Cerere de contopire a executării pedepselor (alte modificări de pedepse) (art.449 c.p.p.). Decizia 53/2008. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția penală și pentru cauze cu minori
Dosar nr. -
DECIZIA PENALĂ nr. 53/R /2008
Ședința publică din 31 ianuarie 2008
PREȘEDINTE: Crișan Marinela vicepreședintele instanței
JUDECĂTOR 2: Sotoc Daniela
JUDECĂTOR 3: Condrovici Adela
Grefier: - -
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, conform prevederilor art. 304 Cod procedură penală.
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestatorul condamnat, fiul lui și, născut la 15 ianuarie 1977, deținut în prezent în Penitenciarul Tulcea, împotriva deciziei penale nr.150/R din 23 februarie 2007, pronunțată de Curtea de APEL ORADEA, în dosarul penal nr.5180/P/2005, potrivit dispozițiilor art.386 Cod procedură penală.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pentru contestatorul condamnat lipsă, apărătorul desemnat din oficiu avocat, în baza în baza delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr.4459/17.09.2007, emisă de Baroul Bihor.
Ministerul Publiceste reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ORADEA.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, după care:
Nefiind excepții sau alte cereri prealabile instanța acordă părților cuvântul asupra contestației în anulare.
Apărătorul contestatorului recurent susține contestația, solicitând admiterea acesteia, pentru motivele arătate în scris de către recurentul condamnat. Cu onorariu pentru apărarea din oficiu.
Reprezentantul parchetului pune concluzii de respingere ca nefondat a recursului declarat decondamnatul contestator, apreciind că cele invocate în contestația sa sunt nefondate și nu pot duce la admiterea contestației în anulare.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului penal de față constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 673 din 22 martie 2004, pronunțată de Judecătoria Oradea a fost condamnat inculpatul, în baza art.215 alin.4 cu referire la art.84 alin.2 din Legea nr.59/1934 la o pedeapsă de 3 ani închisoare în regim de detenție.
În baza art.18, 346 Cod de procedură penală raportat la art.998-999 și 1003 cod civil a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente Râmnicu V la 135.199. 083 lei, contravaloarea facturilor neachitate de inculpat, pentru care s-au emis filele CEC nr.- și - - fila 8.
În baza art.118 lit. "b" Cod penal s-a dispus confiscarea filelor CEC nr.-/27.12.2000 și -/15.01.2001.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut, în fapt că, inculpatul, în calitate de administrator al Râmnicu V în ziua de 14.12.2000 s-a prezentat la A O de unde a achiziționat marfă în valoare totală 135.199. 083 lei, conform facturilor, plătind marfa respectivă cu filele CEC nr.- și -. Aceste file CEC au fost introduse de către la BC. V la data de 27.12.2000, fiind refuzată onorarea acestora pe motivul "interdicției bancară și lipsă disponibil în cont".
Împotriva acestei hotărârii a declarat apel inculpatul, apel care a fost respins ca nefondat, prin decizia penală nr. 268A/ 21.09.2005 a Tribunalului Bihor, apreciind că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică sub toate aspectele.
Prin decizia penală nr.150 din 23 februarie 2006,.pronunțată de Curtea de APEL ORADEA, în dosar nr. 5180/P/2005, a fost respins ca nefondat recursul penal declarat de inculpatul împotriva decizie penale nr.268/A din 21 septembrie pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr.2129/2004, pe care a menținut-o în totalitate.
În considerentele deciziei se arată că, în mod corect, pe baza probelor administrate a fost reținută vinovăția inculpatului, iar instanța de apel s-a pronunțat asupra tuturor motivelor de apel, partea civilă depunând la dosar, după încheierea dezbaterilor concluzii scrise, din care rezultă că prejudiciul nu a fost recuperat, în ciuda declarațiilor inculpatului, care, de altfel, nu a făcut în nici un fel dovada recuperării prejudiciului prin compensare sau prin alt mijloc de stingere a plății. Pe de altă parte, în speță sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii pentru care inculpatul a fost condamnat.
Prin contestația în anulare înregistrată la Judecătoria Negrești Oaș contestatorul, fiul lui și al, născut la 15 ianuarie 1977, deținut în Penitenciarul Tulcea, privind decizia penală nr. 150 din 23 februarie 2007, pronunțată de Curtea de APEL ORADEA.
În susținerea cererii sale invocă prevederile art. 386 lit. a Cod de procedură penală, în sensul că procedura de citare în recurs nu a fost legal îndeplinită, în tot cursul judecății, inclusiv în recurs a fost citat iar nu cum este corect.
Pe de altă parte invocă prevederile art. 388 alin. 1 Cod de procedură penală, în sensul că termenul de introducere a contestației este de 10 zile cu începere din momentul începerii executării, solicitând în baza art. 390 Cod de procedură penală suspendarea executării hotărârii.
În considerarea celor de mai sus contestația în anulare este nefondată.
Într - adevăr, conform art. 386 lit. a Cod de procedură penală, împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare, când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de instanța de recurs, nu a fost îndeplinită.
În speță, însă, contestatorul la mai multe termene de judecată în cursul soluționării recursului a depus motive de recurs pentru termenul de judecată din 2 februarie 2006, 23 februarie 2006, fost citat cu numele corect, ( filele 25 și 30 de la dosar).
În atare situație, contestatorul, nu poate pretinde că recursul său a fost judecat cu lipsă de procedură citat fiind cu numele său corect.
În aceste condiții, Curtea va trebui să privească contestația în anulare formulată de contestator, ca nefondată și să o respingă ca atare, nefiind astfel cazul admiterii ei nici în principiu.
Văzând și reglementarea plății cheltuielilor judiciare către stat:
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 391 raportat la art.386 lit. "a" Cod procedură penală,
RESPINGE contestația în anulare declarată de contestatorul, împotriva deciziei penale nr.150/R din 23 februarie 2006, pronunțată de Curtea de APEL ORADEA, pe care o menține în întregime.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 150 lei, cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 40 lei, onorariu pentru avocat din oficiu, va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.
DEFINITIVĂ
Pronunțată în ședința publică azi, 31 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
Red. dec. E/12.02.2008
Jud. dec. - M. -
Dact. în 3 ex./ 13.02.2008
Președinte:Crișan MarinelaJudecători:Crișan Marinela, Sotoc Daniela, Condrovici Adela