi aprecierea, cumulul aritmetic si aplicarea de fractii legale sau sporuri sunt procedee comune conceptual ambelor coduri in individualizarea pedepsei, acestea se aplica la probe in mod diferit, in limite si cu efecte diferite, pe fiecare dintre coduri.
Astfel, in cazul Codului penal din 1969, aprecierea este globala si priveste toate imprejurarile, circumstantele sau starile care nu produc efecte distinct, deoarece criteriile propriu-zise privind fapta si faptuitorul sunt indivizibile cu acestea; in cazul efectelor produse distinct, desi nu are caracter global propriu-zis, poate fi circumscrisa globalitatii, daca se retin circumstante atenuante.
In cazul actualului Cod penal, aprecierea este globala numai in privinta subcriteriilor de individualizare, deoarece criteriile propriu-zise produc efecte distinct de orice alte imprejurari, circumstante sau stari privind fapta sau faptuitorul situate la acelasi nivel; in cazulinfractiunii continuate, aprecierea nu are caracter global si priveste modificarea limitelor speciale.
4) In concluzie, comparatia in stabilirea LPF din perspectiva codurilor succesive urmareste stabilirea codului, sau/si a legilor contemporane a caror aplicare globala este mai favorabila sub aspectul severitatii ingerintei in drepturile subiectului pasiv, in concretizarea raportului juridic de drept substantial de raspundere penala, dupa criterii prevazute constitutional.
Asadar, comparatia se face sub aspectul posibilitatii, sau/si conditiilor de tragere la raspundere penala, sau/si a severitatii actuale sau potentiale a ingerintei referite, in aceasta ordine.
Metoda comparatiei consta in cercetarea ipotetica si globala a codurilor, facuta prin aplicarea succesiva la probele din dosar a criteriilor prevazute de acestea, privind conditiile de incriminare, de raspundere penala, sau privind pedeapsa si conduce la diferente in principiu sucesive, privind existenta, natura, cuantumul si posibilitatea de neexecutare a sanctiunii, ultima ca si: continut si efecte ale executarii, respectiv continut, efecte si termene de incercare in cazul neexecutarii.
Subnivelul „pipairii” individualizarii pedepselor de aceeasi natura ca si cuantumul, presupune initial identificarea in functie de probe a imprejurarilor, circumstantelor sau starilor cu efecte in individualizarea pedepselor incidente in concret, dintre cele prevazute de codurile succesive.
Dintre acestea, se identifica cele care produc efecte indivizibil, asadar prin apreciere globala si care in mod distinct, ultimele diferentiat in functie de efectul produs: asupra limitelor speciale ale pedepselor prevazute de codurile succesive, respectiv asupra cuantumului unei pedepse stabilite prin apreciere globala.
Se stabilesc apoi limitele de pedeapsa in raport de care poate fi aplicat procedeul aprecierii globale pe ambele coduri, pornind de la cele speciale, modificate sau nu in raport de imprejurarile, circumstantele sau starile cu efecte in acest sens prevazute de codurile succesive.
In caz de modificare a limitelor speciale, la stabilirea limitelor de pedeapsa se tine cont de ordinea aplicarii criteriilor de individualizare stricto-sensu si lato-sensu prevazuta de fiecare dintre coduri, la art.80 Cod penal din 1969, respectiv art. 79 Cod penal, ca si de procedeul concret de producere a efectelor: prin coborarea obligatorie sau facultativa sub minimul special in raport de un minim prevazut de lege, prin aplicarea de fractii legale la limitele speciale, sau prin aplicarea de sporuri la limitele speciale.
Se stabileste astfel orientarea pedepselor pe fiecare dintre coduri, folosind procedeul aprecierii globale, asa cum acesta este reglementat de codurile succesive, prin prevederea subcriteriilor sau criteriilor de individualizare stricto-sensu sau lato-sensu.
La rezultatele orientative obtinute pe fiecare cod se raporteaza restul imprejurarilor, circumstantelor sau starilor cu posibile efecte in concret in individualizarea pedepsei, indiferent de procedeu: fractii legale, sporuri, sau cumul aritmetic - prin ipoteza cu referire numai la rezultatul stabilit anterior prin apreciere si fara referire la limite de pedeapsa.
In ipoteza criteriilor de individualizare a pedepsei specifice pluralitatii de infractiuni, LPF aplicabil faptei obiect al sesizarii in caz de pluralitate de infractiuni se stabileste si in functie de configuratia si regimul sanctionator al pluralitatii, pe institutii globale, in aplicarea art. 5 Cod penal, cu exceptiile prevazute de lege sau rezultand din aplicarea principiilor generale de drept.
Se obtin astfel intervale orientative in care pedepsele, simple sau rezultante, pot lua valori absolute pe scalele de individualizare ale fiecarui cod.
Concomitent cu stabilireaintervalelor orientative referite, trebuie cercetate si posibilitatea executarii sau neexecutarii pedepselor de aceeasi natura.
Daca pedepsele apar de aceeasi natura, cuantumuri diferite, dintre care cea mai severa este posibil neexecutabila si cealalta obligatoriu executabila, LPF este reprezentat de Codul sau legea contemporana care permite pedeapsa neexecutabila
Daca pedepsele apar de aceeasi natura, in acelasi cuantum si obligatoriu executabile, apar diferente dupa natura pedepsei.
Astfel, daca pedeapsa este amenda, se compara „continutul executarii”, identitatea de natura nefiind totala in cazul amenzii, ca si efectele constand in sanctiunea neexecutarii, diferite pe codurile succesive.
In sensul de mai sus, stabilirea amenzii se face potrivit dispozitiilor legii penale mai favorabile din aceeasi lege, fara a se putea combina dispozitii din legi diferite, fiind . ca natura pe codurile succesive, asa cum rezulta implicit si din art. 14 alin 1 lit.b din Legea nr. 187/2012.
In cazul inchisorii, pentru care continutul si continutul executarii sunt aceleasi din punct de vedere al dreptului substantial, se compara doar efectele: posibilitatea liberarii conditionate, termenele de reabilitare, interdictiile, decaderile sau incapacitatile prev de legi extrapenale etc
Daca pedepsele apar de aceeasi natura, egale in cuantum si neexecutabile, se compara sfera obligatiilor impuse si efectele neexecutarii, cu prioritate fata de durata termenelor pe care sunt impuse conditiile pentru neexecutare.
In sensul de mai sus, in stabilirea LPF nu se compara pedepsele complementare sau accesorii deoarece potrivit art. 12 din Legea nr. 187/2012, stabilirea judiciara a legii penale mai favorabila se refera la pedeapsa principala, si nu la pedepsele complementare sau accesorii, care deriva din aceasta.
5) In privinta infractiunilor concrete din cauza, infractiunea de ucidere din culpa prev de art. 192 alin. 1 Cod penal, este pedepsita cu pedeapsa de la 1 la 5 ani inchisoare, identic cu infractiunea corespunzatoare art. 178 alin.1 Cod penal din 1969
Infractiunea de ucidere din culpa prev de art. 192 alin. 1 Cod penal, este pedepsita cu pedeapsa de la 2 la 7 ani inchisoare, identic cu infractiunea corespunzatoare art. 178 alin.2 Cod penal din 1969
In concret, privind stabilirea LPF si incadrarea faptelor
Starea de fapt retinuta corespunde cu cea retinuta prin Rechizitoriu sub aspectul participarii la o imobilizare neglijenta si neautorizata, imputabila sub forma culpei simple in lipsa unui regulament scris, care a cauzat impreuna cu alte cauze decesul victimei
Aspectul ca inculpatul nu a raportat-o sau efectele acesteia asupra starii de sanatate a pacientului, inclusiv produse impreuna cu alte cauze, in conditiile in care putea si trebuia sa o faca, conduce la urmatoarele variante in privinta incadrarii
Daca imobilizarea facuta de inculpat din culpa simpla ar fi fost urmata de intentia de a se ascunde pe sine, neraportand efectele voletului costal (durerea, etc, normal observabile .) atunci fapta ar fi incadrabila la infractiunea de omor cu intentie indirecta, deaorece incvulpatul, chiar daca nu a prevazut gravitatea efectelor inactiunii era obligat sa observe starea bolnavului si nu ar putea invoca eroarea ca si cauza de neimputabilitate
Aceeasi este situatia daca imobilizarea ar fi fost facuta de alta persoana si la care inculpatul insa nu a participat, aceasta fiind ajutata de inculpat numai la ascunderea rezultatului produs din culpa, prin incalcarea propriilor obligatii profesionale, fiind autor al infractiunii de complicitate la omor – pentru care insa nu a fost urmarit penal.
Daca insa inculpatul a participat la imobilizarea culpabila, imputabila sub forma culpei simple din perpectiva lipsei regulamentului, dar calificata prin nerespectarea obligatiei de raportare sau acordare ajutor din fisa postului si daca din simpla neglijenta nu a facut legatura dintre aceasta si simptomele voletului costal, pe care fie nu le-a cunoscut, fie a facut-o insa nu le-a inteles gravitatea si nu le-a raportat in mod usuratic desi era obligat potrivit fisei postului, atunci fapta este incadrabila la infractiunea de ucidere din culpa calificata, prin nerespectarea obligatiilor profesionale, in forma unitatii naturale
Retinand ultima varianta, in aplicarea principiului in dubio pro reo fapta imputata inculpatului este incadrabila in sensul de mai sus pe codurile succesive la infractiunea de ucidere din culpa in forma agravata, cu ecluderea tentativei de omor, din cauza de deces.
Incadrarea de lovituri cauzatoare de moarte nu rezulta din probe, fiind exclusa de lipsa marcilor externe in interpretarea expertizelor, omorul potrivit
Nu se poate sustine ca inculpatul nu a fost urmarit penal sub aspectul faptei in configuratia retinuta, m comisiva urmata de omisiune, deoarece exista in mod natural continuitate intre elementele acesteia pe latura obiectiva si subiectiva.
In acelasi sens, urmarirea penala a fost inceputa privind „moartea violenta” cf 11 dup, inculpatul si toate persoanele au fost audiate privind intrega perioada ulterioara imobilizarii (inculpatul afurmand ca ” ..in 26.09.2014 nu a fost imobilizat, comportamentul fiind normal si ca nu a acuzat dureri”), iar dispozitivul Rechizitoriului descrie fapta comisiva propriu-zisa, cu mentiunea ca a condus la deces – prin inactiunea culpabila a inculpatului
Fapta de ucidere din culpa in forma agravata se pliaza din perspectiva art. 5 Cod penal in aceeasi masura pe incadrarile corespunzatoare din codurile succesive, conditiile de incriminare fiind identice.
Conditiile de tragere la raspundere penala sunt similare, nefiind necesara indeplinirea unor conditii prealabile in acest scop si neintervenind la acest moment prescriptia raspunderii penale, pe niciunul dintre coduri - in conditiile art. 124 Cod penal din 1969 anterior modificarii prin Legea nr. 63/19.04.2012, raportat la art. 122 alin.1 lit.c Cod penal din 1969, termenul de prescriptie este de 12 ani, asadar se implineste 26.09.2016, in conditiile art. 154 Cod penal din 1969; in conditiile art. 155 alin. 4 Cod penal, raportat la art. 154 alin. 1 lit.c Cod penal, termenul de prescriptie e de 16 ani, asadar se implineste 26.09.2020, in conditiile art. 186 alin.1 Cod penal
Pedepsele prevazute de lege pentru infractiunile in chestiune sunt identice, fiind vorba despre o recalificare facuta de legiuitor
„Pipaind” individualizarea pedepsei inchisorii pe codurile sucesive si avand aceeasi natura, se retin, in principiu aspectele ce vor fi mentionate in continuare.
Identificand imprejurarile, circumstantele sau starile cu efecte in individualizarea pedepselor incidente in concret, dintre cele prevazute de codurile succesive, se pot retine, in principiu: potrivit Codului penal din 1969 in beneficiul inculpatului circumstanta atenuanta a bunei comportari anterior savarsirii, fiind angajat si fara antecedente penale
In concluzie, pe Codul penal din 1969 ca si pe actualul Cod penal, procedeul aprecierii globale se circumscrie stabilirii pedepsei pentru infractiunea presupus savarsita, in functie de criteriile si intre limitele legale, in plus pe primul si retinerii circumstantei atenuante
Pe actualul Cod penal, ar conduce la o pedeapsa intre limitele legale, pe cand datorita obligativitatii efectelor circumstantelor atenuante, pe Codul penal din 1969 la o pedeapsa intre 15 zile inchisoare si 2 ani.
Stabilind orientarea pedepsei nu mai este necesara, intrucat apar diferente de cuantum la acest moment
In acelasi sens, cercetand posibilitatile de neexecutare, acestea exista pe ambele coduri succesive in aceleasi conditii: pana la maxim 3 ani, atat in conditiile art. 861 alin.2 Cod penal diin 1969, cat si potrivit art. 91 alin.1 lit.a Cod penal, inculpatul exprimandu-si acordul de a presta munca neremunerata in folosul comunitatii, nesustragandu-se procesului penal si neurmarind zadarnicirea aflarii adevarului – conditii suplimentare prevazute de legea noua.
In concluzie, LPF este reprezentat de Codul penal din 1969, iar schimbarile de incadrare formulate sunt toate neintemeiate
Deasemenea rezulta ca, cererea de incetare a procesului penal formulata de inculpat este neintemeiata.
Fapta inculpatului din perioada 24.09._04, cand a cauzat din culpa profesionala moartea unei alte persoane, intruneste atat pe latura obiectiva cat si pe latura subiectiva, elementele constitutive ale infractiunii de ucidere din culpa, prev de art. 178 alin.1,2 Cod penal din 1969.
In privinta individualizarii pedepselor principale, sunt aplicabile criteriile prev de art. 72 Cod penal din 1969
In sensul de mai sus,mentinand considerentele de principiu facute cu ocazia stabilirii LPF, instanta apreciaza, in aplicarea art. 74 alin.1 lit.a Cod penal din 1969, si a art.76 alin.1 lit.d Cod penal din 1969, ca se impune aplicarea pedepsei principale de 1 an si 10 luni inchisoare, pentru savarsirea infracțiunii de ucidere din culpa.
In privinta individualizarii executarii pedepsei rezultante principale aplicabile inculpatului, instanta apreciaza ca, pentru realizarea preventiei speciale este suficienta aplicarea, fara a fi necesara executarea acesteia, fara supraveghere, fiind vorba despre o infractiune savarsita din culpa, in conditioile suspendarii conditionate, prev de art. 81, 82 Cod penal din 1969.
Din punct de vedere al individualizarii procesuale a pedepsei principale, intrucat instanta a stabilit pe baza de probe ca faptele in urma savarsirii carora inculpatul a fost trimis in judecata in prezenta cauza exista dincolo de orice dubiu, constituie infractiunea retinuta, tinand cont de individualizarea executarii pedepsei rezultante principale si implicit a componentelor deja efectuata, se impune aplicarea solutiei procesuale prevazute de art. 396 alin. 1, 2 Cod de procedura penala, respectiv condamnarea, cu suspendarea conditionata a executarii acesteia, prevazuta de Codul penal din 1969.
In privinta laturii civile, partea civila s-a constituit ca atare in procesul penal in termen legale, in faza de urmarire penala, solicitand 1 miliard ROL, adica 100.000 lei despagubiri civile, constand in cheltuieli de inmormantare, din care 10.000 lei cheltuieli de inmormantare, inclusiv parastase si restul daune morale.
In instanta, ulterior inceperii cercetarii judecatoresti, persoana vatamata a afirmat ca si le va majora, dar nu a facut-o decat in Concluzii scrise, cand si-a majorat pretentiile la 150.000 Euro si a cerut cheltuieli de judecata, depunand chitante, nefiind discutate in contradictoriu, neimpunand repunerea cauzei pe rol, si neurmand a justifica pronuntarea, in lipsa inestirii legale.
Pentru ca inculpatul sa raspunda civil in procesul penal, este necesara indeplinirea cumulativa a urmatoarelor conditii prevazute in situatii tranzitorii de art. 5 din Legea nr. 71/2011, cu trimitere la art. 998 cod civil din 1864 si respectiv de 19 Cod de procedura penala, respectiv: existența unei fapte ilicite a inculpatului, existenta prejudiciului suferit de persoana vatamata ca urmare a savarsirii de catre inculpat a faptei ilicite, existența unei legaturi de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu, existenta vinovatiei inculpatului care a cauzat prejudiciul, prejudiciul persoanei vatamate constituita parte civila sa fi fost cauzat prin savarsirea infractiunii pentru care inculpatul este cercetat in procesul penal, existenta manifestarii de vointa a partii vatamate de a fi despagubita in cadrul procesului penal.
Din punctul de vedere al dreptului substantial civil, infractiunea retinuta in cauza reprezinta fapte ilicite cauzatoare de prejudicii, interzise de art. 998 Cod civil din 1864, cu aplicarea art. 5 din Legea nr. 71/2011.
Raportul de cauzalitate rezulta din materialitatea savarsirii faptelor ilicite.
Vinovatia inculpatului sub aspect civil poate fi stabilita in contextul in care a avut reprezentarea actiunilor sale, ca si a consecintelor acestora, pe care le-a urmarit.
Prejudiciul consta in despagubirile materiale reprezemntate de cheltuieli de inmormantare si in daunele morale menite sa repare patrimonial suferinta produsa persoanei vatamate, prin durerea fizica si psihica si trauma majora suferita, care i-a afectat modul de viata, relatiile sociale si de familie
In privinta cuantumului, despagubirile materiale sunt probate pentru suma de 7.000 lei, tinand cont de: inscrisuri privind inmormantarea 420 RON: sicriu, plus transport, plus capela, adica serviciu funerar, un parastas de 50 lei; depozitia martorei M., care sustinea ca parastasele s-au facut de 2 ori pe an, cate 1500 lei fiecare, gatit in 20 ocazii si de prezumtii simple, admisibile pe latura civila, in materia dsreptului substantial
Daunele morale, raport cu suma solicitata, faptele retinute si modalitatea de savarsire a acestora, tinand cont ca infractiunea nu trebuie sa constituie izvor de imbogatire fara just temei, instanta le apreciaza la suma de 30.000 lei, ca reprezentand o reparatie adecvata pentru prejudiciul suferit din cauza inculpatului si tinand cont de posibilitatea unei pluralitati de contributii la rezultat, pe care instanta nu le poate analiza in lipsa investirii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
In temeiul art. 386 Cod de procedura penala, respinge ca neintemeiata cererea de schimbare a incadrarii juridice a faptelor retinute prin Rechizitoriu in sarcina inculpatului G. N. V., din infractiunea de ucidere din culpa, prev de art. 178 alin1,2 Cod penal din 1969, in infractiunea de ucidere din culpa prev de art. 178 alin1 Cod penal din 1969, cu aplicarea art.5 Cod penal, formulate de inculpat prin avocet.
In temeiul art. 386 Cod de procedura penala, respinge ca neintemeiate cererile schimbare a incadrarii juridice a faptelor retinute prin Rechizitoriu in sarcina inculpatului G. N. V. din infractiunea de ucidere din culpa, prev de art. 178 alin1,2 Cod penal din 1969: in infractiunea de loviri sau vatamari cauzatoare de moarte, prev de art.195 Cod penal, cu aplicarea art.5 Cod penal; in infractiunea de tentativa la omor, prev de art. 32 Cod penal, raportat la art.188 Cod penal, cu aplicarea art.5 Cod penal; in infractiunea de omor, prev de art art.188 Cod penal, cu aplicarea art.5 Cod penal
In temeiul art. 396 alin. 1,5 Cod de procedura penala, raportat la art.16 alin.1 lit.f Cod de procedura penala, raportat la art. 124 Cod penal din 1969, raportat la art. 122 alin.1 lit.c Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 5 Cod penal, respinge ca neintemeiata cererea de incetare a procesului penal, formulata de inculpat.
In temeiul art. 396 alin. 1,2, Cod de procedura penala, raportat la art. 178 alin1,2 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 74 alin.1 lit.a Cod penal din 1969, a art.76 alin.1 lit.d Cod penal din 1969 si cu aplicarea art.5 Cod penal, condamna pe inculpatul G. N. V., fiul lui P. si F., nascut la 22.03.1977 loc B., jud. Harghita, CNP_, domiciliat in Tirgu M., ./43, jud. M., la pedeapsa de 1 an si 10 luni inchisoare, pentru savarsirea infracțiunii de ucidere din culpa.
In temeiul art. 71 Cod penal din 1969, interzice inculpatului drepturile prevazute de art. 64 alin 1 lit. a teza a II-a si lit. b Cod penal din 1969, de la data ramanerii definitive pana la terminarea executarii pedepsei, pana la gratierea totala sau a restului de pedeapsa ori pana la implinirea termenului de prescriptie a executarii pedepsei, cu titlul de pedeapsa accesorie.
In temeiul art. 81 Cod penal din 1969 si al art. 71 alin. 5 Cod penal din 1969, suspenda conditionat executarea pedepselor aplicate, respectiv pedeapsa principala si pedeapsa accesorie, pe durata termenului de incercare de 3 ani si 10 luni de la ramanerea definitiva, stabilit conform art. 82 Cod penal din 1969
In temeiul art. 83 Cod penal din 1969, atrage atentia inculpatului ca savarsirea din nou a unei infractiuni in cursul termenului de incercare poate atrage revocarea suspendarii conditionate a executarii pedepsei si executarea ambelor pedepse, in conditiile legii.
In temeiul art. 397 Cod de procedura penala, raportat la art. 2 din Legea nr. 136/1995, cu aplicarea art.5 din Legea nr. 71/2011, admite in parte actiunea civila formulata de partea civila P. F., domiciliata in Sighisoara, .. 77/3, jud. M..
Obliga partea responsabila civilmente . SA cu sediul in Bucuresti, Bld C. I nr 31-33, sec. 2, la plata sumei totale de 37.000 lei despagubiri civile catre partea civila, din care 30.000 lei reprezinta daune morale si 7.000 lei reprezinta cheltuieli de inmormantare.
In temeiul art.249 alin.5 Cod de procedura penala, respinge ca neintemeiata cererea de instituire a sechestrului asigurator asupra bunurilor inculpatului, formulata de partea civila, prin avocat.
In temeiul art. 7 alin. 1 din Legea nr. 76/2008, se vor preleva probe biologice de la inculpat, dupa ramanerea definitiva.
In temeiul art. 274 alin. 1 Cod de procedura penala, obliga inculpatul la plata sumei totale de 2578,78 lei, reprezentand cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 1298,78 lei sunt aferenti fazei de urmarire penala si 1298,78 lei fazei de judecata, ultima suma incluzand costul total al celor 3 expertize medico legala efectuate in faza de judecata, respective 830 lei.
Cu apel in termen de 10 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica azi, 21.01.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
D. D. P. V. G.
red/tehnored. D.D.P.
4 ex/29.06.2015.
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 7/2015.... | Conducere fără permis. Art.335 NCP. Sentința nr. 31/2015.... → |
|---|
