Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 1244/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

INSTANȚA DE RECURS

DECIZIA PENALĂ Nr. 1244

Ședința publică de la 11 2009

PREȘEDINTE: Doru Filimon JUDECĂTOR 2: Membri Valentina Trifănescu

- - - - JUDECĂTOR 3: George

- - judecător

Grefier

Ministerul Public reprezentat de procuror, din cadrul

Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA

Pe rol, soluționarea recursului declarat de inculpatul, împotriva încheierii din 7 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns inculpatul, asistat de avocat, apărător ales.

Procedura completă.

S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, constatând recursul în stare de judecată, s-a acordat cuvântul.

Avocat având cuvântul pentru recurentul inculpat a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii și înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

A arătat că nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive întrucât din probe rezultă că a fost un accident, având în vedere și unghiul de tragere, iar fapta poate fi calificată ca și ucidere din culpă.

Reprezentantul Parchetului a solicitat respingerea recursului formulat ca nefondat.

A arătat că în raport cu natura și gravitatea infracțiunii pentru care este judecat inculpatul, lăsarea acestuia în libertate ar prezenta pericol pentru ordinea publică.

Recurentul inculpat a solicitat admiterea recursului și judecarea sa în stare de libertate arătând că a fost un accident și nu a acționat cu intenție.

CURTEA,

Asupra recursului de față;

Prin încheierea din 7 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului, fiul lui și, născut la data de 28 noiembrie 1988, în C, jud.D, cu domiciliul în C,-, jud.D, CNP -, în prezent aflat în Penitenciarul pentru Minori și C, (arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr.33 din data de 30 iunie 2009 emis de Tribunalul Dolj în dosarul nr-).

Pentru a dispune astfel, instanța de fond a constatat că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, dosar nr.450/P/2009 din data de 19.10.2009, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunilor de omor, prev. de art.174 alin.1 din Cp, efectuarea fără drept a operațiunilor cu arme și muniții, prev. de art.138 din Legea nr.295/2004 rap. la art.279 alin.1 din Cp cu aplicarea pentru cele două infracțiuni a dispozițiilor art.33 lit.a din Cp.

În fapt s-a reținut că la data de 25.06.2009. numita a sesizat telefonic prin 112, faptul că în imobilul situat în C,-, jud.D, s-a produs vătămarea numitei care a fost lovită de un tras cu o armă aflată la inculpatul.

Prin rezoluția din 26.06.2009, pentru a se stabili starea de funcționare/alte date caracteristice ale armei cu care la 25.06.2009 a fost împușcată victima, precum și datele caracteristice ale muniției ridicate de la locul comiterii faptei, s-a dispus efectuarea unei constatări tehnico-științifice balistice de către specialiști din cadrul Serviciului Criminalistic al Inspectoratului de Poliție al Jud.D, fiind avută în vedere și declarația numitului din 25.06.2009, în sensul că, arma în litigiu prezenta o defecțiune la extractoare, care nu permitea extragerea glonțului din lăcaș. Urmare a examinărilor efectuate, Inspectoratul de Poliție al Jud.D - Serviciul Criminalistic- a întocmit raportul de constatare tehnico-științifică nr. - din 27.06.2009 în care s-au concluzionat următoarele:" pusă la dispoziție este o armă de foc lungă, letală, de tip carabină, cu repetiție, percuție pe ramă, de calibru 5,6 mm ( echivalent cu calibrul.22LR ), marca " ", cu seria M-4082, destinată tirului sportiv;-Arma este în stare de conservare bună, nu prezintă defecțiuni vizibile la extractoare și este în stare de funcționare; C - Arma nu declanșa o împușcătură fără apăsarea trăgaciului; D - în litigiu este/a fost în stare de folosință și face parte din categoria muniției letale, cu proiectil de plumb, calibru 5,6 mm
( echivalent cu calibrul.22LR), fiind destinată armelor lungi de (puști),
de calibru 5,6 ( echivalent cu calibrul.22LR );E - Au fost relevate de pe canalul țevii unele urme reziduale de culoare închisă, ce pot proveni de la o eventuală tragere anterioară.

In cauză, la data de 03.07.2009, a fost dispusă și efectuarea unei expertize complexe, traseologică, balistică și fizico-chimică. Astfel, a fost întocmit de către Institutul Național de Expertize Criminalistice - Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice B, raportul de expertiză criminalistică nr. 322 din 02.10.2009, în care, urmare obiectivelor stabilite pentru efectuarea expertizei, se concluzionează:" Pe fața de pernă ridicată din locuința ( dormitorul de la etaj ) inculpatului apar două orificii iar pe burduful pernei apare o discontinuitate. Acestea au fost create de același, posibil un proiectil de calibru 5,6 mm, posibil tras cu arma de marca, seria M-4082; Cele două fragmente metalice descoperite în craniul victimei provin probabil din ruperea unui de plumb,posibil aparținând unui cartuș de calibru 5,6 mm; în momentul împușcăturii, trăgătorul/persoana care ținea arma se afla lateral-dreapta față de poziția normală a capului victimei și probabil în plan superior față de acesta; - în momentul împușcăturii distanța dintre gura țevii armei și regiunea parietală-dreaptă a craniului victimei a fost mai mare de l(un)metru; -Direcția de tragere a fost din lateral-dreapta superior față
de poziția normală a capului victimei; - Dacă arma în litigiu are introdus pe țeava, declanșarea împușcăturii se poate produce doar prin acționarea trăgaciului".

La efectuarea acestei expertize criminalistice a fost desemnat să participe și un expert autorizat recomandat de parte( la cererea inculpatului, prin apărătorii aleși), care a formulat puncte de vedere referitoare la raportul de expertiză criminalistică nr. 322 din 02.10.2009. Aceste puncte de vedere au fost însușite de inculpat cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală la 15.10.2009 când a solicitat și suplimentarea raportului de expertiză. Această cerere a inculpatului a fost însă respinsă prin ordonanța din 15.10.2009, în care sunt menționate considerentele avute în vedere.

De asemenea, din verificările efectuate a mai rezultat că inculpatul nu figurează în baza de date a Registrului Național al, ca deținător legal de arme și muniții letale sau neletale.

găsite cu ocazia cercetării efectuate la fața locului, în imobilul situat în C,-, printre care și arma de cu marca, seria M-4082, calibrul 5,6 mm cu care a fost împușcată victima, erau deținute în mod legal de către numitul, fiind înscrise în permisul de armă seria -, eliberat pe numele acestuia.

Situația de fapt descrisă în rechizitoriu s-a demonstrat cu următoarele mijloace de probă:. declarațiile inculpatului și procesul- verbal de prezentare a materialului de urmărire penală; declarația părții civile; procesul verbal de cercetare la fața locului, precum și planșa fotografică; procesul-verbal din 25.06.2009 privind examinarea telefonului mobil pus la dispoziție de, precum și planșa fotografică; raportul de constatare medico-legală nr.2230/Al din 01.07.2009; raportul de constatare medico-legală nr. 2250/A3 din 16.09.2009, precum și planșa fotografică întocmită cu ocazia efectuării autopsiei; raportul de constatare tehnico-științifică nr. - din 27.06.2009; raportul de expertiză criminalistică nr. 322 din 02.10.2009; proces-verbal din 25.06.2009 și, respectiv, adresa din 13.10.2009 emisă de D - Biroul, și privind verificările efectuate referitor la împrejurarea dacă este posesor legal de arme letale sau neletale; datele comunicate de către SC Romanian Mobile SA B, urmare a solicitării autorizată prin încheierea nr.39 din 27.08.2009, pronunțată în dosarul nr. 47/P/2009 de Tribunalul Dolj; declarațiile numitului; declarațiile martorilor, -,.

Inculpatul a avut o atitudine parțial sinceră în cursul urmăririi penale; este în vârstă de 20 ani; din fișa de cazier judiciar atașată la dosarul cauzei a rezultat că acesta nu are antecedente penale.

Prin ordonanța din 29.06.2009 s-a dispus înlocuirea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea C-luată anterior, cu măsura preventivă a reținerii pe o durată de 24 ore. Prin ordonanță, la 29.06.2009, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul pentru comiterea infracțiunilor de omor, prev.de art.174 alin.l din Cp. și efectuarea fără drept a operațiunilor cu arme și muniții, prev.de art.138 din Legea nr. 295/2004 rap.la art.279 alin.l din Cp.

Prin referatul din 30.06.2009 s-a propus arestarea preventivă a inculpatului pe o durată de 29 zile. Ulterior, prin încheierea din 30.06.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Dolja admis propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, dispunând arestarea preventivă a inculpatului, pe o durată de 29 de zile, cu începere de la data de 30.06.2009 și până la data de 28.07.2009 inclusiv, fiind emis, totodată, mandatul de arestare preventivă nr.33 din 30.06.2009.

Prin referatul din 22.07.2009 s-a propus Tribunalului Dolj, prelungirea duratei arestării preventive pe o perioadă de 30 zile, a inculpatului. Tribunalul Dolj, prin încheierea din 22.07.2009 pronunțată în dosarul nr- a admis propunerea și a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului pe o durată de 30 zile, cu începere de la data de 29.07.2009 și până la data de 27.08.2009 inclusiv.

Prin referatul din 21.08.2009 s-a propus Tribunalului Dolj prelungirea duratei arestării preventive pe o perioadă de 30 zile a inculpatului. Prin încheierea din 21.08.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Dolja admis propunerea și a dispus prelungirea măsurii arestării preventive luată față de inculpatul pentru o perioadă de 20 zile, începând de la 28.08.2009până la 16.09.2009 inclusiv.

Prin referatul din 11.09.2009 s-a propus Tribunalului Dolj prelungirea duratei arestării preventive pe o perioadă de 30 zile a inculpatului. Prin încheierea din 11.09.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Dolja admis propunerea și a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului, pe o perioadă de 30 de zile, începând de la data de 17.09.2009 și până la data de 06.20.2009, inclusiv.

Prin referatul din 01.10.2009 s-a propus Tribunalului Dolj prelungirea duratei arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile a inculpatului. Prin încheierea din 01.10.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Dolja admis propunerea și a dispus prelungirea măsurii arestului preventiv al inculpatului, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 07.10.2009 și până la data de 05.11.2009, inclusiv.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța a constatat că măsura arestării preventive dispusă față de inculpatul este legală și temeinică, cu ocazia luării acestei măsuri fiind respectate dispozițiile legale în materie, respectiv dispozițiile art. 143, 148 lit. f Cpp.

Din probele administrate până în acest moment la urmărirea penală, s-a constatat că există în continuare indicii temeinice care să justifice presupunerea rezonabilă că acest inculpat săvârșit faptele pentru care este trimis în judecată iar temeiurile care au determinat arestarea preventivă subzistă în continuare și nu s-au modificat, fiind în continuare incidente dispozițiile art. 148 lit. f Cpp.

De asemenea, s-au constatat în continuare incidente dispozițiile art. 148 lit. f Cpp, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru care este cercetat inculpatul fiind mai mare de 4 ani iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă în continuare pericol pentru ordinea publică, având în vedere natura și gravitatea faptelor pentru care este cercetat, sentimentul de insecuritate creat în rândul opiniei publice, rezonanța acestor fapte în societate, inculpatul fiind cercetat pentru o infracțiune de un impact social deosebit.

Toate aceste aspecte subzistă în continuare și nu s-au modificat iar raportat la complexitatea cauzei, instanța a apreciat că durata arestării preventive nu a depășit durata rezonabilă iar în plus măsura arestării preventive este justificată și proporțională în raport cu criteriile enumerate la art. 136 alin 1 și 8 Cpp.

Împotriva acestei încheieri, a declarat recurs inculpatul solicitând revocarea măsurii arestării preventive.

Recursul este nefondat.

Instanța de fond a apreciat în mod corect că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului impun în continuare privarea de libertate a inculpatului.

Natura și gravitatea infracțiunilor presupuse a fi săvârșite de inculpat duc la concluzia că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere faptul că inculpatul a fost trimis în judecată pentru infracțiunile de omor și efectuarea fără drept a operațiunilor cu arme și muniții iar pedeapsa prevăzută pentru aceste infracțiuni este închisoarea mai mare de 4 ani.

Având în vedere considerentele de mai sus, Curtea în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod de procedură penală, va respinge recursul formulat ca nefondat iar în temeiul art. 192 Cod de procedură penală va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de inculpatul, împotriva încheierii nr. 7 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, ca nefondat

Obligă recurentul la plata sumei de 30 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 11 2009.

- - - - -

Grefier,

Red.jud.GC.

IB/

11 2009,

C va urmări și încasa de la rec. inc. suma de 30 lei cheltuieli judiciare statului.

Președinte:Doru Filimon
Judecători:Doru Filimon, Membri Valentina Trifănescu, George

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 1244/2009. Curtea de Apel Craiova