Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1366/2015. Judecătoria VASLUI

Sentința nr. 1366/2015 pronunțată de Judecătoria VASLUI la data de 12-11-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA V.

JUDVS

Sentința penală nr. 1366/2015

Ședința publică de la 12 noiembrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: D.-E. M. G.

Grefier: C.-ANI P.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria V. este reprezentat de procuror S. F.

Pe rol fiind judecarea sesizării formulată de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului V., pentru liberarea condiționată a condamnatului M. V. C. (art.587 C.p.p.).

La apelul nominal făcut în ședința publică, la ordine pe lista de ședință a răspuns condamnatul personal, în stare de deținere, asistat, din oficiu, de avocat S. G., cu delegație la dosar.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura de citare este legal îndeplinită; Judecătoria Piatra N. a înaintat la dosar copia sentinței penale 470/2014; I.P.J. N. a comunicat fișa de cazier judiciar a condamnatului, după care:

Instanța interpelează părțile dacă mai au alte cereri de formulat în cauză.

Reprezentantul Ministerului Public și condamnatul, prin apărătorul din oficiu, având cuvântul, fiecare pe rând, arată că nu mai au de formulat alte cereri în cauză.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată sesizarea în stare de judecată și acordă cuvântul.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea propunerii Comisiei de liberări condiționate din cadrul Penitenciarul V., întrucât condamnatul D. P. este recidivist, se află la a doua analiză a comisiei, a mai beneficiat de liberare condiționată. Față de aceste considerente apreciază că nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru admiterea propunerii de liberare condiționată.

Apărătorul din oficiu al condamnatului, având cuvântul, solicită admiterea propunerii Comisiei din cadrul Penitenciarul V., apreciind că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, respectiv a executat fracția legală, iar pe parcursul detenției a avut un comportament constant și a participat la activități productive și gospodărești câștigând zile. De asemenea, din caracterizarea depusă la dosar se constată că persoana condamnată are o relație de concubinaj și a menținut legătura cu familia pe durata executării pedepsei. Oficiul neachitat.

Având ultimul cuvânt, condamnatul M. V. C. solicită admiterea propunerii, are un copil minor de doar 3 săptămâni, vrea să-și ajute soția care nu are niciun venit, iar soacra i-a decedat acum 3 luni de zile. Regretă faptele comise.

Instanța declară dezbaterile închise și lasă cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin adresa nr. M2-_/26.10.2015 a Penitenciarului V., înregistrată pe rolul Judecătoriei V. la data de 27.10.2015, sub nr._, Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului V. a înaintat propunerea de liberare condiționată a condamnatului M. V. C..

Prin procesul-verbal nr. 496/26.10.2015, Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului V. a propus liberarea condiționată a persoanei private de libertate M. V. C., anterior executării integrale a pedepsei de 2 ani și 4 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 470/2014 a Judecătoriei Piatra N., mandat de executare nr. 578/2015, pentru săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat prevăzută de art.209 Cod penal.

S-a reținut că persoana condamnată, aflată la prima analiză în comisie, a executat fracția legală din pedeapsă, pe parcursul executării pedepsei a avut un comportament corespunzător mediului carceral, nu a fost sancționată disciplinar, dar nici recompensată. A participat la activitățile productive și gospodărești, iar în urma muncii prestate a obținut 8 zile câștig.

S-a precizat că persoana privată de libertate M. V. C., cu antecedente penale (sentința penală 654/2011 a Judecătoriei Piatra N. pentru săvârșirea unor infracțiuni de furt calificat), a mai beneficiat o dată de liberare condiționată și a executat ultima perioadă din pedeapsă în regim semideschis.

Comisia a considerat că sunt îndeplinite condițiile legale pentru liberarea condiționată.

La dosar au fost atașate următoarele înscrisuri: procesul-verbal nr. 496/26.10.2015 al Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului V., fișa de cazier judiciar și caracterizarea condamnatului (filele 3-5).

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Punerea în executare a hotărârii penale este o fază a procesului penal, motiv pentru care, înainte de a proceda la verificarea temeiniciei propunerii, instanța urmează să stabilească normele legale din prisma cărora urmează să fie analizată sesizarea având în vedere . data de 01.02.2014 a Noului Cod penal, dată la care condamnatul se afla în executarea pedepsei.

În drept, potrivit art. 59 Cod penal anterior, liberarea condiționată poate fi acordată înainte de executarea în întregime a pedepsei de către instanță dacă se constată că sunt îndeplinite următoarele condiții: condamnatul să fi executat cel puțin două treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depășește 10 ani sau cel puțin trei pătrimi în cazul închisorii mai mari de 10 ani, să se constate că acesta a fost stăruitor în muncă, disciplinat și că a dat dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale.

Art. 100 alin 1 din Noul Cod penal stabilește următoarele condiții în care se poate dispune liberarea condiționată din executarea pedepsei închisorii:

a) cel condamnat a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii care nu depășește 10 ani, sau cel puțin trei pătrimi din durata pedepsei, dar nu mai mult de 20 de ani, în cazul închisorii mai mari de 10 ani;

b) cel condamnat se află în executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis;

c) cel condamnat a îndeplinit integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească;

d) instanța are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat și se poate reintegra în societate.

Analizând modificările intervenite cu privire la condițiile în care poate fi acordat beneficiul liberării condiționate, se constată că Noul Cod penal conține dispoziții mai restrictive privind acordarea acestui beneficiu, fiind necesar ca persoana condamnată să facă dovada că a achitat obligațiile civile stabilite în sarcina sa prin hotărârea de condamnare. De asemenea, Noul Cod penal nu este mai favorabil nici din perspectiva obligațiilor și măsurilor de supraveghere care pot fi impuse beneficiarului, a căror nerespectare poate determina revocarea liberării și executarea restului de pedeapsă.

Punerea în executare a hotărârii penale este o fază a procesului penal, motiv pentru care, văzând dispozițiile art. 5 și 6 din Noul Cod penal care impun aplicarea legii penale mai favorabile, instanța va analiza propunerea comisiei cu privire la liberarea condiționată a condamnatului M. V. C. raportându-se la condițiile prevăzute de art. 59 Cod penal anterior, ca lege penală mai favorabilă.

În concret, instanța reține că, din procesul-verbal nr. 496/26.10.2015 întocmit de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului V., reiese că persoana privată de libertate M. V. C. a fost condamnată la o pedeapsă de 2 ani și 4 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 470/2014 a Judecătoriei Piatra N., mandat de executare nr. 578/2015, pentru săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat prevăzută de art.209 Cod penal.

Executarea pedepsei a început la 29.04.2015 și urmează să expire la data de 13.08.2016. Pentru a dobândi vocație în vederea liberării condiționate condamnatul trebuie să execute din pedeapsa de 2 ani și 4 luni închisoare (transformată în zile pedeapsa este egală cu 853 zile) fracția de 2/3, respectiv 568 zile închisoare.

Până la data de 26.10.2015, condamnatul a executat efectiv 181 zile închisoare, 8 zile considerate ca executate ca urmare a muncii prestate, 380 zile executate în arest preventiv, în total fiind 569 zile câștigate și executate.

Pe lângă executarea unei fracții din pedeapsă, Codul penal anterior prevede și condiția ca deținutul să fi avut pe parcursul executării pedepsei un comportament corespunzător mediului carceral, adică să fie stăruitor în muncă, disciplinat și să dea dovezi temeinice de îndreptare.

Din caracterizarea depusă la dosar rezultă că persoana privată de libertate M. V. C. a avut un comportament corespunzător mediului carceral, nu a fost sancționată disciplinar, dar nici recompensată. A participat la activitățile productive și gospodărești, iar în urma muncii prestate a obținut 8 zile câștig.

Analizând fișa de cazier judiciar penală potrivit criteriilor din art. 59 Cod penal din 1969 și procesul-verbal nr. 496/26.10.2015 al comisiei de liberări condiționate, instanța constată că persoana privată de libertate M. V. C. are antecedente penale.

În lumina acestor considerente, având în vedere faptul că analiza prezentei propuneri de liberare condiționată se efectuează potrivit vechiului Cod penal, ținând cont de conduita condamnatului pe durata executării pedepsei pentru că numai în acest fel poate fi influențată și modelată mai eficient conduita condamnatului care dobândește astfel o motivare în plus ( cunoscând că o bună conduită îl aduce mai aproape de punerea în libertate), existența antecedentelor penale,precum și de perioada de închisoare rămasă de executat, având în vedere că, așa cum s-a menționat și anterior, liberarea condiționată nu reprezintă un drept recunoscut condamnatului de a nu executa pedeapsa până la termen, ci un instrument juridic prin care instanța de judecată constată că nu mai este necesară continuarea executării pedepsei în regim de detenție până la împlinirea integrală a duratei stabilite prin condamnare, întrucât condamnatul, prin conduita avută pe toată durata executării pedepsei, dovedește că a făcut progrese evidente în vederea reintegrării sociale, iar liberarea sa anticipată nu prezintă niciun pericol pentru colectivitate, instanța apreciază că persoana privată de libertate nu a executat o perioadă suficientă pentru reeducarea sa și pentru înțelegerea pe deplin a necesității respectării valorilor sociale ocrotite de lege, impunându-se o perioadă de detenție suplimentară față de nivelul fracției de pedeapsă stabilită în mod obligatoriu de lege.

Raportând criteriile prevăzute de lege la situația petentului condamnat, precum și la actele aflate la dosarul cauzei, instanța constată că petentul condamnat a executat fracția de pedeapsă stabilită în mod obligatoriu de lege, însă această împrejurare nu îi conferă un drept, ci doar o vocație la acordarea beneficiului liberării condiționate, oportunitatea acordării liberării condiționate fiind lăsată exclusiv la latitudinea instanței de judecată.

Față de împrejurarea că persoana privată de libertate a mai fost condamnată anterior, fiind liberată condiționat o dată, oferindu-i-se astfel, posibilitatea de a se reintegra în societate și de a nu mai săvârși alte fapte penale, persoana privată de libertate M. V. C. a perseverat în săvârșirea de infracțiuni, pe timpul executării pedepsei acesta având o atitudine formală de respectare a normelor de conduită pe care le presupune starea de detenție, fără a se evidenția în vreun fel, instanța apreciază că scopul pedepsei – astfel cum este prevăzut de art. 52 Cod penal – nu a fost atins, iar pedepsele nu au fost în măsură a-i crea o atitudine de respect față de ordinea de drept și normele de conviețuire socială, dimpotrivă, condamnatul perseverând în activitatea infracțională.

În consecință, în mod netemeinic, Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului V. a formulat propunere de liberare condiționată a condamnatului M. V. C., anterior executării integrale a pedepsei de 2 ani și 4 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 470/2014 a Judecătoriei Piatra N., mandat de executare nr. 578/2014.

Văzând dispozițiile art. 450 alin. 2 Cod de procedură penală, instanța va fixa termen de reiterare a cererii după data de 26.01.2016.

În baza art. 275 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, iar suma de 130 lei reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu va fi suportată din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge propunerea formulată de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului V. privind liberarea condiționată a condamnatului M. V.-C., fiul lui V. și L.-E., născut la data de 12.02.1991 în orașul Piatra N., jud. N., CNP:_, deținut în prezent în Penitenciarul V., anterior executării integrale a pedepsei de 2 ani și 4 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 470/2014 a Judecătoriei Piatra N., ca neîntemeiată.

În baza art. 587 alin. 2 Cod de procedură penală, fixează termen de reiterare a cererii după data de 26.01.2016.

În baza art. 275 alin. 3 Cod de procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, iar suma de 130 lei reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu va fi suportată din fondurile Ministerului Justiției.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12.11.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

D.-E. M. G. C.-Ani P.

Red. M.G.D.-E. - 18.11.2015

Tehnored. P.C.A. - 18.11.2015/5 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1366/2015. Judecătoria VASLUI