Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 433/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 433/2009
Ședința publică de la 13 Iulie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Maria Elena Covaciu
JUDECĂTOR 2: Oana Maria Călian
Judecător - -
Grefier
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia reprezentat prin
- procuror
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii penale pronunțată LA 8 iulie 2009 de Tribunalul Sibiu - secția penală în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat inculpatul recurent în stare de arest din Penitenciarul Aiud, asistat de avocat - apărător desemnat din oficiu.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care inculpatul arată că a formulat recurs împotriva încheierii întrucât nu se consideră vinovat de comiterea faptelor pentru care a fost trimis în judecată.
Nefiind cereri prealabile, instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Avocata inculpatului solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și rejudecând, revocarea măsurii arestării preventive luată față de inculpat și cercetarea lui în continuare în stare de libertate, apreciind că nu mai subzistă temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri.
Reprezentanta parchetului solicită respingerea recursului formulat de inculpat ca nefondat și menținerea încheierii prin care a fost menținută măsura arestării preventive luată față de inculpat ca temeinică și legală.
Solicită a se observa că nu au intervenit elemente noi care să justifice încetarea măsurii arestării preventive, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 5 paragraful 1 CEDO.
Având ultimul cuvânt, inculpatul nu se consideră vinovat de comiterea faptelor pentru care a fost trimis în judecată, neexistând probe certe privind vinovăția lui.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului penal de față:
Constată că prin încheierea pronunțată la data de 8 iulie 2009 de Tribunalul Sibiu - Secția penală în dosarul nr- s-a dispus, în baza disp. art. 300/2 Cod proc. penală rap. la art. 160/b al.3 din același cod și art. 5 pct. 1 lit. a menținerea măsurii preventive a inculpatului, fiul lui și al lui, la data de 16.11.1988, deținut în Penitenciarul Aiud.
Pentru a pronunța această hotărâre s-a reținut, în esență, de către instanța de apel că, din probele administrate în cauză, rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis fapta pentru care a fost trimis în judecată și pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate ar prezenta pericol public datorită împrejurării că persoane asupra cărora planează acuzația săvârșirii unor infracțiuni de o gravitate sporită sunt cercetați în stare de libertate.
Tribunalul a mai avut în vedere la pronunțarea soluției de menținere a măsurii arestării preventive și hotărârea de condamnare pronunțată de instanță de fond, precum și împrejurarea că în cauză nu au intervenit elemente noi care să justifice încetarea măsurii arestării preventive, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 5 paragraful 1 CEDO.
Împotriva acestei încheieri penale a declarat recurs în termen inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În susținerea orală motivelor de recurs inculpatul, personal și prin apărătorul ales, a solicitat admiterea recursului declarat de inculpat, casarea încheieri penale atacate și, rejudecând cauza, revocarea măsurii arestării preventive și punerea inculpatului în libertate.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că încheierea penală atacată este nelegală întrucât, nu mai subzistă subzistă temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri.
Analizând legalitate și temeinicia hotărârii atacate prin prisma criticilor formulate de către inculpat, precum și din oficiu, conf. art. 385/6 alin. 3 Cod proc. penală, cu referire la disp. art. 136 alin. 1, 143 și 148 lit. f) din Codul d procedură penală și art. 139 din același cod, și art. 160/1 și urm. Cod proc. penală, se apreciază că în cauză recursul declarat în cauză nu este fondat pentru cele ce se vor arăta în continuare:
Curtea de Apel constată în principal că prin sentința penală nr. 262/2009 din 15.05.2009, reținând vinovăția inculpatului, Judecătoria Sibiu în baza disp. art. 86 alin.1 din OUG195/2002, art. 208 al. 1, 209 al. 1 lit. e, g și i Cod penal, art. 211 al. 1, al. 2 lit. b li al. 2/1 lit. b Cod penal, cu aplic. art. 33 și 34 Cod penal, l-a condamnat la pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare, cu executare în regim de detenție, pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis de conducere, furt calificat și tâlhărie.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul.
S-a stabilit un prim termen de judecată la data de 09.09.2009.
La data de 8 iulie 2009, tribunalul, ca instanță de apel, a stabilit termen intermediar pentru verificarea legalității și temeinicie măsurii arestării preventive a inculpatului, conf. art. 300/2, rap. la art. 160/b Cod proc. penală.
Prin încheierea penală pronunțată la această dată Tribunalul Sibiua dispus, în baza art. 300/2 rap. la art. 160/b Cod procedură penală, menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului, hotărâre supusă actualului control de legalitate.
Tribunalul a reținut că din probatoriul administrat în cauză până la acest moment a rezultat existența unor indicii temeinice privitoare la săvârșirea unei infracțiuni, fapte pentru care legea penală prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
În conformitate cu disp. art. 160/b alin. 3 Cod proc. penală, menținerea arestării preventive în cursul judecății are caracter legal atunci când instanța constată că temeiurile care au justificat această măsură impun în continuare privarea de libertate a inculpatului, în caz, contrar, arestarea preventivă trebuie revocată cu consecința punerii de îndată în libertate a inculpatului, potrivit alin. 2 al textului de lege amintit.
Inițial, inculpatul a fost arestat preventiv în baza disp. art. 143, 146 și 148 lit. a) și f) Cod proc. penală, texte de lege ce sunt în deplină concordanță cu art. 5 pct. 1 lit. c) CEDO, existând motive verosimile de a bănui că inculpatul a comis o infracțiune pentru care legea prevede o pedeapsă mai mare de 4 ani - art. 208 al. 1, 209 al. 1 lit. e), g) și i) Cod penal, art. 211 al. 1, al. 2 lit. b) și al. 2/1 lit. b) Cod penal iar lăsare în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică și că există date că inculpatul va încerca să se sustragă procesului penal și executării pedepsei.
Ulterior, inculpatul recurent a fost condamnat în primă instanță la o pedeapsă rezultantă de 8 ani închisoare, cu executare în regim de detenție, pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis de conducere, furt calificat și tâlhărie, subzistând astfel temeiurile care au fost avute în vedere la luarea și menținerea măsurii arestării preventive.
În acest context, în mod corect, Tribunalul a apreciat că temeiuri care au stat la baza arestării preventive subzistă și în prezent și, având în vedere disp. art. 5 CEDO, existența unei condamnări, chiar în primă instanță a inculpatului, conduce la bănuiala verosimilă că inculpatul recurent a săvârșit infracțiunea pentru care este cercetat.
În ce privește pericolul concret pentru ordinea publică, Curtea constată că în cauză sunt îndeplinite cerințele textului de lege -art. 148 lit.f) Cod procedură penală, în contextul existenței unei sentințe de condamnare chiar nedefinitivă pentru infracțiuni destul de grave.
Curtea precizează că și în ipoteza în care am aprecia că nu mai subzistă temeiul prev. de art. 148 lit. a) din Codul d e procedură penală, arestarea preventivă a inculpatului continuă să fie legitimă, fiind îndeplinite exigențele art. 5 CEDO, raportat existenței unei sentințe de condamnare chiar nedefinitivă pentru o infracțiune deosebit de gravă.
În ce privește susținerile recurentului inculpat referitoare la nevinovăția sa, Curtea constată că ele exced cauzei de față, acestea putând fi invocate în fața instanței de apel singura competentă să se pronunțe în actuala fază procesuală asupra temeiniciei sau netemeiniciei acuzațiilor ce i se aduc inculpatului.
Ca atare, menținerea arestării preventive a inculpatului recurent în cursul soluționării apelului declarat în cauză este legală și temeinică, aflându-se în deplină concordanță cu disp. art. 300/2, rap. la art. 160/b alin. 3 Cod proc. penală și art. 5 CEDO.
Nu este de neglijat a se arăta că, pentru motivele expuse mai sus și pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal, se apreciază că nu se impune cercetarea inculpatului în stare de libertate.
Față de aceste considerente, se va respinge ca nefondat recursului recurentului inculpat, conf. art. 385/15 pct. 1 lit. b) Cod proc. penală.
Ca o consecință a acestei soluții, în baza disp. art. 192 alin.2 Cod proc. penală va fi obligat numitul recurent la plata sumei de 180 lei, cheltuieli judiciare către stat în recurs.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat în sumă de 100 lei se va avansa din fondul
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii penale pronunțată la 8 iulie 2009 de Tribunalul Sibiu - secția penală în dosarul nr-.
În baza dispozițiilor art. 192 alin.2 Cod pr. penală obligă pe numitul recurent la plata sumei de 180 lei cheltuieli judiciare către stat în recurs.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat în sumă de 100 lei se va avansa din fondul
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi, 13 iulie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - - -
GREFIER
Red.
Tehnored.LS/2ex/15.-
Jud.fond:
Președinte:Maria Elena CovaciuJudecători:Maria Elena Covaciu, Oana Maria Călian
