Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 264/2015. Judecătoria VASLUI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 264/2015 pronunțată de Judecătoria VASLUI la data de 25-02-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA V.
JUDEȚUL V.
SENTINȚA PENALĂ Nr. 264/25.02.2015
Ședința publică de la 25 februarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE I. G.
Grefier C.-ANI P.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria V. este reprezentat de procuror S. F.
Pe rol fiind pronunțarea cauzei penale privind pe condamnatul P. H. E., având ca obiect contestația la executare (art.598 NCPP).
Procedura legal îndeplinită, fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dezbaterile în prezenta cauză au avut loc în ședința publică din 18.02.2015, fiind consemnate în încheierea din acea zi ce face parte integrantă din prezenta hotărâre. La acel termen, având nevoie de mai mult timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea în cauză pentru azi, 25.02.2015, când:
INSTANȚA
Deliberând în cauza de față constată următoarele:
P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei V. la data de 09.01.2015 sub numărul_, condamnatului P. H. E. a formulat contestație la executare, solicitând deducerea perioadei de 60 de zile executate în perioada 03.11._11 în Penitenciarul Bacău ca urmare a extrădării din Italia.
Au fost atașate la dosarul cauzei următoarele înscrisuri: situația juridică a condamnatului, cazierul judiciar, fișa condamnatului din Sistemul electronic de evidență a datelor persoanelor private de libertate, sentința penală nr. 1525/25 septembrie 2014 pronunțată de către Judecătoria Tulcea, sentința penală nr. 32/2014 pronunțată de către Judecătoria P. T., mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 32/2014.
La termenul de judecată din data de 18.02.2015, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei V., excepție pusă în discuția contradictorie a părților.
Analizând cererea petentului prin prisma actelor si lucrărilor de la dosar, instanța reține următoarele:
În fapt, prin Sentința penală nr. 32/2014 s-a admis cererea de aplicare a legii penale mai favorabile și s-a constatat intervenirea legii mai favorabile pentru pedeapsa la care a fost condamnat și în baza art. 6 alin. 1 C.pen s-a dispus reducerea pedepsei aplicate petentului prin sentința penală nr. 50/25.04.2012 pronunțată de către Judecătoria P. T., definitivă prin Decizia nr. 428 din 15.04.2013 a Curții de Apel Bacău de la pedeapsa de 3 ani la pedeapsa de 2 ani.
Începând cu data de 03.07.2014 petentul condamnat execută pedeapsa în Penitenciarul Tulcea, iar de la acel moment nu a fost transferat la Penitenciarul V. în vederea executării pedepsei.
De asemenea, se reține că petentul condamnat P. H. E. A. se afla la momentul formulării cererii – 22.12.2014 - în Penitenciarul Tulcea, în executarea pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 32/20.03.2014 a Judecătoriei P. T..
Luând în considerare mențiunile formulate de către condamnat, instanța apreciază ca fiind incident cazul prevăzut de art. art. 598 alin. 1 lit. d și alin. 2 Cod procedură penală.
În temeiul art. 598 alin. 1 lit. d și alin. 2 Cod procedură penală, contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face atunci când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei, situații în care cererea se face, după caz, la instanța prevăzută la art. 597 alin. (1) sau (6).
În temeiul art. 598 alin. 2 Cod procedură penală în cazurile prevăzute la alin. 1 lit. a, b și d, contestația se face după caz la instanța prevăzută la art. 597 alin. 1 sau 6, iar în cazul prevăzut la alin. 1 lit. c la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută.
De asemenea, se reține că dispozițiile art. 597 alin. 1 și 6 Cod procedură penală fac referire la rezolvarea situațiilor ce țin de competența instanței de executare, respectiv a instanței în a cărei circumscripție se află locul de deținere.
Art. 553 alin. 1 Cod procedură penală prevede că hotărârea instanței penale, rămasă definitivă la prima instanță de judecată sau la instanța ierarhic superioară ori la instanța de apel, se pune în executare de către prima instanță de judecată.
În cauză, instanța constată că petentul condamnat P. H. E. se afla la momentul formulării cererii – 22.12.2014 - în Penitenciarul Tulcea, în executarea pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 32/20.03.2014 a Judecătoriei P. T..
În consecință, instanța corespunzătoare în grad Judecătoriei P. T. (instanță de executare) în a cărei circumscripție se află locul de deținere este Judecătoria Tulcea.
Având în vedere aceste considerente, în baza art. 47 alin. 1, 3 și 4 Cod procedură penală raportat la art. 598 alin. 2 raportat la art. 597 alin. 6 și art. 553 alin. 1 Cod procedură penală, instanța urmează să admită excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei V., invocată de instanță din oficiu.
În temeiul art. 50 Cod procedură penală, va declina în favoarea Judecătoriei Tulcea competența de soluționare a prezentei cereri având ca obiect contestație la executare formulată de condamnatul P. H. E., fiul lui C. și T., născut la data de 21.10.1985, CNP_.
Conform art. 272 alin. 1 și art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia, iar suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În baza art. 47 alin. 1, 3 și 4 Cod procedură penală raportat la art. 598 alin. 2 raportat la art. 597 alin. 6 și art. 553 alin. 1 Cod procedură penală, admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei V., invocată de instanță din oficiu.
În temeiul art. 50 Cod procedură penală, declină în favoarea Judecătoriei Tulcea competența de soluționare a prezentei cereri având ca obiect contestație la executare formulată de condamnatul P. H. E., fiul lui C. și T., născut la data de 21.10.1985, CNP_, aflat în prezent în Penitenciarul V..
În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, iar suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu (av. S. A. M., delegație nr. 48/21.01.2015) va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25.02.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
I. G. C.-Ani P.
Red-tehnored. - G.I. 05 .03.2015
P.C.A. - 05.03.2015/5 ex.
| ← Plângere conform art. 104 din Legea 254/2013. Sentința nr.... | Redeschiderea procesului penal. la judecarea în lipsă. Art.466... → |
|---|








