Refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice. Art.337 NCP. Sentința nr. 98/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ

Sentința nr. 98/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 10-02-2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA TÂRGU M.

Dosar nr._

Sentința penală nr. 98

Ședința publică din data de 10 februarie 2015

PREȘEDINTE: T. A.

GREFIER: M. C.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror E. MESAROS de la P. de pe lângă Judecătoria Târgu M..

Pe rol se află judecarea cauzei penale privind pe inculpatul C. V. A., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de refuz de recoltare a probelor biologice, prev. de art. 337 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal.

La apelul nominal facut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în sedinta publică din 3 februarie 2015, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de sedintă din acea zi - care face parte integrantă din prezenta, iar instanta in vederea deliberării și pronunțării hotărârii a stabilit termen pentru data de 10 februarie 2015, când

INSTANȚA

Prin Rechizitoriul din09.12.2014 în Dosar nr. 3540/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-M. S-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului C. V.-A. pentru săvârșirea infracțiunii de refuz de prelevare a probelor biologice, prevăzută de art. 337 alin. 1 Cod Penal cu aplicarea art. 5 Cod Penal.

S-a reținut în cuprinsul actului de sesizare, în esență, faptul că la data de 22.06.2013, în jurul orei 07:25, a condus autoturismul marca Hyundai, cu nr. provizoriu MS -_, pe . Tg. M., iar după ce a fost testat cu aparatul etilotest și a rezultat o valoare de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat, a refuzat să se supună prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele probe: proces verbal de constatare a infracțiunii f. 13-14; declarația inculpatului C. V.-A. f. 17-20; declarația martorului C. R.-I. f. 22-26; rapoarte întocmite de către organele de constatare f. 28-31; protocol alcooltest f. 33; fișa de examinare a persoanei în caz de refuz prelevare f. 34.

În fața instanței, inculpatul s-a prevalat de prevederile art. 374 alin. 4 Cod Procedură Penală, arătând că recunoaște în totalitate săvârșirea faptei pentru care este trimis în judecată și solicită a fi judecat pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale. A solicitat a se face aplicarea prevederilor articolului 396 alin. 10 Cod Procedura Penală (f. 59 – 60).

Analizând probele administrate instanța a constatat următoarea stare de fapt:

La data de 22.06.2013, în jurul orei 07.25, inculpatul C. V.–A. a condus autoturismul marca Hyundai, cu numărul de circulație provizorie MS-_, pe . municipiul Tg. M.. În autoturism se mai afla pe scaunul dreapta-față martorul C. R., iar pe bancheta din spate o altă persoană care nu a putut fi identificată. Inculpatul se întorcea de la complexul de agrement Week-end, unde consumase alcool toată noaptea alături de ceilalți ocupanți ai autoturismului. În dreptul imobilului cu nr. 17 de pe . C. V.-A. a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a tamponat autoturismul marca Skoda, cu numărul_, ce era parcat regulamentar.

Ulterior impactului, inculpatul a coborât din autoturism și s-a deplasat la un bar din apropiere. În respectivul local inculpatul a fost găsit de către un echipaj al Poliției Locale Tg. M., care a fost nevoit să folosească forța, respectiv să procedeze la încătușarea acestuia, întrucât era recalcitrant și se manifesta violent.

În cele din urmă, la fața locului a sosit și un echipaj de poliție rutieră, iar inculpatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat. Astfel, inculpatul a fost condus la SMURD Tg. M., în vederea recoltării mostrelor biologice necesare stabilirii alcoolemiei din sânge.

La unitatea de primire urgențe inculpatul C. V.–A. a avut din nou o atitudine agresivă, necooperantă și a refuzat să se supună recoltării mostrelor biologice.

Refuzul inculpatului C. V.–A. de a se supune recoltării de mostre biologice de sânge a fost consemnat în fișa de examinare a persoanei în caz de refuz prelevare.

Inculpatul C. V.–A. a declarat că într-adevăr a condus autoturismul sus-menționat și a tamponat autoturismul marca Skoda pe . precizat însă că, după tamponare, a intrat într-un bar unde a consumat 100 ml vodcă, iar ulterior, la spital, i-a fost frică să se supună recoltării de mostre biologice.

Din declarația martorului C. R.-I. rezultă că inculpatul C. V.–A. a condus autoturismul marca Hyundai, iar după tamponarea autoturismului marca Skoda acesta s-a îndreptat spre un bar din apropiere, solicitându-i să facă același lucru însă el a refuzat. Martorul a precizat că, înainte de a se urca la volanul autoturismului inculpatul a consumat whisky și vin, la complexul Week-end din Tg. M..

Concluzionând, instanța reține că, la data de 22.06.2013, inculpatul C. V.-A. după ce a pus în circulație pe drumurile publice autoturismul marca Hyundai, cu numărul de circulație provizorie MS-_, pe . municipiul Tg. M. și fiind testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare a alcoolemiei de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat, a refuzat la solicitarea organelor de poliție să se supună prelevării de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei ori a unor substanțe psihoactive.

Instanța a stabilit această stare de fapt pe baza declarațiilor de recunoaștere ale inculpatului, declarații al căror conținut se coroborează cu conținutul fișei de examinare a persoanei în caz de refuz de prelevare și conținutul procesului-verbal de constatare a infracțiunii, precum și declarațiile martorului C. R.-I..

Instanța constată că la data săvârșirii faptei, aceasta întrunea elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 87 alin. 5 din OUG 195&2002 Republicată, sancționată de lege cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

Constată, de asemenea, că urmare a intrării în vigoare a noului cod penal, fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 337 alin. 1 Cod Penal, sancționată de lege cu închisoarea de la 1 la 5 ani.

Având în vedere prevederile art. 5 Noul Cod Penal potrivit cărora „în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea penală mai favorabilă”, constatând că sub aspectul conținutului infracțiunii, existenței unor impedimente la punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale sau al existenței unor cauze de nepedepsire nu au intervenit modificări, instanța va aprecia asupra legii penale mai favorabile având în vedere natura și limitele pedepselor prevăzute precum și eventualele circumstanțele atenuante legale și efectele date acestora în cele două legi penale succesive.

Având în vedere și dispozițiile Deciziei nr. 265/2014 a Curții Constituționale, instanța trebuie să aibă în vedere o . criterii care tind fie la înlăturarea răspunderii penale, ori a consecințelor condamnării, fie la aplicarea unei pedepse mai mici.

Aceste elemente de analiză vor viza în primul rând condițiile de incriminare, apoi cele de tragere la răspundere penală și, în sfârșit, criteriul pedepsei. În acest sens, Curtea Constituțională a statuat că "Determinarea caracterului „mai favorabil” are în vedere o . elemente, cum ar fi: cuantumul sau conținutul pedepselor, condițiile de incriminare, cauzele care exclud sau înlătură responsabilitatea, influența circumstanțelor atenuante sau agravante, normele privitoare la participare, tentativă, recidivă etc. Așa fiind, criteriile de determinare a legii penale mai favorabile au în vedere atât condițiile de incriminare și de tragere la răspundere penală, cât și condițiile referitoare la pedeapsă. Cu privire la aceasta din urmă pot exista deosebiri de natură (o lege prevede ca pedeapsă principală amenda, iar alta închisoarea), dar și deosebiri de grad sau cuantum privitoare la limitele de pedeapsă și, evident, la modalitatea stabilirii acestora în mod concret."

Luând în considerare toate aceste criterii, instanța apreciază că prevederile noului cod penal constituie legea penală mai favorabilă în privința infracțiunii pentru care inculpatul a fost găsit vinovat.

La stabilirea pedepsei instanța va avea în vedere prevederile art. 374 alin. 4 și art. 396 alin. 10 Cod Procedura Penală.

La individualizarea pedepselor ce urmează a fi stabilite în sarcina inculpatului, instanța va avea în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 Cod Penal, respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunilor, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale inculpatului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

În privința inculpatului C. V.-A., instanța rețină că potrivit fișei de cazier judiciar acesta nu este cunoscut cu antecedente penale și că nici nu a fost sancționat pentru săvârșirea de contravenții la regimul circulației pe drumurile publice.

Având în vedere aceste considerente, instanța va aplica inculpatului C. V.-A. pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 337 alin. 1 Cod Penal cu reținerea art. 5 Cod Penal și aplicarea art. 396 alin. 10 Cod Procedură Penală.

În ceea ce privește necesitatea aplicării pedepsei, instanța constată că, în cauză sunt îndeplinite condițiile art. 83 Cod Penal, pedeapsa stabilită fiind mai mică de 2 ani închisoare, respectiv 8 luni închisoare; inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii; acesta și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității iar în raport de persoana inculpatului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.

De asemenea, se constată faptul că maximul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită de inculpat este de 5 ani închisoare, valoare inferioară celei de 7 ani închisoare prevăzute de art. 83 alin. (2) Cod Penal iar inculpatul nu s-a sustras de la urmărire penală ori judecată și nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanților.

Față de aceste considerente, în baza art. 83 alin. (1), (3) Cod Penal va amâna aplicarea pedepsei închisorii și a pedepsei amenzii care însoțește pedeapsa închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 82 Cod Penal, de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 85 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de probațiune M., la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se vor comunica Serviciului de Probațiune M..

În baza art. 404 alin. (3) Cod Procedură Penală va atrage atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și obligațiilor impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.

În baza art. 274 alin. (1) Cod Procedură Penală va obliga pe inculpat la plata sumei de 170 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (70 lei din faza de urmărire penală și 100 lei din faza de judecată). Onorariul cuvenit apărătorului din oficiu, în cuantum de 200 lei (f. 57 dosarul instanței) va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE CONSIDERENTE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 396 alin. (1), (4) C. proc. pen. raportat la art. 83 C. pen. stabilește pedeapsa de 8 luni închisoare în sarcina inculpatului C. V.-A. [fiul lui A. și T., născut la data de 17.02.1987 în T., jud. Cluj, domiciliat în com. Iclănzel, .. 229, jud. M., CI . nr._, CNP:_] pentru săvârșirea infracțiunii de refuz de recoltare a probelor biologice, prev. de art. 337 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 396 al. 10 Cod de procedură penală și a art. 5 Cod penal.

În baza art. 83 alin. (1), (3) C. pen. amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 82 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 85 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune M., la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probațiune M..

În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. atrage atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și obligațiilor impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 170 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (70 lei din faza de urmărire penală și 100 lei din faza de judecată).

Onorariul cuvenit apărătorului din oficiu, în cuantum de 200 lei, rămâne în sarcina statului și se va achita Baroului M. din fondurile Ministerului Justiției.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi 10 februarie 2015.

PREȘEDINTE GREFIER

T. A. M. C.

Red/dact. T.A. 4 ex.

10.02.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice. Art.337 NCP. Sentința nr. 98/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ