Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 1002/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1002/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 15-09-2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TÂRGU M.
PENAL
Dosar nr._
SENTINȚA PENALĂ NR. 1002
Ședința publică din data de 15 SEPTEMBRIE 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: I. P.
Grefier: B.-M. I.
Ministerul Public a fost reprezentant de procuror Ș. M. R. de la P. de pe lângă Judecătoria Tg-M..
Pe rol se află judecarea contestației la executare formulată de contestatorul M. V. C..
În lipsa părților.
Mersul dezbaterilor și susținerile pe fond ale părților au fost consemnate în încheierea ședinței din data de 11.09.2015, prin care s-a stabilit pronunțarea pentru data de astăzi, pentru când:
INSTANȚA
Prin sesizarea adresată Judecătoriei Timișoara și transmisă pe cale administrativă către Judecătoriei Târgu M. la data de 12.08.2015 persoana condamnată M. V. C. a formulat contestație la executarea sentinței penale nr. 265/10.03.2015 a Judecătoriei D., definitivă prin neexercitarea căii de atac la data de 24.03.2015 . Dosarul a fost înregistrat sub nr._ .
Din lecturarea cererilor depuse la dosar, în aparență, persoana privată de libertate a formulat cerere de contestație la executare arătând că dorește ca Judecătoria Timișoara să îl citeze pentru motive pe care le va arăta în fața instanței.
În fapt, contestatorul execută în Penitenciarul D. ( penitenciar - sursă), pedeapsa de 3 ani și 3 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 265/10.03.2015 a Judecătoriei D., definitivă prin neexercitarea căii de atac la data de 24.03.2015.
În drept, potrivit art. 598 alin. (1) C. proc. pen. contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:
a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;
b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;
c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;
d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.
La termenul de judecată din data de 11.09.2015, condamnatul a arătat că își retrage cererea printr-o adresă trimisă prin administrația penitenciarului Târgu M..
Procurorul de ședință și apărătorul din oficiu solicită să se ia act de faptul că condamnatul a făcut cerere de retragere.
Ca urmare a acestui fapt, instanța, în baza art. 599 C.proc.pen. va lua act de cele arătate de către condamnat și va constata cererea ca fiind retrasă, fără a mai proceda la analiza temeiniciei cererii condamnatului.
In temeiul art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare vor fi suportate de către petent.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 599 alin 3 C.proc.pen. ia act de retragerea cererii de contestație la executare formulată de către condamnatul M. V. C., fiul lui V. și M., născut la data de 16.08.1986 în Baia de Arieș, domiciliat în Baia de Arieș, ., jud. Alaba, CNP_ în prezent deținut în Penitenciarul Târgu M..
În temeiul art. 275 alin. 2 Cod procedura penala, cheltuielile judiciare în cuantum de 100 lei vor fi suportate de către petent.
Onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 130 lei se va avansa din fondul MJ către Baroul M..
Cu drept de contestație în 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 15.09.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
I. P. B.-M. I.
Red. IP
Dact.IP
2 ex originale./15.09.2015
Dosar nr._
Hot.
15.09.2015
În baza art. 599 alin 3 C.proc.pen. ia act de retragerea cererii de contestație la executare formulată de către condamnatul M. V. C., fiul lui V. și M., născut la data de 16.08.1986 în Baia de Arieș, domiciliat în Baia de Arieș, ., jud. Alaba, CNP_ în prezent deținut în Penitenciarul Târgu M..
În temeiul art. 275 alin. 2 Cod procedura penala, cheltuielile judiciare în cuantum de 100 lei vor fi suportate de către petent.
Onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 130 lei se va avansa din fondul MJ către Baroul M..
Cu drept de contestație în 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 15.09.2015.
PREȘEDINTE,
| ← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1001/2015.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr.... → |
|---|








