Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 362/2009. Curtea de Apel Bucuresti

RO MÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA I PENALĂ

Dosar nr. 10410/2/2009

2580/2009

SENTINȚA PENALĂ NR. 362

Ședința publică din data de 11 decembrie 2009

CURTEA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: Magdalena Iordache

GREFIER - - -

* * * * * * * * * * * * * *

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI - este reprezentat prin procuror

* * * * * * * * * * * * * *

Pe rol fiind judecarea plângerii formulate de către petentul persoană vătămată împotriva Rezoluției nr. 1184/P/2009 din data de 15 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns petentul persoană vătămată, personal în stare de arest și asistat de apărătorul desemnat din oficiu - dna. avocat - în baza delegației judiciare -/26 noiembrie 2009, depusă la dosar, lipsă fiind intimații făptuitori și.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,

Curtea, din oficiu, pune în discuție împrejurarea că petentul persoană vătămată nu a formulat plângere împotriva rezoluției procurorului, la procurorul ierarhic superior.

Reprezentantul Ministerului Public, față de faptul că petentul persoană vătămată nu a formulat plângere la procurorul ierarhic superior, solicită ca în temeiul art. 2781punctul 13 Cod procedură penală să fie scos dosarul de pe rol și trimis la Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI pentru competentă soluționare.

Apărătorul desemnat din oficiu este de acord cu concluziile puse de procuror.

Petentul persoană vătămată având cuvântul este de acord ca plângerea sa să fie înaintată la procurorul ierarhic superior al procurorului care a dispus rezoluția pe care a atacat-

CURTEA,

Prin cererea înregistrată sub nr-, petentul a formulat plângere împotriva rezoluției din 15 octombrie 2009 Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numiții, judecător în cadrul Judecătoriei Giurgiu sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 Cod penal și neglijență în serviciu, prev. de art. 249 Cod penal și, avocat în cadrul Baroului G sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 215 Cod penal, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 Cod penal și neglijență în serviciu prev. de art. 249 Cod penal.

Arată petentul persoană vătămată, în plângerea sa, că prin rezoluția emisă, procurorul nu a respectat dispozițiile legii privind instituția liberării condiționate, precum și Legea nr. 303/2004 privind statutul magistratului: în concret, petentul a solicitat efectuarea de cercetări împotriva avocatei ce l-a asistat, din oficiu, în dosarul nr- - cauză în care formulase o cerere de contopire a unor pedepse și de deducere a perioadei de arest aferente - motivat de faptul că acesta nu a depus diligențe necesare în vederea soluționării la timp și în mod corect a cererii și împotriva judecătoarei ce a soluționat cauza și care și-a îndeplinit atribuțiile în mod abuziv, prin aceea că nu a dedus perioada arestului în mod corespunzător și a încălcat dreptul la petiționare.

Mai precizează petentul că înțelege să fie despăgubit pentru interzicerea punerii sale în libertate.

În vederea soluționării plângerii formulate de petent a fost înaintat dosarul nr. 1184/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI în care s-a dispus rezoluția de neîncepere a urmăririi penale.

De asemenea, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTIa comunicat Curții prin adresa nr. 2580/2009 că petentul nu a formulat plângere împotriva soluției emisă în dosarul nr.1184/P/2009, conform dispozițiilor art. 278 Cod procedură penală.

Examinând întregul material aflat la dosarul cauzei, actele premergătoare efectuate cu privire la numiții și de către Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI ca urmare a plângerii formulate de petent, Curtea constată că prin rezoluția procurorului s-a dispus neînceperea urmăririi penale privind pe cei doi pretinși făptuitori, motivat de faptul că aspectele descrise de petentul persoană vătămată nu implică, în situația dată, o încălcare a atribuțiilor de serviciu cu intenție sau din culpă, în sensul neîndeplinirii vreunui act sau îndeplinirii acestuia în mod defectuos.

S-a mai apreciat de către procuror că, de fapt, petentul este nemulțumit de modul în care a fost soluționată cererea sa de contopire a pedepselor, însă nu a declarat recurs împotriva sentinței penale nr. 520 din 06 aprilie 2009.

Curtea, anterior analizei asupra legalității și temeiniciei soluției dispusă de procuror, urmează a constata că, în prezenta cauză, procedura instituită de reglementarea art. 2781Cod procedură penală vizând plângerea împotriva soluțiilor procurorului de netrimitere în judecată, nu a fost respectată în sensul că împotriva soluției procurorului, petentul trebuia să formuleze plângere la prim-procuror, în conformitate cu disp. art. 278 alin.1 Cod procedură penală.

Ori, în cauză petentul a formulat plângere direct la instanță, împrejurare în care Curtea constatând incidența art. 2781alin. 13 Cod procedură penală, va dispune trimiterea cauzei la primul-procuror al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI pentru competentă soluționare, astfel cum disp. art. 278 Cod procedură penală prevăd.

Cheltuielile judiciare avansate vor rămâne în sarcina statului, Curtea apreciind că petentul persoană vătămată nu are culpă procesuală în cadrul demersului său judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂREȘTE:

În temeiul art. 278 ind. 1 alin. 13 Cod procedură penală, trimite cauza privind plângerea formulată de petentul persoană vătămată împotriva rezoluției nr. 1184/P/2009 din 15 octombrie 2009 dispusă de Parchetul de pe lângă C de APEL BUCUREȘTI - prim procurorului, în vederea soluționării.

În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință publică azi, 11.12.2009.

PREȘEDINTE

- -

GREFIER

- -

Red. - /14.12.2009

Dact./ 17.12.2009

Ex.4

Președinte:Magdalena Iordache
Judecători:Magdalena Iordache

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 362/2009. Curtea de Apel Bucuresti