Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 313/2015. Judecătoria VASLUI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 313/2015 pronunțată de Judecătoria VASLUI la data de 05-03-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA V.
JUDEȚUL V.
Sentință penală Nr. 313/2015
Ședința publică de la 05 martie 2015
Instanța constituită din:
Președinte: C. I. D.
Grefier: P. E.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria V. este reprezentat de procuror S. F.
Pe rol fiind judecarea sesizării formulată de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului V., pentru liberarea condiționată a condamnatului S. C. (art.587 N.C.p.p.).
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, conform dispozițiilor art. 369 din Noul Cod de procedură penală.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns condamnatul personal, în stare de deținere asistat de avocat B. G. cu delegație de substituire pentru apărătorul desemnat din oficiu – av. D. M., cu delegații la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura de citare este legal îndeplinită, după care:
Instanța procedează la identificarea condamnatului prin compararea datelor prezentate oral cu cele consemnate în procesul-verbal depus la dosar, după care interpelează părțile dacă mai au de formulat alte cereri în cauză.
Reprezentantul Ministerului Public și condamnatul, prin apărătorul din oficiu, având cuvântul, fiecare pe rând, arată că nu mai au de formulat alte cereri în cauză.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată sesizarea în stare de judecată și acordă cuvântul.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea propunerii Comisie pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarul V. privind liberarea condiționată a condamnatului S. C., având în vedere că acesta este recidivist și a mai beneficiat de liberare condiționată. Apreciază că la analizarea în comisie aceasta nu a ținut cont de antecedența penală a condamnatului motiv pentru care apreciază că nu sunt îndeplinite cerințele legale pentru liberarea condiționată a condamnatului.
Apărătorul din oficiu al condamnatului, având cuvântul, solicită admiterea propunerii comisiei de liberări condiționate cu privire la liberarea condiționată a condamnatului, având în vedere că acesta îndeplinește condițiile prevăzute de lege și de codul penal, respectiv a executat peste fracția de pedeapsă prevăzută de lege, într-adevăr este recidivist însă pe parcursul executării pedepsei a avut un comportament corespunzător, a fost recompensat și a participat la activități productive obținând zile muncă, motiv pentru care apreciază că poate fi admisă propunerea comisiei și să se dispună liberarea condiționată a condamnatului S. C.. Oficiu neachitat.
Având ultimul cuvânt, condamnatul S. C., arată că nu este recidivist și solicită admiterea propunerii.
Instanța declară dezbaterile închise și lasă cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
P. adresa nr. M2-_/23.02.2015 a Penitenciarului V., înregistrată pe rolul Judecătoriei V. la data de 24.02.2015, sub nr._, Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului V. a înaintat propunerea de liberare condiționată a condamnatului S. C..
P. procesul-verbal nr. 82/23.02.2015, Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului V. a propus liberarea condiționată a persoanei private de libertate S. C., anterior executării integrale a pedepsei de 2 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat (art. 209 VCP), prin sentința penală nr. 91/2014 a Judecătoriei A., mandat de executare nr. 115/2014.
S-a reținut că persoana condamnată, aflată la prima analiză în comisie, a executat fracția legală din pedeapsă, pe parcursul executării pedepsei a avut un comportament corespunzător exigențelor mediului carceral, nefiind sancționat disciplina și fiind recompensată o dată cu suplimentarea drepturilor. A participat la activități productive și gospodărești, iar în urma muncii prestate a obținut 11 zile câștig.
S-a precizat că persoana privată de libertate S. C., recidivist, a executat ultima perioadă din pedeapsă în regim semideschis.
Comisia a considerat că sunt îndeplinite condițiile legale.
Au fost atașate la dosar următoarele înscrisuri: procesul-verbal nr. 82/23.02.2015 al Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului V., fișa de cazier judiciar și caracterizarea condamnatului (filele 4-5).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Punerea în executare a hotărârii penale este o fază a procesului penal, motiv pentru care, înainte de a proceda la verificarea temeiniciei propunerii, instanța urmează să stabilească normele legale din prisma cărora urmează să fie analizată sesizarea având în vedere . data de 01.02.2014 a Noului Cod penal, dată la care condamnatul se afla în executarea pedepsei.
În drept, potrivit art. 59 Cod penal anterior, liberarea condiționată poate fi acordată înainte de executarea în întregime a pedepsei de către instanță dacă se constată că sunt îndeplinite următoarele condiții: condamnatul să fi executat cel puțin două treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depășește 10 ani sau cel puțin trei pătrimi în cazul închisorii mai mari de 10 ani, să se constate că acesta a fost stăruitor în muncă, disciplinat și că a dat dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale.
Art. 100 alin 1 din Noul Cod penal stabilește următoarele condiții în care se poate dispune liberarea condiționată din executarea pedepsei închisorii:
a) cel condamnat a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii care nu depășește 10 ani, sau cel puțin trei pătrimi din durata pedepsei, dar nu mai mult de 20 de ani, în cazul închisorii mai mari de 10 ani;
b) cel condamnat se află în executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis;
c) cel condamnat a îndeplinit integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească;
d) instanța are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat și se poate reintegra în societate.
Analizând modificările intervenite cu privire la condițiile în care poate fi acordat beneficiul liberării condiționate, se constată că Noul Cod penal conține dispoziții mai restrictive privind acordarea acestui beneficiu, fiind necesar ca persoana condamnată să facă dovada că a achitat obligațiile civile stabilite în sarcina sa prin hotărârea de condamnare. De asemenea, Noul Cod penal nu este mai favorabil nici din perspectiva obligațiilor și măsurilor de supraveghere care pot fi impuse beneficiarului, a căror nerespectare poate determina revocarea liberării și executarea restului de pedeapsă.
Punerea în executare a hotărârii penale este o fază a procesului penal, motiv pentru care, văzând dispozițiile art. 5 și 6 din Noul Cod penal care impun aplicarea legii penale mai favorabile, instanța va analiza propunerea comisiei cu privire la liberarea condiționată a condamnatului S. C. raportându-se la condițiile prevăzute de art. 59 Cod penal anterior, ca lege penală mai favorabilă.
În concret, instanța reține că din procesul-verbal nr. 82/23.02.2015 întocmit de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului V., reiese că persoana privată de libertate S. C. a fost condamnată la o pedeapsă de 2 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat (art. 209 VCP), prin sentința penală nr. 91/2014 a Judecătoriei A., mandat de executare nr. 115/2014.
Executarea pedepsei a început la 05.11.2013 și urmează să expire în termen la data de 04.11.2015. Pentru a dobândi vocație în vederea liberării condiționate condamnatul trebuie să execute din pedeapsa totală de 2 ani închisoare (transformată în zile pedeapsa este egală cu 730 zile) 2/3 fracția, respectiv 486 zile închisoare.
Până la data de 23.02.2015, condamnatul a executat efectiv 476 zile închisoare, 11 zile considerate ca executate ca urmare a muncii prestate, nu are zile executate în arest preventiv, în total fiind 487 zile câștigate și executate.
Pe lângă executarea unei fracții din pedeapsă, Codul penal anterior prevede și condiția ca deținutul să fi avut pe parcursul executării pedepsei un comportament corespunzător mediului carceral, adică să fie stăruitor în muncă, disciplinat și să dea dovezi temeinice de îndreptare.
Din fișa de cazier judiciar rezultă că persoana privată de libertate S. C. a mai fost condamnată la o pedeapsă cu închisoarea prin s.p. 379/1991 a Judecătoriei Petroșani, din care a fost liberat condiționat la data de 11.11.1992, cu un rest de pedeapsă de 536 zile, iar de la acel moment nu a mai avut contact cu legea penală.
Din caracterizarea depusă la dosar rezultă că persoana privată de libertate S. C. se află la prima analiză în comisia de liberări, a avut un comportament corespunzător mediului carceral, nefiind sancționată disciplinar și fiind recompensată o dată cu suplimentarea drepturilor. A manifestat interes față de activitățile educaționale în care a fost inclus (concursuri tematice, dezbateri, adaptare pentru viața instituționalizată și a participat la activități productive și gospodărești obținând 4 zile câștig.
Instanța constată că persoana condamnată a executat fracția de pedeapsă stabilită în mod obligatoriu de lege, însă această împrejurare nu îi conferă un drept, ci doar o vocație la acordarea beneficiului liberării condiționate, oportunitatea acordării liberării condiționate fiind lăsată exclusiv la latitudinea instanței de judecată. Faptul că acordarea liberării condiționate este un beneficiu și nu un drept al condamnatului rezultă din cuprinsul art. 59 Cod penal anterior.
Faptul că persoana privată de libertate a avut un comportament corespunzător, s-a implicat activ în programele și activitățile educaționale în care a fost inclusă, a participat la activități productive și nu a fost sancționată disciplinar, fiind recompensată o dată, dovedește instanței că a înțeles pe deplin scopul pedepsei aplicate, existând convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat și că poate fi redată societății.
În lumina tuturor acestor considerente, instanța apreciază că persoana privată de libertate S. C. a executat o perioadă suficientă pentru reeducarea sa și pentru înțelegerea pe deplin a necesității respectării valorilor sociale ocrotite de lege și nu se impune o perioadă de detenție suplimentară față de nivelul fracției de pedeapsă stabilită în mod obligatoriu de lege.
În consecință, instanța va admite propunerea formulată de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarul V. privind liberarea condiționată a condamnatului S. C..
În temeiul art. 587 alin. 1 din Noul Cod de procedură penală, va dispune liberarea condiționată a condamnatului S. C., fiul lui A. și M., născut la data de 07.04.1972, în orașul V. jud. V., CNP:_, deținut în prezent în Penitenciarul V., anterior executării integrale a pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 91/2014 a Judecătoriei A. în baza căreia a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 115/2014.
Se va atrage atenția condamnatului asupra dispozițiilor art. 104 alin. 2 Noul Cod penal privind revocarea liberării condiționate.
Potrivit art. 275 alin. 3 din Noul Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia, iar suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va suporta din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite propunerea formulată de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarul V. privind liberarea condiționată a condamnatului S. C..
În temeiul art. 587 alin. 1 Cod procedură penală, dispune liberarea condiționată a condamnatului S. C., fiul lui A. și M., născut la data de 07.04.1972, în orașul V. jud. V., CNP:_, deținut în prezent în Penitenciarul V., anterior executării integrale a pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 91/2014 a Judecătoriei A., mandat de executare nr. 115/2014.
Atrage atenția condamnatului asupra dispozițiilor art. 104 alin.2 din Noul Cod penal privind revocarea liberării condiționate.
În baza art. 275 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Suma de 100 lei reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu va fi suportată din fondurile Ministerului Justiției.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 05.03.2015.
Președinte,
C. I. D.
Grefier,
P. E.
Red. C.I.D/ 20.03.2015
Tehnored. P.E./ 6 ex./ 23.03.2015
| ← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 719/2015.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 317/2015.... → |
|---|








