Vătămare corporală din culpă. Art.196 NCP. Sentința nr. 1302/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1302/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 10-11-2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TG-M.
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR. _
SENTINȚA PENALĂ NR.1302
Ședinta publică din data de 10 noiembrie.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: T. A.
GREFIER: D.-S. T.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror E. M. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu M..
Pe rol se află judecarea cauzei penale privind pe inculpatul D. S., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, faptă prev.și ped.de art.196 alin.2,3 din Codul penal.
Potrivit prevederilor art. 358 Cod procedură penală, președintele completului de judecată dispune strigarea cauzei.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă inculpatul D. S., asistat de av.T. G., partea civilă S. M. D. și reprezentantul asiguratorului, cj.D. M., lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se constată depusă la dosar, prin registratura instanței, din partea inculpatului o adresă, împreună cu declarația autentificată sub nr.1140/14.10.2015, prin care partea civilă S. M. D. arată că își retrage plângerea împotriva inculpatului.
Instanța procedează la identificarea inculpatului D. S. – posesor al CI . nr._, CNP_.
Instanța procedează la verificarea identității părții civile S. M. D., potrivit prevederilor art. 111 alin. 1 Cod procedură penală.
De asemenea, se constată depusă la dosar o cerere privind prelungirea dreptului de circulație, cerere formulată de inculpat – prin avocat.
Instanța pune în discuție cererea de prelungire a dreptului de circulație formulată de către inculpat.
Apărătoarea inculpatului solicită, în temeiul art.111 alin.6 din OUG nr.195/2002 admiterea cererii așa cum a fost formulată și prelungirea dreptului de circulație a inculpatului.
Reprezentanta Ministerului Public apreciază că cererea inculpatului este întemeiată, sens în care solicită admiterea acesteia și prelungirea dreptului de circulație pentru o perioadă de 30 de zile.
Partea civilă arată că nu are obiecțiuni întrucât și-a retras plângerea.
Reprezentantul asiguratorului arată că nu se opune.
Instanța, în temeiul art. 111 alin 6 din OUG 195/2002 republicata, admite cererea de prelungire a dreptului de circulație formulată de inculpatul D. S. și dispune prelungirea dreptului de circulație al inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 12.11.2015.
La întrebarea instanței, partea civilă S. M. D. arată că își susține cererea de retragere a plângerii.
În baza art. 111 Cod procedură penală coroborat cu art. 110 Cod procedură penală, instanța procedează la audierea părții civile S. M. D., declarația acestuia fiind consemnată în scris, semnată și atașată la dosarul cauzei.
Instanța întreabă părțile dacă mai au de formulat alte cereri în cauză.
Părțile prezente arată că nu mai au de formulat alte cereri în cauză.
Nemaifiind alte cereri în probațiune instanța în temeiul art. 387 Cod procedură penală declară încheiată cercetarea judecătorească și în temeiul art.388 Cod procedură penală acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentanta Ministerului Public arată că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-M. inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, faptă prev.și ped.de art.196 alin.2,3 din Codul penal. În fapt se reține că, la data de 26.06.2014, în jurul orelor 18.00 conducea autoturismul marca Peugeot cu nr. de înmatriculare_, pe . Tg. M., iar ca urmare a nerespectării dispozițiilor art. 35 alin. 1 și art. 54 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 a pătruns pe sensul opus de mers, loc unde a cauzat un accident rutier în urma căruia a rezultat vătămarea corporală a numitului S. M. D., care a suferit leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare un nr. de 95 - 100 zile de zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă, faptă prevăzută de art. 196 al. 2 și 3 Cod penal.
Reprezentanta Ministerului Public apreciază că fapta a fost confirmată de probatoriul administrat în cauză, însă, având în vedere declarația persoanei vătămate, solicită, în baza art.396 alin.1,6 rap.la art.16 lit.g Cod procedură penală încetarea procesului penal și obligarea părții civile la plata cheltuielilor judiciare, potrivit art.275 alin.2 lit.b Cod procedură penală.
Partea civilă S. M. D. arată că nu dorește să adauge nimic.
Reprezentantul asiguratorului arată că este de acord cu concluziile reprezentantei Ministerului Public, sens în care solicită închiderea dosarului.
Apărătoarea inculpatului solicită a se avea în vedere declarația din data de 14.10.2015 potrivit căreia partea civilă S. și-a retras plângerea împotriva inculpatului sub aspectul săvârșirii de către acesta a infracțiunii de vătămare corporală din culpă, faptă prev.și ped.de art.196 alin.2,3 din Codul penal. Solicită, în baza art. 396 alin.1,6 rap.la art.16 lit.g Cod procedură penală încetarea procesului penal ca urmare a împăcării părților și în baza art.158 alin.1,2 Cod penal înlăturarea răspunderii penale a inculpatului. Arată că partea vătămată a fost despăgubită de către asigurator potrivit cererii de despăgubire formulată în cauză, aceasta nemaiavând nici o pretenție de la inculpat.
Inculpatul D. S., având ultimul cuvânt arată că îi pare rău pentru ce a făcut. Arată că s-a împăcat cu partea vătămată.
INSTANȚA
Prin Rechizitoriul din 27.07.2015 în Dosarul nr. 4367/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. M. s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului D. S., pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, faptă prev.și ped.de art.196 alin.2,3 din Codul penal.
S-a reținut în cuprinsul rechizitoriului, în esență, faptul că în data de 26.06.2014, în jurul orelor 18,00 inculpatul conducea autoturismul marca Peugeot cu nr. de înmatriculare_, pe . Tg-M., iar ca urmare a nerespectării dispozițiilor art. 35 alin. 1 și art. 54 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 a pătruns pe sensul opus de mers, loc unde a cauzat un accident rutier în urma căruia a rezultat vătămarea corporală a numitului S. M. D., care a suferit leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare un nr. de 95 - 100 zile de zile de îngrijiri medicale.
La termenul de judecată din data de 10.11.2015 partea civilă S. M. D. a arătat că dorește să-și retragă plângerea prealabilă formulată împotriva inculpatului.
Instanța constată că potrivit dispozițiilor art. 196 alin.2,3 Cod penal acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate și că potrivit dispozițiilor art. 158 alin. 1 și 2 Cod penal retragerea plângerii prealabile înlătură răspunderea penală a persoanei cu privire la care plângerea a fost retrasă și că această manifestare de voință poate interveni oricând până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare în cazul infracțiunilor pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale este condiționată de introducerea unei plângeri prealabile.
Constatând că infracțiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată și pentru care s-a dispus începerea judecății face parte din categoria celor pentru care retragerea plângerii prealabile înlătură răspunderea penală, că persoana vătămată/parte civilă și-a exprimat neechivoc intenția în acest sens și că aceasta a avut loc la primul termen de judecată stabilit în ședință publică, instanța va dispune, în temeiul art. 396 alin. 6 Cod procedură penală raportat la art. 16 alin. 1 lit. g Cod procedură penală, art. 158 alin. 1 și 2 Cod procedură penală va înceta procesul penal pornit împotriva inculpatului D. S. [fiul lui Stelică — D. și A., născut la data de 29.10.1986, în Tg — M., jud. M., de cetățenie română, studii: Superioare, stagiul militar satisfăcut, ocupația: reprezentant vânzări, loc de munca: . SRL - Timișoara, domiciliat în Tg - M., ., ., adresa de corespondență - Sâncraiu de M., ., jud. M., stare civilă: necăsătorit, fără copii minori, posesor al C.I. ., nr._, eliberată de SPCLEP Tg - M., CNP:_, fără antecedente penale] pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 196 alin. 2 și 3 Cod penal.
Instanța va constata că partea civilă Ș. M. D. a renunțat la pretențiile sale civile împotriva inculpatului și a părții responsabile civilmente.
În temeiul art. 397 alin. 1 Cod procedură penală raportat la art. 25 alin. 1 și 5 Cod procedură penală și art. 16 alin. 1 lit. g Cod procedură penală va lăsa nesoluționată acțiunea civilă formulată de partea civilă S. C. Județean de Urgență M..
În temeiul art. 275 alin. 1 pct. 2 lit. b Cod procedură penală va obliga partea civilă Ș. M. D. la plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare avansate de stat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRÂȘTE:
În temeiul art. 396 alin. 6 Cod procedură penală raportat la art. 16 alin. 1 lit. g Cod procedură penală, art. 158 alin. 1 și 2 Cod procedură penală încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului D. S. [fiul lui Stelică — D. și A., născut la data de 29.10.1986, în Tg — M., jud. M., de cetățenie română, studii: Superioare, stagiul militar satisfăcut, ocupația: reprezentant vânzări, loc de munca: . SRL - Timișoara, domiciliat în Tg - M., ., ., adresa de corespondență - Sâncraiu de M., ., jud. M., stare civilă: necăsătorit, fără copii minori, posesor al C.I. ., nr._, eliberată de SPCLEP Tg - M., CNP:_, fără antecedente penale] pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 196 alin. 2 și 3 Cod penal.
Constată că partea civilă Ș. M. D. a renunțat la pretențiile sale civile împotriva inculpatului și a părții responsabile civilmente.
În temeiul art. 397 alin. 1 Cod procedură penală raportat la art. 25 alin. 1 și 5 Cod procedură penală și art. 16 alin. 1 lit. g Cod procedură penală lasă nesoluționată acțiunea civilă formulată de partea civilă S. C. Județean de Urgență M..
În temeiul art. 111 alin 6 din OUG 195/2002 republicata, admite cererea de prelungire a dreptului de circulație formulată de inculpatul D. S..
Dispune prelungirea dreptului de circulație al inculpatului D. S. [cu d.p.], pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 12.11.2015 și până la data de 11.12.2015, inclusiv.
În temeiul art. 111 alin 6 teza finală din OUG 195/2002 republicată, copie după prezenta încheiere se comunică inculpatului și Serviciului Poliției Rutiere M..
În temeiul art. 111 alin. 6 din OUG 195/2002 republicată, raportat la art. 408 Cod de procedură penală, atacabilă odată cu fondul.
În temeiul art. 275 alin. 1 pct. 2 lit. b Cod procedură penală obligă partea civilă Ș. M. D. la plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare avansate de stat în cauză.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 noiembrie 2015.
PREȘEDINTEGREFIER
T. ALBUDACIANA-S. T.
| ← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1285/2015.... | Conducere fără permis. Art.335 NCP. Sentința nr. 1049/2015.... → |
|---|








