Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 760/2015. Judecătoria VASLUI

Sentința nr. 760/2015 pronunțată de Judecătoria VASLUI la data de 18-06-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA V.

JUDEȚUL V.

Sentința penală Nr. 760

Ședința publică de la 18 Iunie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: I.-D. C.

GREFIER: D. D. C.

Ministerul Public este reprezentant prin doamna procuror B. I. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria V.

Pe rol la ordine fiind judecarea cauzei penale privind pe condamnatul G. C., având ca obiect-redeschiderea procesului penal (la judecarea în lipsă) conform prevederilor art.466 C.p.p..

Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, conform dispozițiilor art. 369 din Noul Cod de procedură penală.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns condamnatul G. C. asistat de apărătorul desemnat din oficiu-avocat A. A., cu delegație la dosar.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura de citare este legal îndeplinită; s-a atașat, la dosarul cauzei, dosarul nr._ a Judecătoriei V..

Instanța constată că procedura de citare este legal îndeplinită.

Condamnatul G. C., interpelat de către instanță, arată că insistă în soluționarea cererii formulate având ca obiect-redeschiderea procesului penal (la judecarea în lipsă) conform prevederilor art.466 C.p.p..

Instanța învederează condamnatului că în faza de urmărire penală a dat declarație și conform procesului-verbal de la fila 38 din dosarul de urmărire penală reiese că, i s-a adus la cunoștință în temeiul art.70 al.2 C.p.p., faptul că are obligația de înștiința organele de cercetare penală, în termen de 3 zile, despre orice schimbare de domiciliu, cu precizarea că, în faza de urmărire penală, a locuit în satul P., ..

Condamnatul G. C., interpelat de către instanță dacă ulterior declarației dată în faza de urmărire penală a plecat în străinătate, arată că la momentul când a dat declarație la organele de poliție ale comunei P., jud.V., a ajuns la o înțelegere amiabilă cu partea vătămată, cu precizarea că a înțeles că domnul polițist nu va trimite dosarul mai departe, motiv pentru care știindu-se nevinovat, a părăsit țara, cu precizarea că prejudiciul produs era foarte mic.

Instanța interpelează părțile dacă mai au alte cereri de formulat în cauză.

Reprez. Ministerului Public și apărătorul desemnat din oficiu, pe rând având cuvântul, arată că nu mai au alte cereri de formulat în cauză.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța pune în discuție admisibilitatea în principiu a cererii de redeschidere a procesului penal formulată de petentul-condamnat G. C..

Reprez. Ministerului Public, având cuvântul, având în vedere dispozițiile art.466 C.p.p. raportat la cererea condamnatului și la actele existente în dosarul de urmărire penală, apreciază că cererea este nefondată, motiv pentru care solicită respingerea acesteia.

Apărătorul desemnat din oficiu al petentului-condamnat G. C. – av.A. A., având cuvântul, arată că într-adevăr a dat declarație în faza de urmărire penală și i s-a adus la cunoștință că are obligația de anunța organele de cercetare penală de orice schimbare de domiciliu, obligație care a fost încălcată de către condamnat. Totuși, față de înscrisurile de la dosarul cauzei, av.A. A. solicită admiterea cererii formulată de condamnatul G. C. având în vedere că procedura de citare s-a făcut prin afișare de către Judecătoria V., în faza de cercetare judecătorească, că s-a aplicat condamnatului o pedeapsă destul de mare, respectiv 4 ani închisoare cu toate că acesta a recunoscut săvârșirea faptei încă din faza de urmărire penală și că prejudiciul minim a fost recuperat; motive pentru care trebuie acordată o șansă condamnatului să se rejudece cauza penală nr._ al Judecătoriei V. și să se reaprecieze materialul probator administrat în cauză și pe cale de consecință, trebuie admisă cererea de redeschidere a procesului penal. Oficiu neachitat. Depune la dosar referat pentru plata onorariului din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Petentul-condamnat G. C., având ultimul cuvânt, arată că este de acord cu susținerile apărătorului său.

S-au declarat dezbaterile închise și s-a lăsat cauza în pronunțare pe admisibilitatea în principiu a cererii de redeschidere a procesului penal formulată de petentul-condamnat G. C..

INSTANȚA

Asupra cauzei de față instanța constată următoarele:

La data de 21.04.2015, pe rolul Judecătoriei V. s-a înregistrat sub nr._, cererea de redeschidere a procesului penal formulată de condamnatul G. C., vizând dosarul penal nr._ al Judecătoriei V. în care a fost condamnat pentru comiterea infracțiunii de furt calificat.

În fapt, petentul a arătat că a fost judecat și condamnat în lipsă.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 598 C.p.p.

Din oficiu, instanța a dispus atașarea dosarului nr._ al Judecătoriei V., soluționat prin sentința penală nr. 704 din 08.06.2012 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei V., definitivă la data de 31.07.2012 prin nerecurare.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Potrivit art. 466 C.p.p., „Persoana condamnată definitiv care a fost judecată în lipsă poate solicita redeschiderea procesului penal în termen de o lună din ziua în care a luat cunoștință, prin orice notificare oficială, că s-a desfășurat un proces penal împotriva sa.”. În alin. 2 legiuitorul a definit noțiunea de persoană judecată în lipsă ca fiind acea persoană care nu a fost citată la proces și nu a luat cunoștință nici în mod oficial despre acesta sau persoana care, deși a avut cunoștință de proces, a lipsit în mod justificat de la judecarea cauzei și nu a putut încunoștința instanța. Nu este considerată ca fiind persoană judecată în lipsă persoana care și-a desemnat un apărător ales sau mandatar care s-a prezentat în cursul procesului și nici persoana care, după comunicarea, potrivit legii, a sentinței de condamnare, nu a declarat apel, a renunțat la declararea lui ori și-a retras apelul. „

Potrivit art. 469 C.p.p, instanța este datoare să verifice admisibilitatea în principiu a cererii de redeschidere a procesului penal, respectiv să examineze dacă cererea a fost formulată în termen și de către o persoană din ele prevăzute la art. 466 C.p.p., dacă au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procesului penal, dacă motivele prezentate pentru redeschiderea procesului penal nu au fost invocate într-o cerere anterioară care a fost judecată definitiv.

Raportat la art. 466 C.p.p. instanța apreciază că cererea privind redeschiderea procesului penal este inadmisibilă pentru următoarele considerente:

Pentru a beneficia de redeschiderea procesului penal, legiuitorul a impus o . condiții obligatorii, menite să asigure respectarea autorității de lucru judecat, pe de o parte, și pe de altă parte dreptul la apărare al persoanei condamnate. Una dintre condiții pentru admisibilitatea în principiu a cererii de redeschidere o constituie lipsa persoanei condamnate la judecarea cauzei

Astfel, potrivit art. 466 alin. 2 Cod procedură penală, este considerată judecată în lipsă persoana condamnată care nu a fost citată la proces și nu a luat cunoștință în niciun alt mod oficial despre acesta, respectiv, deși a avut cunoștință de proces, a lipsit în mod justificat de la judecarea cauzei și nu a putut încunoștința instanța. Nu se consideră judecată în lipsă persoana condamnată care și-a desemnat un apărător ales ori un mandatar, dacă aceștia s-au prezentat oricând în cursul procesului, și nici persoana care, după comunicarea, potrivit legii, a sentinței de condamnare, nu a declarat apel, a renunțat la declararea lui ori și-a retras apelul.

Analizând dosarul nr. 508/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria V., instanța constată că inculpatul a avut cunoștință că s-a desfășurat un proces penal împotriva sa, întrucât în faza de urmărire penală acesta a dat declarație în fața organelor de cercetare penală.

În acest context, raportat la dispoz. art. 466., instanța apreciază că cererea de redeschidere a procesului penal nu este inadmisibilă întrucât a avut cunoștință că s-a desfășurat un proces penal împotriva sa.

Astfel, în baza dispozițiilor art. 469 alin. 4 Cod procedură penală va respinge ca inadmisibilă, cererea de redeschidere a procesului penal în cazul judecării în lipsă, formulată de petentul condamnat G. C., fiul lui C. și V., născut la 19.03.1984 aflat în Penitenciarul V., în executarea pedepsei de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 704 din 08.06.2012 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei V., definitivă la 31.07.2012, prin nerecurare.

În temeiul prevederilor art. 275 alin. 2 Cod procedură penală va obliga petentul condamnat să achite statului, cu titlul de cheltuieli judiciare, suma de 300 de lei.

Suma de 100 de lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, potrivit delegației nr. 309/12.03.2015, care va fi avansată către Baroul V. din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza dispozițiilor art. 469 alin. 4 Cod procedură penală respinge ca inadmisibilă, cererea de redeschidere a procesului penal în cazul judecării în lipsă, formulată de petentul condamnat G. C., fiul lui C. și V., născut la 19.03.1984 aflat în Penitenciarul V., în executarea pedepsei de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 704 din 08.06.2012 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei V., definitivă la 31.07.2012, prin nerecurare.

În temeiul prevederilor art. 275 alin. 2 Cod procedură penală obligă petentul condamnat să achite statului, cu titlul de cheltuieli judiciare, suma de 300 de lei.

Suma de 100 de lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, potrivit delegației nr. 309/12.03.2015, care va fi avansată către Baroul V. din fondurile Ministerului Justiției.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 18.06.2015.

Președinte, Pt. Grefier,

I.-D. C. D.C.D- aflat în concediu odihnă)

Grefier șef,

P.D.

Red./Th-red. C.I.D.

4 ex./ 24.08.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 760/2015. Judecătoria VASLUI