Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 634/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 634
Ședința publică din data de 2.10.2009
PREȘEDINTE: Vasile Mărăcineanu
JUDECĂTORI: Vasile Mărăcineanu, Ștefan Fieraru Ion Stelian
- -
GREFIER - - -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul -, fiul lui și, ns. la data de 1.04.1942, deținut în Penitenciarul Spital S. împotriva încheierii din data de 29.09.2009, pronunțată de Tribunalului Prahova, prin care în baza art. 300/1 al.1 pr.penală rap. la art. 160 al.2 pr.penală, s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului iar în baza art. 300/1 al.3 pr.penală s-a menținut măsura arestării preventive a acestuia.
La apelul nominal făcut în ședință publică a lipsit recurentul - inculpat, aflat în stare de arest, pentru care a răspuns avocat, apărător desemnat din oficiu din Baroul Prahova.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se învederează instanței că s-a depus la dosar un referat medical, emis de Penitenciarul Spital B -, pentru inculpatul privind imposibilitatea prezentării acestuia în instanță la termenul din data de 2.10.2009.
Avocat, având cuvântul pentru inculpat, arată că nu mai are alte cereri de formulat sau excepții de invocat.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul arată că nu mai are alte cereri de formulat sau excepții de invocat, apreciind cauza în stare de judecată.
Curtea ia act că s-a depus la dosar un referat medical prin care se face dovada imposibilității prezentării în instanță a inculpatului și întrucât nu mai sunt alte cereri de formulat sau excepții de invocat, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților.
Avocat, având cuvântul pentru recurentul - inculpat, arată că într-adevăr acesta este cercetat pentru comiterea infracțiunii de omor iar pedeapsa prevăzută de lege pentru această faptă este mai mare de 4 ani dar față de circumstanțele personale ale acestuia, împrejurarea că a avut o atitudine sinceră, nu are antecedente penale, a regretat fapta comisă, este la o vârstă înaintată apreciază că se
poate dispune admiterea recursului, casarea încheierii atacate iar pe fond punerea inculpatului în stare de libertate.
Reprezentantul Parchetului, având cuvântul pune concluzii de respingerea recursului declarat de inculpat ca fiind nefondat și menținerea încheierii atacate întrucât este legală și temeinică, în mod corect fiind menținută măsura arestării preventive, față de limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina sa, modalitatea comiterii faptei și gradul de pericol pentru ordinea publică.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin încheierea din 29 septembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova - Secția penală, în dosarul nr-, în temeiul disp.art.300/1 alin.1 Cod procedură penală, rap.la art.160 alin.2 Cod procedură penală, s-a constatat legalitatea și temeinicia arestării preventive luată față de inculpatul - fiul lui și, născut la data de 01 aprilie 1942 în localitatea, județul P, în prezent aflat în Penitenciarul Spital BS. iar în baza art.300/1 alin.3 Cod procedură penală, a fost menținută această măsură.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că prin Rechizitoriul nr.620/P/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de omor prev.de art.174 Cod penal, constând în aceea că în noaptea de 18/19 iulie 2009, pe fondul consumului de băuturi alcoolice l-a lovit cu un cuțit în piept pe numitul, provocându-i leziuni grave care au condus imediat la deces.
Instanța a constatat că prin încheierea nr.19 din 20 iulie 2009 Tribunalului Prahova, a fost luată măsura arestării preventive a inculpatului pentru o perioadă de 29 de zile, cu începere de la 20 iulie 2009 și până la data de 17 august 2009 inclusiv, măsură ce a fost prelungită ulterior în condițiile legii.
Temeiul arestării l-a constituit disp.art.148 lit.f Cod procedură penală, în sensul că pedeapsa închisorii prevăzută de lege pentru fapta reținută în sarcina inculpatului este mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea acestuia în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
După înregistrarea dosarului la instanța de fond, în cauza de față inculpatul fiind trimis în judecată în stare de arest, s-a procedat potrivit art.300/1 Cod procedură penală, la verificarea din oficiu în Camera de Consiliu, legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a acestuia, înainte de expirarea duratei acestei măsuri.
Tribunalul a constatat că sunt indicii temeinice că inculpatul a săvârșit fapta pentru care a fost trimis în judecată și se justifică menținerea măsurii arestării preventive a acestuia, având în vedere gravitatea faptei săvârșite și pericolul concret pentru ordinea publică, pericol concretizat prin modalitatea de comitere a faptei, gradul de pericol social al infracțiunii, valoarea socială lezată și ca atare, s-a apreciat că temeiurile avute
în vedere în momentul luării măsurii arestării preventive, nu s-au schimbat, acestea subzistând și în continuare.
Împotriva încheierii a declarat recurs inculpatul care prin apărător desemnat din oficiu, a solicitat admiterea acestuia, casarea încheierii și revocarea măsurii arestării preventive.
Se susține că inculpatul a avut o atitudine sinceră, nu are antecedente penale, a regretat fapta comisă, are o vârstă înaintată, circumstanțe care caracterizează persoana inculpatului, așa încât, consideră că judecarea acestuia se poate face și cu inculpatul în stare de libertate.
Curtea, constată că recursul este nefondat.
În mod corect instanța de apel a menținut arestarea preventivă luată față de inculpatul, trimis în judecată pentru infracțiunea de omor prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova nr.620/P/2009, întrucât, din actele și lucrările dosarului, rezultă fără putință de tăgadă că temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri subzistă și în continuare.
Fapta respectivă se pedepsește de lege cu închisoare de la 10 la 20 de ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
pericolului respectiv, rezidă în natura infracțiunii, modalitatea de comitere a acesteia, precum și de impactul negativ pe care îl are o persoană care comite o astfel de faptă, să fie lăsat liber în comunitatea în care trăiește.
Pe de altă parte, menținerea măsurii arestării preventive se justifică și din punct de vedere al disp.art.136 Cod procedură penală, în scopul împiedicării inculpatului de a se sustrage urmăririi penale și de a încerca să zădărnicească aflarea adevărului.
În consecință, recursul declarat de inculpatul se privește ca fiind nefondat, urmând a fi respins în consecință, conform art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală.
Văzând și disp.art.192 alin.2 Cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul -, fiul lui și, ns. la data de 1 aprilie 1942, deținut în Spital Penitenciar împotriva încheierii de ședință din data de 29 septembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr-.
Obligă recurentul la 160 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei reprezintă onorariu apărător din oficiu, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților în contul Baroului
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 2 octombrie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Vasile Mărăcineanu, Ștefan Fieraru Ion Stelian
Fiind plecat în concediu de odihnă,
se va semna de președintele completului
Grefier,
Red.
Tehnored.
4 ex./06.10.2009
nr- Tribunalul Prahova
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3113/2006
Președinte:Vasile MărăcineanuJudecători:Vasile Mărăcineanu, Ștefan Fieraru Ion Stelian