Contestație la executare in penal Art 461 cpp. Sentința 363/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
Dosar nr.10222/2/2009
2535/2009
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I-a PENALĂ
Sentința penală nr.363
Ședința publică din data de 11 decembrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ioana Alina Ilie
GREFIER ---
.
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTIa fost reprezentat prin PROCUROR
Pe rol pronunțarea asupra contestației la executare împotriva Sentinței penale nr. 92/18.05.2006 a Curții de Apel București - Secția I-a Penală, din Dosarul nr-, formulată de contestatorul.
Dezbaterile au avut loc la termenul din 4 decembrie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din această sentință penală, și când Curtea, în temeiul art. 306 Cod procedură penală, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 11 decembrie 2009, când a hotărât următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 15.07.2009 pe rolul Curții de Apel Ploiești, sub nr-, condamnatul a solicitat ca, pe calea contestației la executare, să se dispună contopirea pedepselor aplicate prin sentința penală nr. 16/04 din data de 08 iunie 2004 Judecătoriei d e Instrucție nr.3 din (Spania), recunoscută prin sentința penală nr. 92/18.05.2006 Curții de Apel București - Secția I-a Penală, aplicându-se dispozițiile din legea penală română privitoare la concursul de infracțiuni, prin conversiunea condamnării pronunțate în străinătate în raport cu aceste dispoziții și să fie stabilită, astfel, spre executare pedeapsa cea mai grea.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 461 alin. 1 lit. d) Cod procedură penală, art. 34 lit. b) Cod penal și art. 146 din Legea nr. 302/2004.
Prin sentința penală nr. 148/16.10.2009 a Curții de Apel Ploiești - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr-, a fost admisă excepția de necompetență teritorială a acestei instanțe și s-a dispus, în baza art. 42 Cod procedură penală, raportat la art. 150, art. 140, art. 146 și art. 149 din Legea nr. 302/2004, declinarea competenței de soluționare a contestației la executare formulată de condamnatul în favoarea Curții de Apel București.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Ploieștia reținut, în esență, că, potrivit dispozițiilor art. 150 raportat la art. 145 și art. 146 din Legea nr. 302/2004, autoritatea competentă să soluționeze procedurile la care se referă art. 149 privind acceptarea sau respingerea cererilor, inclusiv a contestațiilor la executare întemeiate pe impedimente născute din conversiunea pedepselor, este, atât teritorial, cât și material, Curtea de Apel București, instanță ce a pronunțat și hotărârea ce se execută, indiferent de locul de deținere al condamnatului la data formulării contestației la executare. În acest sens, s-a făcut trimitere la încheierea nr. 236/8.02.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală, prin care, în soluționarea unui conflict negativ de competență ivit cu ocazia judecării unei alte contestații la executare formulată de același condamnat și având același obiect, instanța supremă a stabilit competența de judecare a cererii în favoarea Curții de Apel București.
Pe rolul Curții de Apel București - Secția I-a penală, cauza a fost înregistrată sub nr- (2535/2009).
Prin memoriile depuse la dosar și înregistrate la data de 24.11.2009 (filele 6-8), contestatorul - condamnat a mai invocat faptul că sentința penală nr. 92/18.05.2006 Curții de Apel București - Secția I-a Penală nu i-a fost comunicată la locul de detenție din Spania, în vedere exercitării căii de atac prevăzută de lege, astfel încât s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă, atât sentința de recunoaștere, cât și mandatul de executare emis în baza acesteia, fiind lovite de nulitate, în condițiile art. 197 alin. 1 Cod procedură penală.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 420, art. 419 alin. 2 Cod procedură penală și art. 149 din Legea nr. 302/2004.
În vederea judecării acestei cereri, a fost atașat dosarul nr- al Curții de Apel București - Secția I-a Penală (în care a fost pronunțată sentința penală nr. 92/18.05.2006), la care se află anexate dosarele nr-, nr- și nr- ale acestei instanțe.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 92/18.05.2006 a Curții de Apel București - Secția I-a Penală (rămasă definitivă prin nerecurare la data de 2.06.2006), în baza căreia a fost emis de către aceeași instanță nr. 148/02.06.2006, admițându-se sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, s-au recunoscut efectele sentinței penale nr. 16/04 din data de 08 iunie 2004 Judecătoriei d e Instrucție nr. 3 din - Spania (rămasă definitivă la data de 30.06.2004, astfel cum a fost modificată la data de 23.01.2006) și s-a dispus, în ceea ce îl privește pe contestatorul condamnat din prezenta cauză, transferarea sa într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 20 de ani închisoare (astfel cum a fost redusă prin ordinul nr. 17/2004), fiind dedusă din această pedeapsă perioada deja executată, începând cu data de 28.06.2002 la zi.
Prin sentința penală nr. 45/28.02.2007 Curții de Apel București - Secția I-a Penală (rămasă definitivă prin nerecurare la data de 20.03.2007), a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea contestatorului - condamnat de conversiune a condamnării pronunțate prin sentința penală nr. 16/04 din data de 08 iunie 2004 Judecătoriei d e Instrucție nr. 3 din - Spania.
De asemenea, prin sentința penală nr. 130/12.05.2008 Curții de Apel București - Secția I-a Penală (rămasă definitivă prin decizia nr. 2292/24.06.2008 Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală), a fost respinsă, ca inadmisibilă, și contestația la executare formulată de către același contestator - condamnat, prin care acesta solicita să se dispună conversiunea condamnării pronunțate în străinătate.
Prin cererea de față, contestatorul - condamnat a solicitat contopirea pedepselor aplicate de către instanța judecătorească spaniolă pentru infracțiunile reținute în sarcina sa, potrivit dispozițiilor din legea penală română ce reglementează tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni (art. 34 lit. b din Codul penal), susținând că pedeapsa stabilită spre executare în străinătate, potrivit regulii cumulului aritmetic, nu este conformă cu aceste dispoziții, ceea ce ar impune, în faza de executare, conform art. 461 alin. 1 lit. d) Cod procedură penală, realizarea conversiunii condamnării, în condițiile art. 146 din Legea nr. 302/2004.
În raport cu motivele și temeiurile de drept astfel invocate, parțial distincte față de cele pe care s-au întemeiat cererile anterioare ale contestatorului - condamnat (respinse, ca inadmisibile), Curtea constată că prezenta cerere nu poate fi primită, considerentele avute în vedere fiind următoarele:
Astfel, în primul rând, potrivit art. 449 alin. 1 lit. a) Cod procedură penală, o pedeapsă definitiv aplicată poate fi modificată în faza de executare a acesteia numai dacă se constată, pe baza unei alte hotărâri definitive decât cea prin care a fost stabilită, existența unui concurs de infracțiuni.
Or, în speță, pedeapsa de 20 de ani închisoare - stabilită spre executare de către autoritățile judiciare spaniole și recunoscută ca atare de către instanța judecătorească română, la momentul când a dispus transferarea contestatorului condamnat într-un penitenciar din România în vederea continuării executării acesteia - a fost aplicată pentru infracțiuni concurente judecate în aceeași cauză, pentru care s-a pronunțat o hotărâre unică de condamnare, fără ca, în faza de executare, ulterioară realizării transferului, să se constate existența vreunei hotărâri definitive distincte de condamnare pentru alte infracțiuni concurente, ceea ce face inaplicabile dispozițiile art. 449 alin. 1 lit. a din Codul d e procedură penală raportate la cele ale art. 34 lit. b) Cod penal.
În al doilea rând, conform art. 146 alin. 1 și 3 din Legea nr. 302/2004, schimbarea condamnării, prin conversiune, fie și după transferarea persoanei condamnate, poate avea loc numai dacă felul pedepsei aplicate în străinătate sau durata acesteia este incompatibilă cu legislația română.
Curtea constată, însă, că, în cauză, atât felul pedepsei aplicate, aceea cu închisoarea, cât și durata acesteia, sunt compatibile cu legislația română, astfel că nu se poate dispune modificarea acesteia.
Este adevărat că persoanei condamnate i-a fost stabilită o pedeapsă totală de 20 de ani închisoare, aplicându-se cumulul aritmetic al pedepselor potrivit legii penale spaniole, însă aceasta nu depășește maximul general prevăzut de legea română, acela de 30 de ani.
Curtea arată, având în vedere în acest sens și dispozițiile Deciziei în interesul legii nr. 23/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite, că aplicarea de către instanța de condamnare a cumulului aritmetic reglementat de legea străină nu presupune automat o modificare a pedepsei totale aplicate condamnatului de către instanța română de executare, ci numai în măsura în care maximul general prevăzut de legea română este depășit, căci, în caz contrar, s-ar ajunge la situația în care, în orice cauză în care s-a făcut aplicarea acestei instituții juridice, să fie obligatorie modificarea pedepsei, lucru de neacceptat în condițiile în care Legea nr. 302/2004 permite instanței să opteze fie pentru continuarea executării pedepsei, fie pentru modificarea acesteia prin conversiune.
În condițiile în care maximul general de 30 de ani prevăzut de art. 53 pct. 1 lit. b) Cod penal nu este depășit în cauză, iar instanța română a optat deja pentru continuarea executării pedepsei și respectarea felului și duratei acesteia, Curtea apreciază că nu există temeiuri pentru a se dispune conversiunea condamnării.
De altfel, asupra aspectelor invocate de contestatorul cu privire la incidența, în speță, a dispozițiilor art. 146 din Legea nr. 302/2004, privind schimbarea condamnării prin conversiune, Curtea de Apel București - Secția I-a penală s-a pronunțat prin sentințele penale nr. 45/28.02.2007 și nr. 130/12.05.2008, rămase definitive, astfel încât respectivele chestiuni nu mai pot fi repuse în discuție de condamnat întrucât se aduce atingere autorității de lucru judecat de care se bucură orice hotărâre penală definitivă.
În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de contestație la executare invocat, respectiv cel referitor la faptul că, în cauză, în opinia condamnatului, a fost pusă în executare o hotărâre care nu era definitivă, sentința penală nr. 92/18.05.2006 Curții de Apel București - Secția I-a Penală nefiind comunicată acestuia la locul de detenție din Spania, în vedere exercitării căii de atac prevăzută de lege, aspect ce atrage nulitatea hotărârii de recunoaștere și a mandatului de executare emis în baza acesteia și constituie, totodată, o cauză de împiedicare a executării, Curtea îl apreciază ca fiind nefondat, având în vedere în acest sens următoarele considerente:
Într-adevăr, potrivit art. 461 alin. 1 lit. a) și lit. c) Cod procedură penală, împotriva executării unei hotărâri penale se poate face contestație în cazul în care s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă, precum și atunci când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare.
În cauză, deși sentința penală nr. 92/18.05.2006 Curții de Apel București - Secția I-a Penală nu a fost comunicată condamnatului imediat după pronunțare la locul de detenție din Spania, astfel cum rezultă din mențiunile înscrise în Registrul de evidență și punere în executare a hotărârilor penale, aceasta a fost adusă la cunoștința contestatorului în timpul procedurii de transferare în România în vederea continuării executării pedepsei (aspect ce rezultă din cuprinsul cererilor înregistrate la Curtea de Apel București la data de 20.12.2006 - filele 3-7 dosar nr- al Înaltei Curți de Casație și Justiție), astfel încât ar fi avut posibilitatea exercitării recursului imediat ce a luat cunoștință de conținutul hotărârii, cale de atac de care, însă, condamnatul nu a înțeles să uzeze în condițiile art. 149 alin. 5 din Legea nr. 302/2004.
Ulterior, la data 12.12.2006, deci a doua zi după aducerea sa în România (fila 14 dosar nr- al Curții de Apel București - Secția I-a Penală) condamnatul s-a adresat cu o cerere instanței care a aprobat transferul său în România, înregistrată la data de 21.12.2006, solicitând conversiunea condamnării dispuse prin sentința penală nr. 16/04 din 8 iunie 2004 Judecătoriei d e Instrucție nr. 3 din - Spania, cerere ce a fost calificată, prin rezoluția conducerii Curții de Apel București, ca fiind un recurs declarat (în condițiile art. 3853raportat la art. 365 Cod procedură penală) împotriva sentinței penale nr. 92/18.05.2006, dispunându-se înaintarea acesteia pentru soluționare la Înalta Curte de Casație și Justiție (filele 3-7 dosar nr- al Înaltei Curți de Casație și Justiție). Prin sentința penală nr. 114/9.02.2007 pronunțată în dosarul nr-, recalificând, însă, cererea formulată de condamnat ca fiind o solicitare de conversiune a condamnării în condițiile art. 146 din Legea nr. 302/2004 și apreciind, astfel, implicit, că hotărârea de recunoaștere și transfer a rămas definitivă, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus declinarea competenței de judecare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, unde a fost înregistrată sub nr- și soluționată prin sentința penală nr. 45/28.02.2007.
Ca urmare, având în vedere aceste aspecte, Curtea constată ca fiind nefondată susținerea contestatorului, în sensul că a fost pusă în executare o hotărâre care nu era definitivă, împrejurare ce ar constitui, în opinia sa, o cauză de împiedicare a executării, nefiind incidente, pentru motivele anterior menționate, cazurile de contestație la executare prevăzute de art. 461 alin. 1 lit. a) și lit. c) Cod procedură penală.
În consecință, față de toate aceste considerente anterior expuse, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 461 și art. 462 Cod procedură penală, va respinge contestația formulată de contestatorul - condamnat contra executării sentinței penale nr. 92/18.05.2006 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția I-a penală în dosarul nr-, iar, în temeiul art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, va dispune obligarea contestatorului - condamnat la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul avocatului din oficiu, desemnat pentru a asigura asistența juridică obligatorie a acestuia, fiind avansat din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
În temeiul art. 461 și art. 462 Cod procedură penală, respinge contestația formulată de contestatorul - condamnat contra executării sentinței penale nr. 92/18.05.2006 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția I-a penală în dosarul nr-, definitivă prin nerecurare.
În temeiul art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, obligă pe contestatorul - condamnat la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei - onorariul apărătorului din oficiu - se avansează din fondul Ministerului Justiției și Libertăților
Cu recurs în termen de 10 zile.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11 decembrie 2009.
PREȘEDINTE,
- - -
GREFIER,
Red.și dact.: jud.
2 ex./15.01.2010
Președinte:Ioana Alina IlieJudecători:Ioana Alina Ilie
