Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Sentința nr. 108/2015. Judecătoria TURDA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 108/2015 pronunțată de Judecătoria TURDA la data de 25-03-2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA T.
Operator de date cu caracter personal nr. 3186
prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr._
SENTINȚĂ PENALĂ NR. 108/2015
Ședința publică de la 25.03.2015
Completul constituit din:
Judecător –C. A.
Grefier M. B.
Parchetul de pe lângă Judecătoria T. reprezentat de procuror S. M. Ș.
Pe rol este judecarea cauzei penale privind pe inculpatul M. O. S., trimis în judecată, pentru pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prev. de art. 336, alin. 1 din Codul penal.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă aparatoarea desemnata din oficiu av. D. Bradean, lipsa inculpatul.
Procedura de citare nu este legal îndeplinită
S-a făcut referatul cauzei după care,
Reprezentantul Parchetului și apărătorul inculpatului arată că nu au alte cereri prealabile de formulat sau excepții de ridicat.
Nefiind cereri prealabile de formulat instanța acorda cuvântul in dezbateri.
Reprezentanta parchetului solicita admiterea acordului de recunoaștere.
Aparatoarea inculpatului solicita admiterea acordului de recunoaștere. si cu onorariu aparator desemnat din oficiu.
INSTANȚA
La data de 4.02.2015 Judecătoria T. a fost sesizată cu acordul de recunoaștere a vinovăției, încheiat la data de 02.02.2015 între inculpatul M. O. S. și procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria T., cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană aflată sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prev. de art. 336, alin. 1 din Cod Penal.
Prin acordul de recunoaștere a vinovăției înaintat instanței s-au arătat următoarele:
La data de 23.11.2014 în jurul orei 01.00 un echipaj de Poliție rutieră din cadrul Poliției municipiului Câmpia Turzii, în timp ce executa activitatea de control a traficului rutier pe . din Mun. Câmpia Turzii, a oprit pentru control autoturismul marca Daewoo Matiz cu nr. de înmatriculare_, care circula din direcția Luduș spre T.. Conducătorul auto a fost legitimat potrivit legii, rezultând că acesta se numește M. O. S., iar din discuțiile purtate cu acesta, organele de poliție au constatat că sus numitul emana halenă alcoolică (pr. vb. de constatare a infracț. la f. 9-10)
Inculpatul M. O. S. a fost testat cu aparatul alcooltest din dotarea polițiștilor, rezultând valoarea de 0,65 mg / l alcool pur în aerul expirat (protocol etilotest și proces verbal aferent la f. 16).
Ulterior testării cu aparatul etilotest, inculpatul a fost condus la spitalul Municipal Câmpia Turzii pentru recoltarea probelor biologice. Conform normelor legale în materie, inculpatului i-a fost recoltată o probă biologică de sânge la ora 01:35 (pr. vb. la f. 17,18,19). Conform buletinului de analiză toxicologică-alcoolemie nr. 7046/IX/a/1170 din 27.11.2014, inculpatul M. O. S. avea o alcoolemie de 1,25 ‰ (buletin la f. 17).
Din declarația inculpatului rezultă că acesta a plecat de la domiciliul său în data de 22.11.2014, în jurul orei 21, conducând autoturismul marca DAEWOO Matiz cu nr. de înmatriculare_, proprietate personală, pe care l-a condus pînă la restaurantul „Benidorm” de la ., Jud. Cluj, unde s-a întâlnit cu colegii săi de muncă. În intervalul orar 21:30 – 00:30, inculpatul a consumat o cantitate de 50 ml. de vodcă, apoi 3 beri alcoolice a câte 0,5 l fiecare. În jurul orelor 22-23, inculpatul a mâncat și două ochiuri cu garnitură de varză cu două felii de pâine. La un moment dat, în jurul orei 00:45, inculpatul a luat decizia de a se întoarce acasă, drept care s-a urcat la volanul autoturismului său sus menționat, pe care l-a condus spre domiciliul său, pe DN 15 E 60, fiind oprit de echipajul de Poliție pe . din Câmpia Turzii, fiind astfel testat cu aparatul etilotest și recoltându-i-se proba biologică de sânge.
Inculpatul a mai declarat constant că recunoaște fapta comisă, pe care o regretă, a cooperat cu organele de urmărire penală, solicitând încheierea unui acord de recunoaștere a vinovăției, menționând că în data de 16.02.2015 se va deplasa în Scoția la muncă, în baza unui contract pe o perioadă de 6 luni, cu posibilitatea prelungirii (decl. Inc. La f. 12, copie a contractului respectiv la f. 24-25).
La data de 29.01.2015, în continuarea declarației sale, inculpatul a menținut intenția sa de a încheia un acord de recunoaștere a vinovăției, arătând că recunoaște fapta comisă. În data de 30.01.2015, în prezența procurorului, a inculpatului și a apărătorului său din oficiu, B. D., Baroul Cluj, cu delegație la f. 30, s-a încheiat procesul verbal de la f. 29, prin care s-a consemnat că limitele pedepsei care vor fi supuse prin referat aprobării prim-procurorului sunt închisoare de la 1 la 5 ani, iar modalitatea de executare – suspendarea sub supraveghere.
Prin ordonanța organelor de cercetare penală ale Poliției Mun. Câmpia Turzii din data de 23.11.2014, s-a dispus începerea urmăririi penale față de infracțiunea de conducerea a unui vehicul sub influența alcoolului ori a altor substanțe, prev. de art. 336 alin. 1 C.pen. (f. 8).
Prin ordonanța procurorului din data de 15.01.2015 s-a dispus efectuarea în continuare a a urmăririi penale față de suspectul M. O. S. în raport de săvârșirea infracțiunii de mai sus (f. 6).
Prin ordonanța procurorului din data de 26.01.2015 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul M. O. S. în raport de săvârșirea aceleiași infracțiuni (f. 5).
Din actele de cercetare penală efectuate în cauză a rezultat următoarea stare de fapt:
Inculpatul a plecat de la domiciliul său în data de 22.11.2014, în jurul orei 21, conducând autoturismul marca DAEWOO Matiz cu nr. de înmatriculare_, proprietate personală, pe care l-a condus pînă la restaurantul „Benidorm” de la ., Jud. Cluj, unde s-a întâlnit cu colegii săi de muncă. În intervalul orar 21:30 – 00:30, în localul sus menționat, inculpatul a consumat o cantitate de 50 ml. de vodcă, apoi 3 beri alcoolice a câte 0,5 l fiecare. În jurul orelor 22-23, inculpatul a mâncat și două ochiuri cu garnitură de varză cu două felii de pâine. La un moment dat, în jurul orei 00:45, inculpatul a luat decizia de a se întoarce acasă, drept care s-a urcat la volanul autoturismului său sus menționat, pe care l-a condus spre domiciliul său, pe DN 15 E 60, fiind oprit de echipajul de Poliție pe . din Câmpia Turzii, fiind astfel testat cu aparatul etilotest, în urma testării rezultând valoarea de 0,65 mg/ l alcool pur în aerul expirat.
Cu acordul său, inculpatul a fost condus la Spitalul Municipal Câmpia Turzii, unde i s-a recoltat proba biologică de sânge, la ora 01:35. Alcoolemia rezultată a fost de 1,25 g/ l alcool pur în sânge.
Inculpatul a recunoscut fapta reținută în sarcina sa, fiind de acord cu încadrarea stabilită de organele de urmărire penală și a solicitat încheierea acordului de recunoaștere a vinovăției, în fața procurorului declarând că este de acord cu prestarea unei munci în folosul comunității, solicitare menținută și ulterior desemnării unui apărător din oficiu, potrivit prevederile art. 480 alin. 2 C.proc.pen. și în prezența acestuia și a procurorului (f. 28 – decl. Inculpatului în fța procurorului, f. 29 – procesul verbal încheiat și semnat de procuror, inculpat și apărătorul său din oficiu).
Prin procesul verbal din 16.01.2015 i s-a adus la cunoștință suspectului M. O. S., fiul lui M. T. și M. C.- M., cetățean român, născut la data de 28.03.1989, în Câmpia Turzii, Jud. Cluj, domiciliat în Câmpia Turzii, ., Jud. Cluj, cu reședința efectivă în aceeași localitate, .. 51, studii – școala profesională – mecanic auto, actualmente fără ocupație, stagiu militar nesatisfăcut, necăsătorit, necunoscut cu antecedente penale, posesor al C.I. . nr._, emisă de SPCLEP Câmpia Turzii la data de 23.04.2014, CNP_, înainte de a-l audia, fapta reținută în sarcina sa, încadrarea ei juridică și calitatea sa de suspect precum și drepturile și obligațiile aferente acesteia (f. 13). La data de 26.01.2015 sus numitului i s-au adus la cunoștință calitatea de inculpat, împreună cu drepturile și obligațiile aferente, încheindu-se procesul verbal de la f. 11.
Cu aceeași ocazie în aplicarea dispozițiilor art. 108 alin. (2) din C. proc. pen., i-a fost pus în vedere inculpatului posibilitatea încheierii, în cursul urmăririi penale, a unui acord ca urmare a recunoașterii vinovăției.
Inculpatul M. O. S., în prezența apărătorului din oficiu, B. D., Baroul Cluj, cu delegație la f. 30, a solicitat din nou încheierea acordului de recunoaștere a vinovăției, declarând că recunoaște fapta și este de acord cu încadrarea juridică a acesteia (pr. vb. la f. 29).
Fapta inculpatului M. O. S. care la data de 23.11.2014, ora 01:00, a condus autovehiculul marca DAEWOO MATIZ, cu nr. de înmnatriculare_ pe drumurile publice, anume pe DN 15 E 60, fiind oprit de un echipaj de Poliției în Mun Câmpia Turzii, ., Jud. Cluj, având o alcoolemie de 1,25‰ constituie infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prev. și ped. de art. 336 alin. 1 C. pen, pedepsită cu închisoare de la 1 la 5 ani sau amendă.
Din probele și mijloacele de probă administrate în cauză rezultă suficiente date cu privire la existența faptei pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală și cu privire la vinovăția inculpatului.
Astfel, săvârșirea de către inculpat a infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prev. și ped. de art. 336 alin. 1 C. P.. este dovedită cu următoarele mijloace de probă:
procesul verbal de constatare a infracțiunii (f. 9-10),
declarațiile suspectului/inculpatului (f. 12, 28),
buletin de analiză toxicologică-alcoolemie (f. 17),
buletin de analiză clinică (f.18),
rezultatul alcooltestului și procesul verbal aferent (f.16),
procesul verbal de aducere la cunoștință a obligației de a se supune recoltării probelor biologice (f. 22),
pr. verbale de recoltare a probelor biologice (f. 21, f. 19)
fișă de cazier judiciar (f. 26),
proces verbal de verificare a abaterilor rutiere ale inculpatului (f. 23),
pr. vb. de consultare în vederea încheierii acordului de vinovăției (f. 29),
Se apreciază că în cauză sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 91 din C. pen. și în raport de persoana inculpatului, de conduita avută anterior, de faptul că a recunoscut fapta comisă, a fost de acord cu efectuarea muncii în folosul comunității, a colaborat cu organele de poliție, arătând că recunoaște și regretă profund fapta, precum și în raport de posibilitățile sale de îndreptare, respectiv persoană tânără care are încheiat un contract de muncă în străinătate, fără antecedente penale, se apreciază că aplicarea pedepsei este suficientă și, chiar fără executarea acesteia, inculpatul nu va mai comite alte infracțiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.
În aceste condiții, acordul de recunoaștere a vinovăției va fi încheiat stabilindu-se următoarea pedeapsă acceptată de inculpat, după cum urmează:
- 1 (unu) an și 1(una) lună închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prev. și ped. de art. 336 alin. 1 C. pen. a cărei executare va fi suspendată sub supraveghere în condițiile art. 91 din C. pen., pe durata unui termen de supraveghere de 2 (doi) ani, stabilit conform art. 92 din C. pen. .
Pe durata termenului de supraveghere inculpatul este obligat să respecte următoarele măsuri de supraveghere, conform art. 93 al. 1 lit.:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
De asemenea inculpatul este obligat să respecte și obligația de la art. 93 alin. 2 lit. a), anume să urmeze un curs de pregătire școlară ori de calificare profesională.
Conform art. 93 al. 3 C. pen., pe durata termenului de supraveghere inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pentru 60 de zile, în cadrul Primăriei Mun. Câmpia Turzii, sau în cadrul Primăriei T., conform art. 85 al. 3 C. pen.
Pe durata termenului de supraveghere datele prevăzute de art. 93 al. 1 lit. c, d, e, se comunică Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj.
În baza art. 404 al. 3 C. pr. pen. se atrage atenția inculpatului asupra prevederilor art. 96 din C. pen, referitoare la cazurile de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere, astfel:
(1) Dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu rea-credință, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligațiile impuse ori stabilite de lege, instanța revocă suspendarea și dispune executarea pedepsei.
(2) Dacă până la expirarea termenului de supraveghere persoana supravegheată nu îndeplinește integral obligațiile civile stabilite prin hotărâre, instanța revocă suspendarea și dispune executarea pedepsei, afară de cazul în care persoana dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească.
(3) Dacă pedeapsa amenzii care a însoțit pedeapsa închisorii în condițiile art. 62 nu a fost executată și a fost înlocuită cu pedeapsa închisorii potrivit art. 63 alin. (2) sau art. 64 alin. (5) și alin. (6), instanța revocă suspendarea și dispune executarea pedepsei, la care se adaugă pedeapsa închisorii care a înlocuit amenda.
(4) Dacă pe parcursul termenului de supraveghere cel condamnat a săvârșit o nouă infracțiune, descoperită până la împlinirea termenului și pentru care s-a pronunțat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă suspendarea și dispune executarea pedepsei.
(5) Pedeapsa principală pentru noua infracțiune se stabilește și se execută, după caz, potrivit dispozițiilor referitoare la recidivă sau la pluralitatea intermediară.
(6) Dacă infracțiunea ulterioară este săvârșită din culpă, instanța poate menține sau revoca suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, în cazul revocării, dispozițiile alin. (1), alin. (4) și alin. (5) se aplică în mod corespunzător.
În temeiul art. 274, alin. 1 cheltuielile judiciare în sumă de 200,76 lei în faza de urmărire penală vor fi suportate de inculpat.
Prezentul acord de recunoaștere a vinovăției a fost avizat în prealabil sub aspectul limitelor.
În conformitate cu dispozițiile art. 480, alin. 2 din Codul de procedură penală, inculpatul M. O. S. a fost asistat de apărătorul desemnat din oficiu, avocat B. D., conform delegației aflată la dosarul cauzei.(f. 30)
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și dispozițiile legale incidente, instanța reține următoarele:
În data de 23.11.2014, la P. de pe lângă Judecătoria T., a fost înregistrat dosarul penal nr. 2895/P/2014 având ca obiect săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe prev. de art. 336, alin. 1 din Codul penal(fila 9 dosar U.P.).
Prin Ordonanța din data de 23.11.2014(fila 8 dosar U.P.) s-a dispus începerea urmăririi penale pentru infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe prev. de art. 336, alin. 1 din Codul penal.
Prin Ordonanța din data de 15.01.2015 (fila 6 dosar U.P.) s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale fața de M. O. S. pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe prev. de art. 336, alin. 1 din Codul penal
Prin ordonanța din 26.01.2015 (fila 5 dosar U.P.) s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatului M. O. S. pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe prev. de art. 336, alin. 1 din Codul penal.
Instanța reține ca stare de fapt că la data de 23.11.2014, ora 01:00 inculpatul M. O. S. a condus autovehiculul marca DAEWOO MATIZ, cu nr. de înmnatriculare_ pe drumurile publice, anume pe DN 15 E 60, fiind oprit de un echipaj de Poliției în Mun Câmpia Turzii, ., Jud. Cluj, având o alcoolemie de 1,25‰.
La stabilirea situației de fapt mai sus expuse instanța a avut în vedere procesul verbal de constatare a infracțiunii (f. 9-10 d.u.p.), declarațiile suspectului/inculpatului (f. 12, 28 d.u.p), buletin de analiză toxicologică-alcoolemie (f. 17 d.u.p), buletin de analiză clinică (f.18 d.u.p), rezultatul alcooltestului și procesul verbal aferent (f.16 .d.u.p), pr. verbale de recoltare a probelor biologice (f. 21, f. 19 d.u.p.), fișă de cazier judiciar (f. 26).
În drept
Fapta inculpatului M. O. S. care la data de 23.11.2014, ora 01:00, a condus autovehiculul marca DAEWOO MATIZ, cu nr. de înmatriculare_ pe drumurile publice, anume pe DN 15 E 60, fiind oprit de un echipaj de Poliției în Mun Câmpia Turzii, ., Jud. Cluj, având o alcoolemie de 1,25‰ întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prev. și ped. de art. 336 alin. 1 C. pen.
Infracțiunea pentru care a fost încheiat acordul de recunoaștere a vinovăției este prevăzută cu pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani, fiind astfel îndeplinită condiția stabilită la art. 480, alin. 1 din Codul de procedură penală(pedeapsa închisorii de cel mult 7 ani).
Din probele administrate în cursul urmării penale rezultă suficiente date cu privire la existența faptei pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și cu privire la care a fost încheiat acordul de recunoaștere a vinovăției.
La încheierea acordului inculpatul a fost asistat de un avocat.
Acordul de recunoaștere a vinovăției a fost încheiat în formă scrisă, cuprinde mențiunile obligatorii prev. de art. 482 din Codul de procedură penală și a fost avizat sub aspectul efectelor de către procurorul ierarhic superior.
Raportat la circumstanțele săvârșirii faptei și la circumstanțele persoanele ale inculpatului(lipsa antecedentelor penale) instanța apreciază că soluția cu privire la care s-a ajuns la un acord este legală și temeinică.
Ținând cont de cele arătate mai sus instanța constată că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 480-482 din Codul de procedură cu privire la fapta reținută în sarcina inculpatului iar soluția cu privire la care s-a ajuns la un acord este corespunzătoare în raport cu gravitatea infracțiunii și cu periculozitatea infractorului.
Față de cele arătate mai sus și apreciind cuantumul pedepsei cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror și inculpat și modalitatea de executare a pedepsei stabilite, ca fiind suficiente pentru atingerea scopului și îndeplinirea funcțiilor de constrângere, de reeducare și de exemplaritate ale pedepsei în temeiul art. 485, alin. 1, lit. a din Codul de procedură penală, instanța va admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat între inculpatul M. O. S. și procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria T..
Prin urmare, în temeiul art. 396, alin. 2 din Codul de procedură penală va condamna pe inculpatul M. O. S., fiul lui M. T. și M. C.- M., cetățean român, născut la data de 28.03.1989, în Câmpia Turzii, Jud. Cluj, domiciliat în Câmpia Turzii, ., Jud. Cluj, cu reședința efectivă în aceeași localitate, .. 51, studii – școala profesională – mecanic auto, actualmente fără ocupație, stagiu militar nesatisfăcut, necăsătorit, necunoscut cu antecedente penale, posesor al C.I. . nr._, emisă de SPCLEP Câmpia Turzii la data de 23.04.2014, CNP_ la o pedeapsă de 1 an și 1 lună închisoare.
În baza art.91 cod penal va dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și va stabili un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispozițiilor art. 92 C. pen.
Va obliga inculpatul M. O. S., ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Cluj, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
Se impune pentru inculpat și obligația menționată la art. 93 alin 2 lit. a Cod penal, respectiv să urmeze un curs de pregătire școlară ori de calificare profesională.
În baza art.93 al.3 cod penal pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile, a câte 2 ore pe zi în cadrul primăriei Mun. T. /primăriei Mun. Câmpia Turzii.
În baza art. 404 alin.3 C. pen. va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 Cod penal.
În temeiul art. 274, alin. 1 din Codul de procedură penală va fi obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 250 lei.
În temeiul art.272 cod procedură penală onorariul avocatului din oficiu B. D., în cuantum de 200 de lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
În temeiul art. 485, alin. 1, lit. a din Codul de procedură penală admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat între inculpatul M. O. S. și procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria T..
În temeiul art. 396 alin.2 din Codul de procedură penală condamnă pe inculpatul M. O. S., fiul lui M. T. și M. C.- M., cetățean român, născut la data de 28.03.1989, în Câmpia Turzii, Jud. Cluj, domiciliat în Câmpia Turzii, ., Jud. Cluj, cu reședința efectivă în aceeași localitate, .. 51, studii – școala profesională – mecanic auto, actualmente fără ocupație, stagiu militar nesatisfăcut, necăsătorit, necunoscut cu antecedente penale, posesor al C.I. . nr._, emisă de SPCLEP Câmpia Turzii la data de 23.04.2014, CNP_ la o pedeapsă de 1 an și 1 lună închisoare.
În baza art.91 cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și stabilește un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispozițiilor art. 92 C. pen.
Obligă inculpatul M. O. S., ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Cluj, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
Se impune pentru inculpat și obligația menționată la art. 93 alin 2 lit. a Cod penal, respectiv să urmeze un curs de pregătire școlară ori de calificare profesională.
În baza art.93 al.3 cod penal pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile, a câte 2 ore pe zi în cadrul primăriei Mun. T. /primăriei Mun. Câmpia Turzii.
În baza art. 404 alin.3 C. pen. atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 Cod penal.
În temeiul art. 274, alin. 1 din Codul de procedură penală obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 250 lei.
În temeiul art.272 cod procedură penală onorariul avocatului din oficiu B. D., în cuantum de 200 de lei, urmează a fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Cu drept de apel în termen de 10 zile comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 25.03.2015.
PREȘEDINTEGREFIER,
C. A. M. B.
| ← Conducere fără permis. Art.335 NCP. Sentința nr. 113/2015.... | Comisie rogatorie. Art.200 NCPP. Sentința nr. 115/2015.... → |
|---|








