Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 200/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ

Sentința nr. 200/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 17-03-2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA TÂRGU M.

DOSAR NR._

SENTINȚA PENALĂ NR. 200

Ședința publică din data de 17 martie 2015

PREȘEDINTE: S. O. B.

GREFIER: S. L. M.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror D. C. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu M..

Pe rol se află judecarea cererii de liberare condiționată formulată de petentul condamnat R. K..

Potrivit prevederilor art. 358 Cod procedură penală, președintele completului de judecată dispune strigarea cauzei.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns petentul R. K., aflat în stare de deținere, personal și asistat de apărătorul acestuia, av. of. C. O..

Procedura de citare nu este legal îndeplinită cu petentul.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care relevă faptul că procedura de citare nu este legal îndeplinită cu petentul R. K., dovada de îndeplinire a procedurii nefiind restituită la dosarul cauzei, viciu de procedură care se acoperă prin prezența petentului în fața instanței de judecată, acesta fiind prezentat din Penitenciarul Tg. M..

De asemenea, se constată comunicate la dosarul cauzei de către Penitenciarul Tg. M. procesul-verbal nr._/12.03.2015 întocmit de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, prin care s-a stabilit că petentul nu îndeplinește condițiile pentru a fi liberat condiționat propunând-se amânarea pentru o nouă analiză începând cu data de 11.04.2015, caracterizarea petentului.

De asemenea, se constată comunicată de către Judecătoria Bistrița copia sentinței penale nr. 230/2013, cu data și modalitatea rãmânerii definitive.

În fine, se constată comunicată de către Inspectoratul de Poliție Județean M. – Direcția cazier judiciar, statistică și evidențe operative fișa de cazier judiciar actualizată a petentului.

Doamna avocat C. O. depune la dosarul cauzei delegație pentru asistență judiciară obligatorie nr. 884/16.03.2015 eliberată de Baroul M..

Instanța procedează la identificarea petentului R. K., fiul lui C. și A., nãscut la data de 04.08.1970, CNP:_, în prezent încarcerat la PNT Târgu-M., în conformitate cu prevederile art. 372 Cod procedură penală.

La întrebarea instanței, petentul R. K. arată că dânsul a formulat prezenta cerere, că și-o menține, că a mai beneficiat de liberare condiționată în anul 2003 sau 2004 și că și înainte a mai fost liberat condiționat.

La interpelarea instanței, reprezentanta Ministerului Public și apărătoarea petentului arată că nu au de formulat alte cereri.

Întrebat fiind, petentul R. K. arată că, în aprecierea sa, a îndeplinit toate condițiile prevăzute de lege, că a muncit de când este încarcerat, că a participat la concursuri și la programe educaționale și apreciază că are o vârstă la care trebuie săs e pensioneze. Mai precizează că a muncit în construcții, că din anul 2006 tot s-a judecat, că execută acest mandat din anul 2006, și a fost încarcerat și liberat, are familie, fiul său cel mare este în Spania, iar cel mic este la mama sa care este în vârstă de 68 de ani, tatăl său este decedat și că dorește să își ajute familia, deoarece în domeniul său și o lună de zile contează.

De asemenea, petentul învederează faptul că în cazul în care va fi eliberat va munci tot în construcții, întrucât are și o firmă, și că va munci în S. de M., acolo unde are domiciuliul, respectiv în ..

În continuare, petentul menționează că după liberarea condiționată din anul 2003 sau 2004 a știut că în măsura în care va comite noi infracțiuni, va fi din nou încarcerat și că va executa și restul de pedeapsă, însă la acel moment i s-a destrămnat căsnicia și a început sã consume băuturi alcoolice, motiv pentru care a comis o nouă infracțiune de tâlhărie.

Nemaifiind alte cereri în probațiune instanța în temeiul art. 387 Cod procedură penală declară încheiată cercetarea judecătorească și în temeiul art. 388 Cod procedură penală acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentanta Ministerului Public solicită instanței să respingă cererea ca neîntemeiată întrucât în cauză nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru liberarea condiționată.

Apărătoarea petentului R. K., av. of. C. O., solicită admiterea cererii de liberare condiționată, întrucât apreciază că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 100 Cod penal, petentul executând două treimi din totalul pedepsei, fiind recompensat de nenumărate ori, participând la diferite concursuri și programe tematice, chiar și în caracterizare menționându-se că pe întreaga perioadă a detenției acesta a dat dovadă de un comportament în conformitate cu normelor de organizare interioară din cadrul penitenciarului.

Prin urmare, pentru toate aceste motive, doamna avocat consideră că petentul a dat dovadă de îndreptare, motiv pentru care solicită admiterea cererii de liberare condiționată.

Petentul R. K., având cuvântul, solicită instanței să admită cererea întrucât nu va mai fi încarcerat.

INSTANȚA

Deliberând asupra prezentei cauze penale, constată următoarele:

Prin cererea formulatã la data de 10.03.2015 și înregistratã pe rolul acestei instanțe la data de 12.03.2015, petentul condamnat REVAY K. a solicitat liberarea condiționatã din executarea unei pedepse de 7 ani și 2 luni închisoare.

In motivarea cererii, petentul a arãtat cã, în aprecierea sa, îndeplinește toate condițiile pentru a se dispune liberarea condiționatã având în vedere cã a executat fracția prevãzutã de lege, a muncit în timpul detenției și a participat la concursuri educative și alte activitãți.

In probațiune, s-au depus urmãtoarele înscrisuri: fișa privind situația juridicã a petentului, fișa de cazier judiciar, proces-verbal și caracterizare întocmite de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul PNT Tg. M. și copia st. pen. nr. 230/2013 a Judecãtoriei Bistrița cu data și modalitatea rãmânerii definitive.

Analizând cererea și înscrisurile depuse, instanța constată că numitul Revay K. se aflã în executarea unei pedepse de 7 ani și 2 luni, aplicatã prin st. pen. nr. 230/2013 a Judecãtoriei Bistrița, definitivã la data de 26.02.2013 prin neexercitarea cãii de atac, pentru comiterea a trei infracțiuni de tâlhãrie pe raza municipiului Tg. M., în cursul lunilor noiembrie-decembrie 2007.

In baza sentinței penale indicate a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 243/2013.

Executarea pedepsei a început la data de 05.04.2012 și urmeazã sã expire în termen la data de 16.12.2017.

Având în vedere că infracțiunile au fost săvârșite înainte de . Noului Cod penal, instanța constată că trebuie analizată vocația la liberare condiționată în raport de legea penală mai favorabilă.

În acest sens s-a pronunțat Curtea Constituțională prin Decizia nr. 214 din 16 iunie 1997, publicată în M. Of. nr. 234 din 08.09.1997, instanța de contencios constituțional statuând că „situația tranzitorie in succesiunea legilor penale se ivește, daca de la data săvârșirii infracțiunii, când ia naștere raportul juridic penal de conflict, și până la încetarea sau stingerea acestui raport prin executarea sau considerarea ca executată a pedepsei aplicate, iar uneori pana la înlăturarea consecințelor condamnării prin reabilitare, au intervenit una sau mai multe legi penale legea aplicabila este totdeauna legea cea mai favorabila. În cazul instituției liberării condiționate, situația tranzitorie se creează, de asemenea, la data săvârșirii infracțiunii și durează până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei detențiunii pe viața sau a pedepsei închisorii”.

Consecutiv, în mod similar a statuat și instanța supremă I.C.C.J.-S.U. prin DRIL nr. XXV (25) din 16 aprilie 2007 cu privire la modul de calcul al fracțiunilor din pedepsele aplicate care trebuie executate pentru acordarea liberării condiționate in cazul unor infracțiuni săvârșite anterior intrării in vigoare a Legii nr. 140/1996, când a apreciat că instituția liberării condiționate este o instituție de drept material (substanțial) supusă exigențelor art. 15 al. 2 din Constituția României privind legea penală mai favorabilă, în cazul situațiilor tranzitorii, luându-se în calcul succesiunea de legi începând cu data săvârșirii infracțiunii.

Astfel, analizând prevederile legale referitoare la liberarea condiționată începând cu data săvârșirii faptei de către condamnat, instanța constată că legea penală mai favorabilă este Codul penal 1969.

Sub aspectul fracțiilor de pedeapsă ce trebuie executate, legile succesive nu diferă. Legea nouă stabilește însă, în raport cu cea veche, condiții suplimentare de legalitate, respectiv executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis și îndeplinirea integrală a obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare.

În cazul în care restul neexecutat este mai mare de 2 ani, legea noua stabilește, suplimentar fata de legea veche, obligația respectării unor măsuri de supraveghere sau/și a unor obligații stabilite de instanță, in principiu până la expirarea pedepsei, pe durata termenului de supraveghere.

Potrivit art. 59 alin. (1) și (2) Cod penal 1968 „după ce a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depășește 10 ani sau cel puțin trei pătrimi în cazul închisorii mai mari de 10 ani, condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiționat înainte de executarea în întregime a pedepsei.

În calculul fracțiunilor de pedeapsă prevăzute în alin. 1 se ține seama de partea din durata pedepsei care poate fi considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate. În acest caz însă, liberarea condiționată nu poate fi acordată înainte de executarea efectivă a cel puțin jumătate din durata pedepsei când aceasta nu depășește 10 ani și a cel puțin două treimi când pedeapsa este mai mare de 10 ani”.

Potrivit procesului-verbal nr._ din 12.03.2015 întocmit de Comisia constituitã la nivelul PNT Tg.M., transformatã în zile, pedeapsa pe care o execută condamnatul este egală cu 2617 zile, iar pentru a deveni propozabil în vederea liberãrii condiționate condamnatul trebuie sã execute fracția de 2/3 din cuantumul pedepsei, adicã 1744 zile.

Se constată că, în perioada 05.04._15, persoana privată de libertate a executat efectiv 1072 zile, a executat arest preventiv 535 zile și i se considerã ca executate 139 zile ca urmare a muncii prestate, cumulând astfel un total de 1746 zile. Prin urmare, este îndeplinită cerința referitoare la durata executată din pedeapsa închisorii.

De asemenea, potrivit Caracterizãrii depuse la dosarul cauzei, instanța constatã cã inculpatul are studii 8 clase, calificare zidar, a participat la concursuri tematice în cursul perioadei de detenție, a dovedit implicare în muncã, a fost recompensat de 13 ori și nu a primit nicio sancțiune, comportamentul manifestat fiind în conformitate cu normele de ordine interioarã. Aceste aspecte fundamenteazã concluzia cã din punct de vedere educativ și comportamental, persoana condamnatã a înregistrat un progres.

Cu toate acestea, raportat la disp. art. 59 Cod penal 1969 precitate, instanța considerã relevante pentru caracterizarea persoanei condamnate și antecedentele penale ale acestuia, și constatã cã potrivit fișei de cazier, anterior aplicãrii pedepsei de 7 ani și 2 luni închisoare în executarea cãreia se aflã, petentul a mai beneficiat anterior de trei liberãri condiționate. In acest context, comportamentul adecvat al petentului în timpul detenției nu poate justifica prin el însuși punerea în libertate a acestuia cu mult anterior executãrii în întregime a pedespei aplicate, în mãsura în care liberãrile condiționate acordate anterior au constituit de fapt premisa comiterii de noi infracțiuni. Totodatã, reținem cã persoana condamnatã se aflã la prima analizã.

Având în vedere aceste considerente, instanța considerã cã mãsura dispusã de cãtre Comisie, respectiv amânarea cu o lun㸠pânã la data de 11.04.2015 este oportunã și justificatã, urmând a o menține, consecutiv cu respingerea cererii petentului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

In baza art. 59 alin. 1 Cod penal 1969, respinge ca nefondatã cererea de liberare condiționată formulată de petentul condamnat R. K. [fiul lui C. și A., nãscut la data de 04.08.1970, CNP:_, în prezent încarcerat la PNT Târgu-M.].

Menține termenul stabilit de Comisia pentru liberare condiționată din cadrul PNT. Tg. M., respectiv 11.04.2015, după expirarea căruia persoana privată de libertate poate fi reanalizată.

În temeiul prevederilor art. 275 alin.2 Cod procedură penală, obligă petentul la plata sumei de 30 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, onorariul apărătorului desemnat din oficiu urmând a se avansa din fondurile Ministerului Justiției.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, la data de 17.03.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

S. O. B. S. L. M.

Red. S.B./Dact. S.B.

4 ex./25.03.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 200/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ