Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 699/2015. Judecătoria VASLUI

Sentința nr. 699/2015 pronunțată de Judecătoria VASLUI la data de 04-06-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA V.

JUDEȚUL V.

SENTINȚA PENALĂ NR. 699

Ședința publică de la 04 Iunie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: I.-D. C.

GREFIER: D. D. C.

Ministerul Public este reprezentat prin doamna procuror B. I. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria V.

Pe rol la ordine fiind judecarea cauzei penale privind pe condamnatul A. C., având ca obiect-contestație la executare (art.598 NCPP).

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsește condamnatul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dezbaterile în prezenta cauză au avut loc în ședința publică din 28.05.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru azi, 04.06.2015, când:

INSTANȚA

P. contestația la executare înregistrată la data de 18.02.2015, contestatorul Axinei C. a solicitat deducerea din pedeapsa de un an și 10 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.1458 din 12.11.2013, pronunțată de Judecătoria V., în executarea căreia se află încarcerat în Penitenciarul V., perioada arestului preventiv din Marea Britanie, respectiv 21.10._14..

Petentul-condamnat a susținut că în perioada menționată mai sus a fost reținut și arestat în străinătate în vederea extrădării în scopul executării pedepsei aplicat[ ]n dosarul penal nr._ al Judecătoriei V..

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

P. sentința penală nr. 1458 din 12.11.2013 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei V., rămasă definitivă prin decizia penală nr.148 din 03.04.2014 a Curții de Apel Iași, inculpatul Axinei C. a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin.1, art. 209 alin.1 lit. a, g și i Cod penal.

În vederea executării pedepsei a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.1567/2013 de către Judecătoria V..

Întrucât condamnatul s-a sustras executării pedepsei, a fost emis Mandatul european de arestare nr.9 din data de 22.04.2014, întrucât din datele comunicate la dosar a rezultat că petentul se află în Marea Britanie..

Potrivit adresei nr._/AMD din 07.05.2015, Centrul de Cooperare Poliețenească Internațională –Biroul Sirene, a comunicat Judecătoriei V., că la data de 21.10.2014, Axinei C. a fost arestat în Marea Britanie și predat autorităților române la data de 11.12.2014, fiind încarcerat în aceeași zi în Penitenciarul Rahova.

Raportat la datele existente la dosar, instanța apreciază întemeiată contestația la executare formulată, întrucât în vederea executării pedepsei de un an și 10 luni închisoare, aplicată sentința penală nr. 1458 din 12.11.2013 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei V., rămasă definitivă prin decizia penală nr.148 din 03.04.2014 a Curții de Apel Iași, petentul a fost arestat de autoritățile italiene la data de 21.10.2014 și predat autoritarilor din România la data de 11.12.2014, fiind încarcerat în aceeași zi în Penitenciarul Rahova.

Potrivit dispozițiilor art. 598 alin.1 lit. d Cod procedură penală, împotriva executării hotărârii penale se poate face când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.

Din prevederile art. 15 lin. 1 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, durata arestului efectuat în străinătate în îndeplinirea unei cereri formulate de autoritățile române în temeiul prezentei legi este luată în calcul în cadrul procedurii penale române și se compută din durata pedepsei aplicate de instanțele române.

Pentru considerentele de mai sus, în temeiul art. 598 alin. 1 lit. d Cod procedură penală raportat la art. 15 alin.1 din Legea nr.302/2002, instanța va admite contestația la executare formulată de condamnat, ca fiind întemeiată și în consecință se va deduce din pedeapsa de un an și 10 luni închisoare, aplicată sentința penală nr. 1458 din 12.11.2013 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei V., rămasă definitivă prin decizia penală nr.148 din 03.04.2014 a Curții de Apel Iași, în baza căreia s-a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 1567/2013, a perioadei 21.10.2014/11.12.2014 (reprezentând perioada în care susnumitul a fost arestat în vederea extrădării cu scopul executării pedepsei aplicate prin sentința menționată mai sus, în baza Mandatului European de Arestare din 9 din 22.04.2014, emis de Judecătoria V., precum și a perioadei de la 11.12.2014 la zi, reprezentând durata detenției pe teritoriul României.

Vor fi menținute celelalte dispoziții din sentința penală nr. 1458 din 12.11.2013 a Judecătoriei V. pronunțată în dosarul nr._ .

În temeiul art. 599 alin 4 Cod de procedură penală, instanța va dispune retragerea mandatului de executare nr. 1567/2013 emis de Judecătoria V. și emiterea unui nou mandat în baza prezentei hotărâri, la data rămânerii definitive a acesteia.

În baza art. 275 alin. 3 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia,

Suma de 100 lei reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 598 alin. 1 lit. d Cod de procedură penală, admite contestația formulată de către persoana privată de libertate A. C., fiul lui C. și E., născut la 24.08.1981, actualmente deținut în Penitenciarul V..

Dispune deducerea din pedeapsa de 1 an și 10 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr.1458 din 12.11.2013 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei V., definitivă prin decizia penală nr. 148 din 03.04.2014 a Curții de Apel Iași, după cum urmează:

- perioadei 21.10._14, inclusiv, reprezentând durata arestării provizorii pe teritoriul Marii Britaniei în vederea predării către România în executarea MEA nr. 9 din 22.04.2014 emis de Judecătoria V..

- precum și a perioadei de la 11.12.2014 la zi, reprezentând durata detenției pe teritoriul României.

Înlătură dispozițiile contrare și menține celelalte dispoziții din sentința penală nr. 1458 din 12.11.2013 a Judecătoriei V..

În temeiul art. 599 alin 4 Cod de procedură penală, dispune retragerea mandatului de executare nr.1567/2014 emis de Judecătoria V. și emiterea unui nou mandat în baza prezentei hotărâri, la data rămânerii definitive a acesteia.

În baza art. 275 alin. 3 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia, iar suma de 100 lei reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi,04.06.2015.

Președinte,Grefier,

I.-D. C. D. C. D.

Red. C.I.D.

Teh. D.D.C./5 ex./ 12.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 699/2015. Judecătoria VASLUI