Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 269/2015. Judecătoria VASLUI

Sentința nr. 269/2015 pronunțată de Judecătoria VASLUI la data de 26-02-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA V.

JUDEȚUL V.

Sentință penală Nr. 269/2015

Ședința publică de la 26 februarie 2015

Instanța constituită din:

Președinte: S. L. C.

Grefier: P. E.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria V. este reprezentat de procuror S. F.

Pe rol fiind judecarea sesizării formulată de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului V., pentru liberarea condiționată a condamnatului Ț. F. G. (art.587 N.C.p.p.).

Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, conform dispozițiilor art. 369 din Noul Cod de procedură penală.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns condamnatul personal, în stare de deținere, asistat din oficiu de avocat R. A., cu delegație la dosar.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura de citare este legal îndeplinită, după care:

Instanța interpelează părțile dacă mai au de formulat alte cereri în cauză.

Reprezentantul Ministerului Public și condamnatul, prin apărătorul din oficiu, având cuvântul, fiecare pe rând, arată că nu mai au de formulat alte cereri în cauză.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată sesizarea în stare de judecată și acordă cuvântul.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea propunerii comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarul V. privind liberarea condiționată a condamnatului Ț. F. G., având în vedere că acesta este recidivist, se află la prima analiză în comisie. Față de aspectele arătate apreciază că nu sunt îndeplinite cerințele legale pentru liberarea condiționată a condamnatului, motiv pentru care pune concluzii de respingere a propunerii.

Apărătorul din oficiu al condamnatului având cuvântul, consideră că sunt îndeplinite cerințele legale pentru liberarea condiționată a condamnatului, iar antecedența penală a fost avută în vedere la individualizarea pedepsei în a cărei executare se află. Rezultă din probatoriul depus la dosar că persoana privată de libertate a executat fracția de pedeapsă prevăzută de lege, execută pedeapsa în regim deschis, pe parcursul executării pedepsei a avut un comportament pozitiv, fiind recompensată de 5 ori și nefiind sancționată disciplinar și a participat la programe și activități educaționale pentru care a manifestat interes.

Față de aspectele arătate și actele dosarului apreciază că persoana privată de libertate a înțeles scopul pedepsei aplicate și instanța poate dispune liberarea condiționată a condamnatului Ț. F. G.. Oficiu neachitat.

Având ultimul cuvânt, condamnatul Ț. F. G. arată că lasă la aprecierea instanței .

Instanța declară dezbaterile închise și lasă cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin adresa nr. M2-_/16.02.2015 a Penitenciarului V., înregistrată pe rolul Judecătoriei V. la data de 17.02.2015, sub nr._, Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului V. a înaintat propunerea de liberare condiționată a condamnatului Ț. F. G..

Prin procesul-verbal nr. 72/16.02.2015, Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului V. a propus liberarea condiționată a persoanei private de libertate Ț. F. G., anterior executării integrale a pedepsei de 4 ani și 2 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 Cod penal, prin sentința penală nr. 1074/2012 a Judecătoriei V., mandat de executare nr. 1166/2012.

S-a reținut că persoana condamnată, aflată la prima analiză în comisie, a executat fracția legală din pedeapsă, pe parcursul executării pedepsei a avut un comportament pozitiv exigențelor mediului carceral, nu a fost sancționată disciplinar, fiind recompensată de 5 ori. De asemenea, aceasta a participat la activități productive și gospodărești, iar în urma muncii prestate a obținut 62 zile câștig.

S-a precizat că persoana privată de libertate Ț. F. G., recidivist, a executat ultima perioadă din pedeapsă în regim deschis.

Comisia a considerat că sunt îndeplinite condițiile legale.

Au fost atașate la dosar următoarele înscrisuri: procesul-verbal nr. 72/16.02.2015 al Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului V., fișa de cazier judiciar și caracterizarea condamnatului (filele 3-5).

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Punerea în executare a hotărârii penale este o fază a procesului penal, motiv pentru care, înainte de a proceda la verificarea temeiniciei propunerii, instanța urmează să stabilească normele legale din prisma cărora urmează să fie analizată sesizarea având în vedere . data de 01.02.2014 a Noului Cod penal, dată la care condamnatul se afla în executarea pedepsei.

În drept, potrivit art. 59 Cod penal anterior, liberarea condiționată poate fi acordată înainte de executarea în întregime a pedepsei de către instanță dacă se constată că sunt îndeplinite următoarele condiții: condamnatul să fi executat cel puțin două treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depășește 10 ani sau cel puțin trei pătrimi în cazul închisorii mai mari de 10 ani, să se constate că acesta a fost stăruitor în muncă, disciplinat și că a dat dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale.

Art. 100 alin 1 din Noul Cod penal stabilește următoarele condiții în care se poate dispune liberarea condiționată din executarea pedepsei închisorii:

a) cel condamnat a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii care nu depășește 10 ani, sau cel puțin trei pătrimi din durata pedepsei, dar nu mai mult de 20 de ani, în cazul închisorii mai mari de 10 ani;

b) cel condamnat se află în executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis;

c) cel condamnat a îndeplinit integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească;

d) instanța are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat și se poate reintegra în societate.

Mai reține instanța că, potrivit art. 95 din lg.254/2013 persoana condamnată poate fi liberată condiționat înainte de executarea în întregime a pedepsei privative de libertate, dacă îndeplinește condițiile prevăzute la art. 99 sau, după caz, la art. 100 din Codul penal, iar potrivit art. 97 alin. (3), comisia formulează propuneri de liberare condiționată a persoanei condamnate, ținând seama de:

a) fracțiunea din pedeapsă efectiv executată și de partea din durata pedepsei care este considerată ca executată, conform art. 96;

b) regimul de executare a pedepsei privative de libertate în care este repartizată;

c) îndeplinirea obligațiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare, în afară de cazul când dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească;

d) conduita persoanei condamnate și eforturile acesteia pentru reintegrare socială, în special în cadrul muncii prestate, al activităților educative, moral-religioase, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică și asistență socială, al instruirii școlare și al formării profesionale, precum și responsabilitățile încredințate, recompensele acordate și sancțiunile disciplinare aplicate;

e) antecedentele sale penale.

Analizând modificările intervenite cu privire la condițiile în care poate fi acordat beneficiul liberării condiționate, se constată că Noul Cod penal conține dispoziții mai restrictive privind acordarea acestui beneficiu, fiind necesar ca persoana condamnată să facă dovada că a achitat obligațiile civile stabilite în sarcina sa prin hotărârea de condamnare. De asemenea, Noul Cod penal nu este mai favorabil nici din perspectiva obligațiilor și măsurilor de supraveghere care pot fi impuse beneficiarului, a căror nerespectare poate determina revocarea liberării și executarea restului de pedeapsă.

Punerea în executare a hotărârii penale este o fază a procesului penal, motiv pentru care, văzând dispozițiile art. 5 și 6 din Noul Cod penal care impun aplicarea legii penale mai favorabile, instanța va analiza propunerea comisiei cu privire la liberarea condiționată a condamnatului Ț. F. G. raportându-se la condițiile prevăzute de art. 59 Cod penal anterior, ca lege penală mai favorabilă.

Prin procesul-verbal nr. 72/16.02.2015, Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului V. a propus liberarea condiționată a persoanei privată de libertate Ț. F. G., cu privire la pedeapsa de 4 ani și 2 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 Cod penal, prin sentința penală nr. 1074/2012 a Judecătoriei V., mandat de executare nr. 1166/2012.

S-a reținut că persoana condamnată, aflată la prima analiză în comisie, recidivist, a executat fracția legală de pedeapsă, pe parcursul executării pedepsei a avut un comportament pozitiv, iar în ultima perioadă a executat pedeapsa în regim deschis.

Instanța va aprecia că propunerea formulată de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului V. este neîntemeiată pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Din procesul-verbal nr. 72/16.02.2015, întocmit de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului V., reiese că persoana privată de libertate Ț. F. G. a fost condamnată la o pedeapsă de 4 ani și 2 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 Cod penal, prin sentința penală nr. 1074/2012 a Judecătoriei V., mandat de executare nr. 1166/2012.

Executarea pedepsei a început la 09.07.2012 și urmează să expire la termen, la data de 08.09.2016, iar pentru a dobândi vocație în vederea liberării condiționate condamnatul trebuie să execute din pedeapsa totală de 4 ani și 2 luni închisoare (transformată în zile pedeapsa este egală cu 1523 zile), 2/3, respectiv 1015 zile de închisoare.

Până la data de 16.02.2015, condamnatul a executat efectiv 953 zile de închisoare, 62 zile considerate ca executate urmare a muncii prestate, nu are zile arest preventiv, în total fiind 1015 zile câștigate și executate.

Pe lângă executarea unei fracții din pedeapsă, legea prevede și condiția ca deținutul să fi avut pe parcursul executării pedepsei un comportament corespunzător mediului carceral, adică să fie stăruitor în muncă, disciplinat și să dea dovezi temeinice de îndreptare.

Din caracterizarea depusă la dosar rezultă că persoana privată de libertate Ț. F. G., pe parcursul executării pedepsei, a avut un comportament relativ corespunzător, nefiind sancționată disciplinar și recompensată de 5 ori cu suplimentarea drepturilor, de asemenea a participat și s-a implicat activ în programele și activitățile educaționale în care a fost inclus (program de alfabetizare, consiliere moral-religioasă, adaptare pentru viața instituționalizată), totodată a participat și la programul social de prevenire a recidivei (dezvoltarea abilităților decizionale în situații de risc infracțional). A participat la activități productive și gospodărești, iar în urma muncii prestate a obținut 62 zile câștig.

Analizând fișa de cazier judiciar a condamnatului, potrivit criteriilor din art. 59 Cod penal din 1969, instanța constată că, persoana privată de libertate Ț. F. G. recidivistă, acesteia fiindu-i acordat o dată beneficiul liberării condiționate, continuând să săvârșească infracțiuni și după acest moment.

Raportând criteriile prevăzute de lege la situația petentului condamnat, precum și la actele aflate la dosarul cauzei, instanța constată că petentul condamnat a executat fracția de pedeapsă stabilită în mod obligatoriu de lege, însă această împrejurare nu îi conferă un drept, ci doar o vocație la acordarea beneficiului liberării condiționate, oportunitatea acordării liberării condiționate fiind lăsată exclusiv la latitudinea instanței de judecată.

Față de împrejurarea că persoana privată de libertate a mai fost condamnată anterior prin s.p. nr. 791/2010 a Judecătoria V. la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare pentru comiterea unei infracțiuni de natura celei în a cărei executare se află, fiind liberat la data de 30.04.2012, cu un rest de pedeapsă de 289 zile și a mai beneficiat de liberare condiționată oferindu-i-se astfel, posibilitatea de a se reintegra în societate și de a nu mai săvârși alte fapte penale, persoana privată de libertate Ț. F. G. a perseverat în săvârșirea de infracțiuni, instanța apreciază că scopul pedepsei – astfel cum este prevăzut de art. 52 Cod penal – nu a fost atins, iar pedeapsa nu a fost în măsură a-i crea o atitudine de respect față de ordinea de drept și normele de conviețuire socială, dimpotrivă, condamnatul perseverând în activitatea infracțională.

Raportând criteriile prevăzute de lege la situația petentului condamnat, precum și la actele aflate la dosarul cauzei, instanța constată că petentul condamnat a executat fracția de pedeapsă stabilită în mod obligatoriu de lege însă această împrejurare nu îi conferă un drept, ci doar o vocație la acordarea beneficiului liberării condiționate, oportunitatea acordării liberării condiționate fiind lăsată exclusiv la latitudinea instanței de judecată.

În lumina acestor considerente, având în vedere faptul că analiza prezentei propuneri de liberare condiționată se efectuează potrivit vechiului Cod penal, față de conduita condamnatului pe durata executării pedepsei coroborată cu existența stării de recidivă și ignorarea beneficiului liberării condiționate, având în vedere că, așa cum s-a menționat și anterior, liberarea condiționată nu reprezintă un drept recunoscut condamnatului de a nu executa pedeapsa până la termen, ci un instrument juridic prin care instanța de judecată constată că nu mai este necesară continuarea executării pedepsei în regim de detenție până la împlinirea integrală a duratei stabilite prin condamnare, întrucât liberarea anticipată a condamnatului nu ar prezenta niciun pericol pentru colectivitate, instanța apreciază că persoana privată de libertate nu a executat o perioadă suficientă pentru reeducarea sa și pentru înțelegerea pe deplin a necesității respectării valorilor sociale ocrotite de lege, impunându-se o perioadă de detenție suplimentară față de nivelul fracției de pedeapsă stabilită în mod obligatoriu de lege.

În concluzie, chiar dacă persoana privată de libertate a fost recompensată de 5 ori, și nu a fost sancționată disciplinar pe parcursul detenției, comportament care ar trebui să fie unul normal pe durata detenției pentru toate persoanele private de libertate, instanța apreciază că la acest moment, scopul pedepsei nu a fost încă împlinit și că se impune o perioadă suplimentară de detenție.

Față de împrejurarea că persoana privată de libertate este recidivistă, acesta beneficiind anterior de clemența instanței prin acordarea unei liberări condiționate, instanța apreciază că, la acest moment, scopul pedepsei - astfel cum este prevăzut de art. 52 Cod penal - nu a fost atins, iar pedeapsa nu a fost în măsură a-i crea condamnatului o atitudine de respect față de ordinea de drept și normele de conviețuire socială, dimpotrivă, condamnatul perseverând în activitatea infracțională.

Așadar, față de existența stării de recidivă și ignorarea beneficiului liberării condiționate, instanța apreciază că persoana privată de libertate Ț. F. G. nu a executat o perioadă suficientă pentru reeducarea sa și pentru înțelegerea pe deplin a necesității respectării valorilor sociale ocrotite de lege, se impune o perioadă de detenție suplimentară față de nivelul fracției de pedeapsă stabilită în mod obligatoriu de lege.

În consecință, instanța va respinge propunerea privind liberarea condiționată a persoanei private de libertate Ț. F. G., fiul lui I. și M., născut la data 13.04.1991 în orașul V., județul V., CNP:_,anterior executării integrale a pedepsei de 4 ani și 2 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1074/2012 a Judecătoriei V. în baza căreia a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 1166/2012, ca neîntemeiată.

În temeiul art. 587 alin 2 Noul Cod de procedură penală, instanța va fixa termen de reiterare a cererii după data de 26.08.2015..

Potrivit art. 275 alin. 3 din Noul Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, iar suma de 100 lei reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu va fi suportată din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge propunerea formulată de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarul V. privind liberarea condiționată a condamnatului T. F. G., fiul lui I. și M., născut la data 13.04.1991 în orașul V., județul V., CNP:_, deținut în prezent în Penitenciarul V., anterior executării integrale a pedepsei de 4 ani și 2 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1074/2012 a Judecătoriei V., mandat de executare nr. 1166/2012, ca neîntemeiată.

În baza art. 587 alin. 2 Cod procedură penală, fixează termen de reiterare a cererii după data de 26.08.2015.

În baza art. 275 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Suma de 100 lei reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu va fi suportată din fondurile Ministerului Justiției.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26.02.2015.

Președinte,

S. L. C.

Grefier,

P. E.

Red. S.L.C./09.03.2015

Tehnored. P.E./ 5 ex./09.03.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 269/2015. Judecătoria VASLUI