Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1368/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1368/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 19-11-2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TG M.
DOSAR NR._
SENTINȚA PENALĂ nr. 1368
Ședința publică din data de 19 noiembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. B. I.
GREFIER: P. V. A.
Din partea Ministerului Public a participat procuror T. A. din cadrul P. de pe lângă Judecătoria Târgu-M..
Pe rol se află judecarea cererii de liberare condiționată formulată de petentul B. V..
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă petentul personal asistat de avocat din oficiu M. I..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că la dosarul cauzei a fost depus Procesul Verbal cu nr. I239838/12.11.2015 al Comisiei pentru liberare condiționată din cadrul Penitenciarului Târgu M.
Apărătorul desemnat din oficiu pentru petent, față de conținutul înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, solicită acordarea unui nou termen după data de 30.11.2015 când petentul îndeplinește fracția de pedeapsă.
Instanța aduce la cunoștința petentului cât și apărătorului desemnat din oficiu faptul că procedura de judecată a cauzelor care au ca și obiect liberare condiționată, au caracter urgent și nu poate acorda un termen mai îndelungat.
Față de cele redate de către instanță, petentul arată că înțelege să își retragă cererea de liberare condiționată.
Instanța procedează la ascultarea petentului față de cele susținute de acesta, aspecte consemnate în scris în declarația semnată și atașată la dosarul cauzei.
Instanța pune în discuția părților cele arătate de către petent.
Reprezentanta Ministerului Public solicită, să ia act de faptul că petentul își retrage cererea de liberare condiționată, cu cheltuieli de judecată în sarcina acestuia.
Apărătorul petentului, solicită să ia act de cererea de retragere formulată de către petent.
Petentul având ultimul cuvânt, arată că este de acord cu concluziile apărătorului desemnat din oficiu.
Instanța retine cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei penale de față constată:
Prin cererea înregistrată la această instanță sub numărul_ la data de 10 noiembrie 2015 petentul B. V., fiul lui M. și I., născut la data de 02.08.1987, CNP_, deținut în Penitenciarul Târgu M., a formulat cerere de liberare condiționată.
Acesta nu și a motivat cererea de liberare condiționată arătând că va arăta motivele în fața instanței de judecată.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 99 și 100 Cod penal.
Instanța, din oficiu, a solicitat atașarea la dosar a procesului verbal al Comisiei de liberări condiționate din cadrul Penitenciarului Târgu M., prev. de art. 97 din Legea nr. 254/2013 și caracterizarea petentului.
La data de 16 noiembrie 2015, a fost depus Procesul Verbal cu nr. I239838/12.11.2015 al Comisiei pentru liberare condiționată din cadrul Penitenciarului Târgu M., din care reiese că petentul nu îndeplinește fracția de pedeapsă pentru a fi propus pentru liberare condiționată.
La termenul de astăzi petentul a solicitat să se ia act că renunță la cererea de liberare condiționată formulată.
Cererea de liberare condiționată, este reglementată de prevederile art. 587 Cod de procedură penală și este situată în partea specială a codului, Titlul V „Executarea hotărârilor penale”, Cap. III, Secțiunea IV.
Potrivit prevederilor art. 597 Cod de procedură penală procedura de soluționare a tuturor cererilor referitoare la executarea hotărârilor penale este comună, iar potrivit prevederilor art. 599 al. 3 Cod de procedură penală cererile pot fi retrase de petenți.
Având în vedere că instanța supremă având de dezlegat aceeași chestiune de drept in cazul retragerii cererilor de revizuire, de contestație in anulare si de amânare ori întrerupere a executării pedepsei închisorii sau detențiunii pe viața, Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație si Justiție au statuat primordialitatea principiului disponibilității prin Decizia nr. XXXIV din 6 noiembrie 2006 și ținând cont de faptul că același principiu de drept poate fi aplicat mutatis mutandis și în cazul cererilor de liberare condiționată formulate personal de condamnat, instanța va lua act de manifestarea de voință a petentului.
În consecință, în temeiul prevederilor art. 587 C. proc. pen. instanța va lua act de retragerea cererii de retragerea cererii de liberare condiționată formulată de petentul B. V., fiul lui M. și I., născut la data de 02.08.1987, CNP_, deținut în Penitenciarul Târgu M..
În temeiul prevederilor art. 275 al. 2 din Cod procedură penală instanța va obliga petentul la plata sumei de 280 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În temeiul prevederilor art. 587 Cod procedură penală ia act de retragerea cererii de liberare condiționată formulată de petentul B. V., fiul lui M. și I., născut la data de 02.08.1987, CNP_, deținut în Penitenciarul Târgu M..
În temeiul art. 275 alin. 2 Cod procedura penala, obligă petentul la plata sumei de 280 lei reprezentând cheltuieli judiciare, din care suma de 130 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției către Baroul M..
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 19.11.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
C. B. I. P. V. A.
Red/ tehn B.
4 exem. /19.11.2015
| ← Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP.... | Contestaţie împotriva hotărârii judecătorului delegat.... → |
|---|








