Contestație la executare in penal Art 461 cpp. Decizia 123/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR-

DECIZIA PENALĂ NR.123

Ședința publică din data de 13 februarie 2009

PREȘEDINTE: Ștefan Fieraru

JUDECĂTOR 2: Vasile Mărăcineanu Ion Stelian

- - -

GREFIER - - -

Ministerul Publica fost reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de condamnatul fiul lui și, născut la data de 20 mai 1980, în prezent deținut în Penitenciarul Ploiești, județul P, împotriva sentinței penale nr.598 din data de 16 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, prin care s-a luat act de retragerea contestației la executare formulată de acesta privind pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.58/2002 a Tribunalului Militar Teritorial B.

A fost obligat condamnatul la plata sumei de 160 lei cheltuieli judiciare către stat, din care, suma de 100 lei reprezentând onorariu apărător din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul - condamnat, aflat în stare de arest, personal și asistat de avocat, apărător desemnat din oficiu din Baroul Prahova, conform delegației nr.532/2009, fila 7 dosar.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care

Cu permisiunea instanței, avocat, luând legătura cu recurentul - condamnat, arată că nu mai are cereri de formulat și solicită cuvântul în susținerea recursului.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că nu mai are cereri de formulat și solicită cuvântul în dezbateri.

Curtea, ia act că nu mai sunt cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților.

Avocat având cuvântul pentru inculpat, solicită instanței a se lua act de declarația acestuia în sensul că înțelege să-și retragă cererea de recurs formulată.

Recurentul - condamnat arată că își retrage recursul.

Reprezentantul Ministerului Public, solicită să se ia act de declarația condamnatului, că își retrage cererea de recurs formulată.

- 2 -

Recurentul - condamnat având ultimul cuvânt, arată că înțelege să-și retragă recursul formulat.

CURTEA:

Asupra recursului penal de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin sentința penală nr.598 din data de 16 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, s-a luat act de retragerea contestației la executare formulată de condamnatul fiul lui și, născut la data de 20 mai 1980, în prezent deținut în Penitenciarul Ploiești, județul P, privind pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.58/2002 a Tribunalului Militar Teritorial B.

A fost obligat condamnatul la plata sumei de 160 lei cheltuieli judiciare către stat, din care, suma de 100 lei reprezintă onorariu apărător din oficiu, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Împotriva sentinței a declarat recurs condamnatul .

La termenul de judecată din data de 13 februarie 2009 condamnatul aflat în stare de arest, fiind prezent personal și asistat de avocat desemnat din oficiu a solicitat să se ia act de declarația sa în sensul că înțelege să-și retragă recursul.

Potrivit art.369 și art.385/4 Cod procedură penală, până la închiderea dezbaterilor, oricare dintre părți își poate retrage calea de atac exercitată.

Ca atare, în raport de textele de lege mai sus arătate, Curtea urmează să ia act de retragerea recursului și să dispună obligarea condamnatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Ia act de retragerea recursului declarat de recurentul - condamnat, fiul lui și, născut la data de 20 mai 1980, deținut în Penitenciarul Ploiești, județul P, împotriva sentinței penale 598 din 16 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova.

Obligă recurentul la 250 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei reprezintă onorariu apărător din oficiu, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției în contul Baroului de Avocați

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 februarie 2009.

Președinte Judecători

Grefier

- 3 -

Tehnored.EV

4 ex./18.02.2009

dos.f- Tribunalul Prahova

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr.3113/2006

Președinte:Ștefan Fieraru
Judecători:Ștefan Fieraru, Vasile Mărăcineanu Ion Stelian

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Contestație la executare in penal Art 461 cpp. Decizia 123/2009. Curtea de Apel Ploiesti