Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Sentința nr. 1167/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1167/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 13-10-2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TÂRGU M.
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr._
SENTINȚA Nr.1167
Ședința publică din data de 13 octombrie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: C. F. D.
GREFIER: B.-M. I.
Din partea Ministerului Public a participat procuror C. D.
din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu M.
Pe rol fiind judecarea cererii de aplicare a legii penale mai favorabile, formulată de petentul M. V..
Dezbaterile în fond asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 05 octombrie 2015, cuvântul participanților fiind consemnat în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța a stabilit termen în vederea deliberării și pronunțării hotărârii pentru astăzi:
INSTANȚA,
Asupra cauzei penale de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 15 iulie 2015, condamnatul M. V. a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile. Astfel, a arătat petentul că pedepsele de câte 7 ani închisoare, la care a fost condamnat anterior pentru săvârșirea a 10 infracțiuni de furt calificat, pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea altei infracțiuni de furt calificat și pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea unei infracțiuni de distrugere intră sub incidența legii penale mai favorabile întrucât depășesc maximele prevăzute de noul Cod penal cu privire la aceste infracțiuni. Astfel, consideră petentul că pedepsele menționate anterior trebuie coborâte la acest maxim, apoi contopite potrivit art.33, art.34 Cod penal din 1968 și art.15 alin.2 din Constituția României, astfel încât să rezulte o pedeapsă de 9 ani închisoare.
În susținerea cererii, condamnatul a invocat cazuri similare aflate pe rolul mai multor instanțe naționale, solicitând în baza principiului egalității în drepturi, aplicarea legii penale mai favorabile în sensul indicat.
Din oficiu, s-au atașat la dosar următoarele înscrisuri: fișele privind situația juridică și mutările petentului, fișa de evaluare aflată în dosarul de penitenciar a acestuia, copia sentinței penale nr.323 din 04 februarie 2014 a Judecătoriei D., copia deciziei penale nr.416/C/2014 a Tribunalului Hunedoara, fișa de cazier judiciar a petentului, precum și copia mandatului de executare a pedepsei închisorii nr.864/2013 din 29 octombrie 2013 a Judecătoriei Miercurea C..
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că petentul M. V. execută în Penitenciarul D. pedeapsa de 12 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.850 din 12 iunie 2013 a Judecătoriei Miercurea C. pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și distrugere.
La data de 14 iulie 2015 (data formulării cererii) petentul se afla în Penitenciarul Târgu M., fiind transferat cu afaceri judiciare în dosarul nr._ al Judecătoriei Târgu M. la data de 13 iulie 2015.
Din verificările efectuate la Penitenciarul Târgu M. a rezultat că prin sentința penală nr.323 din 04 februarie 2014 a Judecătoriei D., rămasă definitivă prin decizia penală nr.416/C/2014 a Tribunalului Hunedoara, s-a admis sesizarea formulată de Comisia de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile constituită la nivelul Penitenciarului B. M. în baza H.G nr. 836/2013, privind pe condamnatului M. V., ( fiul lui V. și M., născut la 10.09.1959, CNP_, deținut în penitenciarul B. M.).
În temeiul disp. art.595 din Noul Cod de procedură penală, cu referire la art.253 alin.1 din Noul Cod Penal și cu aplic. art.6 din Noul Cod Penal, s-a constatat intervenirea legii penale mai favorabile în privința infracțiunii de distrugere, prev. de art. 217 alin.1 Cod penal din 1969, infracțiune pentru care condamnatului i s-a aplicat pedeapsa de 3 ani închisoare prin sentința penală nr.73/2009 pronunțată de Judecătoria A., rămasă definitivă prin decizia nr.803/2010 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia și, în consecință, s-a redus cuantumul acestei pedepse la 2 ani închisoare.
În temeiul disp. art.595 din Noul Cod de procedură penală, cu referire la art.229 alin.1 lit b și d din Noul Cod Penal și cu aplic. art.6 din Noul Cod Penal, s-a constatat intervenirea legii penale mai favorabile în privința infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin.1, 209 alin.1 lit. g și i Cod penal din 1969, infracțiune pentru care aceluiași condamnat i s-au aplicat câte 10 pedepse de câte 7 ani închisoare prin hotărârea anterior menționată și, în consecință, s-a redus cuantumul acestor pedepse de la 7 ani închisoare la 5 ani închisoare.
În temeiul disp. art.595 din Noul Cod de procedură penală, cu referire la art.229 alin.1 lit b și d din Noul Cod Penal și cu aplic. art.6 din Noul Cod Penal, s-a constatat intervenirea legii penale mai favorabile în privința infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin.1, 209 alin.1 lit. g și i Cod penal din 1969, infracțiune pentru care aceluiași condamnat i s-a aplicat pedeapsa de 8 ani închisoare prin hotărârea anterior menționată și, în consecință, s-a redus cuantumul acestei pedepse la 5 ani închisoare.
S-a constatat că persoana condamnată M. V. se află în executarea unei pedepse de 12 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 850/2013 pronunțată de Judecătoria Miercurea C., definitivă prin decizia nr. 261/29.10.2013 a Tribunalului Harghita.
S-a dispus efectuarea cuvenitelor mențiuni în mandatul de executare a pedepsei nr. 864/29.10.2013 emis de Judecătoria Miercurea C. în dosarul nr._ .
Pentru a hotărî astfel, Judecătoria D. a reținut că prin sentința penală nr. 73/2009 pronunțată de Judecătoria A., rămasă definitivă prin decizia nr. 803/2010 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, condamnatului M. V. i s-au aplicat următoarele pedepse:
-7 ani închisoare pentru săvârșire a infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin.1, 209 alin.1 lit. g și i C.pen. cu aplicarea art. 37 lit.a C.pen. în dauna părților vătămate H. M. și H. C. M.,
- 7 ani închisoare pentru săvârșire a infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin.1, 209 alin.1 lit. g și i C.pen. cu aplicarea art. 37 lit.a C.pen. în dauna părții vătămate I. I.,
- 7 ani închisoare pentru săvârșire a infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin.1, 209 alin.1 lit. g și i C.pen. cu aplicarea art. 37 lit.a C.pen. în dauna părții vătămate V. A. C.,
-7 ani închisoare pentru săvârșire a infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin.1, 209 alin.1 lit. g și i C.pen. cu aplicarea art. 37 lit.a C.pen. în dauna părților vătămate D. I. și D. S.,
- 7 ani închisoare pentru săvârșire a infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin.1, 209 alin.1 lit. g și i C.pen. cu aplicarea art. 37 lit.a C.pen. în dauna persoanei vătămate O. D. C.,
- 7 ani închisoare pentru săvârșire a infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin.1, 209 alin.1 lit. g și i C.pen. cu aplicarea art. 37 lit.a C.pen. în dauna părților vătămate C. A. T. și C. E. C.,
- 7 ani închisoare pentru săvârșire a infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin.1, 209 alin.1 lit. e și g C.pen. cu aplicarea art. 37 lit.a C.pen. în dauna părții vătămate Rodeghiero Gino,
-7 ani închisoare pentru săvârșire a infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin.1, 209 alin.1 lit. g și i C.pen. cu aplicarea art. 37 lit.a C.pen. în dauna părților vătămate L. T. și L. C.,
- 7 ani închisoare pentru săvârșire a infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin.1, 209 alin.1 lit. g și i C.pen. cu aplicarea art. 37 lit.a C.pen. în dauna părții vătămate F. C. D.,
- 8 ani închisoare pentru săvârșire a infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin.1, 209 alin.1 lit. g și i C.pen. cu aplicarea art. 37 lit.a C.pen. în dauna părților vătămate Orlando Jorge Ribeiro de Castro Gencalves și Giambenedetti D.,
- 3 ani închisoare pentru săvârșire a infracțiunii de distrugere prev. de art. 217 alin.1 C.pen. cu aplicarea art. 37 lit.a C.pen. în dauna părții vătămate R. E.,
- 7 ani închisoare pentru săvârșire a infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin.1, 209 alin.1 lit. g și i C.pen. cu aplicarea art. 37 lit.a C.pen. în dauna părților vătămate F. D. și F. D. A..
În baza art.61 C.pen. a fost contopit restul de 1172 zile cu fiecare din pedepsele aplicate pentru infracțiunile deduse judecății în pedepsele cele mai grele de 7 ani, 7 ani, 7 ani, 7 ani, 7 ani, 7 ani, 7 ani, 7 ani, 7 ani,8 ani, 1172 zile, 7 ani.
În baza art. 33, 34 C.pen., s-au contopit pedepsele rezultante în pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare la care s-a adaugat un spor de pedeapsă, urmând ca în final inculpatul să execute 12 ani închisoare.
Analizând situația condamnatului cu privire la pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev de art. 217 alin. 1 C.pen din 1969, Judecătoria D. a constatat că fapta este prevăzută în continuare ca și infracțiune în cuprinsul art. 253 alin. 1 din noul Cod penal fiind sancționată cu pedeapsa închisorii de la 3 luni la 2 ani.
A reținut că pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului depășește maximul prevăzut de legea nouă, adică 2 ani închisoare, astfel că în temeiul disp. art.595 din Noul Cod de procedură penală, cu referire la art.253 alin. 1 din Noul Cod Penal și cu aplic. art.6 din Noul Cod Penal, a constatat intervenirea legii penale mai favorabile în privința infracțiunii de distrugere, prev. de art. 217 alin. 1 C.pen din 1969, infracțiune pentru care aceluiași condamnat i s-a aplicat pedeapsa de 3 ani închisoare prin hotărârea anterior menționată și, în consecință, a redus cuantumul acestei pedepse la 2 ani închisoare.
Analizând situația condamnatului cu privire cele 10 pedepse de câte 7 ani închisoare aplicate condamnatului, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev de art.208 alin.1, 209 alin.1 lit. g și i C.pen. din 1969, instanța constată că faptele sunt prevăzute în continuare ca și infracțiuni în cuprinsul art. 229 alin. 1 lit b și d din noul Cod penal, fiind sancționate cu pedeapsa închisorii de la 1 an la 5 ani.
A reținut că cele 10 pedepse de câte 7 ani închisoare aplicate condamnatului, depășesc maximul prevăzut de legea nouă, respectiv de 5 ani închisoare, astfel că în temeiul disp. art.595 din Noul Cod de procedură penală, cu referire la art.229 alin. 1 lit b și d din Noul Cod Penal și cu aplic. art.6 din Noul Cod Penal, a constatat intervenirea legii penale mai favorabile în privința infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin.1, 209 alin.1 lit. g și i C.pen. din 1969, infracțiune pentru care aceluiași condamnat i s-au aplicat câte 10 pedepse de câte 7 ani închisoare prin hotărârea anterior menționată și, în consecință, a redus cuantumul acestor pedepse de la 7 ani închisoare la 5 ani închisoare.
Cu privire la pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată condamnatului, prin sentința mai sus menționată, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev de art. 208 alin.1, 209 alin.1 lit. g și i C.pen. din 1969, Judecătoria D. a constatat că fapta este prevăzute în continuare ca și infracțiuni în cuprinsul art. 229 alin. 1 lit b și d din noul Cod penal, fiind sancționate cu pedeapsa închisorii de la 1 an la 5 ani.
Reținând că pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată condamnatului depășește maximul prevăzut de legea nouă, respectiv de 5 ani închisoare, în temeiul disp. art.595 din Noul Cod de procedură penală, cu referire la art.229 alin. 1 lit b și d din Noul Cod Penal și cu aplic. art.6 din Noul Cod Penal, a constatat intervenirea legii penale mai favorabile în privința infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin.1, 209 alin.1 lit. g și i C.pen. din 1969, infracțiune pentru care aceluiași condamnat i s-a aplicat pedeapsa de 8 ani închisoare prin hotărârea anterior menționată și, în consecință, a redus cuantumul acestei pedepse de la 8 ani închisoare la 5 ani închisoare.
Verificând motivele invocate de petent în cererea ce formează obiectul dosarului de față, instanța observă că acesta solicită aplicarea legii penale mai favorabile, în sensul reducerii pedepselor aplicate pentru cele 11 infracțiuni de furt calificat (10 pedepse de 7 ani închisoare, respectiv o pedeapsă de 8 ani închisoare) și infracțiunea de distrugere (pedeapsa de 3 ani închisoare) pentru care pedepsele au fost deja reduse de Judecătoria D..
Cu privire la concursul de infracțiuni, Judecătoria D. a stabilit cu autoritate de lucru judecat că persoana condamnată M. V. rămâne să execute pedeapsa de 12 ani închisoare întrucât prin aplicarea regulilor din noul Cod penal privind sancționarea concursului de infracțiuni s-ar ajunge la o pedeapsă mai mare.
Cât privește susținerile petentului, în sensul că nu s-au efectuat operațiunile de descontopire/recontopire a pedepselor componente în urma reducerii, în situația în care acesta ar avea nelămuriri cu privire la sentința pe care o execută, are deschisă calea unei contestații la executare, la instanța competentă.
Așa fiind, văzând că numitul M. V. nu solicită aplicarea legii penale mai favorabile în raport de alte pedepse la care a fost condamnat anterior, instanța va respinge cererea formulată, petentul urmând a fi obligat la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
În temeiul art.595 Cod procedură penală, respinge cererea formulată de petentul M. V., fiul lui V. și M., născut la data de 10.09.1959, CNP_, în prezent deținut în Penitenciarul Târgu M., de aplicare a legii penale mai favorabile.
În temeiul prevederilor art.275 alin.2 Cod procedură penală, obligă petentul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Suma de 130 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va suporta din fondurile Ministerului Justiției.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 13 octombrie 2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. F. D. B.-M. I.
Red.C.F.D
Dact.C.F.D.
4 ex./16.10.2015
| ← Contestaţie împotriva hotărârii judecătorului delegat.... | Conducere fără permis. Art.335 NCP. Sentința nr. 1137/2015.... → |
|---|








