Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 609/2015. Judecătoria VASLUI

Sentința nr. 609/2015 pronunțată de Judecătoria VASLUI la data de 14-05-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA V.

JUDEȚUL V.

Sentință penală Nr. 609/2015

Ședința publică de la 14 mai 2015

Instanța constituită din:

Președinte: G. I.

Grefier: P. E.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria V. este reprezentat de procuror S. F.

Pe rol fiind judecarea sesizării formulată de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului V., pentru liberarea condiționată a condamnatului I. M. (art.587 C.p.p.).

Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, conform dispozițiilor art. 369 din Codul de procedură penală.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns condamnatul personal, în stare de deținere, asistat de avocat S. G. cu delegație de substituire pentru apărătorul desemnat din oficiu – av. S. A..

Procedura legal îndeplinită

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura de citare este legal îndeplinită, cauza se află la primul termen de judecată, după care:

Instanța procedează la identificarea condamnatului I. M. prin compararea datelor prezentate oral cu cele consemnate în procesul-verbal depus la dosar, după care interpelează părțile dacă mai au de formulat alte cereri în cauză.

Reprezentantul Ministerului Public și condamnatul, prin apărătorul din oficiu, având cuvântul, fiecare pe rând, arată că nu mai au de formulat alte cereri în cauză.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată sesizarea în stare de judecată și acordă cuvântul.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită admiterea propunerii Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarul V. privind liberarea condiționată a condamnatului I. M.. Urmează să se constate că pedeapsa în a cărei executare se află și se propune liberarea condiționată urmează să expire la data de 3.06.2015 și că pe parcursul executării pedepsei nu a fost sancționat disciplinar. Față de aspectele arătate și probatoriul de la dosar apreciază că sunt îndeplinite cerințele legale pentru admiterea propunerii.

Apărătorul din oficiu al condamnatului având cuvântul, solicită admiterea propunerii și comisiei și liberarea condiționată a condamnatului I. M., având în vedere că pedeapsa în a cărei executare se află este ca urmare a înlocuirii pedepsei amenzii penale cu închisoarea. Comisia, în unanimitate, a considerat că persoana condamnată poate fi liberată condiționat, respectiv a executat fracția de pedeapsă prevăzută de lege, a avut un comportament corespunzător, motiv pentru care solicită admiterea propunerii. Oficiu neachitat.

Având ultimul cuvânt, condamnatul I. M., apreciază că a înțeles scopul pedepsei și solicită să se admită propunerea comisiei.

Instanța declară dezbaterile închise și lasă cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

P. adresa nr. M2-_/04.05.2015 a Penitenciarului V., înregistrată pe rolul Judecătoriei V. la data de 05.05.2015, sub nr._, Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului V. a înaintat propunerea de liberare condiționată a condamnatului I. M..

P. procesul-verbal nr. 185/04.05.2015, Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului V. a propus liberarea condiționată a persoanei private de libertate I. M., anterior executării integrale a pedepsei de 3 luni închisoare aplicată pentru comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe (art. 180 V.C.p.), prin sentința penală nr. 196/2014 a Judecătoriei Huși, în baza căreia a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 271/2014.

S-a reținut că persoana condamnată, aflată la prima analiză în comisie, a executat fracția legală din pedeapsă, pe parcursul executării pedepsei a avut un comportament corespunzător mediului carceral, nu a fost sancționată disciplinar și nici recompensată.

S-a precizat că persoana privată de libertate I. M., fără antecedente penale, a executat ultima perioadă din pedeapsă în regim deschis.

Comisia a considerat că sunt îndeplinite condițiile legale.

Au fost atașate următoarele înscrisuri: procesul-verbal nr. 185/04.05.2015 al Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului V., fișa de cazier judiciar și caracterizarea condamnatului (filele 3-5).

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Punerea în executare a hotărârii penale este o fază a procesului penal, motiv pentru care, înainte de a proceda la verificarea temeiniciei propunerii, instanța urmează să stabilească normele legale din prisma cărora urmează să fie analizată sesizarea având în vedere . data de 01.02.2014 a Noului Cod penal, dată la care condamnatul se afla în executarea pedepsei.

În drept, potrivit art. 59 Cod penal anterior, liberarea condiționată poate fi acordată înainte de executarea în întregime a pedepsei de către instanță dacă se constată că sunt îndeplinite următoarele condiții: condamnatul să fi executat cel puțin două treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depășește 10 ani sau cel puțin trei pătrimi în cazul închisorii mai mari de 10 ani, să se constate că acesta a fost stăruitor în muncă, disciplinat și că a dat dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale.

Art. 100 alin 1 din Noul Cod penal stabilește următoarele condiții în care se poate dispune liberarea condiționată din executarea pedepsei închisorii:

a) cel condamnat a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii care nu depășește 10 ani, sau cel puțin trei pătrimi din durata pedepsei, dar nu mai mult de 20 de ani, în cazul închisorii mai mari de 10 ani;

b) cel condamnat se află în executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis;

c) cel condamnat a îndeplinit integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească;

d) instanța are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat și se poate reintegra în societate.

Analizând modificările intervenite cu privire la condițiile în care poate fi acordat beneficiul liberării condiționate, se constată că Noul Cod penal conține dispoziții mai restrictive privind acordarea acestui beneficiu, fiind necesar ca persoana condamnată să facă dovada că a achitat obligațiile civile stabilite în sarcina sa prin hotărârea de condamnare. De asemenea, Noul Cod penal nu este mai favorabil nici din perspectiva obligațiilor și măsurilor de supraveghere care pot fi impuse beneficiarului, a căror nerespectare poate determina revocarea liberării și executarea restului de pedeapsă.

Punerea în executare a hotărârii penale este o fază a procesului penal, motiv pentru care, văzând dispozițiile art. 5 și 6 din Noul Cod penal care impun aplicarea legii penale mai favorabile, instanța va analiza propunerea comisiei cu privire la liberarea condiționată a condamnatului I. M. raportându-se la condițiile prevăzute de art. 59 Cod penal anterior, ca lege penală mai favorabilă.

În concret, instanța reține din procesul-verbal nr. 185/04.05.2015 întocmit de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului V., că persoana privată de libertate I. M. a fost condamnată la o pedeapsă de 3 luni închisoare aplicată pentru comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe (art. 180 V.C.p.), prin sentința penală nr. 196/2014 a Judecătoriei Huși, în baza căreia a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 271/2014.

Din fișa de cazier judiciar și procesul-verbal nr. 185/04.05.2015 al Comisiei de liberări condiționate rezultă că, prin sentința penală nr. 102/20.03.2012 a Judecătoriei Huși i-a fost aplicată inculpatului I. M. pedeapsa amenzii penale în cuantum de 600 lei, pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 180 alin. 2 Cod penal anterior. P. s.p. nr. 196/24.10.2014 pronunțată în dosarul nr._, rămasă definitivă la data de 03.12.2014 prin necontestare, Judecătoria Huși înlocuiește pedeapsa amenzii penale aplicate prin s.p. nr. 102/20.03.2012 cu pedeapsa de 3 luni închisoare.

Executarea pedepsei a început la 04.03.2015 și urmează să expire la data de 03.06.2015. Pentru a dobândi vocație în vederea liberării condiționate condamnatul trebuie să execute din pedeapsa totală de 3 luni închisoare, 2/3 fracția, respectiv 61 zile.

Până la data de 04.05.2015, condamnatul a executat efectiv 62 zile închisoare, 2 zile considerate ca executate ca urmare a muncii prestate, nu are zile executate în arest preventiv, în total fiind 64 zile câștigate și executate.

Pe lângă executarea unei fracții din pedeapsă, Codul penal anterior prevede și condiția ca deținutul să fi avut pe parcursul executării pedepsei un comportament corespunzător mediului carceral, adică să fie stăruitor în muncă, disciplinat și să dea dovezi temeinice de îndreptare.

Din caracterizarea depusă la dosar rezultă că persoana privată de libertate I. M., fără antecedente penale, se află la prima analiză în comisia de liberări, a avut un comportament corespunzător, nefiind sancționată disciplinar și nefiind recompensată. A participat la programul educațional obligatoriu-Instad.

La evaluarea psihologică a rezultat faptul că persoana privată structură de personalitate fără manifestări discomportamentale reactive, fără riscuri psihologice majore identificate, adaptabilitate în mediul restrictiv, eficiență mentală la nivelul gândirii predominant concrete, o bună centrare pe sarcinile date și disponibilitate și implicare în activități practic lucrative.

La evaluarea domeniului social a rezultat faptul că pe perioada mandatului acesta a beneficiat de suport din partea familiei de origine și motivat pentru implicare în activități lucrative.

Instanța constată că persoana condamnată a executat fracția de pedeapsă stabilită în mod obligatoriu de lege, însă această împrejurare nu îi conferă un drept, ci doar o vocație la acordarea beneficiului liberării condiționate, oportunitatea acordării liberării condiționate fiind lăsată exclusiv la latitudinea instanței de judecată. Faptul că acordarea liberării condiționate este un beneficiu și nu un drept al condamnatului rezultă din cuprinsul art. 59 Cod penal anterior.

Faptul că persoana privată de libertate pe parcursul executării pedepsei a avut un comportament corespunzător, nefiind sancționată disciplinar, a participat la programul obligatoriu „adaptare pentru viața instituționalizată”, a beneficiat pe perioada mandatului de suport din partea familiei de origine, dovedește instanței că a înțeles scopul pedepsei aplicate, existând convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat și că poate fi redată societății.

În lumina tuturor acestor considerente, instanța apreciază că persoana privată de libertate I. M. a executat o perioadă suficientă pentru reeducarea sa și pentru înțelegerea pe deplin a necesității respectării valorilor sociale ocrotite de lege și nu se impune o perioadă de detenție suplimentară față de nivelul fracției de pedeapsă stabilită în mod obligatoriu de lege.

În consecință, instanța va admite propunerea formulată de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarul V. privind liberarea condiționată a condamnatului I. M..

În temeiul art. 587 alin. 1 din Noul Cod de procedură penală, va dispune liberarea condiționată a condamnatului I. M., fiul lui G. și M., născut la data de 04.08.1982 în orașul B., județul B., CNP:_, deținut în prezent în Penitenciarul V., anterior executării integrale a pedepsei de 3 luni de închisoare aplicată prin sentința penală nr. 196/2014 a Judecătoriei Huși, în baza căreia a fost emis mandatul de executare nr. 271/2014.

Se va atrage atenția condamnatului asupra dispozițiilor art. 588 Cod penal privind revocarea liberării condiționate.

În baza art. 275 alin.3 din Noul Cod de procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia. Suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu va fi suportată din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite propunerea formulată de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarul V. privind liberarea condiționată a condamnatului I. M..

În temeiul art. 587 alin. 1 Cod procedură penală, dispune liberarea condiționată a condamnatului I. M., fiul lui G. și M., născut la data de 04.08.1982 în orașul B., județul B., CNP:_, deținut în prezent în Penitenciarul V., anterior executării integrale a pedepsei de 3 luni de închisoare aplicată prin sentința penală nr. 196/2014 a Judecătoriei Huși, mandat de executare nr. 271/2014.

Atrage atenția condamnatului asupra dispozițiilor art. 588 Cod procedură penală privind revocarea liberării condiționate.

În baza art. 275 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Suma de 100 lei reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu va fi suportată din fondurile Ministerului Justiției.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14.05.2015.

Președinte,

G. I. Grefier,

P. E.

Red. G.I./ 28.05.2015

Tehnored. P.E./ 6 ex./ 28.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 609/2015. Judecătoria VASLUI