Contestație la executare in penal Art 461 cpp. Decizia 935/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr- - contestație la executare -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI

INSTANȚĂ DE RECURS

DECIZIA PENALĂ NR. 935

Ședința publică de la 8 octombrie 2009

PREȘEDINTE: Mirela Ciurezu Gherghe JUDECĂTOR 2: Robert Emanoil Condurat

- - - - - judecător

- - - - judecător

Grefier: -

.

Ministerul Publica fost reprezentat de procuror

din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA.

Pe rol, judecarea recursului declarat de condamnatul împotriva nr. 333 din 29 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns condamnatul recurent, în stare de arest, asistat de av..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referaul oral al cauzei după care, se depune la dosar o "precizare" a cererii formulate și, constatând dosarul în stare de judecată, s-a acordat cuvântul asupra recursului.

Av. pentru recurentul condamnat arată că, în raport de noua calificare a cererii, solicită admiterea recursului și să se ia act de faptul că se solicită revizuirea sentinței de condamnare.

Reprezentantul Parchetului arată că instanța de fond a fost sesizată cu o contestație la executare iar recursul trebuie analizat în raport cu sesizarea inițială.

Față de această sesizare, recursul este nefondat.

Condamnatul, având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului.

CURTEA

Asupra recursului penal de față.

Constată că, prin nr. 333 din 29 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr- a fost respinsă contestația la executare formulată de petiționarul condamnat, fiul lui și, născut la 26.10.1958 în com., jud. D, domiciliat în com. Î, str. - -. Nr. 52, împotriva executării pedepsei de 18 ani închisoare aplicată prin nr. 176/2008 a Tribunalului Dolj.

Instanța de fond a reținut că a fost sesizată de către condamnatul cu o cerere de contestație la executare, acesta motivând că instanțele nu au ținut cont de circumstanțele în care a comis fapta și i-au aplicat o pedeapsă mult prea mare.

Constatând că motivele invocate de contestatopr nu se încadrează în cazurile de contestație strict și limitativ prevăzute de art. 461 C.P.P. instanța de fond a respins contestația.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs condamnatul.

În motivarea recursului acesta a reluat motivele pentru care a formulat contestația și a arătat că invocă disp. art. 461 lit. c C.P.P. respectiv nelămuriri cu privire la hotărârea care se execută.

A menționat că, prin înlăturarea declarațiilor unor martori și a raportului de expertiză IML din dosarul de fond, probe ce nu exclud posibilitatea ca victima să fi căzut. A precizat că decesul victimei s-ar fi putut produce și din cauza căzăturilor repetate și lovirii de corpuri dure.

Ulterior apărătorul inculpatului a depus la dosar "motive de recurs" în cuprinsul cărora arată că se invocă de fapt disp. art. 461 lit. d iar C.P.P. soluția asupra căii de atac se lasă la aprecierea instanței.

La termenul de azi s-a depus la dosar o "precizare a cererii" arătându-se că, de fapt, condamnatul a solicitat revizuirea sentinței penale prin care a fost condamnat pentru omor întrucât instanțele la vremea respectivă nu au audiat pe martorii și ale căror declarații ar fi relevat fapte și împrejurări noi.

Analizând recursul formulat în raport cu actele și lucrările dosarului instanța constată următoarele:

Cererea in inițială, primită la Tribunalul Dolj la data de 18 martie 2009, a fost intitulastă de condamnat "Contestație la executare" și au fost menționate expres dispozițiile art. 461

C.P.P.

Prin urmare a fost înregistrată ca și o contestație la executare și tratată în raport de calificarea dată fiind însă în mod corect respinsă ca urmare a faptului că cele indicate de condamnat nu se încadrau în cazruile prev. de art. 461 C.P.P. deși acesta, formal, invoca articolul menționat.

În "motivele de recurs" condamnatul se referă la cererea sa tot ca o cerere de contestație la executare pentru ca, ulterior, să arate că, de fapt, ar fi formulat o cerere de revizuire.

Precizarea unei cereri în raport de una sau alta din instituțiile Codului d e procedură penală nu poate avea însă loc decât în fața instanței de fond, urmând ca tot în fața primei instanțe să aibă loc și administrarea de probe prin care se tinde dovedirea temeiniciei și legalității cererii.

Din momentul închiderii dezbaterilor în fața instanței de fond, cu o anumită calificare a cererii, nu se poate cere instanței de recurs să reconsidere cererea inițială și să o recalifice prin raportare la o altă instituție a Codului d e procedură penală.

Instanța de recurs analizează legalitatea și temeinicia sentinței atacte în raport de obiectul cu care care instanța de fond a fost investită și nu în raport de precizările ulterioare ale condamnatului.

Față de toate aceste considerente, avându-se în vedere disp. art. 38515pct. 1 lit. b C.P.P. instanța va respinge recursul ca nefondat.

În măsura în care condamnatul intenționează să formuleze o cerere de revizuire se poate adresa cu o astfel de cererea Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj.

Văzând și disp. art. 192

C.P.P.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de condamnatul împotriva nr. 333 din 29 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-, ca nefondat.

Obligă recurentul la 130 lei cheltuieli judiciare statului din care 100 lei reprezintă onorariu avocat oficiu ce va fi avansat din fondurile către Baroul Dolj.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 8 octombrie 2009.

- - - - - - - -

Grefier,

Red. Jud.

2 ex.

Președinte:Mirela Ciurezu Gherghe
Judecători:Mirela Ciurezu Gherghe, Robert Emanoil Condurat

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Contestație la executare in penal Art 461 cpp. Decizia 935/2009. Curtea de Apel Craiova