Lovire sau alte violenţe. Art.193 NCP. Sentința nr. 287/2015. Judecătoria VASLUI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 287/2015 pronunțată de Judecătoria VASLUI la data de 27-02-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA V.
JUDEȚUL V.
SENTINȚA PENALĂ Nr. 287/2015
Ședința publică de la 27 Februarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE L. M.
Grefier C. S.
Ministerul Public este reprezentat prin doamna procuror B. I. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria V.
Pe rol se află judecarea cauzei penale privind pe inculpatul L. V. și pe partea civilă C. M., având ca obiect lovirea sau alte violențe (art.193 NCP) alin.2
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită, fără citarea părților.
S- a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dezbaterile în prezenta cauză au avut loc în ședința publică 13 februarie 2015, fiind consemnate în încheierea din acea zi ce face parte integrantă din prezenta hotărâre. La acel termen, având nevoie de mai mult timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea în cauză pentru azi, 27 februarie 2015.
Deliberând;
INSTANȚA
Asupra cauzei penale de față ;
Prin rechizitoriul nr. 2834/P/2013 din 08.05.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria V. înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 15.05.2014 sub dosar nr._ în temeiul art.327 lit.a Cod procedură penală ,art.314 alin.1 lit. a,art.315 alin.1 lit .b raportat la art.16 lit.e Cod procedură penală s-a dispus:
1.trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatul L. V. pentru comiterea în concurs real a infracțiunilor de loviri și alte violențe și amenințare prevăzute de art. 193 alin.2 Cod penal și art. 206 Cod penal ambele cu aplicarea art. 38 alin.1 Cod penal.
2.clasarea cauzei privind săvârșirea infracțiunii de distrugere prevăzută de art.253 Cod penal.
În esență, în cuprinsul actului de sesizare s-a reținut în sarcina inculpatului L. V. că în ziua de 18.06.2013, în jurul orelor 18,00 l-a amenințat cu acte de violență pe persoana vătămată C. M. din localitatea Solești, jud. V. după care i-a aplicat mai multe lovituri cu o bâtă din lemn, cauzându-i leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare un număr de 11-12 zile îngrijiri medicale, conform certificatului medico-legal nr. 342/02.07.2013 .
În susținerea actului de sesizare au fost indicate următoarele mijloace de probă:
- declarațiile inculpatului L. V. ( filele 15,19);
- declarațiile părții civile C. M. ( fila 11 );
- declarația martorului C. M. V. ( fila 25);
- declarație martor L. D. ( fila 27);
- certificat medico-legal nr. 342/02.07.2013 ( fila 10).
În procedura de cameră preliminară nu au fost formulate cereri și excepții de către inculpatul L. V. cu privire la legalitatea actului de sesizare a instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și nici din oficiu nu s-au impus a fi invocate.
Prin încheierea dată în camera de consiliu la 20.06.2014 ,judecătorul de cameră preliminară în baza art. 346 alin. (2) Cod procedură penală a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. 2834/P/2013 din 12.05.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria V. privind pe inculpatul L. V., trimis în judecată în stare de libertate pentru comiterea în concurs real a infracțiunilor de loviri și alte violențe și amenințare prevăzute de art. 193 alin.2 Cod penal și art. 206 Cod penal ambele cu aplicarea art. 38 alin.1 Cod penal, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății cauzei.
Procedura în fața instanței de judecată
Inculpatul L. V., legal citat nu s-a prezentat în instanță pentru a fi audiat.
În cursul urmăririi penale, acesta s-a prevalat de dreptul la tăcere.
În ședința publică din 19.09.2014 persoana vătămată C. M. s-a constituit parte civilă solicitând obligarea inculpatului L. V. la plata sumei de 4.000 lei reprezentând:
- 2.000 lei cu titlu de daune morale –cv. cheltuielilor făcute cu tratamentele și medicația necesară vindecării leziunilor provocate de inculpat, cv. certificatului medico legal, cv. cheltuielilor efectuate cu transportul;
- 2.000 lei cu titlu de daune morale.( file 19-20, 22)
În dovedirea despăgubirilor civile solicitate partea civilă C. M. a depus la dosarul cauzei înscrisuri: bonuri fiscale, chitanțe, adeverință de asigurat.( filele 34-46)
În ședința publică din 14.11.2014 instanța a admis cererile formulate de părți în sensul administrării probei testimoniale în latura penală pentru inculpat și în latură civilă pentru partea civilă. (fila 29-30)
În cauză s-a procedat la audierea în latură penală a martorului L. D. și în latură civilă a martorului A. I. S., declarațiile acestora fiind atașate la dosarul cauzei .( filele33,63)
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține în fapt și în drept următoarele:
În fapt,
La data de 18.06.2013, persoana vătămată C. M. împreună cu fiul acestuia, martorul C. M. V., s-au deplasat la un teren cultivat cu porumb situat în extravilanul comunei Văleni, jud. V., pentru a efectua lucrări agricole. Ajunși la terenul respectiv au constatat că pe teren pătrunsese o turmă cu oi care era păzită de un minor și anume numitul D. F. și care s-a scuzat că a scăpat oile în lanul cu porumb al părții vătămate. După un interval de două ore, a apărut inculpatul L. V. care a luat o bâtă de lemn din portbagajul mașinii și s-a îndreptat către persoana vătămată C. M. adresându-i cuvinte jignitoare și amenințând-o cu moartea. Ulterior, inculpatul a lovit-o pe persoana vătămată cu bâta de lemn la nivelul capului. Din certificatul medico-legal cu nr. de 342/02.07.2013 rezultă faptul că persoana vătămată C. M. a prezentat leziuni de tipul plăgii contuze cu denudare de cartilaj auricular, tumefierii și excoriației. Leziunile s-au fi putut produce prin lovire cu mijloace contondente cu și de obiecte contondente și au necesitat pentru vindecare un număr de 11-12 zile de îngrijiri medicale.
De față la incident au fost și martorii C. M. V. și L. D..
Inculpatul L. V. s-a prevalat de dreptul la tăcere însă în declarația dată la 20.03.2014 a afirmat că se consideră nevinovat cu privire la infracțiunile de care este acuzat.( filele 15-17)
Acțiunea penală este mijlocul prin care se realizează în justiție, tragerea la răspundere penală și pedepsirea persoanelor care au săvârșit infracțiuni (art. 14 alin.1 Noul Cod procedură penală).
Tragerea la răspundere penală are la bază, în primul rând, un temei de drept și în al 2-lea rând, un temei de fapt. Altfel spus, în drept trebuie constatat că există o normă penală specială care incriminează sau consideră infracțiune o anumită faptă, iar în fapt, trebuie constatat că fapta la care norma se referă a fost săvârșită de inculpat și aceasta pentru că acțiunea penală este personală, se exercită in personam, adică în nume propriu și numai împotriva persoanei care a săvârșit infracțiunea.
Răspunderea penală trebuie exercitată astfel încât „orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit vinovăției sale și nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală". Prin urmare, infracțiunea este singurul temei al răspunderii penale (art. 15 alin. 2 Noul Cod penal).
Pentru ca să existe o infracțiune trebuie să existe caracteristicile tuturor elementelor structurii infracțiunii și dacă lipsește un singur element din structura acesteia nu mai este infracțiune. Așadar, trebuie să existe obiect, subiect pasiv, subiect activ, situație premisă, latură obiectivă cu: element material, urmare, raport de cauzalitate și alte condiții ale laturii obiective și latură subiectivă.
Cea de-a doua problemă care se impune a fi clarificată privește probele.
Constituie probă, conform dispozițiilor art. 97 alin.1 Noul Cod procedură penală, orice element de fapt care servește la constatarea existenței sau inexistenței unei infracțiuni, la identificarea persoanei care a săvârșit-o și la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a cauzei și care contribuie la aflarea adevărului. Cu alte cuvinte, probele sunt acele elemente de fapt (realități, întâmplări, împrejurări) care datorită relevanței lor informative servesc la aflarea adevărului și la justa rezolvare a unei cauze penale
Potrivit art.97 și 103 Cod procedură penală probele nu au o valoare dinainte stabilită, iar aprecierea fiecăreia se face de organul judiciar în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.
Relativ la aprecierea probelor se impune a se reține că aceasta este operațiunea finală a activității de probațiune, care permite instanței de judecată să determine măsura în care probele reflectă adevărul. Prin aprecierea tuturor celor administrate, în ansamblul lor, instanța își formează convingerea cu privire la temeinicia sau netemeinicia învinuirii, cu privire la măsura în care prezumția de nevinovăție a fost sau nu înlăturată prin probe certe de vinovăție,dacă se impune sau nu achitarea inculpatului pentru faptele deduse judecății. Mai mult, orice infracțiune poate fi dovedită prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
Pe de altă parte, prezumția de nevinovăție, astfel cum este reglementată și în dispozițiile art.6 paragraful 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului,produce în consecință 2 categorii de consecințe:1.în privința organelor judiciare care trebuie să manifeste prudență în examinarea actului de trimitere în judecată și să analizeze, în mod obiectiv, argumentele în favoarea și defavoarea inculpatului;2.în privința inculpatului, prezumția de nevinovăție implică dreptul săi de a propune probe în apărarea sa și acela de a nu depune mărturie contra lui însuși.
În sistemul nostru de drept, prezumția de nevinovăție – astfel cum este reglementată prin dispozițiile art. 4 și art.99 Cod procedură penală –îmbracă două coordonate: administrarea probelor și interpretarea acestora. În ceea ce privește interpretarea probelor, pentru a putea fi operantă prezumția de nevinovăție, este necesar ca instanța să înlăture eventualitatea, bănuielile, suspiciunile, aproximațiile, pentru că atunci când infracțiunea nu este dovedită cu certitudine, prezumția de nevinovăție împiedică pronunțarea unei hotărâri de condamnare.
Având în vedere declarațiile inculpatului L. V., în cursul urmăririi penale, instanța reține că jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului a statuat în sensul că :" principiul prezumției de nevinovăție reclamă, printre altele, ca sarcina probei să revină acuzării și ca dubiul să fie profitabil acuzatului. Organului de urmărire penală fi revine obligația de a arăta învinuitului care sunt acuzațiile cărora le face obiectul și a oferi probe suficiente pentru a întemeia o declarație de vinovăție. Statul este obligat să asigure acuzatului dreptul la apărare ( el însuși sau asistența unui avocat) și să-i permită, să interogheze sau să pună să fie audiați martorii acuzării. Acest drept nu implică numai un echilibru între acuzare și apărare, ci, impune ca audierea martorilor să fie în general, în contradictoriu . Elementele de probă trebuie să fie în principiu, produse în fața acuzatului în audiență publică și în vederea unei dezbateri în contradictoriu". ( plenul Hotărârii nr. 6 din decembrie 1988 Barbera, N. și Jabordo versus Spania ).
În cauză, probele strânse în cursul urmăririi penale și care au servit drept temei de trimitere în judecată, precum și examinarea acestora de către instanța de judecată, dovedesc în mod cert că inculpatul L. V. se face vinovat de comiterea infracțiunilor pentru care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria V. nr. 2834/P/2013.
Declarațiile inculpatului constând în aceea că este nevinovat de săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa sunt contrazise de declarațiile persoanei vătămate C. M. care se coroborează cu declarațiile martorilor oculari C. M. V. și L. D.. Astfel, din declarațiile martorilor, rezultă faptul că aceștia au asistat la conflictul care a avut loc între inculpat și persoana vătămată la data de 18.06.2013., Aceștia au precizat că în timp ce persoana vătămată C. M. a încercat să ăi arată inculpatului L. V. pagubele produse de oile sale, acesta din urmă l-a amenințat că „ îl va băga în pământ” și l-a lovit cu o bâtă în zona urechii stângi. Persoana vătămată în urma loviturii a căzut la sol în stare de inconștiență, sângerând abundent în zona în care fusese lovit solicitându-se intervenția unei ambulanțe ( filele 25,27). Având în vedere aceste aspecte, declarațiile inculpatului prin care afirmă că este nevinovat urmează a fi înlăturate ca fiind nesincere.
Simpla afirmație a unei stări de fapt, fără coroborarea acesteia cu alte mijloace de probă, nu poate fi acceptată ca adevăr, iar modalitatea de apărare utilizată de inculpat, respectiv negarea realității evidente,nu poate influența convingerea bazată pe probe irefutabile.
Situația de fapt reținută este dovedită cu următoarele mijloace de probă:
- declarațiile părții civile C. M. ( fila 11 );
- declarația martorului C. M. V. ( fila 25);
- declarație martor L. D. ( fila 27);
- certificat medico-legal nr. 342/02.07.2013 ( fila 10).
Întrucât situația de fapt reținută în actul de inculpare se coroborează cu faptele și împrejurările ce rezultă din ansamblul probatoriului administrat în cauză, instanța constată că săvârșirea faptelor și vinovăția inculpatului L. V. au fost dovedite dincolo de orice îndoială rezonabilă, fiind răsturnată în mod clar prezumția legală relativă de nevinovăție instituită în favoarea inculpatei prin dispozițiile art. 99 și art. 4 Noul Cod de procedură penală, art. 23 alin.11 din Constituția României și art. 6 paragraf 2 din Convenția Europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale .
În drept,
Fapta inculpatului L. V. care la data de 18.06.2013, i-a aplicat o lovitură cu o bâtă de lemn persoanei vătămată C. M. cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 11-12 zile de îngrijiri medicale întrunește - în raport de data comiterii faptei - elementele constitutive a infracțiunii prevăzute de lovire sau alte violențe prevăzută raportat datei comiterii faptei de art. 180 alin.2 Cod penal din 1969 .
Ca efect al intrării la data de 01.02.2014 a Legii nr.286/2009 privind Codul penal fapta inculpatului L. V. este prevăzută și sancționată de dispozițiile art.193 alin.2 Cod penal.
Sub aspectul laturii obiective, elementul material al infracțiunii este realizat prin acțiunea inculpatului L. V. care a exercitat acte de violență asupra persoanei vătămate C. M. cauzându-i leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare 11-12 zile îngrijiri medicale.
Urmarea periculoasă a infracțiunii săvârșite de către inculpat a constat în vătămarea integrității corporale care a suferit leziuni traumatice. Infracțiunea s-a consumat în momentul producerii vătămării, moment în care s-a produs și încălcarea relațiilor sociale ce vizează integritatea corporală și sănătatea persoanei fizice.
Între leziunile suferite de persoana vătămată C. M. și loviturile aplicate de către inculpatul L. V. există legătură de cauzalitate directă.
Sub aspectul laturii subiective, inculpatul L. V. a acționat cu vinovăție în modalitatea intenției directe, conform dispozițiilor art.16 alin.1 lit.a Cod penal, întrucât inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale și a urmărit producerea lui prin săvârșirea faptei, respectiv o vătămare integrității și sănătății corporale a persoanei vătămate C. M..
Fapta inculpatului L. V. care la data de 18.06.2013, a amenințat pe persoana vătămată C. M. cu moartea, de natură a-i produce o stare de temere, întrunește - în raport de data comiterii faptei - elementele constitutive a infracțiunii prevăzute de lovire sau alte violențe prevăzută raportat datei comiterii faptei de art.193 alin.1 Cod penal din 1969.
Ca efect al intrării la data de 01.02.2014 a Legii nr.286/2009 privind Codul penal fapta inculpatului L. V. este prevăzută și sancționată de dispozițiile art.206 alin.1 Cod penal.
Fapta inculpatului L. V. de a se îndrepta cu o bâtă de lemn înspre partea vătămată C. M. spunându-i că îl omoară întrunește sub aspectul laturii obiective elementele constitutive ale infracțiunii de amenințare.
Prin gestul său intenționat și conștient,inculpatul L. V. i-a insuflat victimei C. M. temerea pericolului în care se găsește, indicându-i totodată răul care i se poate întâmpla, respectiv „ că îl omoară”.
O astfel de amenințare este de natură să provoace o stare de temere, textul incriminator necerând ca temerea să fie efectiv produsă celui amenințat, fiind suficient ca amenințarea să conțină posibilitatea producerii acestui rezultat.
Exprimarea verbală însoțită de lovirea persoanei vătămate C. M. cu bâta reprezintă o atitudine din care se deduce intenția inculpatului de a produce un rău părții vătămate, inspirându-i acestuia din urmă temerea unui pericol pentru persoana sa.
Sub aspectul laturii subiective, inculpatul L. V. a acționat cu vinovăție în modalitatea intenției directe, conform dispozițiilor art.16 alin.1 lit.a Cod penal, întrucât inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale și a urmărit producerea lui prin săvârșirea faptei, respectiv crearea unei înfrânări a libertății morale a persoanei vătămate C. M..
Aplicare art. 5 Noul Cod penal
Potrivit dispozițiilor art. 5 Noul Cod penal, în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se va aplica legea penală mai favorabilă.
Aplicarea legii penale mai favorabile presupune o primă condiție de bază și anume succesiunea de legi penale care trebuie să prevadă o faptă ca infracțiune, dar cu deosebire în ceea ce privește condițiile de sancționare.
În doctrina penală s-au sistematizat criteriile de determinare a legii penale mai favorabile, după cum acestea se referă la condițiile de incriminare, condițiile de tragere la răspundere penală și condițiile referitoare la pedeapsă.
În cazul formei agravate prevăzută de art. 180 alin.2 Cod penal, caracterul de lege penală mai favorabilă, va fi determinat prin raportarea pedepsei la gravitatea urmăririi produse.
Astfel, în situația în care pentru vătămarea produsă sunt necesare între una și 20 de zile îngrijiri medicale – cum este situația în cazul inculpatului L. V. care a provocat persoanei vătămate C. M. leziuni care au necesitat pentru vindecare 11-12 zile îngrijiri medicale – este mai favorabilă incriminarea anterioară, deoarece prevede sancțiunea cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă de la 500 la 30.000 lei, spre deosebire de Noul Cod penal, în care se prevede sancțiunea cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani sau amendă între 180 de zile 300 zile amendă.
De asemenea, pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe prevăzute de art. 180 alin.2 Cod penal din 1969 acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate ,iar împăcarea părților înlătură răspunderea penală, pe când în cazul infracțiunii prevăzute de art.193 alin.2 noul Cod penal instituția împăcării nu mai este prevăzută, fiind posibilă doar retragerea plângerii de către partea vătămată.
În ceea ce privește infracțiunea de amenințare prevăzută de art.193 alin.1 Cod penal aceasta este reglementată de art.206 din noul Cod penal, tratamentul sancționator fiind identic în sensul că nu au operat modificări în ceea ce privește limitele de pedeapsă, acestea fiind de la 3 luni la 1 an închisoare sau cu amendă.
Faptele au fost comise de inculpatul L. V. în condițiile concursului real prevăzut de art. 33 lit.a Cod penal din 1969 ( o persoană săvârșește două sau mai multe infracțiuni prin acțiuni sau inacțiuni diferite, înainte de a fi condamnată definitiv).
Noul Cod penal, în art. 38 alin.1 definește concursul real de infracțiuni arătând că infracțiunile concurente sunt săvârșite prin „acțiuni sau inacțiuni distincte”.
Noul Cod penal a consacrat și sancționarea concursului de infracțiuni, în cazul în care sunt aplicate mai multe pedepsei cu închisoarea, sistemul cumulului juridic, cu spor obligatoriu.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 39 alin.1 lit.b noul Cod penal, când s-au stabilit numai pedepse cu închisoarea, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite.
Potrivit art. 34 alin.1 lit.b Cod penal din 1969, în ipoteza concursului de infracțiuni se aplică pedeapsa cea mai grea, care poate fi sporită până la maximul ei special, iar când acest maxim nu este îndestulător, se poate adăuga un spor de până la 5 ani.
Comparând cele două regimuri sancționatorii, instanța constată că sub aspectul tratamentului sancționator al concursului de infracțiuni în forma concursului, legea penală veche este mai favorabilă.
În baza art. 5 alin.1 Cod penal, prin reținerea criteriului aprecierii globale a dispozițiilor cuprinse în cele două legi penale succesive, constată că legea penală mai favorabilă aplicabilă în cauză este Codul penal din 1969.
Constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 396 alin.2 Cod procedură penală întrucât s-a stabilit dincolo de orice îndoială rezonabilă că faptele există, constituie infracțiuni sub aspectul laturii obiective și au fost săvârșite de către inculpatul L. V. cu forma de vinovăție prevăzută de lege instanța va dispune condamnarea acestuia pentru săvârșirea infracțiunii pentru care s-a dispus trimiterea în judecată prin aplicarea unei pedepse în limitele prevăzute de textul incriminatoare, respectiv cea prevăzută de art.180 alin.2 Cod penal din 1969 și de art.193 alin.1 Cod penal din 1969.
Individualizarea pedepsei desemnează operațiunea juridică prin care pedeapsa este adaptată la situația concretă, prin folosirea unor criterii generale și obligatorii, instant fiind cea care stabilește, în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze ( reflectate atât în gradul de pericol social concret al infracțiunii cât și în persoana și comportamentul infractorului) dacă este necesară aplicarea unei pedepse și dacă această pedeapsă trebuie executată în mod efectiv.
Tot acest proces de individualizare a pedepsei va avea drept finalitate găsirea modalității optime de sancționare, de manifestare ( sau nu) a componentei represive, specifică pedepselor în dreptul penal, în așa fel încât să se realizeze caracterul echitabil al procesului penal, precum și în scopul prevenției generale și al prevenției speciale.
Raportat considerentelor mai sus expuse – la stabilirea și individualizarea pedepsei ce va fi aplicate inculpatului – se vor avea în vedere:
- criteriile generale prevăzute de art. 72 Cod penal din 1969, respective gradul de pericol social concret dat de circumstanțele reale ale faptelor reflectat în limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor ;
- atingerea adusă relațiilor sociale ce ocrotesc dreptul la integritatea corporală și libertatea morală pe care legea îl asigură fiecărui om;
- urmările produse;
- datele ce caracterizează persoana inculpatului L. V. care nu s-a prezentat în fața autorităților, nu este la primul conflict cu norma de drept penal fiind cunoscut – potrivit datelor din fișa de cazier judiciar .- cu antecedente penale.
Prin raportare la cele prezentate, respectiv pericolul social concret al infracțiunii, limitele de pedeapsă fixate în partea specială a Codului penal din 1969 precum și faptul că funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o corectă proporționare a acesteia, care să țină seama și de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se reintegreze în societate, instanța apreciază că aplicarea pedepselor de:
- 6 (șase ) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prevăzută de art. 180 alin.2 Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 5 alin.1 Cod penal – faptă săvârșită la data de 18.06.2013 (în noua reglementare art. 193 alin.2 Cod penal)
- 3 (trei ) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare prevăzută de art. 193 alin.1 Cod penal din 1969 cu aplicarea art.5 alin.1 Cod penal - faptă săvârșită la data de 18.06.2013 ( în noua reglementare art. 206 alin.1 Cod) sunt de natură să asigure realizarea scopului pedepsei preventiv și coercitiv.
În baza art. 33 lit. a Cod penal din 1969 și art.34 lit. b Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 5 alin.1 Cod pena ,va contopi cele două pedepse cu închisoarea aplicate prin prezenta hotărâre în pedeapsa cea mai grea, urmând ca inculpatul L. V. să execute pedeapsa de 6 ( șase ) luni închisoare.
Potrivit dispozițiilor art. 12 alin.1 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, „ în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii și complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă”.
În baza prevederilor art. 71 Cod penal din 1969 privind pedeapsa accesorie, va interzice inculpatului L. V. pe durata executării pedepsei aplicate exercitarea dreptului prevăzut de art. 64 lit.a teza a ll-a și anume dreptul de a fi aleși în autoritățile publice sau în funcții elective, precum și a dreptului prevăzut la litera b acela de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, față de soluția de condamnare instanța considerându-i nedemn de exercitarea acestor drepturi.
Astfel, din motivarea deciziei nr. 2 /06.10.2005 a Curții Europene a Drepturilor Omului ( cauza Hirst contra Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord ) rezultă că dreptul la vot, garantat de art. 3 din Protocolul 1 al Convenției, nu este absolut și poate face obiectul unor limitări, statele contractante având o largă marjă de apreciere în materie.
Această marjă de apreciere nu este însă nelimitată, restricțiile și limitările în materia dreptului la vot trebuind apreciate de o instanță independentă în fiecare caz în parte.
Din decizia instanței europene rezultă că ceea ce este criticabil este legea ce interzice automat și nediferențiat dreptul la vot unei categorii întregi de persoane.
Art.71 alin.l Cod penal din 1969, referitor la pedepsele accesorii, prevede: condamnarea la pedeapsa detențiunii pe viață sau a închisorii atrage de drept interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin.l lit. a, b, c Cod penal din 1969 din momentul în care hotărârea a rămas definitivă și până la terminarea executării pedepsei.
Art. 64 alin.l lit. a Cod penal din 1969, se referă la dreptul de a alege și a fi ales în autoritățile publice și în funcțiile elective publice. Această pedeapsă se aplică de drept odată cu pronunțarea unei pedepse privative de libertate pentru comiterea unei infracțiuni.
Acest procedeu este nerezonabil . interdicția drepturilor electorale fiind aplicată fără respectarea principiului proporționalității în fiecare caz în parte.
Raportat la gradul de pericol social al faptei pentru care inculpatul a fost condamnat, instanța apreciază că acesta are capacitatea de a aprecia asupra unei valori fundamentale, ca dreptul la alegeri libere într-o societate democratică.
Prin urmare, nu este proporționată și justificată măsura interzicerii drepturilor sale electorale pe durata executării pedepsei, ci doar interdicția de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice.
La individualizarea juridică a modalității de executare a pedepsei principale, instanța în baza art. 81 alin.1 Cod penal din 1969 cu referire la art. 5 alin.1 Noul Cod penal și art. 15 din Legea nr. 187/2012 va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate, pentru următoarele motive:
Reglementarea art. 81 și urm. Cod penal din 1969 este mai favorabilă prin prisma condițiilor de acordare – nu există limită legală a pedepsei pentru aplicabilitatea ei, limita pedepsei concret aplicată pentru o infracțiune este mai ridicată, antecedentele care constituie impediment la acordare sunt mai restrânse, obligațiile pe durata termenul de încercare sunt mai puține, iar în ceea ce privește reabilitarea aceasta se constată de drept ( art. art.86 Cod penal din 1969).
Instanța, apreciind că scopul educativ și preventiv al pedepsei aplicate inculpatului poate fi atins și fără executarea acesteia - inculpatul fiind la prima încălcare a legii penale și prezentând șanse sporite de reintegrare în societate și constatând că sunt îndeplinite și celelalte condiții impuse de art. 81 Cod penal (pedeapsa aplicată în prezenta cauză este mai mică de 3 ani, inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni),circumstanțele personale ale inculpatului, atitudinea manifestată de acesta după comiterea faptelor, sinceritatea și regretul manifestată de acesta pe parcursul desfășurării urmăririi penale, sunt elemente de natură să determine concluzia că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia în regim de detenție, iar condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii și suspendarea condiționată a executării acesteia reprezintă un avertisment suficient pentru inculpat în măsură să conducă la reeducarea acestuia, la formarea unei atitudini corecte față de ordinea de drept, de valorile sociale ocrotite prin dispozițiile legale ce incriminează infracțiunea pentru care a fost antrenată răspunderea penală și să își conformeze conduita exigențelor legii penale, va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 2(doi) ani și 6(șase) luni, fixat în condițiile art. 82 Cod penal din 1969, (cuantumul pedepsei aplicate la care s-a adăugat un interval de 2 ani).
Având în vedere dispozițiile art. 71 alin 5 Cod penal din 1969, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii va suspenda și executarea pedepsei accesorii.
În baza art. 404 alin.1 Cod procedură penală va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 alin.1 Cod penal din 1969 că dacă în cursul termenului de încercare va săvârși din nou o infracțiune pentru care s-a pronunțat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă suspendarea condiționată dispunând executarea în întregime a pedepsei care nu se contopește cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune.
Acțiunea civilă
În ședința publică din 19.09.2014 persoana vătămată C. M. s-a constituit parte civilă solictând obligarea inculpatului L. V. la plata sumei de 4.000 lei reprezentând:
-2.000 lei cu titlu de daune morale –cv. cheltuielilor făcute cu tratamentele și medicația necesară vindecării leziunilor provocate de inculpat, cv. certificatului medico legal, cv. cheltuielilor efectuate cu transportul;
-2.000 lei cu titlu de daune morale.( file 19-20, 22)
Potrivit dispozițiilor art. 19 alin.1 Cod procedură penală, acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penale are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acțiunii penale, ceea ce înseamnă că legea penală trimite atât la dispozițiile civile de drept materiale care reglementează răspunderea civilă delictuală, și anume art. 1349, art. 1357-1358, art. 1381, art. 1386 din Codul civil, cât și la cele de drept procesual civil, derogările în materie penală rezultate din alăturarea acțiunii civile, acțiunii penale fiind expres reglementate în Codul de procedură penală.
Rezultă deci, că temeiul răspunderii civile a inculpatului pentru prejudiciile cauzate în urma săvârșirii infracțiunii îl constituie temeiul general al răspunderii civile delictuale, astfel cum este reglementat în art. 1357 Cod civil, care prevede că „ orice faptă a omului, care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara”, și în art. 1381 din același cod prevede că „ omul este responsabilă nu numai de prejudiciu ce a cauzat prin fapta sa dar și de acela ce a cauzat prin neglijența și prin imprudența sa”.
Aceste dispozițiile legale reglementează răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie care angajează răspunderea autorului faptei ori de câte ori sunt îndeplinite, cumulativ, condițiile acesteia și anume:
- existența unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul condiții care în prezenta cauză sunt îndeplinite cumulativ.
Dovada existenței prejudiciului și a întinderii acestuia revine victimei faptei ilicite, care are calitatea de o persoană care face o afirmație în fața judecătorului, în accepțiunea acestui text de lege - art. 99 alin.1 Cod procedură penală.
În privința daunelor materiale solicitate de către partea civilă, instanța raportat probatoriului administrat în cauză – înscrisuri ( facturi, chitanțe, bonuri fiscale ) coroborate cu declarațiile martorului audiat în latură civilă A. I. S. ) instanța constată că acesta a făcut dovada certă a unui prejudiciu în cuantum de 938,90 lei. În privința bonurilor fiscale care atesta cv- benzinei achiziționate pentru deplasarea la termene instanța le-a avut în vedere doar pe cele care au făcut dovada deplasării la termene, respectiv pe cele din ianuarie 2015,octombrie și noiembrie 2014, excluzându-l pe cel din septembrie 2013.( filele 37 și 44 )
Daunele morale sunt cele care rezultă din vătămarea unui drept nepatrimonial sau interes personal nepatrimonial, acestea nefiind susceptibile de evaluare bănească. Deși nu există o reglementare legală privind evaluarea și stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial, instanța trebuie să raporteze această evaluare la o . criterii desprinse din jurisprudență cum ar fi: consecințele negative suferite de partea vătămată pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori sau intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării de către cel prejudiciat.
Instanța va aprecia cuantumul prejudiciului moral, în funcție de circumstanțele concrete ale cazului pendinte, întrucât acesta nu poate fi stabilit prin rigori abstracte stricte, din moment ce le diferă de la persoană la persoană.
De aceea, nici Curtea Europeană ( Hotărârea din 29 martie 2000, R. contra României – Hotărârea din 29 aprilie 2002, Prety c. Regatul Unit; - Hotărârea din 9 noiembrie 2010, în cauzele conexate C-92/09, Volker und Markus Schecke GbR ( C-92/09)c/Land Hessen, atunci când acorda despăgubiri morale nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ei judecă în echitate.
În ceea ce privește existența prejudiciului moral, instanța apreciază că acordarea sumei de 2.000 lei cu titlu de daune morale părții vătămate C. M., este în măsură să diminueze suferința afectivă, atingerile aduse sentimentelor intime, vătămarea onoarei părții vătămate, produse prin fapta inculpatului, precum și disconfortul creat de dizarmonia fizică, concretizate în afecțiunile evidențiate în certificatul medico-legal, situație care a afectat în mod negativ participarea acestuia la viața socială și de familie.
Este de necontestat că prin natura sa nepecuniară, acest prejudiciu nu poate fi exprimat în bani, dar nici nu este oportună o altă modalitate de reparare. Așa fiind, fără a face abuz de aplicarea unor reguli rigide ori arbitrare, instanța consideră că, prin admiterea în parte a cererilor privind daunele morale, pentru sumele mai sus indicate, se asigură o reparație bazată pe un raport echitabil între faptă și prejudiciul suferit pe plan psihic, în contextul factual al cauzei.
Mai mult, instanța apreciază că deși partea vătămată a suferit, într-adevăr, un prejudiciu moral de pe urma infracțiunii, aceasta nu se cuvine a se transforma într-o nejustă cauză de îmbogățire și de obligare la plata inechitabilă unor alte sume pecuniare decât cea acordată. În alte cuvinte, apreciind că suma evidențiată este suficientă, în raport de circumstanțele speței, instanța consideră că fapta săvârșită nu trebuie să se constituie într-un mijloc de constrângere legală de a acorda părții vătămate reparații pecuniare care nu i se cuvin, și nici o ocazie – nefericită – a acesteia din urmă de a obține sume de bani, în mod nejustificat.
Raportat considerentelor mai sus expus, va admite, în parte, acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal de persoana vătămată C. M., constituită parte civilă cu suma de 2.000 lei cu titlu de daune materiale și suma de 2.000 lei cu titlu de daune morale.
În baza art. 19 și art. 397 alin.1 Cod procedură penală, art. 1349, 1357 și 1381 Cod civil, va obliga pe inculpatul L. V. să achite părții civile C. M. cu titlu de daune materiale suma de 938,90 lei și suma de 2.000 lei cu titlu de daune morale.
În baza art. 274 alin.1 și 6 Cod procedură penală va obliga pe inculpatul L. V. să achite părții civile C. M. cu titlu de cheltuieli de judecată suma de 500 lei .( cv. onorariu avocat )
În baza art.272 alin.1 și 274 alin.1 Cod procedură penală va obliga pe inculpatul L. V. să achite cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat suma de 700 lei:
- 400 lei cheltuieli avansate în cursul urmăririi penale;
- 300 lei cheltuieli avansate în cursul judecății;
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Condamnă pe inculpatul L. V.,fiul lui I. și M., născut la data de 13.01.1978 în municipiul V., județul V., domiciliat în ., județul V., studii medii, cu antecedente penale ,CNP_, la pedepsele de:
- 6 (șase ) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prevăzută de art. 180 alin.2 Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 5 alin.1 Cod penal – faptă săvârșită la data de 18.06.2013 (în noua reglementare art. 193 alin.2 Cod penal)
- 3 (trei ) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare prevăzută de art. 193 alin.1 Cod penal din 1969 cu aplicarea art.5 alin.1 Cod penal - faptă săvârșită la data de 18.06.2013 ( în noua reglementare art. 206 alin.1 Cod penal) ambele cu aplicarea art.33 lit. a Cod penal din 1969.
În baza art. 33 lit. a Cod penal din 1969 și art.34 lit. b Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 5 alin.1 Cod pena ,contopește cele două pedepse cu închisoarea aplicate prin prezenta hotărâre în pedeapsa cea mai grea, urmând ca inculpatul L. V. să execute pedeapsa de 6 ( șase ) luni închisoare.
Conform art. 12 alin.1 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Cod penal raportat la art. 5 alin.1 Cod penal, interzice inculpatului L. V. în condițiile arătate de art. 71 alin. 2 Cod penal din 1969 exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a teza a II-a Cod penal din 1969 ( dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective) și lit.b ( dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat) cu titlu de pedeapsă accesorie.
În baza art. 81 Cod penal din 1969 cu referire la art. 5 Cod penal și art. 15 din Legea nr. 187/2012 dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate pe perioada unui termen de încercare de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni stabilit potrivit dispozițiilor art. 82 Cod penal din 1969 care începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.
Conform art. 71 alin.5 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 12 alin.1 din Legea nr. 187/2012 suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare.
În baza art. 404 alin.1 Cod procedură penală atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 alin.1 Cod penal din 1969 că dacă în cursul termenului de încercare va săvârși din nou o infracțiune pentru care s-a pronunțat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă suspendarea condiționată dispunând executarea în întregime a pedepsei care nu se contopește cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune.
Acțiunea civilă
Admite, în parte, acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal de persoana vătămată C. M., constituită parte civilă cu suma de 2.000 lei cu titlu de daune materiale și suma de 2.000 lei cu titlu de daune morale.
În baza art. 19 și art. 397 alin.1 Cod procedură penală, art. 1349, 1357 și 1381 Cod civil, obligă pe inculpatul L. V. să achite părții civile C. M. cu titlu de daune materiale suma de 938,90 lei și suma de 2.000 lei cu titlu de daune morale.
În baza art. 274 alin.1 și 6 Cod procedură penală obligă pe inculpatul L. V. să achite părții civile C. M. cu titlu de cheltuieli de judecată suma de 500 lei .( cv. onorariu avocat )
În baza art.272 alin.1 și 274 alin.1 Cod procedură penală obligă pe inculpatul L. V. să achite cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat suma de 700 lei:
- 400 lei cheltuieli avansate în cursul urmăririi penale;
- 300 lei cheltuieli avansate în cursul judecății;
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27 februarie 2015.
Președinte,
L. M.
Grefier,
C. S.
Red. M.L. 09.03.2015
Teh.red. Ș.C. 5 ex./09.03.2015
| ← Alte modificări ale pedepsei. Art.585 NCPP. Sentința nr.... | Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP.... → |
|---|
