Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1006/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1006/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 17-09-2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TG M.
DOSAR NR._
SENTINȚA PENALĂ nr. 1006
Ședința publică din data de 17 septembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. B. I.
GREFIER: P. V. A.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror T. A. de la P. de pe lângă Judecătoria Tg-M.
Pe rol se află judecarea cererii de liberare anticipată formulată petentul B. C. D..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul personal, aflat în stare de detenție în Penitenciarul Târgu-M., asistat de av. din oficiu L. V., conform delegației pentru asistență judiciară obligatorie cu nr. 3264/10.09.2015.
Procedura de citare nu este legal îndeplinită dar se acoperă prin prezența petentului.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că a fost depus procesul verbal și caracterizarea de la penitenciarul Târgu M..
Instanța procedează la identificarea condamnatului constatând că datele personale furnizate de acesta corespund cu cele menționate în actele dosarului.
La interpelarea instanței petentul arată că este de acord cu avocatul desemnat din oficiu.
Nemaifiind alte cereri în probațiune instanța în temeiul art. 387 Cod procedură penală declară încheiată cercetarea judecătorească și în temeiul art.388 Cod procedură penală acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentanta Ministerului Public arată că din actele dosarul reiese că petentul îndeplinește condițiile legale pentru a beneficia de liberare condiționată, cu cheltuieli în sarcina statului.
Apărătorul petentului, solicită să fie admisă cererea de liberare condiționată fiind îndeplinite condițiile legale, cu cheltuieli de judecată în sarcina statului.
Petentul având ultimul cuvânt solicită instanței să fie admisă cererea de liberare.
Instanța retine cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei penale de față constată:
Prin cererea petentului înregistrată la această instanță la data de 08 septembrie 2015 a solicitat instanței să dispună liberarea condiționată învederând că îndeplinește condițiile prevăzute de art. 59 Cod Penal din 1969.
La dosarul cauzei au fost depuse procesul-verbal întocmit de comisia pentru liberarea condiționată și caracterizarea acestuia.
Analizând sesizarea și înscrisurile depuse instanța constată că numitul B. C. D. a fost condamnat prin Sentința Penală nr. 266/2011 a Tribunalului Bihor la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea unei fapte de înșelăciune.
Având în vedere că infracțiunea a fost săvârșită înainte de . noului cod penal, instanța constată că trebuie analizată vocația la liberare condiționată în raport de legea penală mai favorabilă.
În acest sens s-a pronunțat Curtea Constituțională prin Decizia nr. 214 din 16 iunie 1997, publicată în M. Of. nr. 234 din 08.09.1997, instanța de contencios constituțional statuând că „situația tranzitorie in succesiunea legilor penale se ivește, daca de la data săvârșirii infracțiunii, când ia naștere raportul juridic penal de conflict, și până la încetarea sau stingerea acestui raport prin executarea sau considerarea ca executată a pedepsei aplicate, iar uneori pana la înlăturarea consecințelor condamnării prin reabilitare, au intervenit una sau mai multe legi penale legea aplicabila este totdeauna legea cea mai favorabila. În cazul instituției liberării condiționate, situația tranzitorie se creează, de asemenea, la data săvârșirii infracțiunii și durează până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei detențiunii pe viața sau a pedepsei închisorii”.
Consecutiv, în mod similar, a statuat și instanța supremă prin DRIL nr. XXV (25) din 16 aprilie 2007 cu privire la modul de calcul al fracțiunilor din pedepsele aplicate care trebuie executate pentru acordarea liberării condiționate in cazul unor infracțiuni săvârșite anterior intrării in vigoare a Legii nr. 140/1996, când a apreciat că instituția liberării condiționate este o instituție de drept material (substanțial) supusă exigențelor art. 15 al. 2 din Constituția României privind legea penală mai favorabilă, în cazul situațiilor tranzitorii, luându-se în calcul succesiunea de legi începând cu data săvârșirii infracțiunii.
Astfel, analizând prevederile legale referitoare la liberarea condiționată începând cu data săvârșirii faptei de către condamnat, instanța constată că legea penală mai favorabilă este codul penal 1968. Astfel, sub aspectul fracțiilor de pedeapsă ce trebuie executate, legile succesive nu diferă.
Legea nouă stabilește însă, in raport cu cea veche, condiții suplimentare de legalitate, respectiv executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis și îndeplinirea integrală a obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare.
În cazul în care restul neexecutat este mai mare de 2 ani, legea noua stabilește, suplimentar fata de legea veche, obligația respectării unor măsuri de supraveghere sau/și a unor obligații stabilite de instanță, in principiu până la expirarea pedepsei, pe durata termenului de supraveghere.
Potrivit art. 59 alin. (1) și (2) Cod penal 1968 „după ce a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depășește 10 ani sau cel puțin trei pătrimi în cazul închisorii mai mari de 10 ani, condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiționat înainte de executarea în întregime a pedepsei.
În calculul fracțiunilor de pedeapsă prevăzute în alin. 1 se ține seama de partea din durata pedepsei care poate fi considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate. În acest caz însă, liberarea condiționată nu poate fi acordată înainte de executarea efectivă a cel puțin jumătate din durata pedepsei când aceasta nu depășește 10 ani și a cel puțin două treimi când pedeapsa este mai mare de 10 ani”.
În cauza de față, transformată în zile, pedeapsa pe care o execută condamnatul este egală cu 1826 zile.
Se constată că persoana privată de libertate a executat 1219 zile (din care 1015 zile efectiv executate și 204 de zile considerate ca executate urmare muncii prestate), astfel că este îndeplinită cerința referitoare la durata executată din pedeapsa închisorii.
De asemenea, se are în vedere că petentul a avut un comportament corespunzător fiind propus pentru liberare condiționată la prima analiză, din propunerea ce a fost înaintată instanței rezultând că petentul îndeplinește condițiile prevăzute de art. 59 Cod Penal din 1969.
În procesul verbal al comisiei s-a reținut că acesta a avut un comportament corespunzător în perioada detenției.
În cursul executării pedepsei a participat la activități de informare, concursuri sportive, concursuri tematice, activități de educație pe platforma de elearning pentru prevenirea TB, activități sportive, a fost calificat ca și psiholog,
În perioada detenției s-a constatat că acesta este adaptat la mediul carceral, fără probleme de comportament, a fost folosit în muncă obținând un câștig de 204 zile, nu a fost sancționat a avut 17 recompense din care 2 învoiri, a menținut legătura cu familia fiind și vizitat.
În caracterizare se reține că față de activitățile la care a participat în timpul executării pedepsei, petentul din punct de vedere educativ a înregistrat un progres, a fost evaluat și reevaluat psihologic de mai multe ori pentru revizuirea regimului de executare a pedepsei privative de libertate neidentificându-se riscuri pe domeniile investigate.
Se mai reține faptul că în perioada executării pedepsei privative de libertate petentul a fost interesat de menținerea unui nivel adaptativ optim și de relaționare interpersonală adecvată.
Pentru considerentele expuse, instanța constată că cererea de liberare condiționată este întemeiată și urmează a dispune liberarea condiționată a condamnatului B. C. D. din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin Sentința Penală nr. 266/2011 pronunțată de Tribunalul Bihor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În temeiul prevederilor art. 587 Cod procedură penală admite cererea de liberare condiționată, formulată de petentul B. C. D., fiul lui R. D. și A. R., născut la data de 22.06.1981, în oraș Cluj N., jud. Cluj, CNP_, deținut în Penitenciarul Târgu-M. în executarea pedepsei de 5 ani închisoare aplicată prin Sentința Penală nr. 266/2011 pronunțată de Tribunalul Bihor.
În temeiul prevederilor art. 59 alin. 1, 2 Cod penal din 1968, cu aplicarea art. 5 Cod penal dispune liberarea condiționată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare nr. 378/2012 emis de Tribunalul Bihor și atrage atenția condamnatului asupra prev. art. 61 Cod penal 1968.
În temeiul prevederilor art. 275 al. 3 C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Suma de 130 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului M..
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 17 septembrie 2015.
PREȘEDINTE GREFIER
C. B. I. P. V. A.
Red/ tehn B.
4 exem. /17.09.2015
DOSAR NR._
Minuta sentinței penale nr . 1006 /2015
În temeiul prevederilor art. 587 Cod procedură penală admite cererea de liberare condiționată, formulată de petentul B. C. D., fiul lui R. D. și A. R., născut la data de 22.06.1981, în oraș Cluj N., jud. Cluj, CNP_, deținut în Penitenciarul Târgu-M. în executarea pedepsei de 5 ani închisoare aplicată prin Sentința Penală nr. 266/2011 pronunțată de Tribunalul Bihor.
În temeiul prevederilor art. 59 alin. 1, 2 Cod penal din 1968, cu aplicarea art. 5 Cod penal dispune liberarea condiționată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare nr. 378/2012 emis de Tribunalul Bihor și atrage atenția condamnatului asupra prev. art. 61 Cod penal 1968.
În temeiul prevederilor art. 275 al. 3 C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Suma de 130 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului M..
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 17 septembrie 2015.
| ← Anulare/reducere amendă. Art.284 NCPP. Sentința nr. 1011/2015.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1143/2015.... → |
|---|








