Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Sentința nr. 1388/2015. Judecătoria VASLUI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1388/2015 pronunțată de Judecătoria VASLUI la data de 18-11-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA V.
Sentința penală Nr. 1388/2015
Ședința publică de la 18 Noiembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. C. S.
Grefier E. M. B.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria V. a fost reprezentat de procuror B. I.
Pe rol fiind soluționarea cauzei penale privind pe inculpații D. V. M. și B. A. și pe partea civilă A.N.A.F. București, prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE V., având ca obiect infracțiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005), ca urmare a admiterii în principiu a cererii de revizuire formulată de petentul D. V. M., împotriva sentinței penale nr.2060 din 10.10.2014, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei V., definitivă prin decizia nr. 433/2015 din 20.05.2015 a Curții de Apel Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dezbaterile în prezenta cauză au avut loc în ședința publică din 17 Noiembrie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru data de 18 Noiembrie 2015.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin cererea, înregistrată pe rolul Judecătoriei V. sub nr._, numitul D. V. M. a formulat cerere de revizuire împotriva sentinței penale nr. 2060/10.X.2014 a Judecătoriei V., pronunțată în dosarul nr._, definitivă prin decizia penală nr. 433/2015 din 20.05.2015 a Curții de Apel Iași.
În motivarea cererii sale, revizuentul D. V. M. a invocat prevederile art. 453 alin. 1 lit. f Cod procedură penală, respectiv faptul că a fost condamnat conform art. 6 din Legea 241/2005, iar această prevedere legală a fost declarată neconstituțională prin Decizia nr. 363/2015. Față de aceasta a solicitat admiterea în principiu a cererii de revizuire formulate, suspendarea executării sentinței penale atacate și, pe fond, rejudecarea cauzei în sensul anulării sentinței penale de condamnare, achitarea sa și lăsarea nesoluționată a acțiunii civile, precum și luarea măsurilor necesare pentru restabilirea situației anterioare.
A arătat revizuentul că, consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii de condamnare menționate.
Din oficiu, au fost atașate la prezentul dosar, dosarul nr._ a Judecătoriei V., precum și dosarul nr._ al Curții de Apel Iași.
Prin Încheierea definitivă din 28.X.2015, instanța, în baza art. 459 Cod procedură penală, a admis în principiu cererea de revizuire formulată de revizuentul D. V. M. împotriva sentinței penale nr. 2060/10.X.2014 a Judecătoriei V. și, de asemenea a dispus suspendarea executării acestei sentințe penale.
În considerentele încheierii prin care s-a admis în principiu cererea de revizuire, instanța a reținut că, potrivit prevederilor art. 453 alin. 1 lit. f Noul Cod procedură penală, revizuirea hotărârilor judecătorești definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală ce a fost declarată neconstituțională după ce hotărârea a devenit definitivă, în situația în care consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.
Potrivit prevederilor art. 453 alin. 3 Noul Cod procedură penală, cazul prevăzut la alin. 1 lit. f poate fi invocat ca motiv de revizuire numai în favoarea persoanei condamnate sau a celei față de care s-a dispus renunțarea la aplicarea pedepsei ori amânarea aplicării pedepsei, iar conform prevederilor art. 453 alin. 4 Noul Cod procedură penală, cazul prevăzut la alin. 1 lit. f constituie motiv de revizuire dacă a dus la pronunțarea unei hotărâri nelegale sau netemeinice.
Potrivit prevederilor art. 457 alin. 1 Noul Cod procedură penală, cererea de revizuire în favoarea condamnatului se poate face oricând, chiar după ce pedeapsa a fost executată sau considerată executată ori după moartea condamnatului, cu excepția cazului prevăzut la art. 453 alin. 1 lit. f, când cererea de revizuire poate fi formulată în termen de un an de la data publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Potrivit prevederilor art. 459 alin. 3 Noul Cod procedură penală, atunci când instanța examinează admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire, analizează dacă:
a) cererea a fost formulată în termen și de o persoană dintre cele prevăzute la art. 455;
b) cererea a fost întocmită cu respectarea prevederilor art. 456 alin. 2 și 3;
c) au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale;
d) faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv;
e) faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenței unor temeiuri legale ce permit revizuirea;
f) persoana care a formulat cererea s-a conformat cerințelor instanței dispuse potrivit art. 456 alin. 4.
S-a arătat că, prin Decizia Curții Constituționale a României nr. 363 din 7 mai 2015 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 6 iulie 2015, a fost admisă excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 6 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale sunt neconstituționale.
S-a mai arătat că, în motivarea acestei decizii, Curtea a constatat, în esență, că prevederile art. 6 din Legea nr. 241/2005 nu respectă exigențele constituționale referitoare la calitatea legii, respectiv nu întrunesc condițiile de claritate, precizie, previzibilitate și accesibilitate, fiind contrare dispozițiilor art. 1 alin. 5 din Constituție. S-a mai arătat că, distinct de acestea, legiuitorul, prin normele criticate, a urmărit să descurajeze contribuabilii de la sustragerea prin orice mijloace de la impunerea sau de la plata impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat și bugetelor fondurilor speciale, însă atingerea de către stat a unor obiective, chiar și atunci când acestea sunt de interes general și necesare, nu se poate face decât cu respectarea Constituției, care, potrivit art. 1 alin. 5, este obligatorie. S-a apreciat că, nu se poate pretinde unui subiect de drept să respecte o lege care nu este clară, precisă, previzibilă și accesibilă, întrucât acesta nu își poate adapta conduita în funcție de ipoteza normativă a legii; tocmai de aceea, autoritatea legiuitoare, Parlamentul sau Guvernul, după caz, are obligația de a edicta norme care să respecte trăsăturile mai sus arătate.
În motivarea încheierii menționate, s-a mai arătat că cererea de revizuire a fost formulată de condamnat după pronunțarea deciziei de neconstituționalitate menționată mai sus, că cererea de revizuire este formulată în favoarea acestuia, în termenul legal, și faptul că se solicită revizuirea unei soluții de condamnare la pedeapsa închisorii de 7 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o durată de 2 ani și 7 luni, care constituie termen de încercare, că inculpatul a fost obligat, în solidar cu inculpata B. A., la plata către partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală – DGFP V., a sumei de 78.765 lei, cu titlu de prejudiciu creat prin săvârșirea infracțiunii reținute, precum și dobânzi și penalități până la plata integrală a debitului, și faptul că inculpatul a fost obligat și la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, la fond și în apel, instanța constatând că este îndeplinită și condiția cerută de art. 453 alin. 1 lit. f Noul Cod procedură penală, consecințele încălcării dispoziției constituționale continuând să se producă și neputând fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.
După admiterea în principiu a cererii de revizuire, instanța a procedat la rejudecarea cauzei potrivit regulilor de procedură privind judecarea în primă instanță, în conformitate cu prevederile art. 461 alin. 1 Noul Cod procedură penală, dispunând, față de dispozițiile art. 462 al. 2 Cod procedură penală privind efectul extensiv al revizuirii, rejudecarea cauzei și cu privire la inculpata B. A., deși aceasta nu a formulat cerere de revizuire, având în vedere că motivul de revizuire privește și situația acesteia, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege și referitor la aceasta.
Inculpații și reprezentantul Ministerului Public nu au solicitat readministrarea de probe, iar instanța, văzând prevederile art. 461 alin. 2 Noul Cod procedură penală, nu a găsit necesar să administreze din nou probele din cursul primei judecăți, procedându-se doar la audierea inculpatului D. V. M..
Deliberând asupra cererii de revizuire, analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Revizuentul D. V. M. și numita B. A. au fost trimiși în judecată, prin rechizitoriul nr. 346/P/2012 din 08.03.2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria V., pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată, prev. de art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 al. 2 din Vechiul Cod penal, constând în aceea că, în calitatea lor de administratori și asociați la S.C. Yara Mod S.R.L, în perioada iulie 2010-septembrie 2011, cu intenție, nu au virat în totalitate și la termenele legale impozitele și contribuțiile cu reținere la sursă către bugetul de stat, generând un prejudiciu total de 82.542 lei.
Instanța a reținut în sarcina fiecăruia din cei doi inculpați comiterea infracțiunii menționate, constatând că aceștia, cu rea-credință nu și-au îndeplinit obligațiile legale de a reține și vira impozitul și contribuțiile sociale către bugetul de stat pentru persoanele angajate în cadrul societății în termenul prevăzut.
Față de aceasta, s-a dispus condamnarea inculpatului D. V. M. la pedeapsa de 7 (șapte) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de „reținere și nevărsare, cu intenție, în termen de cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozit sau contribuții cu reținere la sursă în formă continuată (faptă săvârșită în perioada iulie 2010- septembrie 2011), prevăzută și sancționată de art. 6 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal anterior, art. 74 lit. a Cod penal anterior, art. 76 lit. d Cod penal anterior și art. 5 Noul Cod penal.
În baza dispozițiilor art. 71 alin. 2 Cod penal anterior cu referire la art. 71 alin. 1 Cod penal anterior, s-a interzis inculpatului dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II- a și lit. b Cod penal de la data rămânerii definitive a acestei hotărâri și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii aplicate prin aceasta.
În baza art. 81 alin. 1 Cod penal anterior, a fost suspendată condiționat executarea pedepsei închisorii aplicate pe durata unui termen de încercare de 2(doi) ani și 7 (șapte) luni stabilit în conformitate cu dispozițiile art. 82 alin. 1 Cod penal anterior.
În baza art. 71 alin. 5 Cod penal anterior, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii s-a suspendat și executarea pedepsei accesorii, atrăgându-se atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 alin. 1 Cod penal anterior privind revocarea beneficului suspendării condiționate în cazul comiterii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare fixat, calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.
A fost condamnată și inculpata B. A. la pedeapsa de 5 (cinci) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de „reținere și nevărsare, cu intenție, în termen de cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozit sau contribuții cu reținere la sursă în formă continuată (faptă săvârșită în perioada iulie 2010- septembrie 2011), prevăzută și sancționată de art. 6 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal anterior, art. 74 lit. a Cod penal anterior, art. 76 lit. d Cod penal anterior și art. 5 Noul Cod penal.
În baza dispozițiilor art. 71 alin. 2 Cod penal anterior cu referire la art. 71 alin. 1 Cod penal anterior, s-a interzis inculpatei dreptul de a fi aleasă în autoritățile publice sau în funcții elective publice și de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II- a și lit. b Cod penal de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii aplicate prin aceasta.
În baza art. 81 alin. 1 Cod penal anterior, s-a suspendat condiționat executarea pedepsei închisorii aplicate pe durata unui termen de încercare de 2 (doi) ani și 5 (cinci) luni stabilit în conformitate cu dispozițiile art. 82 alin. 1 Cod penal anterior.
În baza art. 71 alin. 5 Cod penal anterior, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii s-a suspendat și executarea pedepsei accesorii, atrăgându-se atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 83 alin. 1 Cod penal anterior privind revocarea beneficului suspendării condiționate în cazul comiterii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare fixat, calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.
În latura civilă a cauzei s-a dispus admiterea acțiunii civile, fiind obligați cei doi inculpați, în solidar, să achite părții civile suma de 78.765 lei, reprezentând contribuții cu reținere la sursa, nevirate la bugetul de stat in termenul legal precum si la plata de dobânzi și penalități calculate la suma datorată până la data achitării efective.
Suma de 78.765 lei reprezenta diferența neachitată din cuantumul total al contribuțiilor datorate cu titlu de stopaj la sursă pentru perioada iulie 2010- septembrie 2011 (135.616 lei -56.851 lei), iar dobânzile și penalitățile erau datorate de către inculpați conform art. 119 și următoarele din OG 92/2003.
Instanța a respins acțiunea civilă promovată în contradictoriu cu partea responsabilă civilmente . ca urmare a faptului că această societate a fost dizolvată prin sentința civilă nr. 437/F/02.04.2013 a Tribunalului V., fiind astfel lipsită de capacitate de folosință.
S-a menținut sechestrul asigurator asupra bunurilor inculpatului D. V. M., instituit prin Ordonanța din 27.09.2012 dată în dosarul nr. 346/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria V..
În baza art. 13 alin. 1 din Legea nr. 241/2005, la data rămânerii definitive a hotărârii, o copie după dispozitivul hotărârii de condamnare a fost înaintat la Oficiul Național al Registrului Comerțului, pentru efectuarea mențiunii în registrul comerțului, iar în baza art. 2, art. 6 din O.G. nr. 75/2001 privind organizarea și funcționarea cazierului fiscal, în termen de 14 zile de la rămânerea definitivă a aceleiași hotărâri s-a înaintat la Direcția Județeană a Finanțelor Publice V. o copie după dispozitiv în vederea înscrierii în cazierul fiscal al inculpaților D. V. M. și B. A..
În baza art. 274 alin. 2 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul D. V. M. la plata către stat a sumei de 900 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate în cursul urmăririi penale și a judecății, și inculpata B. A. la plata către stat a sumei de 900 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate în cursul urmăririi penale și a judecății.
La data sesizării instanței cu rechizitoriu și la data pronunțării sentinței penale nr. 2060/2014, respectiv 10.10.2014, în dosarul nr._ de către Judecătoria V., rămasă definitivă la data de 20.05.2015, prin decizia penală nr. 433/2015 a Curții de Apel Iași, fapta reținută în sarcina celor doi inculpați, descrisă mai sus, era prevăzută și pedepsită de art. 6 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal din 1969.
În procedura revizuirii nu s-a contestat comiterea faptei de către revizuentul D. V. M. și nici probele administrate în cursul primei judecăți, ci s-a solicitat în mod expres rejudecarea cauzei ca efect al pronunțării Deciziei Curții Constituționale a României nr. 363 din 7 mai 2015 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, text de lege în baza căruia a fost condamnat revizuentul prin sentința menționată mai sus.
Conform prevederilor art. 147 alin. 1 din Constituția României, „Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.”
Instanța constată astfel că, prevederile art. 6 din Legea nr. 241/2005 au fost suspendate de drept, de la data de 06.07.2015 până la data de 20.08.2015, iar aceste prevederi neconstituționale nu au fost puse de acord cu dispozițiile Constituției în termenul legal de 45 de zile, încetându-și astfel efectele.
În motivarea Deciziei Curții Constituționale nr. 363/2015, Curtea a constatat că, „potrivit dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 241/2005, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 6 ani reținerea și nevărsarea, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă, însă nici în cuprinsul acestui articol, nici în cuprinsul legii menționate sau al altor acte normative, noțiunea de „impozite sau contribuții cu reținere la sursă” nu este definită (…)”
De asemenea, Curtea a constatat că legiuitorul și-a respectat numai din punct de vedere formal competența constituțională de a legifera, fără ca prin conținutul normativ al textului incriminator să stabilească cu claritate și precizie obiectul material al infracțiunii, ceea ce determină o lipsă de previzibilitate a acestuia. Așa fiind, textul supus controlului de constituționalitate nu respectă condițiile de calitate a legii, respectiv din modul de definire a infracțiunii prevăzute la art. 6 din Legea nr. 241/2005 nu poate fi determinată noțiunea de „impozit cu reținere la sursă”, astfel că destinatarul normei nu poate să își ordoneze conduita, în funcție de ipoteza normativă a legii.
Raportând prevederile criticate la principiile mai sus enunțate, Curtea a mai constatat că acestea nu respectă cerința de accesibilitate a legii, întrucât dispozițiile art. 6 din Legea nr. 241/2005, pe lângă faptul că nu definesc ele însele noțiunea de „impozite sau contribuții cu reținere la sursă”, nu fac trimitere la un act normativ de rang legal care s-ar afla în conexiune cu acestea, respectiv să fie indicate, în mod concret, norme legale care stabilesc categoria impozitelor sau contribuțiilor cu reținere la sursă, în care s-ar afla și impozitul pentru transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal, singura mențiune cu privire la acesta fiind cuprinsă într-un act administrativ dat în aplicarea unor acte normative de reglementare primară, fără a exista o legătură cu obiectul de reglementare al Legii nr. 241/2005, lege penală în sensul art. 173 din Codul penal.
În acest context, Curtea a reținut că, potrivit tezei întâi din art. 7 – Nicio pedeapsă fără lege – din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, nimeni nu poate fi condamnat pentru o acțiune sau o omisiune care, în momentul săvârșirii, nu constituia o infracțiune potrivit dreptului național sau internațional. În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin Hotărârea din 22 iunie 2000, pronunțată în Cauza Coëme și alții împotriva Belgiei (paragraful 145), reiterând jurisprudența sa anterioară, arată că art. 7 din Convenție prevede, printre altele, principiul că numai legea poate defini o crimă și prescrie o pedeapsă (nullum crimen, nulla poena sine lege) și, de asemenea, stabilește principiul că legea penală nu trebuie să fie interpretată extensiv în detrimentul acuzatului. Rezultă că infracțiunile și pedepsele relevante trebuie să fie clar definite de lege, cerință care este îndeplinită numai în cazul în care individul își poate da seama din conținutul dispoziției legale care sunt actele sau omisiunile care angajează răspunderea sa penală.
În concluzie, Curtea Constituțională a constatat că prevederile criticate nu respectă exigențele constituționale referitoare la calitatea legii, respectiv nu întrunesc condițiile de claritate, precizie, previzibilitate și accesibilitate, fiind contrare dispozițiilor art. 1 alin. 5 din Constituție.
Conform prevederilor art. 147 alin. 4 din Constituția României, „deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.”, astfel că, indiferent de interpretările care se pot aduce unui text atunci când Curtea Constituțională a hotărât că numai o anumită interpretare este conformă cu Constituția, instanțele judecătorești trebuie să se conformeze deciziei Curții și să o aplice ca atare, așa cum s-a statuat în mod constant în jurisprudența instanței constituționale.
Dată fiind motivarea deciziei de neconstituționalitate amintite, instanța constată că în cauză este incident cazul de împiedicare a punerii în mișcare și a exercitării acțiunii penale, prevăzut de art. 16 alin. 1 lit. b teza întâi Noul Cod procedură penală, respectiv fapta nu este prevăzută de legea penală.
Astfel, conform prevederilor art. 1 Noul Cod penal („Legalitatea incriminării”), „legea penală prevede faptele care constituie infracțiuni”, iar conform prevederilor art. 4 Noul Cod penal („Aplicarea legii penale de dezincriminare”) „legea penală nu se aplică faptelor săvârșite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. În acest caz, executarea pedepselor, a măsurilor educative și a măsurilor de siguranță, pronunțate în baza legii vechi, precum și toate consecințele penale ale hotărârilor judecătorești privitoare la aceste fapte încetează prin . legii noi”.
Prin neîntrunirea condițiilor de claritate, precizie, previzibilitate și accesibilitate de către prevederile art. 6 din Legea nr. 241/2005, constatată de către Curtea Constituțională, instanța constată că a operat practic o dezincriminare a acestei fapte.
În plus, instanța constată că, așa cum a reținut și în încheierea de admitere în principiu a cererii de revizuire, sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 453 alin. 1 lit. f, alin. 3 și 4 Noul Cod procedură penală, respectiv că cererea a fost formulată de condamnat după pronunțarea deciziei de neconstituționalitate menționată, că cererea de revizuire este formulată în favoarea acestuia, în termenul legal, și faptul că se solicită revizuirea unei soluții de condamnare, atât a revizuentului, cât și a intimatei B. A., la pedeapsa închisorii, cu suspendarea condiționată a executării pe durata termenelor de încercare fixate conform art. 82 Vechiul Cod penal, că inculpații au fost obligați, în solidar, la plata către partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală - DGFP V., a sumei de 78.765 lei, reprezentând debit și a dobânzilor și penalităților, precum și faptul că inculpații au fost obligați și la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, la fond și în apel, consecințele încălcării dispoziției constituționale continuând să se producă și neputând fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate care, prin prisma celor expuse mai sus, urmare a deciziei de neconstituționalitate menționate, apare ca nelegală.
Așadar, instanța apreciază că în cauză se regăsește cazul de revizuire prevăzut de art. 459 alin. 1 lit. f Cod procedură penală întrucât sentința penală nr. 2060/2014 a Judecătoriei V., definitivă prin Decizia penală nr. 433/2014 a Curții de Apel Iași, s-a întemeiat pe o prevedere legală ce a fost declarată neconstituțională după ce hotărârea a devenit definitivă, iar consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă, prin faptul că pedepsele cu închisoarea la care au fost condamnați inculpații au fost suspendate condiționat, existând în orice moment riscul ca acestea să fie revocate. Consecințele hotărârii nu pot fi remediate decât prin revizuirea acesteia, deoarece o soluție de condamnare atrage multiple implicații sociale și morale față de fiecare din cei doi inculpați care sunt supuși unor restricții și interdicții legale.
Prin urmare, instanța, în baza art. 462 Noul Cod procedură penală va admite cererea de revizuire formulată de revizuentul D. V. M. și, în consecință, va anula în întregime sentința penală nr. 2060/2014 din data de 10.10.2014, pronunțată în dosarul nr._ a Judecătoriei V., rămasă definitivă la data de 20.05.2015, prin decizia penală nr. 433/2015 a Curții de Apel Iași, rejudecând cauza cu privire la inculpatul D. V. M., și, din oficiu, prin extindere, și cu privire la inculpata B. A..
În consecință, rejudecând, în baza art. 396 alin. 1, 4 Noul Cod procedură penală, raportat la art. 16 alin. 1 lit. b teza întâi Noul Cod procedură penală, instanța va achita pe inculpatul D. V. M. și pe inculpata B. A., pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal din 1969 și a art. 5 Noul Cod penal.
Ca urmare a achitării celor doi inculpați pe considerentul că fapta nu este prevăzută de legea penală, instanța, în baza art. 397 alin. 1 Noul Cod procedură penală, raportat la art. 25 alin. 1, 5 Noul Cod procedură penală, va lăsa nesoluționată acțiunea civilă formulată de partea civilă A. București, prin DGRFP Iași - AJFP V. în contradictoriu cu cei doi inculpați.
De asemenea, în baza art. 404 alin. 4 lit. c Noul Cod procedură penală raportat la art. 397 al. 5 Noul Cod procedură penală și art. 25 al. 5 Noul Cod procedură penală va menține măsura sechestrului asigurator, instituită asupra bunurilor aparținând inculpatului D. V. M. până la concurența sumei de 85.542 lei, așa cum au fost individualizate prin Ordonanța din 27.09.2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria V., dată în dosarul nr. 346/P/2012, și aplicată prin procesul-verbal din 01.10.2012 al I.P.J. V., măsură asiguratorie care urmează să înceteze de drept dacă partea civilă nu introduce acțiune în fața instanței civile în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
În ceea ce privește cheltuielile judiciare, instanța constată că, prin sentința penală nr. 2060/10.10.2014 a Judecătoriei V. și decizia penală nr. 433/2015 din data de 20.05.2015 a Curții de Apel Iași, inculpații au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, respectiv câte 1250 lei fiecare (900 lei la urmărire penală și instanța de fond și 350 lei în apel), fără a rezulta dacă acestea au fost achitate de către aceștia.
Potrivit prevederilor art. 462 alin. 3 Noul Cod procedură penală, „instanța ia măsuri pentru restabilirea situației anterioare, dispunând, dacă este cazul, restituirea amenzii plătite și a bunurilor confiscate, a cheltuielilor judiciare pe care cel în favoarea căruia s-a admis revizuirea nu era ținut să le suporte sau alte asemenea măsuri”. În temeiul acestui text de lege, raportat la art. 404 alin. 4 lit. g Noul Cod procedură penală, instanța va dispune restituirea de către AFP V. fiecăruia din cei doi inculpați a sumelor reprezentând cheltuieli judiciare, în măsura în care acestea au fost achitate de către inculpați.
Totodată, în baza art. 272, art. 275 alin. 3 Noul Cod procedură penală, instanța va dispune rămânerea în sarcina statului a cheltuielilor judiciare avansate de acesta în procedura revizuirii.
Față de prevederile art. 13 din Legea nr. 241/2005 și având în vedere faptul că instanța de executare a comunicat Oficiului Național al Registrului Comerțului o copie a hotărârii judecătorești definitive de condamnare, respectiv a sentinței penale nr. 2060/10.10.2014 a Judecătoriei V., anulată în întregime prin prezenta sentință, pentru efectuarea mențiunilor corespunzătoare în registrul comerțului, instanța va dispune comunicarea unei copii a dispozitivului prezentei sentințe penale către Oficiul Național al Registrului Comerțului, la data rămânerii definitive a acesteia.
De asemenea, conf. prevederilor art. 6 din O.G. nr. 39/2015, o copie a prezentei hotărâri va fi comunicată DGRFP Iași - AJFP V. pentru efectuarea cuvenitelor mențiuni.
Potrivit prevederilor art. 463 Noul Cod procedură penală, „sentința prin care instanța se pronunță asupra cererii de revizuire, după rejudecarea cauzei, este supusă aceleiași căi de atac ca și hotărârea la care se referă revizuirea”. În conformitate cu aceste prevederi legale, raportat la prevederile art. 410 alin. 1 Noul Cod procedură penală, prezenta sentință penală poate fi atacată cu apel, în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei pentru procuror și părți.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 462 Cod procedură penală admite cererea de revizuire a sentinței penale nr. 2060/10.10.2014, pronunțată în dosarul penal nr._ al Judecătoriei V., definitivă prin decizia penală nr.433/2015 din 20.05.2015 a C.A. Iași, formulată de petentul condamnat D. V. M..
Anulează, în integralitate, sentința penală nr. 2060/10.10.2014, pronunțată în dosarul penal nr._ al Judecătoriei V., definitivă prin decizia penală nr. 433/2015 din 20.05.2015 a C.A. Iași
Conform art. 462 al. 2 Cod procedură penală, rejudecă din oficiu, prin extindere, cauza și cu privire la inculpata B. A., condamnată prin aceeași sentință.
În baza art. 396 al. 1, 4 Cod procedură penală raportat la art. 16 al. 1 lit. b teza I Cod procedură penală cu referire la Decizia nr. 363/07.05.2015 a Curții Constituționale, dispune achitarea inculpaților:
- D. V. M., fiul lui C. și S., născut la 17.08.1956 în mun. Bârlad, jud. V., domiciliat în V., ., ., jud. V., C.N.P.-_, pentru săvârșirea infracțiunii de „reținere și nevărsare, cu intenție, în termen de cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozit sau contribuții cu reținere la sursă”, în formă continuată, prev. de art. 6 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu aplicarea art. 41 al. 2 Vechiul Cod penal și a art. 5 Cod penal (fapta săvârșită în perioada iulie 2010-septembrie 2011) și
- B. A., fiica lui I. și Soltana, născută la data de 23.11.1965 în oraș M., jud. V., domiciliată în V., ..8, jud. V., C.N.P.-_, pentru săvârșirea infracțiunii de „reținere și nevărsare, cu intenție, în termen de cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozit sau contribuții cu reținere la sursă”, în formă continuată, prev. de art. 6 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu aplicarea art. 41 al. 2 Vechiul Cod penal și a art. 5 Cod penal (fapta săvârșită în perioada iulie 2010-septembrie 2011).
În baza art. 397 al. 1 Cod procedură penală raportat la art. 25 al. 1, 5 Cod procedură penală lasă nesoluționată acțiunea civilă formulată de partea civilă A. București, prin DGRFP Iași - AJFP V. în contradictoriu cu inculpații D. V. M. și B. A..
În temeiul art. 404 al. 4 lit. c Cod procedură penală raportat la art. 397 al. 5 Cod procedură penală și art. 25 al. 5 Cod procedură penală, menține măsura sechestrului asigurator instituită asupra bunurilor aparținând inculpatului D. V. M. până la concurența sumei de 85.542 lei, așa cum au fost individualizate prin Ordonanța din 27.09.2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria V., dată în dosarul nr. 346/P/2012, și aplicată prin procesul-verbal din 01.10.2012 al IPJ V., măsură asiguratorie care urmează să înceteze de drept dacă partea civilă nu introduce acțiune în fața instanței civile în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
În temeiul art. 462 al. 3 Cod procedură penală dispune restituirea de către AFP V. a sumelor de câte 1250 lei fiecăruia din cei doi inculpați, reprezentând cheltuieli judiciare (900 lei-urmărire penală și primă instanță și 350 lei-apel), în măsura în care acestea au fost achitate de către aceștia.
În baza art. 272 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate pentru derularea procedurilor în cursul urmăririi penale, în primă instanță, în apel și revizuire rămân în sarcina statului. Suma de 65 lei-parte din onorariul avocatului desemnat din oficiu inculpatei B. A., va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.
În baza art. 6 din O.G. nr. 39/2015 o copie a prezentei hotărâri va fi comunicată DRGFP Iași - AJFP V. pentru efectuarea cuvenitelor mențiuni.
O copie după dispozitivul prezentei hotărâri va fi comunicată Oficiului Național al Registrului Comerțului, la data rămânerii definitive.
Cu apel în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18.11.2015.
Președinte,
L. C.
S. Grefier,
E. M.
B.
Red. S.C.L.
Th-red. B.E.M.
Ex. 7/21.12.2015
| ← Modificarea/încetarea obligaţiilor. Art.73, 48, 57, 61 Legea... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1361/2015.... → |
|---|
