Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1142/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ

Sentința nr. 1142/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 08-10-2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA TG M.

DOSAR NR._

SENTINȚA PENALĂ nr. 1142

Ședința publică din data de 08 octombrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: C. B. I.

GREFIER: P. V. A.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror T. A. de la P. de pe lângă Judecătoria Tg-M.

Pe rol se află judecarea cererii de liberare anticipată formulată de către petentul I. T..

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul personal asistat de av. din oficiu C. O., conform delegației pentru asistență judiciară obligatorie cu nr. 3574/08.10.2015.

Procedura de citare este legal îndeplinită;

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că a fost depus procesul verbal și caracterizarea comisiei pentru liberare condiționată;

Instanța procedează la identificarea petentului constatând că datele personale furnizate de acesta corespund cu cele menționate în actele dosarului.

La interpelarea instanței, petentul arată că este de acord cu avocatul desemnat din oficiu.

Petentul arată că înțelege să își retragă cererea de liberare condiționată având în vedere că a fost amânat de către comisia de liberare condiționată.

Instanța pune în discuție cele arătate de către petent, în sensul că înțelege să își retragă cererea de liberare condiționată.

Reprezentanta Ministerului Public având cuvântul solicită să ia act de manifestarea de voință a petentului, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.

Apărătorul petentului, solicită să ia act de manifestarea de voință a petentului, cu cheltuieli de judecată în sarcina statului.

Petentul având ultimul cuvânt solicită să ia act de manifestarea de voință exprimată.

Instanța retine cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei penale de față constată:

Prin cererea adresată instanței de judecată și înregistrată sub nr._ din 01.10.2015 în numele petentul condamnat I. T., fiul lui D. și M., născut la 09.08.1971, CNP_, în prezent deținut în Penitenciarul Târgu M. a solicitat liberarea sa condiționată din executarea pedepsei de 25 ani închisoare.

Petentul a motivat că parcursul executării pedepsei a avut o bună conduită, nu a avut abateri disciplinare și a participat la mai multe cursuri tematice.

Prin declarația dată astăzi în fața instanței petentul și-a retras cererea de liberare condiționată.

Procedura liberării condiționate este prev. de art. 587 Cod de procedură penală, secțiunea 11 a cap. III din Titlul V al Codului de procedură penală „executarea hotărârilor penale”. În Capitolul VI „dispoziții comune”, la art. 599 al. 3 Cod de procedură penală, se prevede că o cerere formulată în cursul executării hotărârilor penale poate fi retrasă de petent.

Văzând manifestarea de voință valabil exprimată a petentului, în baza celor expuse anterior și în temeiul prevederilor art. 599 al. 3 Cod de procedură penală rap la art. 587 Cod procedura penală, instanța va lua act de retragerea cererii liberare condiționată formulată de petentul-condamnat I. T., fiul lui D. și M., născut la 09.08.1971, CNP_, în prezent deținut în Penitenciarul Târgu M..

In temeiul art. 275 alin. 2 Cod procedura penala, instanța va obliga petentul la plata sumei de 230 lei reprezentând cheltuieli judiciare, din care suma de 130 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției către Baroul M..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În temeiul prevederilor art. 599 al. 3 Cod de procedură penală rap la art. 587 Cod procedura penală, ia act de retragerea cererii liberare condiționată formulată de petentul-condamnat I. T., fiul lui D. și M., născut la 09.08.1971, CNP_, în prezent deținut în Penitenciarul Târgu M..

În temeiul art. 275 alin. 2 Cod procedura penala, obligă petentul la plata sumei de 230 lei reprezentând cheltuieli judiciare, din care suma de 130 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției către Baroul M..

Cu drept de contestație în 3 zile de la comunicare.

Pronunțata in ședința publica azi, 08.10.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

C. B. I. P. V. A.

Red/ tehn B.

4 exem. /

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1142/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ