Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 1080/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II A PENALĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
( 1653/2009 )
DECIZIA PENALĂ NR. 1080
Ședința publică de la 17 iulie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Simona Cîrnaru
JUDECĂTOR 2: Cristina Rotaru
JUDECĂTOR 3: Petre Popescu
GREFIER - - -
* * * * * *
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - reprezentat de procuror.
Pe rol, soluționarea recursurilor declarate de inculpații și împotriva încheierii de ședință din 3 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenții inculpați în stare de arest și asistat de apărător ales, avocat - substituind pe avocat în baza împuternicirii avocațiale de substituire nr. 71 emisă de Baroul Constanța - Cabinet Individual și în stare de arest și asistat de apărător ales, avocat în baza împuternicirii avocațiale nr. 86160 emisă de Baroul București - Cabinet Individual.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Nefiind cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor.
Apărătorul recurentului inculpatavând cuvântul, invocă nulitatea încheierii recurate - în baza art. 197 alin. 2 Cod procedură penală având în vedere că în fața instanței de fond inculpatului nu i s-a acordat efectiv dreptul la apărare, ci într-un mod strict și pur formal. Astfel, susține că în calitate de apărător ales a fost sunat și anunțat ca în 20 de minute să se prezinte în fața instanței,deși a învederat că nu se află în apropiere,solicitând amânarea cauzei cu câteva ore.A aflat ulterior că nu s-a putut striga cauza peste câteva ore, în condițiile în care erau mai mult de 36 de ore până la expirarea duratei arestării preventive a inculpatului.
Susține că încheierea este lovită de nulitate pentru că ambilor inculpați li s-a asigurat asistență juridică de același apărător din oficiu, în condițiile în care există un grav și clar conflict de interese, având în vedere că inculpatul a formulat chiar o plângere penală împotriva clientului său. Așa fiind, apreciază că era imposibil ca un singur apărător să-i apere pe ambii inculpați.
Față de cele arătate mai sus, solicită a se constata nulitatea încheierii instanței de fond și faptul că celor doi inculpați li s-a acordat dreptul la apărare într-un mod pur formal, fiind încălcate disp. art. 171 și art.172 Cod procedură penală.
Dacă se va trece peste această nulitate invocată, solicită a se observa că nu există nici o plângere și nici o declarație de parte civilă care să-l indice pe că ar fi înșelat pe cineva și nu există acele indicii temeinice că ar fi comis vreo faptă prevăzută de legea penală. Clientul său a fost doar șofer, nu a semnat și nu a înmânat nici un instrument de plată fără acoperire, iar persoana care a coordonat totul și i-a dat ordine inculpatului nici măcar nu are calitatea de inculpat, ci dor de învinuit, nefiind trimis în judecată. Pe baza declarației inculpatului pe care îl apără s-a ajuns la recuperarea în mare parte a prejudiciului pentru că el este cel ce a condus mașina și a livrat anumite bunuri la comanda unor persoane.
În continuare mai susține că nu există pericol social concret pentru ordinea publică si solicită a fi avut în vedere și faptul că are un copil în vârstă de o lună, care este bolnav.
Pentru aceste motive solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
În ipoteza subsidiară, solicită admiterea recursului, casarea încheierii și pe fond, punerea în libertate a inculpatului.
Apărătorul recurentului inculpatavând cuvântul, arată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat. În acest sens susține că din cuprinsul rechizitoriului rezultă că cel pe care îl apără a fost racolat de către o grupare infracțională din care - printre alții - făcea parte și coinculpatul și nu a participat în nici un fel la înșelarea părților vătămate. Clientul său a dat dovadă de naivitate, semnând chiar unele acte la indicații primite prin telefon,fără a le citi,a semnat file CEC în alb. Așa fiind, nu există nici un temei care să susțină faptul că a săvârșit infracțiunile reclamate.
Față de cele arătate mai sus, solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și pe fond, revocarea măsurii arestării preventive, cu punerea în libertate a inculpatului.
În subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive potrivit art. 139 Cod procedură penală.
Reprezentantul parchetuluiavând cuvântul, solicită respingerea recursurilor inculpaților ca fiind nefondate.
În ceea ce privește asistarea celor doi inculpați de un singur apărător din oficiu în contextul invocării unor interese contrarii, acesta nu este un motiv de nulitate absolută, nefiind prevăzut expres de art. 197 alin.1 Cod procedură penală.Ar putea fi antamat ca un motiv de nulitate relativă, dar trebuie dovedită vătămarea. Analizând concluziile apărătorului din oficiu al celor doi inculpați cu ocazia judecării cauzei în fața instanței de fond, acesta solicitat pentru ambii punerea în libertate pe motivul că nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive și nu există pericolul concret pentru ordinea publică.Așa fiind, prin concluziile puse, apărătorul din oficiu nu a vătămat interesele unuia dintre inculpați,astfel că nu sunt întrunite condițiile unei nulități relative, chiar dacă între cei doi există contrarietate de interese.
Sub aspectul faptului că instanța a soluționat cauza cu apărător din oficiu, fără prezența apărătorilor aleși - în condițiile în care s-au făcut demersuri pentru a se anunța apărătorii pentru a fi prezenți, dar unul dintre aceștia nu a putut fi contactat, iar celălalt a precizat că nu se află în localitate și nu și-a asigurat substituirea -, având în vedere și urgența pricinii, nu exista decât posibilitatea desemnării unui apărător din oficiu, lucru care de altfel s-a și întâmplat. Așa fiind, apreciază că nu există o nulitate a încheierii Tribunalului București.
În ceea ce privește soluția instanței de fond, consideră că aceasta este una corectă, având în vedere că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive în ceea ce-i privește pe cei doi inculpați și nu a intervenit nici un element nou, care să conducă la concluzia că aceste temeiuri nu ar mai subzista. Pericolul concret pentru ordinea publică este unul ridicat, având în vedere nu numai natura și gravitatea faptei, ci și prejudiciile importante care s-au produs părților vătămate în urma faptelor celor doi. În ceea ce-l privește pe inculpatul - trebuie avută în vedere comiterea faptei în stare de recidivă postexecutorie. Toate aceste elemente conduc la concluzia că cercetarea recurenților în stare de arest preventiv se impune pentru o mai bună desfășurarea a procesului penal.
Recurentul inculpatavând ultimul cuvânt,arată că este nevinovat, a fost păcălit, nu a completat file CEC și solicită admiterea recursului și judecarea sa în stare de libertate.
Recurentul inculpatavând ultimul cuvânt,arată că nu are nici o legătură cu grupul infracțional, a fost un simplu angajat și nu avea nici o calitate în cadrul firmei. Mai arată că nu i s-a prezentat materialul, a cerut în fața instanței de fond o amânare de o oră pentru a lua legătura cu apărătorul său ales, dar nu a fost lăsat să vorbească. Mai mult decât atât, judecătorul nu a dat cuvântul nici apărătorului din oficiu. Solicită admiterea recursului și judecarea sa în stare de libertate.
Dezbaterile declarându-se închise, cauza a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA,
Constată următoarele:
Prinîncheierea din data de 03.07.2009, pronunțată în dosarul nr-al Tribunalului București - Secția a II-a Penală, s-a constatat, în baza art. 3001alin. 1.C.P.P. legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpațilorși.
În baza art. 3001alin. 3.C.P.P. s-a menținut arestarea preventivă a inculpaților și.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că inculpații au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prevăzută de art. 215 alin. 1, 2, 3, 4, 5.Cod Penal, iar temeiurile de fapt și de drept care au determinat arestarea preventivă nu s-au schimbat.
Astfel, s-a apreciat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143.C.P.P. existând probe din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit fapte prevăzute de legea penală.
Pentru a cerceta îndeplinirea acestei condiții, tribunalul a avut în vedere: plângerile părților vătămate, declarații părții vătămate, procese-verbale de supraveghere, declarații martori, rapoarte de expertiză grafoscopică, procesele-verbale de percheziții domiciliare, precum și declarațiile inculpaților.
Tribunalul a constatat, de asemenea că în cauză, este incident cazul prevăzut de art.148 lit.f Cod procedură penală, fiind îndeplinite condițiile cumulativ prevăzute de lege atât sub aspectul minimului de gravitate impus cât și sub aspectul existenței pericolului concret pentru ordinea publică. În aprecierea acestei ultime condiții, tribunalul a avut în vedere natura și gravitatea infracțiunii pentru care inculpații sunt cercetați, având în vedere atât natura și nivelul ridicat de pericol social al faptelor reținute în sarcina inculpaților și pentru o bună desfășurare a urmăririi penale.
În raport cu aceste considerente, tribunalul a constatat legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpaților, fiind îndeplinite condițiile impuse de art.143, 148 lit.f și art.136 Cod procedură penală.
Împotriva acestei încheieri au formulat recurs, în termen legal,inculpații și,care au criticat soluția instanței pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs,inculpatula arătat că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive au încetat, deoarece din cuprinsul rechizitoriului rezultă că nu a participat la înșelarea părților vătămate. Astfel, recurentul a susținut că a fost racolat de o grupare infracțională și, din naivitate, a semnat înscrisuri, inclusiv file CEC fără a le citi, conform indicațiilor ce
i-au fost transmise prin telefon. În consecință, a solicitat revocarea măsurii arestării preventive și cercetarea sa în stare de libertate.
Inculpatula invocat, sub un prim aspect, nulitatea absolută a încheierii recurate în conformitate cu dispozițiile art. 197 alin. 2.C.P.P. deoarece nu a beneficiat de dreptul la apărare decât într-un mod formal. Astfel, deși apărătorul său ales a comunicat instanței că nu se poate prezenta la ora fixată pentru strigarea cauzei, solicitând amânarea acesteia pentru câteva ore, instanța a dispus numirea unui apărător din oficiu, care a acordat asistență juridică ambilor inculpați.
Or, în condițiile în care exista un conflict de interese între aceștia, formulând chiar plângere penală împotriva coinculpatului, s-a solicitat să se constate încălcarea dispozițiilor art. 171 și art. 172.C.P.P. precum și nulitatea absolută a încheierii.
În subsidiar, recurentul a invocat inexistența indiciilor temeinice din care să rezulte că a comis fapta reținută în sarcina sa, în condițiile în care din probele administrate rezultă că a avut doar calitatea de șofer, ce a executat ordinele date de o altă persoană, ce nu a fost trimisă în judecată. Invocând și lipsa pericolului concret pe care lăsarea sa în libertate l-ar prezenta pentru ordinea publică, dat fiind faptul că are un copil bolnav, inculpatul a solicitat punerea sa în libertate.
Examinând actele dosarului și încheierea recuratăatât prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu dispozițiile art. 3856alin. 3.C.P.P. Curtea apreciază că recursurile formulate sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Sub un prim aspect, Curtea apreciază necesar a examina cu prioritate critica inculpatului referitoare la nulitatea absolută a încheierii, dat fiind caracterul imperativ al unei atare nulități și consecințele pe care le poate avea, în situația în care se constată temeinicia unei atare critici.
În acest sens, constată că recurentul a invocat încălcarea dispozițiilor art. 171 și art. 172.C.P.P. ca urmare a nesocotirii cererii apărătorului său ales de amânare a cauzei pentru câteva ore și a asistării ambilor inculpați de același apărător din oficiu, în pofida contrarietății vădite între interesele acestora.
Din examinarea prevederilor legale invocate, Curtea constată că legea procesual-penală garantează inculpatului dreptul de a fi asistat de un apărător ales sau din oficiu pe tot parcursul judecății, asistența juridică fiind obligatorie în cazurile expres prevăzute de aliniatele 2 și 3 ale art. 171.C.P.P. situații incidente și în cauza de față. Conform aliniatului 41al aceluiași text de lege, când asistența juridică este obligatorie, dacă apărătorul ales nu se prezintă nejustificat la termenul de judecată fixat și nici nu asigură substituirea, organul judiciar ia măsuri pentru desemnarea unui apărător din oficiu, acordându-i timpul necesar pentru pregătirea apărării.
Din economia dispozițiilor legale invocate rezultă că apărătorul ales al inculpatului are obligația de a depune toate demersurile pentru a asigura asistența juridică a acestuia, inclusiv de a verifica stadiul cauzei și termenele fixate, urmând ca, în cazul în care nu se poate prezenta la unul dintre aceste termene, să încunoștiințeze instanța și să facă dovada motivului neprezentării sale, în caz contrar, organul judiciar fiind îndrituit să desemneze un apărător din oficiu.
În cauza de față, Curtea constată că termenul din data de 03.07.2009 a fost fixat la Tribunalul București în vederea verificării legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive a celor doi inculpați, înainte de expirarea duratei acestei măsuri conform art. 3001.
C.P.P.Din examinarea referatului scris întocmit de către grefierul de ședință și a părții introductive a încheierii rezultă că s-a încercat contactarea telefonică a ambilor apărători aleși ai inculpaților, în cazul inculpatului apărătorul comunicând că se află la G și nu se poate prezenta la termenul din data de 03.07.2009, iar în cazul celuilalt inculpat constatându-se că apărătorul ales nu răspunde la telefon.
În aceste condiții, prima instanță a procedat la desemnarea unui apărător din oficiu, care a acordat asistență juridică ambilor inculpați cu ocazia verificării măsurii arestării preventive.
În acest context, Curtea reține că apărătorul ales al recurentului a lipsit nejustificat de la judecarea cauzei, deși avea posibilitatea de a verifica data sesizării instanței de judecată și, implicit termenul fixat, precum și obligația de a-și asigura substituirea în cazul unei imposibilități de prezentare dovedite (dovadă ce nu a fost făcută în cauză). Drept urmare, desemnarea apărătorului din oficiu s-a făcut în strictă conformitate cu dispozițiile art. 171 alin. 41.C.P.P. neexistând sub acest aspect vreo încălcare a dispozițiilor legale de natură a atrage sancțiunea nulității.
În ceea ce privește aspectul acordării de asistență juridică ambilor inculpați de către același apărător din oficiu, în condițiile existenței unui conflict de interese între recurenți, Curtea reține că, de principiu, o atare contrarietate reclamă desemnarea unor apărători din oficiu diferiți, care să asigure o apărare concordantă intereselor fiecărui inculpat.
Esențială însă pentru constatarea contrarietății de interese este însă examinarea detaliată a declarațiilor fiecărui inculpat, în mod singular, dar și coroborat cu celelalte probe existente în cauză, examinare ce implică așadar o analiză a substanței acuzațiilor penale. O atare examinare este specifică etapei cercetării judecătorești, în care instanța procedează la audierea nemijlocită a inculpaților și verifică astfel în mod direct poziția lor procesuală, poziție în raport de care poate aprecia asupra existenței sau nu a unei contrarietăți de interese.
Faza verificării măsurii arestării preventive nu implică o astfel de analiză detaliată și coroborată a declarațiilor inculpaților, ci presupune doar o evaluare a probelor prin raportare la exigențele art. 143.C.P.P. respectiv la constatarea unor date suficiente care să justifice la nivel de presupunere aprecierea că aceștia au săvârșit anumite fapte prevăzute de legea penală. O atare presupunere implică, așadar, examinarea indiciilor de săvârșire a unei fapte penale, fără a reclama antamarea chestiunii vinovăției inculpaților și a poziției eventual contradictorii manifestate de aceștia în declarațiile succesive, toate aceste elemente urmând a fi valorificate exclusiv cu ocazia soluționării în fond a cauzei.
În raport de aceste considerente, Curtea apreciază că asistarea celor doi inculpați de către același apărător din oficiu cu ocazia verificării legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive nu este de natură a atrage sancțiunea nulității absolute a încheierii recurate, iar critica inculpatului este nefondată.
În ceea ce privește temeinicia hotărârii primei instanțe, constată că aceasta a apreciat în mod just că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpaților și subzistă și impun în continuare privarea acestora de libertate, neintervenind împrejurări noi care să determine schimbarea acestor temeiuri.
Astfel, în cauză sunt îndeplinite în continuare condițiile prevăzute de art. 143.C.P.P. existând indicii temeinice, în accepțiunea prevăzută de art. 681.C.P.P. ce justifică presupunerea rezonabilă că inculpații au desfășurat activități de inducere în eroare a trei societăți comerciale de la care au achiziționat mărfuri pentru plata cărora au fost emise instrumente de plată fără acoperire în cont.
Susținerea recurentului în sensul că participarea sa la săvârșirea faptei s-a întemeiat pe propria naivitate este nerelevantă, în condițiile în care ansamblul probelor administrate până la aceste moment relevă în mod rezonabil faptul că inculpatul a desfășurat activități ce au concurat la inducerea în eroare și prejudicierea părților vătămate, poziția subiectivă a inculpatului urmând a fi lămurită pe parcursul cercetării judecătorești și avută în vedere la soluționarea cauzei.
Nici critica inculpatului cu privire la contribuția sa limitată la săvârșirea faptei nu este întemeiată, în condițiile în care din declarațiile persoanelor audiate în cauză rezultă presupunerea că inculpatul și-a atribuit identități nereale și, prin activitatea sa, și-a adus concursul la inducerea în eroare a părților vătămate și atingerea scopului infracțional pentru care a fost recrutat.
Pe de altă parte, Curtea constată sunt îndeplinite în continuare și condițiile prevăzute de art. 148 lit. f ce C.P.P. au stat la baza prelungirii măsurii arestării preventive, în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea dedusă judecății este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate a inculpaților ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.
În acest sens, are în vedere natura și gravitatea faptei reținută în sarcina inculpaților, împrejurările concrete în care se presupune că aceștia, împreună cu alte persoane, au indus în eroare trei societăți comerciale în scopul obținerii injuste a unor foloase materiale semnificative, caracterul minuțios organizat al activității la care cei doi inculpați și-au adus contribuția, periculozitatea socială ridicată ce caracterizează faptele de înșelăciune comise în aceste împrejurări, dar și circumstanțele personale ale celor doi inculpați.
Astfel, cu privire la, reține că ușurința cu care acesta s-a implicat într-o activitate ilicită minuțios planificată și caracterul repetat al faptelor evidențiază o anumită predispoziție către obținerea facilă a unor sume de bani în mod ilicit, element care, alături de gravitatea faptei comise, relevă în continuare necesitatea menținerii stării de arest preventiv pentru a se preîntâmpina riscul tulburării ordinii publice prin lăsarea în libertate a unei persoane bănuite de comiterea unei infracțiuni grave.
Nici celelalte date personale ale inculpatului nu evidențiază o integrare familială și profesională a acestuia de natură a forma convingerea Curții că o măsură neprivativă de libertate ar fi suficientă pentru atingerea scopului său, justificându-se astfel, la acest moment procesual, privarea de libertate a inculpatului în vederea bunei desfășurări a procesului penal.
În privința inculpatului, Curtea reține, de asemenea, faptul că repetabilitatea actelor ilicite presupus comise, împrejurarea că inculpatul nu se află la primul conflict cu legea penală (fiind condamnat în minorat pentru furt), nedesfășurarea constantă a unor activități licite aducătoare de venituri relevă, și în cazul său, o anumită înclinație spre obținerea unor venituri nejustificate, împrejurare ce trebuie avută în vedere la evaluarea garanțiilor pe care le-ar prezenta inculpatul în cazul lăsării sale în libertate.
Or, aceste elemente de fapt, precum și specificul și gravitatea faptei săvârșite, justifică în continuare temerea că lăsarea inculpatului în libertate ar genera, la acest moment, o stare de pericol semnificativă pentru ordinea publică, fapt ce justifică prevalența acordată necesității protejării interesului public în detrimentul dreptului inculpatului la libertate individuală.
Împrejurarea că inculpatul are un copil minor este lipsită de relevanță sub acest aspect, în condițiile în care ea nu poate fi analizată izolat de celelalte date ale cauzei și nu este de natură a evidenția, prin ea însăși, o schimbare a temeiurilor ce au justificat privarea sa de libertate.
Pentru aceste considerente, Curtea apreciază că menținerea măsurii arestării preventive a celor doi recurenți-inculpați este justificată de motive pertinente și suficiente, iar criticile acestora sunt neîntemeiate.
În consecință, în baza art. 38515pct. 1 lit. b C.P.P. va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații și împotriva încheierii din data de 03.07.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului București - Secția a II-a Penală.
În baza art. 192 alin. 2.C.P.P. va obliga fiecare recurent-inculpat la plata sumei de câte 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații și împotriva încheierii de ședință din 3.07.2009 pronunțată de Tribunalul București - secția a II-a penală în dosarul nr-.
Obligă pe fiecare din cei doi inculpați la câte 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 17 iulie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red. /27.07.09
Dact. 2 ex./28.07.09
Președinte:Simona CîrnaruJudecători:Simona Cîrnaru, Cristina Rotaru, Petre Popescu
