Nerespectarea hotărârilor judecătoreşti. Art.287 NCP. Sentința nr. 301/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 301/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 17-04-2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TÂRGU M.
Secția penală
DOSAR NR._
SENTINȚA Nr.301
Ședința publică din data de 17 aprilie 2015
Completul constituit din:
Președinte: C. F. D.
Grefier: B. M. I.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror C. D.
de la P. de pe lângă Judecătoria Târgu M.
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe inculpatul S. K., cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea hotărârilor judecătorești, prev. de art.32 alin.1 din Legea nr. 217/2003 (o faptă – persoană vătămată Șimon A. – data 21.08.2014), nerespectarea hotărârilor judecătorești, prev. de art. 32 alin. 1 din Legea nr. 217/2003 (două infracțiuni – persoană vătămată Șimon A. – data 08.09.2014 și 05.10.2014) și amenințare, prev. de art.206 alin.1 din Codul penal (persoana vătămată S. A.), toate cu aplicarea art.38 alin.1 din Codul penal și art. 44 alin. 1 Cod penal.
Dezbaterile în fond asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 06 aprilie 2014, cuvântul celor prezenți fiind consemnat în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța a stabilit termen pentru deliberare și pronunțarea hotărârii la 10 aprilie 2015, dată la care, constatând că pentru deliberare este nevoie de un termen mai îndelungat, a amânat pronunțarea pentru astăzi:
INSTANȚA,
Asupra cauzei penale de față;
Prin rechizitoriul din data de 17 decembrie 2014, dat în dosarul nr.5556/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu M., s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului S. K., fiul lui K. și A., născut la data de 09.02.1987, în Tg. M., domiciliat în Tg. M., .. 47A, ., C.I. . nr._, C.N.P._, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea hotărârilor judecătorești, faptă prev. de art. 32 alin. 1 din Legea nr. 217/2003 (o faptă – persoană vătămată S. A. – data 21.08.2014), nerespectarea hotărârilor judecătorești, faptă prev. de art. 32 alin. 1 din Legea nr. 217/2003 (două infracțiuni – persoană vătămată S. A. – data 08.09.2014 și 05.10.2014) și amenințare, faptă prev. de art. 206 alin.1 Cod penal (persoana vătămată S. A.), toate cu aplicarea art.38 alin.1 Cod penal și art.44 alin.1 Cod penal.
În fapt, s-a reținut că, la data de 21.08.2014, în jurul orei 17:50, inculpatul s-a apropiat la o distanță mai mică de 50 metri de soția sa, persoana vătămată S. A., încălcând astfel obligația ce i-a fost impusă prin sentința civilă nr. 3557 din 08.05.2014 a Judecătoriei Târgu M.; la data de 08.09.2014, în jurul orelor 14.30, inculpatul a proferat amenințări cu moartea la adresa mamei sale, persoana vătămată S. A. și s-a apropiat de aceasta la o distanță mai mică decât cea stabilită prin sentința civilă nr.3550 din 17.07.2014 a Judecătoriei Târgu M., în timp ce persoana vătămată se afla în fața blocului unde domiciliază (Târgu M., ., nr.47/A); la data de 05.10.2014, în jurul orelor 23.55, inculpatul s-a apropiat de apartamentul mamei sale, persoana vătămată S. A., situat în Târgu M., ., nr.47/A, . distanță mai mică decât cea stabilită prin hotărârea judecătorească, încălcând sentința civilă nr. 3550 din 17.07.2014 a Judecătoriei Târgu M..
În ședința publică din data de 06 aprilie 2015, inculpatului S. K. i s-au adus la cunoștință dispozițiile art.374 alin.4 Cod procedură penală și art.396 alin.10 Cod procedură penală, iar acesta, în prezența apărătorului desemnat din oficiu, a recunoscut în totalitate faptele astfel cum au fost reținute în actul de sesizare a instanței și a solicitat ca judecata să se facă numai pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Din examinarea coroborată a probelor de la dosarul de urmărire penală, raportat la învinuirile aduse inculpatului, instanța reține următoarele:
Inculpatul S. K. este căsătorit cu persoana vătămată S. A. de aproximativ 6 ani, iar aceștia au locuit împreună în apartamentul situat în municipiul Târgu M., ., ., având trei copii minori, cu vârste cuprinse între 3 și 10 ani. În decursul timpului, între inculpat și persoana vătămată au avut loc mai multe certuri și scandaluri, iar în urma acestora S. A. a solicitat instanței emiterea unui ordin de protecție împotriva inculpatului.
Prin sentința civilă nr.3557/08.05.2014 a Judecătoriei Târgu M. s-a dispus obligarea inculpatului la păstrarea unei distanțe minime de 50 m față de persoana vătămată S. A. și față de domiciliul acesteia, situat în mun.Târgu M., ., . perioadă de 6 luni. De asemenea, inculpatul a fost obligat să urmeze consiliere psihologică, pentru o perioadă de 6 luni și i s-a recomandat efectuarea unui tratament, în scopul dezintoxicării.
La data de 16 mai 2014 inculpatul S. K. a luat la cunoștință, sub semnătură, de conținutul hotărârii judecătorești sus-menționate. ).
Inculpatul S. K. a provocat, de asemenea, certuri și scandaluri și față de părinții săi, de cele mai multe ori pe fondul consumului de alcool, iar în urma acestora, numiții S. A. și S. C. au solicitat instanței emiterea unui ordin de protecție.
Prin sentința civilă nr.3550/17.07.2014 a Judecătoriei Târgu M. s-a dispus obligarea inculpatului la păstrarea unei distanțe minime de 50 m. față de părinții săi, S. A. și S. C. și față de domiciliul acestora, situat în mun.Târgu M., ., nr. 47/A, . perioadă de 6 luni. De asemenea, inculpatul a fost obligat să urmeze consiliere psihologică, pentru o perioadă de 6 luni și i s-a recomandat efectuarea unui tratament, în scopul dezintoxicării.
In pofida faptului că inculpatul a luat cunoștințã de cuprinsul celor două ordine de protecție emise împotriva sa, cunoscând consecințele în cazul nerespectării măsurilor impuse, în perioada următoare acesta a încălcat sistematic obligațiile impuse. Astfel, la data de 21.08.2014, în jurul orei 17:50, s-a apropiat de persoana vătămată S. A. în timp ce aceasta se afla în fața imobilului cu nr. 45 de pe ., încălcând astfel obligația impusă prin sentința civilă nr.3557/08.05.2014 a Judecătoriei Târgu M..
La data de 08.09.2014, în jurul orelor 14.30, inculpatul a proferat amenințări cu moartea la adresa mamei sale, persoana vătămată S. A. și s-a apropiat de aceasta la o distanță mai mică decât cea stabilită prin sentința civilă nr.3550 din 17.07.2014 a Judecătoriei Târgu M., în timp ce persoana vătămată se afla în fața blocului unde domiciliază (Tg. M., ., nr. 47/A).
La data de 05.10.2014, în jurul orelor 23.55, S. K. s-a apropiat de apartamentul mamei sale, persoana vătămată S. A., situat în Târgu M., ., nr. 47/A, . distanță mai mică decât cea stabilită prin hotărârea judecătorească, încălcând sentința civilă nr. 3550 din 17.07.2014 a Judecătoriei Târgu M.. Astfel, fiind sub influența băuturilor alcoolice, inculpatul a făcut scandal în casa scării blocului unde se află locuința persoanei vătămate pe motiv că nu a fost primit de aceasta înăuntru.
Audiat în cursul urmăririi penale, inculpatul a recunoscut comiterea faptelor pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată, cooperând cu organele de cercetare penală.
În fața instanței, înainte de începerea cercetării judecătorești, inculpatul a declarat că recunoaște în totalitate faptele reținute în actul de sesizare, solicitând ca judecata să aibă loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală. Totodată, față de dispozițiile art.378 alin.3 Cod procedură penală, și-a manifestat acordul de a fi obligat la prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității, în cazul în care va fi găsit vinovat.
Situația de fapt expusă mai sus rezultă cu certitudine din probele administrate în cauză. Astfel, declarațiile de recunoaștere ale inculpatului (f.29, 31-32 și 95-96) se coroborează cu procesele verbale de constatare a infracțiunii flagrante (f.16-17, 19-20, 22-23), declarațiile persoanei vătămate S. A. (f.24-25), declarațiile persoanei vătămate S. A. (f.26, 27), proces verbal (f.33), declarațiile martorilor T. H. (f.34) și S. J. (f.35), înscrisuri (f.36-44).
În drept, instanța constată că fapta inculpatului S. K., care, la data de 21.08.2014, în jurul orei 17:50, s-a apropiat la o distanță mai mică de 50 metri de soția sa, persoana vătămată S. A., încălcând astfel obligația ce i-a fost impusă prin sentința civilă nr.3557/08.05.2014 a Judecătoriei Târgu M., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de nerespectarea hotărârilor judecătorești, prev. de art.32 alin. 1 din Legea nr. 217/2003.
Faptele inculpatului S. K., care, la data de 08.09.2014, în jurul orelor 14.30, a proferat amenințări cu moartea la adresa mamei sale, persoana vătămată S. A. și s-a apropiat de aceasta la o distanță mai mică decât cea stabilită prin sentința civilă nr. 3550 din 17.07.2014 a Judecătoriei Târgu M., în timp ce persoana vătămată se afla în fața blocului unde domiciliază (Tg. M., ., nr. 47/A) întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de nerespectarea hotărârilor judecătorești, prev. de art. 32 alin. 1 din Legea nr. 217/2003 și amenințare prev. de art. 206 alin. 1 Cod penal.
Fapta inculpatului S. K., care, la data de 05.10.2014, în jurul orelor 23.55, s-a apropiat de apartamentul mamei sale, persoana vătămată S. A., situat în Târgu M., ., nr. 47/A, . distanță mai mică decât cea stabilită prin hotărârea judecătorească, încălcând sentința civilă nr. 3550 din 17.07.2014 a Judecătoriei Târgu M., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de nerespectare a hotărârilor judecătorești, faptă prev. de art.32 alin.1 din Legea nr. 217/2003.
Sub aspect subiectiv, toate infracțiunile au fost comise cu forma de vinovãție a intenției directe, prev. de art. 16 alin. 3 pct. a Cod penal, în condițiile în care inculpatul a prevãzut rezultatele faptelor sale și le-a urmãrit. Astfel, inculpatul avea cunoștintã de existența celor douã ordine de protecție emise împotriva sa, cunoștea faptul cã nerespectarea acestora constituie infracțiune, acest lucru fiindu-i comunicat atât prin cuprinsul acestora, dar și de cãtre organele de poliție, de fiecare datã când au fost chemate sã intervinã și, cu toate acestea, inculpatul a încãlcat în mod sistematic obligațiile impuse, apropiindu-se la mai puțin de 50 m. de persoanele vãtãmate și de locuințele acestora și, mai mult, a recurs la amenințări cu moartea față de persoana vătămată S. A..
La stabilirea pedepsei, instanța va avea în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 Cod penal, respectiv gravitatea infracțiunii săvârșite și periculozitatea infractorului, care se evaluează în funcție de împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și de mijloacele folosite, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedentele penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.
În concret, referitor la împrejurările și modul de comitere a infracțiunilor, instanța reține că inculpatul a nesocotit în mod repetat dispozițiile unor hotãrâri judecãtorești executorii, conduită generată de regulă de consumul voluntar de alcool, încălcând în mod sistematic obligațiile stabilite în sarcina sa, deși avea cunoștință de acestea. Mai mult, deși a recunoscut săvârșirea faptelor și a arãtat cã regretã profund cele întâmplate, inculpatul a continuat să manifeste față de persoanele vătămate, care sunt soția, respectiv mama sa, aceeași atitudine, agresându-le verbal și chiar fizic cu orice ocazie.
Referitor la natura și gravitatea rezultatului produs, respectiv la consecințele infracțiunii, instanța observă că starea de pericol creatã pentru valoarea ocrotitã în cazul infracțiunilor de nerespectare a hotãrarilor judecãtorești și amenințare rezultă în mod evident din materialitatea faptelor, acestea fiind infracțiuni de pericol.
Inculpatul are vârsta de 27 de ani, este absolvent de liceu, nu are loc de muncă, iar din analiza fișei sale de cazier judiciar rezultă că anterior a mai fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor la regimul rutier și a infracțiunii de furt calificat la pedepse cu suspendarea executării.
Instanța are în vedere, de asemenea, faptul că inculpatul este cunoscut ca o persoană violentă, aspecte ce rezultă din declarațiile persoanelor vătămate, acestea arătând că S. K. se apropie permanent de ele la o distanță mai mică de 50 de metri, le urmărește și, de fiecare dată, provoacă scandal, fiind nevoite să apeleze la organele de poliție.
În raport de acestea, având în vedere gravitatea infracțiunilor săvârșite și periculozitatea infractorului, instanța a apreciat că aplicarea unor pedepse cu închisoarea, orientate spre minimum special redus ca urmare a reținerii prevederilor art.396 alin.10 Cod procedură penală, este suficientă pentru reeducarea inculpatului. Astfel, va stabili pedepse de câte 2 luni închisoare pentru sãvârșirea fiecãreia dintre cele trei infracțiuni de nerespectarea hotãrârilor judecãtorești, prev. de art.32 alin.1 din Legea nr. 217/2003 (persoane vătămate S. A. și S. A.) și de 4 luni închisoare pentru sãvârșirea infracțiunii de amenințare, prev. de art. 206 alin.1 Cod penal (persoanã vãtãmatã S. A.).
Din fișa de cazier judiciar a inculpatului S. K. (f.53 ds.) rezultă că acesta a fost condamnat prin sentința penală nr.186 din 27.02.2012 a Judecătoriei Târgu M., definitivă prin decizia penală nr.592/R din 27 septembrie 2012 a Curții de Apel Târgu M., la pedeapsa de 9 luni închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pe durata unui termen de încercare de 3 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. de art.208 alin.1 Cod penal, rap.la art.209 alin.1 lit.e, g și i Cod penal, cu aplicarea art.3201 alin.7 Cod procedură penală, art.74 alin.1 lit.c Cod penal și art.76 alin.1 lit.d Cod penal.
Prin urmare, se constată că faptele din prezenta cauză au fost săvârșite în stare de pluralitate intermediară, fiind incidente dispozițiile art.44 alin.1 Cod penal. Astfel, în baza art.96 alin.4 Cod penal, instanța va dispune revocarea suspendării sub supraveghere a executãrii pedepsei de 9 luni închisoare, aplicatã inculpatului prin sentința penală nr.186 din 27.02.2012 a Judecãtoriei Târgu M., definitivă prin decizia penală nr.592R din 27.09.2012 a Curții de Apel Târgu M., pedeapsă care devine astfel executabilã.
In baza art.96 alin.5 Cod penal rap. la art.44 alin. 2 Cod penal, va contopi pedeapsa de 9 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.186 din 27.02.2012 a Judecãtoriei Târgu M. cu pedeapsa de 2 luni închisoare stabilită în cauză la pct.1, în pedeapsa cea mai grea, de 9 luni închisoare, la care va adăuga un spor de 20 zile, reprezentând o treime din pedeapsa care nu se execută, aplicând inculpatului o primă pedeapsă rezultantã parțială de 9 luni și 20 zile închisoare.
In baza art.96 alin.5 Cod penal rap. la art. 44 alin. 2 Cod penal, va contopi pedeapsa de 9 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.186 din 27.02.2012 a Judecãtoriei Târgu M. cu pedeapsa de 2 luni închisoare stabilită în cauză la pct.2, în pedeapsa cea mai grea, de 9 luni închisoare, la care va adăuga un spor de 20 zile, reprezentând o treime din pedeapsa care nu se execută, aplicând inculpatului a doua pedeapsă rezultantã parțială de 9 luni și 20 zile închisoare.
In baza art.96 alin.5 Cod penal rap. la art.44 alin. 2 Cod penal, va contopi pedeapsa de 9 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.186 din 27.02.2012 a Judecãtoriei Târgu M. cu pedeapsa de 2 luni închisoare stabilită în cauză la pct.3, în pedeapsa cea mai grea, de 9 luni închisoare, la care va adăuga un spor de 20 zile, reprezentând o treime din pedeapsa care nu se execută, aplicând inculpatului a treia pedeapsă rezultantã parțială de 9 luni și 20 zile închisoare.
In baza art.96 alin.5 Cod penal rap. la art. 44 alin. 2 Cod penal, va contopi pedeapsa de 9 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.186 din 27.02.2012 a Judecãtoriei Târgu M. cu pedeapsa de 4 luni închisoare stabilită în cauză la pct.4, în pedeapsa cea mai grea, de 9 luni închisoare, la care va adăuga un spor de 40 zile, reprezentând o treime din pedeapsa care nu se execută, aplicând inculpatului a patra pedeapsă rezultantã parțială de 9 luni și 40 zile închisoare.
Întrucât faptele judecate în cauză au fost săvârșite de aceeași persoană, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna dintre ele, în privința inculpatului sunt incidente dispozițiile art.38 alin.1 Cod penal privind concursul real de infracțiuni.
Astfel, în baza art.39 alin.1 lit.b Cod penal rap.la art.38 alin.1 Cod penal, instanța va contopi pedepsele rezultante parțiale de 9 luni și 20 zile închisoare, 9 luni și 20 zile închisoare, 9 luni și 20 zile închisoare și 9 luni și 40 zile închisoare, stabilind pedeapsa cea mai grea de 9 luni și 40 zile închisoare, la care va adăuga un spor de 9 luni și 20 zile, inculpatul urmând a executa în final, în regim de detenție, pedeapsa de 1 (un) an, 6 (șase) luni și 60 (șaizeci) zile închisoare.
În baza art.40 alin.3 Cod penal rap.la art.72 Cod penal, se va deduce din pedeapsa aplicată durata reținerii de 24 ore din 10.02.2011.
Sub aspectul laturii civile, instanța va lua act cã persoanele vãtãmate S. A. și S. A. nu s-au constituit părți civile în procesul penal împotriva inculpatului.
In baza art. 274 alin. 1 Cod procedurã penalã, inculpatul va fi obligat la plata sumei de 460 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (60 lei pentru faza de urmărire penală). Suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu în faza de judecată (f.92 ds.), rãmâne în sarcina statului.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
1. In baza art. 396 alin. 1 și 2 Cod procedură penală, în condițiile art. 349 alin. 2 și art. 375 rap. la art. 396 alin. 10 Cod procedurã penalã, condamnã pe inculpatul S. K., cetãțean român, fiul lui K. și A., născut la data de 09.02.1987, în Tg. M., domiciliat în Târgu M., .. 47A, ., C.N.P._, studii medii, fãrã loc de muncã, cu antecedente penale, la pedeapsa de 2 luni închisoare, pentru sãvârșirea infracțiunii de nerespectarea hotãrârilor judecãtorești, prev. de art. 32 alin. 1 din Legea nr. 217/2003, cu aplicarea art. 44 alin. 1 Cod penal (persoanã vãtãmatã S. A. - fapta din 21.08.2014).
2. In baza art. 396 alin. 1 și 2 Cod procedură penală, în condițiile art. 349 alin. 2 și art. 375 rap. la art. 396 alin. 10 Cod procedurã penalã, condamnã pe inculpatul S. K. la pedeapsa de 2 luni închisoare, pentru sãvârșirea infracțiunii de nerespectarea hotãrârilor judecãtorești, prev. de art. 32 alin. 1 din Legea nr. 217/2003, cu aplicarea art. 44 alin. 1 Cod penal (persoanã vãtãmatã S. A. - fapta din 08.09.2014).
3. In baza art. 396 alin. 1 și 2 Cod procedură penală, în condițiile art. 349 alin. 2 și art. 375 rap. la art. 396 alin. 10 Cod procedurã penalã, condamnã pe inculpatul S. K. la pedeapsa de 2 luni închisoare, pentru sãvârșirea infracțiunii de nerespectarea hotãrârilor judecãtorești, prev. de art. 32 alin. 1 din Legea nr. 217/2003, cu aplicarea art. 44 alin. 1 Cod penal (persoanã vãtãmatã S. A. - fapta din 05.10.2014).
4. In baza art. 396 alin. 1 și 2 Cod procedură penală, în condițiile art. 349 alin. 2 și art. 375 rap. la art. 396 alin. 10 Cod procedurã penală, condamnã pe inculpatul S. K. la pedeapsa de 4 luni închisoare, pentru sãvârșirea infracțiunii de amenințare, prev. de 206 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 44 alin. 1 Cod penal (persoanã vãtãmatã S. A. - fapta din 08.09.2014).
In baza art. 96 alin. 4 Cod penal, revocã suspendarea sub supraveghere a executãrii pedepsei de 9 luni închisoare, aplicatã inculpatului prin sentința penală nr.186 din 27.02.2012 a Judecãtoriei Târgu M., definitivă prin decizia penală nr.592R din 27.09.2012 a Curții de Apel Târgu M., pedeapsă care devine executabilã.
In baza art. 96 alin. 5 Cod penal rap. la art. 44 alin. 2 Cod penal, contopește pedeapsa de 9 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.186 din 27.02.2012 a Judecãtoriei Târgu M. cu pedeapsa de 2 luni închisoare stabilită în cauză la pct.1, în pedeapsa cea mai grea, de 9 luni închisoare, la care adaugã un spor de 20 zile, reprezentând o treime din pedeapsa care nu se execută, aplicând inculpatului o primă pedeapsă rezultantã parțială de 9 luni și 20 zile închisoare.
In baza art. 96 alin. 5 Cod penal rap. la art. 44 alin. 2 Cod penal, contopește pedeapsa de 9 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.186 din 27.02.2012 a Judecãtoriei Târgu M. cu pedeapsa de 2 luni închisoare stabilită în cauză la pct.2, în pedeapsa cea mai grea, de 9 luni închisoare, la care adaugã un spor de 20 zile, reprezentând o treime din pedeapsa care nu se execută, aplicând inculpatului a doua pedeapsă rezultantã parțială de 9 luni și 20 zile închisoare.
In baza art. 96 alin. 5 Cod penal rap. la art. 44 alin. 2 Cod penal, contopește pedeapsa de 9 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.186 din 27.02.2012 a Judecãtoriei Târgu M. cu pedeapsa de 2 luni închisoare stabilită în cauză la pct.3, în pedeapsa cea mai grea, de 9 luni închisoare, la care adaugã un spor de 20 zile, reprezentând o treime din pedeapsa care nu se execută, aplicând inculpatului a treia pedeapsă rezultantã parțială de 9 luni și 20 zile închisoare.
In baza art. 96 alin. 5 Cod penal rap. la art. 44 alin. 2 Cod penal, contopește pedeapsa de 9 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.186 din 27.02.2012 a Judecãtoriei Târgu M. cu pedeapsa de 4 luni închisoare stabilită în cauză la pct.4, în pedeapsa cea mai grea, de 9 luni închisoare, la care adaugã un spor de 40 zile, reprezentând o treime din pedeapsa care nu se execută, aplicând inculpatului a patra pedeapsă rezultantã parțială de 9 luni și 40 zile închisoare.
În baza art.39 alin.1 lit.b Cod penal rap.la art.38 alin.1 Cod penal, contopește pedepsele rezultante parțiale de 9 luni și 20 zile închisoare, 9 luni și 20 zile închisoare, 9 luni și 20 zile închisoare și 9 luni și 40 zile închisoare, stabilind pedeapsa cea mai grea de 9 luni și 40 zile închisoare, la care adaugă un spor de 9 luni și 20 zile, inculpatul urmând a executa în final, în regim de detenție, pedeapsa de 1 (un) an, 6 (șase) luni și 60 (șaizeci) zile închisoare.
În baza art.40 alin.3 Cod penal rap.la art.72 Cod penal, deduce din pedeapsa aplicată durata reținerii de 24 ore din 10.02.2011.
Ia act cã persoanele vãtãmate S. A. și S. A. nu s-au constituit părți civile în procesul penal împotriva inculpatului.
In baza art. 274 alin. 1 Cod procedurã penalã, obligă inculpatul la plata sumei de 460 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (60 lei pentru faza de urmărire penală). Suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu în faza de judecată (f.92 ds.), rãmâne în sarcina statului.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, la data de 17.04.2015.
Președinte, Grefier,
Red.C.F.D.
Dact.C.F.D.
6 ex./20.05.2015
| ← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 162/2015.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 307/2015.... → |
|---|








