Lovire sau alte violenţe. Art.193 NCP. Sentința nr. 636/2015. Judecătoria VASLUI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 636/2015 pronunțată de Judecătoria VASLUI la data de 22-05-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA V.
JUDEȚUL V.
SENTINȚA PENALĂ Nr. 636/2015
Ședința publică de la 22 Mai 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE L. M.
Grefier C. S.
Ministerul Public este reprezentat prin doamna procuror B. I. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria V.
Pe rol se află judecarea cauzei penale privind pe inculpații A. C. și A. L. și pe partea civilă S. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ V., având ca obiect lovirea sau alte violențe (art.193 NCP) alin.2
Procedura legal îndeplinită, fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dezbaterile în prezenta cauză au avut loc în ședința publică din 15 mai 2015, fiind consemnate în încheierea din acea zi ce face parte integrantă din prezenta hotărâre. La acel termen, având nevoie de mai mult timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea în cauză pentru azi 22 mai 2015.
Deliberând;
INSTANȚA
Asupra cauzei penale de față ;
Prin rechizitoriul nr. 5238/P/2013 din 21.10.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria V. înregistrat pe rolul acestei instanțe sub numărul_ au fost trimiși în judecată în stare de libertate, inculpații A. C. și A. L. pentru comiterea infracțiunii de loviri și alte violențe prevăzută de art.193 alin.2 Cod penal.
În esență, în cuprinsul actului de sesizare s-a reținut în sarcina inculpaților A. C. și A. L. că la data de 06.12.2013, au lovit cu pumnii și picioarele pe persoana vătămată B. L. cauzându-i leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare 17-18 zile îngrijiri medicale.
În susținerea actului de sesizare au fost indicate următoarele mijloace de probă:
- proces-verbal de consemnare a plângerii persoanei vătămate ( fila 8 );
- plângere persoană vătămată ( fila 12);
- declarație persoană vătămată (fila 10 );
- certificat medico-legal nr. 778 din 09.12.2013, în xerocopie ( fila 14 );
- declarație suspecți/inculpați ( filele 32,36,44,48,52,60,)
- declarații martori Motău M. N. ( fila 16), Motău C. ( fila 19), O. V. ( fila 21), C. I. ( fila 23), Motău I. ( fila 25), Motău Z. ( fila 28), Motău A. ( fila 29).
În procedura de cameră preliminară, judecătorul de cameră preliminară a constatat că nu au fost formulate cereri și excepții de către părți cu privire la legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală și nici din oficiu nu se impun a fi invocate.
Prin încheierea dată la 03.12.2014, judecătorul de cameră preliminara a constatat că rechizitoriul cuprinde datele privitoare la faptele reținute în sarcina inculpaților A. C. și A. L. și încadrarea juridică a acestora, actele de urmărire penală efectuate, probele și mijloacele de probă, numele și prenumele persoanelor care trebuie citate în instanță, cu indicarea calității lor în proces, și locul unde urmează a fi citate, cheltuielile judiciare, mențiunile prevăzute la art. 330 si 331, dispoziția de trimitere în judecată.
În raport cu cele mai sus menționate, în temeiul art. 346 alin. (2) Cod procedură penală a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. 5238/P/2013 din 21.10.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria V., fiind respectate dispozițiile art. 328 Cod procedură penală, a administrării probelor cu respectarea dispozițiilor art. 114-123 din același cod, precum și actelor de urmărire penală, motiv pentru care în baza art. 346 alin. 2 a dispus începerea judecății în cauză privind pe
1.inculpatul A. C. pentru comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe prevăzută de art.193 alin.2 Cod penal;
2.inculpata A. L. pentru comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe prevăzută de art.193 alin.2 Cod penal.
Procedura în fața instanței de judecată
În ședința publică din 20.02.2015, instanța a adus la cunoștința inculpaților A. C. și A. Lumința dispozițiile art. 374 alin.4 Cod procedură penală și art. 396 alin. l Cod procedură penală, potrivit cărora pot solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate, dacă recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa, situație în care limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii cu o pătrime.
Inculpații A. C. și A. Lumința au declarat că doresc ca judecarea cauzei să aibă loc în procedura simplificată a recunoașterii învinuirii în condițiile art. 374 alin.4 Cod procedură penală, declarațiile acestora luate în condițiile art. 375 Cod procedură penală fiind atașate la dosarul cauzei.( filele 31-32)
În circumstanțiere inculpații A. C. și A. L. au depus înscrisuri – caracterizări, acte medicale .(filele 33-38)
Fiind îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege, instanța a admis cererea inculpaților A. C. și A. L. de a fi judecat în procedura simplificată a recunoașterii învinuirii.
Acțiunea civilă
În ședința publică din 20.02.2015 persoana vătămată B. L. s-a constituit parte civilă solicitând obligarea inculpaților A. C. și A. L. la plata sumei de 15.000 lei:
- 5.000 lei cu titlu de daune materiale, suma reprezentând cv. cheltuielilor efectuate cu medicația și plata persoanelor care au ajutat-o în gospodărie în perioada în care s-a aflat în imposibilitatea de a presta activități lucrative;
- 10.000 lei cu titlu de daune morale.
În dovedirea despăgubirilor civile, partea civilă a solicitat administrarea probei testimoniale, probă încuviințată de instanță.
S-a solicitat de către persoana vătămată B. L. efectuarea unei expertize medico-legale în vederea stabilirii numărului real de îngrijiri medicale, cerere respinsă de instanță la termenul de judecată din 15.05.2015 întrucât nu s-au depus acte medicale că după . exercitată asupra acesteia din 06.12.2013 au intervenit complicații care să justifice efectuarea expertizei medico-legale.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține în fapt și în drept, următoarele:
În fapt
Între familia părții vătămate B. L. și cea a suspectei A. L. se află un conflict generat de aproximativ trei ani, timp în care între cele două familii au avut loc numeroase scandaluri ce au degenerat în acte de violență fizică și verbală.
În ziua de 06.12.2013, în jurul orelor 12,30-13,00, partea vătămată B. L. se întorcea pe drumul principal din satul Teișoru, de la sora sa B. F., către locuința proprietate, împreună cu fiul minor, B. R., în vârstă de 9 ani.
În momentul când B. L. a trecut prin fața locuinței suspectei A. L., a fost împinsă de la spate de către aceasta, fapt ce a determinat-o să-și piardă echilibrul și să cadă pe asfalt, spărgând totodată și o farfurie cu sarmale pe care o ținea în mână.
În acel moment, A. L., împreună cu fiul ei A. C., care a ieșit imediat din curte, au început să lkovească pe B. L., cu pumnii și picioarele, fapt confirmat de martorii Motău M.-N. și Motău C., preț de câteva minute, de față cu minorul B. R..
Conform certificatului medico-legal nr. 778 din data de 09.12.2013, B. L. a prezentat leziuni traumatice de tipul fracturii arcuri costale C8, C9, C10 stânga, excoriației și echimozei, ce au necesitat pentru vindecare 17-18 zile îngrijiri medicale de la data producerii leziunilor.
Situația de fapt reținută este dovedită cu următoarele mijloace de probă:
- proces-verbal de consemnare a plângerii persoanei vătămate ( fila 8 );
- plângere persoană vătămată ( fila 12);
- declarație persoană vătămată (fila 10 );
- certificat medico-legal nr. 778 din 09.12.2013, în xerocopie ( fila 14 );
- declarațiile inculpaților A. C. și A. L. ( filele 32,36,44,48,52,60,)
- declarațiile martorilor Motău M. N. ( fila 16), Motău C. ( fila 19), O. V. ( fila 21), C. I. ( fila 23), Motău I. ( fila 25)
Întrucât situația de fapt reținută în actul de inculpare se coroborează cu faptele și împrejurările ce rezultă din ansamblul probatoriului administrat în cauză, instanța constată că săvârșirea faptelor și vinovăția inculpaților A. C. și A. L. au fost dovedite dincolo de orice îndoială rezonabilă, fiind răsturnată în mod clar prezumția legală relativă de nevinovăție instituită în favoarea inculpaților prin dispozițiile art. 99 și art. 4 Cod de procedură penală, art. 23 alin.11 din Constituția României și art. 6 paragraf 2 din Convenția Europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale.
În drept,
Faptele inculpaților A. C. și A. L. constând în aceea că la data de 06.12.2013, în jurul orelor 12.30-13.00 au lovit-o pe persoana vătămată B. L. cu pumnii și picioarele, cauzându-i leziuni de tipul fracturii arcuri costale C8,C9,C 10 stânga, excoriației și echimozei care au necesitat pentru vindecare 17-18 zile de îngrijiri medicale, întrunesc, sub imperiul legii în vigoare la momentul săvârșirii, elementele constitutive ale infracțiunii de lovire sau alte violențe prevăzută de art. 180 alin. 2 din Codul penal din 1969, vinovăția acestora fiind intenția directă prevăzută de art. 19 alin. 1 pct. 1 lit. a Cod penal din 1969. Cei doi au acționat în calitate de coautori, lovind concomitent victima.
În ceea ce privește latura obiectivă a infracțiunii prevăzute de art. 180 alin. 2 Cod penal anterior, elementul material al infracțiunii este întrunit: inculpații au lovit persoană vătămată B. L. cu pumnii și picioarele.
Urmarea imediată a infracțiunii constă vătămarea cauzată persoanei vătămate care a necesitat pentru vindecarea 17-18 zile îngrijiri medicale.
Existența raportului de cauzalitate între fapta comisă și urmarea socialmente periculoasă este dovedită de probatoriul administrat în cauză și de certificatul medico-legal nr. 778/09.12.2013 emis de Serviciul Medico-Legal Județean V. care atestă că persoana vătămată B. L. a prezentat leziuni traumatice de tipul fracturii arcuri costale C8,C9,C 10 stânga, excoriației și echimozei.
În ceea ce privește latura subiectivă, inculpații au avut reprezentarea faptului că prin lovirea persoanei vătămate îi vor produce vătămări care îi vor afecta sănătatea, acționând cu intenție directă, formă de vinovăție prevăzută în art. 19 alin. 1 pct. 1 lit. a din Cod penal din 1969 întrucât rezultatul faptei (producerea de leziuni care au necesitat mai multe zile de îngrijiri medicale pentru vindecare) a fost prevăzut și acceptat de aceștia.
Sub imperiul Noului Cod penal, faptele inculpaților A. C. și A. L. constând în aceea că la data de 06.12.2013, în jurul orelor 12.30-13.00 au lovit-o pe persoană vătămată B. L. cu pumnii și picioarele, cauzându-i leziuni de tipul fracturii arcuri costale C8,C9,C 10 stânga, excoriației și echimozei care au necesitat pentru vindecare 17-18 zile de îngrijiri medicale, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de lovire sau alte violențe prevăzută de art. 193 alin. 2 Cod penal.
Conținutul constitutiv al infracțiunii nu s-a modificat în Noul Cod penal.
Sancțiunea aplicabilă este de la 6 luni la 5 ani sau amenda.
Comparând tratamentul sancționator specific, instanța constată că atât in abstracto, cât și in concreto, Codul penal din 1969 reprezintă o lege penală mai favorabilă. În aceste condiții, având în vedere interpretarea dată prin Decizia nr. 265/06.05.2014 pronunțată de Curtea Constituțională a României, prin care s-a stabilit că dispozițiile art. 5 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile, instanța va face aplicarea globală a Codului penal din 1969 ca lege penală mai favorabilă.
Constatând așadar că sunt îndeplinite condițiile cumulativ prevăzute de art. 396 alin. 2 din Codul de procedură penală, întrucât s-a stabilit dincolo de orice îndoială rezonabilă că faptele există, constituie infracțiune, sub aspectul laturii obiective și subiective, și au fost săvârșite de către inculpați cu forma de vinovăție prevăzută de lege, instanța va dispune condamnarea inculpaților pentru săvârșirea infracțiunilor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată prin aplicarea unei pedepse în limitele prevăzute de textul incriminatoare, respectiv cea prevăzută de art.180 alin.2 Cod penal din 1969.
Individualizarea pedepsei desemnează operațiunea juridică prin care pedeapsa este adaptată la situația concretă, prin folosirea unor criterii generale și obligatorii, instant fiind cea care stabilește, în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze ( reflectate atât în gradul de pericol social concret al infracțiunii cât și în persoana și comportamentul infractorului) dacă este necesară aplicarea unei pedepse și dacă această pedeapsă trebuie executată în mod efectiv.
Tot acest proces de individualizare a pedepsei va avea drept finalitate găsirea modalității optime de sancționare, de manifestare ( sau nu) a componentei represive, specifică pedepselor în dreptul penal, în așa fel încât să se realizeze caracterul echitabil al procesului penal, precum și în scopul prevenției generale și al prevenției speciale.
Raportat considerentelor mai sus expuse – la stabilirea și individualizarea pedepsei ce va fi aplicate inculpatului – se vor avea în vedere:
- criteriile generale prevăzute de art. 72 Cod penal din 1969, respective gradul de pericol social concret dat de circumstanțele reale ale faptelor reflectat în limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor ;
- atingerea adusă relațiilor sociale ce ocrotesc dreptul la integritatea corporală și libertatea morală pe care legea îl asigură fiecărui om;
- urmările produse;
- datele ce caracterizează persoana inculpaților A. C. și A. L. care se află la primul conflict cu norma de drept penal, în fața instanței de judecată au manifestat o conduită sinceră de recunoaștere și regret a faptei comise, sunt percepuți la nivelul comunității ca fiind persoane liniștite.
Prin raportare la cele prezentate, respectiv pericolul social concret al infracțiunii, limitele de pedeapsă fixate în partea specială a Codului penal din 1969 astfel cum au fost reduse conform art. 396 alin. 10 Cod procedură penală,, având în vedere procedura aplicată în cauză ,precum și faptul că funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o corectă proporționare a acesteia, care să țină seama și de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se reintegreze în societate, instanța apreciază că prin aplicarea unei pedepse de:
- 5 ( cinci) luni închisoare inculpatului A. C. pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prevăzută de art.180 alin.2 Cod penal din 1969
- 6 (șase) luni închisoare inculpatei A. L. săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prevăzută de art.180 alin.2 Cod penal din 1969. rolul coercitiv și educativ al sancțiunii va fi atins, pedepsele aplicate având în același timp și un puternic rol preventiv în privința acestui gen de fapte antisociale.
Potrivit art. 12 alin. 1 din Legea 187/2012, în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii și complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă. În cauză a fost identificată ca lege penală mai favorabilă cea anterioară și nu Noul Cod penal.
La stabilirea pedepsei accesorii, instanța urmează să aibă în vedere nu doar dispozițiile naționale, ci și normele europene, astfel cum au fost interpretate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
În cauza C. și M. împotriva României, Curtea Europeană a statuat că interdicția tuturor drepturilor prevăzute de art. 64 Cod penal anterior ca pedeapsă nu poate fi aplicată în mod automat oricărei persoane condamnate la pedeapsa închisorii, indiferent de infracțiunea pentru care se aplică pedeapsa principală și fără a fi supusă controlului instanțelor în ceea ce privește necesitatea, nefiind adecvată și nu se justifică în raport cu natura infracțiunilor pentru care s-a angajat răspunderea penală a reclamanților din cauza respectivă.
În hotărârea pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza C. împotriva României, instanța europeană și-a exprimat dubiul față de eficiența recurgerii la interdicția de a vota pentru a atinge scopurile indicate de Guvern (de prevenire a infracțiunilor, de pedepsire a infractorilor și de respectare a statului de drept, persoanele care au încălcat regulile societății fiind lipsite de dreptul de a-și exprima opinia asupra elaborării acestor reguli în timpul executării pedepsei lor cu închisoarea), și a arătat că aceste scopuri nu pot fi calificate ca incompatibile prin ele însele cu dreptul garantat de art. 3 din Protocolul nr. 1. Curtea a reamintit că art. 3 din Protocolul nr. 1, care consfințește capacitatea individului de a influența compunerea corpului legislativ, nu exclude aplicarea unor restricții ale drepturilor electorale unui individ care, de exemplu, a comis grave abuzuri în exercitarea funcțiilor publice sau al cărui comportament a amenințat să submineze statul de drept sau fundamentele democrației. Cu toate acestea, nu trebuie să se recurgă cu ușurință la măsura extrem de severă pe care o constituie lipsirea de dreptul de vot. Pe de altă parte, principiul proporționalității impune existența unei legături perceptibile și suficiente între sancțiune și comportament, precum și față de situația persoanei afectate. Totodată Curtea a adus în discuție și recomandarea Comisiei de la Veneția, conform căreia suprimarea drepturilor politice trebuie pronunțată de o instanță judecătorească într-o hotărâre specifică, întrucât o instanță independentă, care aplică o procedură cu respectarea contradictorialității, oferă o garanție solidă împotriva arbitrarului. Aceste aspecte pot fi regăsite și în hotărârea dată în cauza Hirst contra Marii Britanii.
În hotărârea pronunțată în cauza S. și P. împotriva României, s-a stabilit că în ceea ce privește interzicerea exercitării drepturilor părintești trebuie să se demonstreze că retragerea absolută a drepturilor părintești corespunde unei necesități primordiale privind interesele copilului și că, în consecință, urmărește un scop legitim, anume protecția sănătății, moralei sau a educației minorilor.
Față de toate acestea, instanța trebuie să analizeze în concret dacă se impune interzicerea unor drepturi inculpatului și care anume dintre cele prevăzute de lege.
Natura faptei comise de inculpat denotă o atitudine de sfidare a valorilor sociale importante, ceea ce relevă existența unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) Cod penal din 1969. Prin urmare, dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, precum și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat îi vor fi interzise inculpatului pe durata executării pedepsei principale, sancțiune necesară și proporțională cu scopul urmărit prin aplicarea acesteia.
În schimb, în ceea ce privește dreptul de a alege, instanța apreciază că în raport cu natura concretă a faptelor comise de către inculpat, acesta nu este nedemn să exercite dreptul de a alege, motiv pentru care nu îi va interzice exercițiul acestui drept.
Totodată, ținând cont de împrejurarea că fapta în discuție nu a fost săvârșită de inculpat folosindu-se de funcția sau profesia lui în scopul săvârșirii infracțiunii, neavând nicio legătură cu exercitarea autorității părintești, instanța față de criteriile prevăzute de art. 71 alin. 3 Cod penal din 1969, în lumina jurisprudenței CEDO în materie, apreciază că nu se impune interzicerea pentru inculpat a exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. c, d și e Cod penal din 1969.
În consecință, potrivit art. 71 Cod penal din 1969, pe durata executării pedepsei, inculpaților A. C. și A. L. li se vor interzice cu titlu de pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art.64 alin. 1 lit. a teza a II-a și b Cod penal din 1969.
La individualizarea juridică a modalității de executare a pedepsei principale, instanța în baza art. 81 alin.1 Cod penal din 1969 cu referire la art. 5 Noul Cod penal și art. 15 din Legea nr. 187/2012 va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate, pentru următoarele motive:
Reglementarea art. 81 și urm. Cod penal din 1969 este mai favorabilă prin prisma condițiilor de acordare – nu există limită legală a pedepsei pentru aplicabilitatea ei, limita pedepsei concret aplicată pentru o infracțiune este mai ridicată, antecedentele care constituie impediment la acordare sunt mai restrânse, obligațiile pe durata termenul de încercare sunt mai puține, iar în ceea ce privește reabilitarea aceasta se constată de drept ( art.86 Cod penal din 1969).
Instanța, apreciind că scopul educativ și preventiv al pedepsei aplicate inculpaților poate fi atins și fără executarea acesteia - inculpații fiind la prima încălcare a legii penale și prezentând șanse sporite de reintegrare în societate și constatând că sunt îndeplinite și celelalte condiții impuse de art. 81 Cod penal (pedeapsa aplicată în prezenta cauză este mai mică de 3 ani, inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni),circumstanțele personale ale inculpaților, atitudinea manifestată de aceștia după comiterea faptelor, sinceritatea și regretul manifestată de aceștia la instanța de judecată, sunt elemente de natură să determine concluzia că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia în regim de detenție, iar condamnarea inculpaților la pedeapsa închisorii și suspendarea condiționată a executării acesteia reprezintă un avertisment suficient pentru aceștia în măsură să conducă la reeducarea lor, la formarea unei atitudini corecte față de ordinea de drept, de valorile sociale ocrotite prin dispozițiile legale ce incriminează infracțiunea pentru care a fost antrenată răspunderea penală și să își conformeze conduita exigențelor legii penale, va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 2 (doi) ani și 5 (cinci) luni și de respectiv 2 (doi) ani și 6 (șase) luni fixat în condițiile art. 82 Cod penal din 1969, (cuantumul pedepsei aplicate la care s-a adăugat un interval de 2 ani).
Având în vedere dispozițiile art. 71 alin 5 Cod penal din 1969, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii va suspenda și executarea pedepsei accesorii.
În baza art. 404 alin.1 Cod procedură penală va atrage atenția inculpaților asupra dispozițiilor art. 83 alin.1 Cod penal din 1969 că dacă în cursul termenului de încercare va săvârși din nou o infracțiune pentru care s-a pronunțat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă suspendarea condiționată dispunând executarea în întregime a pedepsei care nu se contopește cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune.
Acțiunea civilă
În ședința publică din 20.02.2015 persoana vătămată B. L. s-a constituit parte civilă solicitând obligarea inculpaților A. C. și A. L. la plata sumei de 15.000 lei:
-5.000 lei cu titlu de daune materiale, suma reprezentând cv. cheltuielilor efectuate cu medicația și plata persoanelor care au ajutat-o în gospodărie în perioada în care s-a aflat în imposibilitatea de a presta activități lucrative;
-10.000 lei cu titlu de daune morale.
Potrivit dispozițiilor art. 19 alin.1 Cod procedură penală, acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penale are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acțiunii penale, ceea ce înseamnă că legea penală trimite atât la dispozițiile civile de drept materiale care reglementează răspunderea civilă delictuală, și anume art. 1349, art. 1357-1358, art. 1381, art. 1386 din Codul civil, cât și la cele de drept procesual civil, derogările în materie penală rezultate din alăturarea acțiunii civile, acțiunii penale fiind expres reglementate în Codul de procedură penală.
Rezultă deci, că temeiul răspunderii civile a inculpaților A. C. și A. L. pentru prejudiciile cauzate în urma săvârșirii infracțiunii îl constituie temeiul general al răspunderii civile delictuale, astfel cum este reglementat în art. 1357 Cod civil, care prevede că „ orice faptă a omului, care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara”, și în art. 1381 din același cod prevede că „ omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa dar și de acela ce a cauzat prin neglijența și prin imprudența sa”.
Aceste dispozițiile legale reglementează răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie care angajează răspunderea autorului faptei ori de câte ori sunt îndeplinite, cumulativ, condițiile acesteia și anume:
- existența unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul condiții care în prezenta cauză sunt îndeplinite cumulativ.
Dovada existenței prejudiciului și a întinderii acestuia revine victimei faptei ilicite, care are calitatea de o persoană care face o afirmație în fața judecătorului, în accepțiunea acestui text de lege - art. 99 alin.1 Cod procedură penală.
În privința daunelor materiale partea civilă B. L. nu a făcut dovada prejudiciului material încercat. Martorul O. V. – audiat în latură civilă la solicitarea persoanei vătămate – a declarat că pentru ajutorul acordat nu a fost plătit și nici nu cunoaște ce sume au fost cheltuite pentru medicația necesară.( fila 66)
În aceste condiții, solicitarea părții civile B. L. de acordare de daune materiale urmează a fi respinsă ca nedovedită.
Daunele morale sunt cele care rezultă din vătămarea unui drept nepatrimonial sau interes personal nepatrimonial, acestea nefiind susceptibile de evaluare bănească. Deși nu există o reglementare legală privind evaluarea și stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial, instanța trebuie să raporteze această evaluare la o . criterii desprinse din jurisprudență cum ar fi: consecințele negative suferite de partea vătămată pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori sau intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării de către cel prejudiciat.
Instanța va aprecia cuantumul prejudiciului moral, în funcție de circumstanțele concrete ale cazului pendinte, întrucât acesta nu poate fi stabilit prin rigori abstracte stricte, din moment ce le diferă de la persoană la persoană.
De aceea, nici Curtea Europeană ( Hotărârea din 29 martie 2000, R. contra României – Hotărârea din 29 aprilie 2002, Prety c. Regatul Unit; - Hotărârea din 9 noiembrie 2010, în cauzele conexate C-92/09, Volker und Markus Schecke GbR ( C-92/09)c/Land Hessen, atunci când acorda despăgubiri morale nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ei judecă în echitate.
În ceea ce privește existența prejudiciului moral, instanța apreciază că acordarea sumei de 2.000 lei cu titlu de daune morale părții vătămate B. L., este în măsură să diminueze suferința afectivă, atingerile aduse sentimentelor intime, vătămarea onoarei părții vătămate, produse prin fapta inculpaților, precum și disconfortul creat de dizarmonia fizică, concretizate în afecțiunile evidențiate în certificatul medico-legal, situație care a afectat în mod negativ participarea acestuia la viața socială și de familie.
Este de necontestat că prin natura sa nepecuniară, acest prejudiciu nu poate fi exprimat în bani, dar nici nu este oportună o altă modalitate de reparare. Așa fiind, fără a face abuz de aplicarea unor reguli rigide ori arbitrare, instanța consideră că, prin admiterea în parte a cererilor privind daunele morale, pentru sumele mai sus indicate, se asigură o reparație bazată pe un raport echitabil între faptă și prejudiciul suferit pe plan psihic, în contextul factual al cauzei.
Mai mult, instanța apreciază că deși partea vătămată a suferit, într-adevăr, un prejudiciu moral de pe urma infracțiunii, aceasta nu se cuvine a se transforma într-o nejustă cauză de îmbogățire și de obligare la plata inechitabilă unor alte sume pecuniare decât cea acordată. În alte cuvinte, apreciind că suma evidențiată este suficientă, în raport de circumstanțele speței, instanța consideră că fapta săvârșită nu trebuie să se constituie într-un mijloc de constrângere legală de a acorda părții vătămate reparații pecuniare care nu i se cuvin, și nici o ocazie – nefericită – a acesteia din urmă de a obține sume de bani, în mod nejustificat.
Raportat considerentelor mai sus expuse va admite, în parte, acțiunea civilă, și în baza art. 19,25 și 397 alin.1 Cod procedură penală raportat la art. 1349, 1357, 1381 și 1382 Cod civil, va obliga pe inculpații A. C. și A. L. - în solidar – să achite părții civile B. L. suma de 2.000 lei cu titlu de daune morale.
Va respinge, ca nedovedită, cererea părții civile B. L. de acordare de daune materiale.
În baza art. 276 alin.4 Cod procedură penală va obliga pe inculpații A. C. și A. L. să achite părții civile B. L. cu titlu de cheltuieli de judecată suma de 1.500 lei( c/val onorariu avocat ales).
În baza art. 272 alin.1 și 274 alin.2 Cod procedură penală, va obliga pe inculpații A. C. și A. L. să achite, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat câte 300 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
1.Condamnă pe inculpatul A. C., fiul lui C. și L., născut la data de 22.05.1982 în mun. V., județul V., domiciliat în ., județul V., studii 4 clase, necăsătorit, fără copii minori, fără antecedente penale, CNP_ la pedeapsa de 5 (cinci) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prevăzută de art. 180 alin.2 Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală și art. 5 alin. 1 Cod penal – faptă săvârșită la 06.12.2013 ( în noua reglementare art. 193 alin.2 Cod penal.
Conform art. 12 alin. l din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Cod penal raportat la art. 5 alin.l Cod penal interzice inculpatului A. C. în condițiile arătate de art. 71 alin. 2 Cod penal din 1969 exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. l lit.a teza a Il-a Cod penal din 1969 ( dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective) și lit.b ( dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat) cu titlu de pedeapsă accesorie.
În baza art. 81 Cod penal din 1969 cu referire la art. 5 alin. l Cod penal și art. 15 alin.1 din Legea nr. 187/2012 dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate pe perioada unui termen de încercare de 2 (ani ) ani și 5 ( cinci) luni stabilit potrivit dispozițiilor art. 82 Cod penal din 1969 care începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.
Conform art. 71 alin.5 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 5 alin. l Cod penal și art. 12 alin. l din Legea nr. 187/2012 suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare.
În baza art. 404 alin.2 Cod procedură penală atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 alin. l Cod penal din 1969 că dacă în cursul termenului de încercare va săvârși din nou o infracțiune pentru care s-a pronunțat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă suspendarea condiționată dispunând executarea în întregime a pedepsei care nu se contopește cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune.
2. Condamnă pe inculpata A. L., fiica lui H. și Jenița, născută la data de 19.12.1965 în mun. V., județul V., domiciliată în ., județul V., studii 4 clase, căsătorită, fără copii minori, fără antecedente penale, CNP_ la pedeapsa de 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prevăzută de art. 180 alin.2 Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală și art. 5 alin. 1 Cod penal – faptă săvârșită la 06.12.2013 ( în noua reglementare art. 193 alin.2 Cod penal.
Conform art. 12 alin. l din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Cod penal raportat la art. 5 alin.l Cod penal, interzice inculpatei A. L. în condițiile arătate de art. 71 alin. 2 Cod penal din 1969 exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. l lit.a teza a Il-a Cod penal din 1969 ( dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective) și lit.b ( dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat) cu titlu de pedeapsă accesorie.
În baza art. 81 Cod penal din 1969 cu referire la art. 5 alin. l Cod penal și art. 15 alin.1 din Legea nr. 187/2012 dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate pe perioada unui termen de încercare de 2 (ani ) ani și 6 (șase) luni stabilit potrivit dispozițiilor art. 82 Cod penal din 1969 care începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.
Conform art. 71 alin.5 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 5 alin. l Cod penal și art. 12 alin. l din Legea nr. 187/2012 suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare.
În baza art. 404 alin.2 Cod procedură penală atrage atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 83 alin. l Cod penal din 1969 că dacă în cursul termenului de încercare va săvârși din nou o infracțiune pentru care s-a pronunțat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă suspendarea condiționată dispunând executarea în întregime a pedepsei care nu se contopește cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune.
ACȚIUNEA CIVILĂ
Admite, în parte, acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal de persoana vătămată B. L. domiciliată în ., jud. V. constituită parte civilă cu suma de 15.000 lei ( 10.000 lei cu titlu de daune morale și 5.000 lei cu titlu de daune materiale).
În baza art. 19,25 și 397 alin.1 Cod procedură penală raportat la art. 1349, 1357, 1381 și 1382 Cod civil, obligă pe inculpații A. C. și A. L. - în solidar – să achite părții civile B. L. suma de 2.000 lei cu titlu de daune morale.
Respinge, ca nedovedită, cererea părții civile B. L. privind acordarea de daune materiale.
În baza art. 276 alin.4 Cod procedură penală obligă pe inculpații A. C. și A. L. să achite părții civile B. L. cu titlu de cheltuieli de judecată suma de 1.500 lei( c/val onorariu avocat ales).
În baza art. 272 alin.1 și 274 alin.2 Cod procedură penală, obligă pe inculpații A. C. și A. L. să achite fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat câte 300 lei.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22 mai 2015.
Președinte,
L. M.
Grefier,
C. S.
Red. M.L. 04.06.2015
Teh.red. Ș.C. 7 ex./ 05.06.2015
| ← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 612/2015.... | Lovire sau alte violenţe. Art.193 NCP. Sentința nr. 637/2015.... → |
|---|
