Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1143/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ

Sentința nr. 1143/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 08-10-2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA TG M.

DOSAR NR._

SENTINȚA PENALĂ nr. 1143

Ședința publică din data de 08 octombrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: C. B. I.

GREFIER: P. V. A.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror T. A. de la P. de pe lângă Judecătoria Tg-M.

Pe rol se află judecarea cererii de liberare anticipată formulată de către petentul T. L. B..

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul personal asistat de av. din oficiu L. C., conform delegației pentru asistență judiciară obligatorie cu nr. 3594/08.10.2015.

Procedura de citare este legal îndeplinită;

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că a fost depus procesul verbal și caracterizarea petentului.

Instanța procedează la identificarea petentului constatând că datele personale furnizate de acesta corespund cu cele menționate în actele dosarului.

La interpelarea instanței, petentul arată că este de acord cu avocatul desemnat din oficiu cât și faptul că își menține cererea.

La interpelarea instanței petentul arată că a formulat prezenta cerere deoarece a înțeles să conteste procesul verbal al comisiei de liberare condiționată urmare faptului că a fost amânat coroborat cu faptul că nu a primit citație și nu cunoștea dacă a fost înregistrată contestația pe rolul judecătoriei.

Nemaifiind alte cereri în probațiune instanța în temeiul art. 387 Cod procedură penală declară încheiată cercetarea judecătorească și în temeiul art.388 Cod procedură penală acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentanta Ministerului Public solicită, să fie respinsă cererea de liberare condiționată raportat la cele avute în vedere atât la analiza primei cereri de liberare condiționată cât și cele reținute de către comisie, în sensul că petentul a mai beneficiat de liberare condiționată dar nu și-a revizuit atitudinea.

Cu cheltuieli în sarcina petentului.

Apărătorul petentului, solicită să dea eficiență dispozițiilor art. 587 Cod proc. pen. și să admită cererea de liberare condiționată a petentului având în vedere că acesta a executat fracția prevăzută de lege, nu a fost sancționat, este folosit la muncă, a fost recompensat, are trei copii și menține legătura cu familia.

Cu cheltuieli în sarcina statului.

Petentul având ultimul cuvânt, arată că lasă la aprecierea instanței.

Instanța retine cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei penale de față constată:

Prin cererea adresată instanței de judecată și înregistrată sub nr._ din 05.10.2015 petentul T. L. B., născut la data de 06.07.1972, fiul lui P. și L., CNP_, în prezent deținut în Penitenciarul Târgu M. a solicitat liberarea sa condiționată din executarea pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare pe care o execută.

Cererea nu a fost motivată în fapt și drept.

Instanța, din oficiu, a solicitat atașarea situației juridice a petentului și a dispus înaintarea procesului verbal întocmit, în baza prevederilor art. 97 Legea nr. 254/2013.

Din cuprinsul procesului verbal nr. I2 –_ din 03.09.2015 întocmit de Comisia pentru liberare condiționată prev de art. 97 din Legea nr. 254/2013, comunicat petentului sub semnătură la data de 03.09.2015, rezultă că petentul se află în executarea unei pedepse de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr279/2014 a Judecătoriei Cluj, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune (MEPI nr. 351/2014).

Petentul a început executarea pedepsei la data de 17.10.2014 și urmează să expire la 16.04.2016.

Prin procesului verbal nr. I2 –_ din 03.09.2015 întocmit de Comisia pentru liberare condiționată prevăzută de art. 97 din Legea nr. 254/2013 petentul a fost amânat pentru rediscutarea liberării condiționate pentru 2 luni (f 15 dosar).

Condamnatul a formulat cerere de liberare condiționată, în condițiile art. 97 al. 11 teza finală din Legea nr. 254/2013, la o lună de la data comunicării procesului verbal al comisiei.

Așadar, în procedura prevăzută de art. 97 din Legea nr. 254/2013 petentul a fost analizat în comisia de liberări condiționate și s-a apreciat că nu îndeplinește condițiile cumulativ cerute de lege pentru a fi liberat condiționat fiind, în consecință, amânat pentru o nouă evaluare a vocației sale la liberare condiționată. În această situație, condamnatul are o singură posibilitate prevăzută de lege și anume aceea ca după comunicarea procesului verbal întocmit de comisia de liberări condiționate să se adreseze cu cerere de liberare condiționată la judecătoria din raza căreia face parte locul de deținere, în termen de 3 zile de la data comunicării procesului verbal.

În momentul în care termenul de 3 zile prev. de art. 97 din Legea nr. 254/2013 expiră, hotărârea comisiei devine definitivă, fiind vorba de o decizie a unei autorități administrative cu atribuții jurisdicționale.

Ca atare, condamnatul poate reitera cererea de liberare condiționată doar după expirarea termenului stabilit de comisia de liberări condiționate și după o nouă analiză în comisie.

Orice cerere de liberare condiționată formulată de condamnat cu depășirea termenului legal de 3 zile stabilit de legiuitor este formulată tardiv și nu mai poate fi primită de instanță.

Aceasta cu atât mai mult cu cât petentul nu a invocat vreun motiv obiectiv pentru care nu ar fi putut formula cererea de liberare în termenul prevăzut de lege.

Pentru considerentele expuse mai sus, instanța, în temeiul art. 587 alin. 1, 2 Cod procedură penală, raportat la art. 95 din Legea nr. 254/2013, va respinge ca tardiv formulată cererea de liberare condiționată formulată de petentul-condamnat T. L. B., născut la data de 06.07.1972, fiul lui P. și L., CNP_, în prezent deținut în Penitenciarul Târgu M..

In temeiul art. 275 alin. 2 Cod procedura penala, instanța va obliga petentul la plata sumei de 230 lei reprezentând cheltuieli judiciare, din care suma de 130 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției către Baroul M..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

In temeiul art. 587 alin. 1, 2 Cod procedură penală, raportat la art. 95 din Legea nr. 254/2013, respinge ca tardiv formulată cererea de liberare condiționată formulată de petentul-condamnat T. L. B., născut la data de 06.07.1972, fiul lui P. și L., CNP_, în prezent deținut în Penitenciarul Târgu M..

Menține data de 03.11.2015 dată după care va putea fi rediscutată liberarea condiționată de către Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Târgu M..

In temeiul art. 275 alin. 2 Cod procedura penala, obliga petentul la plata sumei de 230 lei reprezentând cheltuieli judiciare, din care suma de 130 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției către Baroul M..

Cu drept de contestație în 3 zile de la comunicare.

Pronunțata in ședința publica azi, 08.10.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

C. B. I. P. V. A.

Red/ tehn B.

5 exem. /09.11.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1143/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ