Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 1590/2015. Judecătoria VASLUI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1590/2015 pronunțată de Judecătoria VASLUI la data de 23-12-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA V.
JUDVS
Sentința penală nr. 1590/2015
Ședința publică de la 23 decembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D.-E. M. G.
Grefier: C.-ANI P.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria V. este reprezentat de procuror S. F.
Pe rol fiind pronunțarea cauzei penale privind pe condamnatul B. V., în prezent deținut în Penitenciarul V., având ca obiect contestația la executare (art.598 NCPP).
Procedura legal îndeplinită, fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dezbaterile în prezenta cauză au avut loc în ședința publică din 22.12.2015, fiind consemnate în încheierea din acea zi ce face parte integrantă din prezenta hotărâre. La acel termen, având nevoie de mai mult timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea în cauză pentru azi, 23.12.2015, când:
INSTANȚA
Deliberând asupra cererii de față;
P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei V. la data de 19.11.2015, sub nr. _, persoana privată de libertate B. V., în prezent deținut în Penitenciarul V., a formulat contestație la executare.
La solicitarea instanței au fost înaintate la dosar situația juridică din care rezultă că execută o pedeapsă de 180 zile închisoare aplicată prin s.p. 289/2015 a Judecătoriei Onești.
În motivare acesta a arătat că a achitat amenda de 1260 lei. S-a atașat chitanța . din 6.11.2015.
Potrivit art. 599 alin. 3 C.p.p., cererea poate fi retrasă de condamnat sau de procuror, când este formulată de acesta.
La termenul din 22.12.2015, persoana privată de libertate B. V. a arătat că își retrage cererea.
În consecință, instanța va lua act de retragerea cererii având ca obiect contestație la executare formulată de condamnatul B. V..
În baza art. 275 alin. 2 C.p.p., se va obliga condamnatul B. V. la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 130 lei reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu – av. I. O., delegație nr. 1509 din 23.11.2015, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 599 alin 3 C.p.p., ia act de retragerea cererii având ca obiect contestație la executare formulată de condamnatul B. V., fiul lui C. și V., născut la data de 10.02.1984, CNP_, deținut în prezent în Penitenciarul V..
În baza art. 275 alin. 2 C.p.p., obligă condamnatul la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 130 lei reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu – av. I. O., delegație nr. 1509 din 23.11.2015, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23.12.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
D.-E. M. G. C.-Ani P.
Red-tehnored. - M.G.D.-E. 04.01.2016
P.C.A. - 04.01.2016/5 ex.
| ← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1585/2015.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr.... → |
|---|








