Comisie rogatorie. Art.200 NCPP. Sentința nr. 115/2015. Judecătoria TURDA

Sentința nr. 115/2015 pronunțată de Judecătoria TURDA la data de 30-03-2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA T.

Mun. T., Piața Romană nr.12, Jud.Cluj

Operator de date cu caracter personal; cod operator: 3186

Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

Dosar nr._

SENTINȚA PENALĂ Nr. 115/2015

Ședința publică de la 30 Martie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE V. A. L.

Grefier I. B.

Ministerul Public - P. de pe lângă Judecătoria T. reprezentat de procuror S. Ș.

Pe rol se află pronunțarea soluției în cauza penală privind pe intimat C. D. A., având ca obiect comisie rogatorie internațională.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni.

Procedura legal îndeplinită.

Mersul dezbaterilor și susținerile părților sunt consemnate în încheierea de ședință din data de 18.03.2015, încheiere care face parte integrantă din prezenta sentință.

INSTANȚA

Deliberând asupra prezentei cauze instanța constată următoarele:

La data de 13.03.2015 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei T. cererea formulată de autoritățile din Slovenia prin care s-a solicitat recunoașterea și punerea în executare a Deciziei nr. 14-_ emisă de Dars d. d., la data de 20.03.2014, definitivă la data de 29.03.2014, prin care numitul C. D.-A., C.N.P._, domiciliat în mun. T., .. 11B, ., a fost sancționat contravențional cu suma de 300 euro.

Analizând actele existente la dosarul cauzei precum și dispozițiile legale incidente instanța constată următoarele:

Raportat la cererea autorităților din Slovenia nu este incident niciunul dintre motivele de nerecunoaștere sau de neexecutare, prevăzute la art. 241 din Legea 302/_.

Autoritățile din statul solicitant au transmis certificatul prevăzut la anexa nr. 3 din Legea 302/2004, acesta fiind completat în mod corespunzător.

Din certificat rezultă că intimatul a fost sancționat contravențional cu suma de 300 euro printr-o decizie a unei autorități naționale(alta decât o instanță) respectiv Dars d. d, la data de 20.03.2014, definitivă la data de 29.03.2014. Intimatul nu a plătit nicio parte din sancțiunea aplicată.

În sarcina intimatului s-a reținut, în esență, că la data de 20.03.2014 a condus pe drumurile publice din Slovenia fără a avea vinietă valabilă.

De asemenea, din certificat rezultă că persoana în cauză a fost informată cu privire la dreptul său de a contesta cauza și termenul căii de atac.

Din același certificat rezultă că statul emitent nu permite aplicarea de către statul executant a unor sancțiuni alternative în cazul în care nu este posibilă executarea deciziei de impunere a sancțiunii.

Executarea hotărârii nu este prescrisă conform legii române, nu există imunitate conform legii române iar sancțiunea pecuniară depășește 70 euro.

Potrivit art. 239, alin, 1 din Legea 302/2004, fapta pentru care a fost aplicată sancțiunea pecuniară face parte din categoria celor pentru care verificarea dublei incriminări este necesară. Astfel, instanța constată că fapta săvârșită de intimat este sancționată contravențional și de către legislația națională conform art. 8 din Ordonanța 15/2002.

Fată de toate cele arătate mai sus:

În temeiul art. 240 alin. 1 din Legea 302/2004 republicată și actualizată va admite cererea autorităților din Slovenia și va dispune recunoașterea Deciziei nr. 14-_ emisă de Dars d. d., la data de 20.03.2014, definitivă la data de 29.03.2014, prin care numitul C. D.-A., C.N.P._, domiciliat în mun. T., .. 11B, ., a fost sancționat contravențional cu suma de 300 euro.

În temeiul art. 242 alin. 2 din Legea 302/2004 republicată și actualizată va dispune schimbarea în moneda statului de executare, în funcție de cursul valutar stabilit de Banca Națională Română la data aplicării sancțiunii contravenționale(29.03.2014), a sumei de 300 de euro - stabilind astfel suma de 1335,42 lei.

Va obliga contravenientul C. D.-A. la plata sumei de 1335,42 lei cu titlu de sancțiune contravențională.

În temeiul art. 247 din Legea 302/2004 republicată și actualizată va dispune informarea autorității judiciare competente a statului emitent și a Ministerului Justiției cu privire la modul de soluționare a cereri formulate.

În temeiul art. 246, alin. 2 din Legea 302/2004 republicată și actualizată, cheltuielile judiciare efectuate în prezenta procedură rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

În temeiul art. 240 alin. 1 din Legea 302/2004 republicată și actualizată admite cererea autorităților din Slovenia și dispune recunoașterea Deciziei nr. 14-_ emisă de Dars d. d., la data de 20.03.2014, definitivă la data de 29.03.2014, prin care numitul C. D.-A., C.N.P._, domiciliat în mun. T., .. 11B, ., a fost sancționat contravențional cu suma de 300 euro.

În temeiul art. 242 alin. 2 din Legea 302/2004 republicată și actualizată dispune schimbarea în moneda statului de executare, în funcție de cursul valutar stabilit de Banca Națională Română la data aplicării sancțiunii contravenționale(29.03.2014), a sumei de 300 de euro - stabilind astfel suma de 1335,42 lei.

Obligă contravenientul C. D.-A. la plata sumei de 1335,42 lei cu titlu de sancțiune contravențională.

În temeiul art. 247 din Legea 302/2004 republicată și actualizată dispune informarea autorității judiciare competente a statului emitent și a Ministerului Justiției cu privire la modul de soluționare a cereri formulate.

În temeiul art. 246, alin. 2 din Legea 302/2004 republicată și actualizată, cheltuielile judiciare efectuate în prezenta procedură rămân în sarcina statului.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30.03.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

V.-A. L. I. B.

V.A.L./V.A.L./2ex./09.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Comisie rogatorie. Art.200 NCPP. Sentința nr. 115/2015. Judecătoria TURDA