Plângere conform art. 104 din Legea 254/2013. Sentința nr. 395/2015. Judecătoria VASLUI

Sentința nr. 395/2015 pronunțată de Judecătoria VASLUI la data de 19-03-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA V.

JUDVS

SENTINȚA PENALĂ NR.395

Ședința publică de la 19.03. 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: I.-D. C.

Grefier: M. N.

Pe rol fiind pronunțarea cauzei penale privind pe condamnatul R. I., având ca obiect plângere conform art. 104 din Legea 254/2013.

La apelul nominal făcut în ședința publică a lipsit petentul condamnat.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dezbaterile în prezenta cauză au avut loc în ședința publică din 12.03.2015, fiind consemnate în încheierea din acea zi ce face parte integrantă din prezenta hotărâre. La acel termen, având nevoie de mai mult timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea în cauză pentru data de astăzi, 19.03.2015 când:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față instanța reține următoarele:

P. contestația înregistrată la data de 27.02.2015 sub nr._ pe rolul Judecătoriei V., petentul R. I. a formulat contestație împotriva încheierii nr.73 din 19.02.2015 a judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului V., prin care s-a luat act de retragerea plângerii formulată de către petent.

La dosarul cauzei, a fost atașat dosarul nr. 73/2015 a Penitenciarului V..

La termenul de judecată din data de 12.03.2015 a fost audiat contestatorul, declarația acestuia fiind atașată la dosarul cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

P. încheierea nr. 73 din 19.02.2015 a judecătorului de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarului V., s-a luat act de retragerea plângerii înregistrată la data de 18.02.2015, sub nr. 73/2015, formulată de petentul R. I., împotriva Hotărârii Comisiei de individualizare a regimului de executare a pedepselor privative de libertate nr. 169/16.02.2015.

P. declarația data în fața instanței petentul a arătat că a solicitat comisiei privind executarea pedepselor să-i fie schimbat regimul de executare, cerere ce a fost respinsă motivat de faptul că a fost sancționat disciplinar.

În fața judecătorului de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarului V., petentul a declarat că renunță la contestația formulată împotriva Hotărârii Comisiei de individualizare a regimului de executare a pedepselor privative de libertate nr. 169/16.02.2015.

Astfel, judecătorului de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarului V., luând act de cererea de renunțare la judecată formulată de petent, în mod legal a admis cererea de renunțare la judecată având în vedere dispozițiile art.40 alin.12 lit. c din Legea nr. 254/2013.

Față de cele de mai sus, instanța va respinge contestația formulată de către petentul R. I. împotriva încheierii nr.73 din 19.02.2015 a judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului V., ca nefondată.

În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. 2 Cod procedură penală obligă pe condamnatul R. I. să achite statului, cu titlul de cheltuieli judiciare, suma de 200 de lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În temeiul art. 39 alin. 10 și urm. din Legea nr. 254/2013 respinge, ca neîntemeiată, contestația formulată de condamnatul R. I., fiul lui I. și V., născut la data de 24.05.1982, împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate delegat la P. Iași nr.73 din 19.02.2015.

În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. 2 Cod procedură penală obligă pe condamnatul R. I. să achite statului, cu titlul de cheltuieli judiciare, suma de 200 de lei.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 19.03.2015.

PREȘEDINTE,GREFIER,

I.-D. C. M. N.

RED/TEHNORED. I.D.C/ 20.04.2015

4 EX

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere conform art. 104 din Legea 254/2013. Sentința nr. 395/2015. Judecătoria VASLUI