Furtul (art.208 cod penal). Decizia 938/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr- - art.208, 209 Cod penal -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI
INSTANTA DE RECURS
DECIZIA PENALĂ NR.938
Ședința publică de la 8 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Mirela Ciurezu Gherghe JUDECĂTOR 2: Robert Emanoil Condurat
- - - Judecător
- - Președinte Secție
Grefier
Ministerul Public reprezentat de procuror
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova
Pe rol, judecarea recursului declarat de inculpatul, împotriva deciziei penale nr.53 din 7 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj și a sentinței penale nr.145 din 21 mai 2008, pronunțată de Judecătoria Băilești, în dosarul nr-
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul inculpat, în stare de detenție, asistat de avocat, apărător ales.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, s-a constatat dosarul în stare de judecată și s-a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Avocat pentru recurentul inculpat, a solicitat repunerea în termenul de recurs al inculpatului, arătând că acesta nu a fost prezent nici la judecata în fond, nici la apel, iar recursul a fost declarat la data de 22 mai 2009, în intervalul de 10 zile de la data punerii în executare a pedepsei, 13 mai 2009.
S-a solicitat suspendarea executării și punerea în libertate a inculpatului, iar pe fond, casarea hotărârilor și trimiterea cauzei pentru rejudecare, întrucât inculpatul nu a putut formula apărări, nefiind prezent și neavând cunoștință de judecarea cauzei.
Reprezentantul Parchetului a solicitat respingerea ca nefondat a recursului declarat peste termen, cu motivarea că inculpatul nu s-a aflat în imposibilitate de a lua cunoștință despre desfășurarea procesului, întrucât a fost prezent la urmărirea penală și a dat declarații în cauză, astfel că avea obligația să se intereseze de cursul procesului, în timpul judecății procedura de citare fiind legal îndeplinită față de inculpat.
Având cuvântul în replică, avocat, a arătat că inculpatul nu a fost citat decât la locuința din România, în timp ce se afla în străinătate, fără locuință stabilită, astfel că, nu a avut posibilitatea să formuleze apărări pe fondul cauzei și pe individualizarea pedepsei, pentru care pune înscrisuri în circumstanțiere.
Având ultimul cuvânt recurentul inculpat și-a însușit concluziile apărătorului său, solicitând admiterea recursului.
Dezbaterile fiind încheiate;
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința penală nr. 145/21.05.2008, pronunțată în dosarul nr-, Judecătoria Băilești, în baza art.208 alin.1, 209 alin.1 lit.a, e, g și i Cod penal, cu aplic. art.75 lit.c și art.41 alin.2 Cod penal, a condamnat pe inculpatul - fiul lui și, născut la data de 18.11.1986, în Băilești, județul D, cu domiciliul în Băilești,-, cetățean român, studii generale, la pedeapsa de 4 ani închisoare.
În baza art.11pct.1 din Legea nr.61/1991, a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 3 luni închisoare.
În baza art.33-34 Cod penal, s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare și i s-au aplicat dispozițiile art.71 și 64 lit.a și b Cod penal.
În baza art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a și Cod penal, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 99 și urm. Cod penal, a fost condamnat inculpatul G - fiul lui și -, născut la data de 28.11.1991, în Băilești, jud. D, cu domiciliul în Băilești,-, jud. D, cetățean român, studii 7 clase, la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art. 83 Cod penal, s-a revocat beneficiul suspendării condiționate privind pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, aplicată aceluiași inculpat prin sentința penală nr. 8/18.01.2007, urmând ca inculpatul să execute și această pedeapsă, cumulată aritmetic cu cea aplicată prin prezenta sentință.
S-au aplicat dispozițiile art. 71 și 64 lit. a și b Cod penal.
În baza art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a și i Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 99 și urm. Cod penal, a fost condamnat inculpatul - fiul lui și, născut la data de 21.03.1991, în Băilești, jud. D, cu domiciliul în Băilești,-, jud. D, cetățean român, studii 7 clase, la 2 ani închisoare.
În baza art. 83 Cod penal, s-a revocat beneficiul suspendării condiționate privind pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, aplicată aceluiași condamnat prin sentința penală nr. 8/18.01.2007 a Judecătoriei Băilești, urmând ca inculpatul să execute și această pedeapsă, cumulată aritmetic cu cea aplicată prin prezenta sentință.
S-au aplicat dispoz. art. 71 și 64 lit. a și Cod penal.
În baza art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a și Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 99 și urm. Cod penal, a fost condamnat inculpatul - fiul lui și, născut la 7.03.1992, în Băilești, jud.D, cu domiciliul în Băilești,-, jud.D, cetățean român, fără studii, la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare.
În baza art.81Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a pedepsei aplicată.
În baza art. 110 Cod penal, s-a stabilit termen de încercare o perioadă de 1 an și 6 luni.
S-a atras atenția asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal și cele ale art. 71 alin. 5 Cod penal.
În baza art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, e, g și Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 75 lit. Cod penal, a fost condamnat inculpatul - fiul lui și, născut la data de 16.06.1988, în loc. M, jud. M, cu domiciliul în Băilești,-, cetățean român, studii 11 clase, la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare.
În baza art. 83 Cod penal, s-a revocat beneficiul suspendării condiționate privind pedeapsa de 1 an închisoare, aplicată aceluiași inculpat prin sentința penală nr. 813/ 24.11.2005, urmând ca inculpatul să execute și această pedeapsă, cumulată aritmetic cu cea aplicată prin prezenta sentință.
S-au aplicat dispoz. art. 71 și 64 lit. a și b Cod penal.
S-a constatat că prejudiciile cauzate prin săvârșirea infracțiunilor de către inculpați, au fost recuperate prin restituirea bunurilor, nici una dintre părțile vătămate neconstituindu-se parte civilă.
Au fost obligați inculpații și la câte 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care, câte 150 lei onorariu avocat oficiu.
Au fost obligați inculpații G, și la câte 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care, câte 150 lei onorariu avocat oficiu, în solidar cu reprezentanții legali.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Băilești din 30.10.2007 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. și ped. de art.208 alin.1, 209 alin.1 lit. Cod penal, cu aplic. art.75 lit.c, Cod penal și art.41 alin.2 Cod penal și a infracțiunii de port fără drept al cuțitului faptă prev. și ped. de art.1/1 pct.1 din Legea 61/1991 modificată, în final cu aplic.art.33 lit.a Cod penal; G pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, faptă prev. și ped. de art.208 alin.1, 209 alin.1 lit.a și i Cod penal, cu aplic.art.99 și urm. Cod penal și aplic.art.41 alin.2 Cod penal; pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, faptă prev. și ped. de art.208 alin.1, 209 alin.1, lit.a și i Cod penal, cu aplic.art.99 și urm. Cod penal și cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal;, pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat faptă prev. și ped. de art.208 alin.l, 209 alin.1 lit.a și i Cod penal, cu aplic.art.99 și urm.Cod penal și cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal;, pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, faptă prev. și ped. de art.208 alin.1, 209 alin.1, lit.a,e,g,i Cod penal, cu aplic. art. 41 alin.2 Cod penal și art.75 lit.cCod penal.
S-a reținut în sarcina celor 5 inculpați că în perioada noiembrie 2006 - martie 2007, în baza unei rezoluții infracționale unice, împreună cu alte persoane au săvârșit mai multe infracțiuni de furt calificat, cauzând un prejudiciu în cuantum de 3.439,3 lei.
Astfel:
In ziua de 21.11.2006 inculpatul împreună cu numitul au sustras de la SC SA Băilești mai multe piese de autovehicul în valoare de 1.000 lei, prejudiciu care a fost recuperat.
2. In ziua de 25.12.2006 inculpații G și împreună cu numitul au sustras de la SC Băilești mai multe pânze abrazive și alte bunuri în valoare de 134 lei, prejudiciu ce a fost recuperat.
3. În seara zilei de 30.12.2006 inculpații și au sustras din autoturismele părților vătămate, și 4 roți de rezervă și alte bunuri în valoare totală de 485 lei, prejudiciu care a fost recuperat.
4. La data de 27.01.2007 inculpații și au sustras din autoturismul părții vătămate o de rezervă și alte bunuri în valoare totală de 172,4 lei, prejudiciul fiind recuperat.
5. La data de 4.02.2007 inculpatul a fost surprins având asupra sa o sabie.
6. La data de 17.03.2007 inculpații și G au sustras de la SC SA o bară metalică și un container metalic în valoare totală de 562, 16 lei, prejudiciul fiind recuperat.
7. La data de 01.03.2007 inculpații, G și au sustras de la SC SA o șină de cale ferată în valoare de 176,8 lei prejudiciu ce a fost recuperat.
8. În noaptea de 17/18.03.2007 numitul a sustras dintr-un autoturism un radiocasetofon marca, în valoare de 150 lei, prejudiciu ce a fost recuperat
9. În noaptea de 17/18.03.2007 inculpatul a sustras din autoturismul părții vătămate un CD - marca, în valoare de 250 lei, obiect ce a fost ulterior recuperat.
10. În ziua de 23.03.2007 inculpații și, împreună cu numitul au sustras din autoturismul părții vătămate un CD marca, în valoare de 300 lei, prejudiciu ce a fost recuperat.
11. La data de 24.03.2007 inculpații G, și, împreună cu numitul au sustras din autoturismul părții vătămate - un CD- în valoare de 250 lei, prejudiciu ce nu a fost recuperat.
12.In noaptea de 25/26.03.2007, inculpații și G au sustras dintr-un magazin aparținând " " SRL, mai multe pachete de țigări și 7 monede de 50 bani, prejudiciul în cuantum de 109 lei fiind recuperat.
În cauză, prin adresa nr. 72/22.01.2008, partea vătămată SC SA a învederat că nu se constituie parte civilă, iar celelalte părți vătămate nu s-au prezentat la instanță, deși au fost citate în mod legal la fiecare termen.
Împotriva acestei sentințe, au declarat apel inculpații, și, criticând-o pentru netemeinicie, în sensul că pedepsele ce le-au fost aplicate sunt prea mari, cu toate că prejudiciile au fost recuperate și că inculpații sunt infractori primari.
Prin decizia penală nr. 53 din 7 octombrie 2009, Tribunalul Dolja admis apelurile declarate de inculpați și a desființat în parte sentința, numai sub aspectul pedepselor accesorii aplicate în cauză, în sensul că s-au interzis inculpaților doar drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza II- și lit. b Cod penal și s-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Au fost obligați fiecare dintre inculpații, și la câte 300 lei cheltuieli judiciare câte stat, din care, câte 250 lei reprezentând onorariu apărători oficiu.
Apelurile declarate de inculpați s-au apreciat ca fiind fondate, însă pentru alte considerente decât cele invocate, exclusiv sub aspectul pedepselor accesorii, în sensul că instanța de fond, în mod greșit, a interzis inculpaților drepturile prevăzute de art. 64 lit. a și b Cod penal, deși trebuiau interzise doar drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal.
Cu privire la criticile aduse de inculpați sentinței de fond, prin care li s-au aplicat pedepse pe care le consideră prea mari, instanța de prim control judiciar a constatat că acestea sunt nefondate, în speță făcându-se o justă individualizare în raport de criteriile generale prev. de art.72 Cod penal, dar și în raport de circumstanțele personale ale inculpaților.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs - peste termenul prevăzut de lege - inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie privitor la încălcarea dreptului la apărare, cu motivarea că fiind plecat în străinătate nu a cunoscut despre judecarea sa în fond și în apel, procedura de citare fiind nelegal îndeplinită, precum și referitor la cuantumul pedepsei pe care a criticat-o ca fiind disproporționată față de infracțiunile comise.
Curtea, analizând recursul din speță, reține:
În ceea ce privește termenul de declarare a recursului, constată că în cauză sunt incidente prevederile art.3853alin.2 Cod pr.penală, rap.la art-.365 Cod pr.penală, fiind vorba de un recurs peste termen promovat în intervalul de 10 zile de la data punerii în executare a pedepsei principale aplicate în cauză, după cum rezultă din adresa nr.38004 din 20 mai 2009, comunicată de ANP Penitenciarul Craiova, Judecătoriei Băilești, conform căreia inculpatul a fost arestat la data de 13 mai 2009, iar declarația de apel este datată 22 mai 2009.
Sub aspectul criticilor de nelegalitate, constând în încălcarea dreptului la apărare, respectiv lipsa de procedură invocată - analizate prin prisma motivelor de casare, prev.de art.3859pct.6 Cod pr.penală și art.3859pct.21 Cod pr.penală - se reține caracterul nefondat pentru următoarele considerente:
Instanțele de fond și de apel au aplicat corespunzător dispozițiile art.170, 171 alin.2 Cod pr.penală, asigurând asistență juridică prin apărător din oficiu, atât cu ocazia judecării cauzei în fond, cât și cu ocazia soluționării apelului, după cum rezultă din analizarea conținutului împuternicirilor avocațiale nr.4 din 23 ianuarie 2008 (avocat, desemnată pentru inculpatul, pentru asistență juridică la Judecătoria Băilești ) și nr.3122 din 1 iulie 2008 (avocat, desemnat pentru inculpatul, pentru asistență juridică la Tribunalul Dolj ), eliberate de Baroul d e Avocați D, apărătorii fiind prezenți la administrarea probelor de către instanțe și cu ocazia dezbaterilor asupra fondului cauzei, când au solicitat individualizarea pedepsei în cauză în raport de aplicarea art.74 Cod penal, privind circumstanțele atenuante personale.
De asemenea, în ceea ce privește îndeplinirea procedurii de citare, se constată că pentru inculpatul, citarea s-a realizat conform art.177 alin.4 Cod pr.penală, existând dovada că inculpatul este plecat în străinătate, într-o locație necunoscută (conform proceselor-verbale din 9 septembrie 2008, 23 septembrie 2008, 7 octombrie 2008, respectiv din 7 februarie 2008, 26 martie 2008).
Față de aceste constatări, criticile de nelegalitate invocate de recurentul inculpat sunt neîntemeiate și nu susțin recursul declarat.
În ceea ce privește însă critica de netemeinicie privitoare la greșita individualizare a pedepsei, care poate fi analizată și din oficiu, în acord cu prevederile art.3859alin.3 rap.la art.3859alin.1 pct.14 Cod pr.penală, se rețin următoarele:
Inculpatul a fost trimis în judecată pentru un concurs real alcătuit din două infracțiuni: o infracțiune de furt calificat în formă continuată prev.de art.208, 209 alin.1 lit. Cod penal, cu aplic.art.75 lit.c și art.41 alin.2 Cod penal - reținându-se trei acte materiale săvârșite la datele de 21 noiembrie 2006, 30 decembrie 2006 și 1 martie 2007, prejudiciile fiind recuperate integral - și o infracțiune de port de armă albă în locuri publice, prev.de art.11pct.1 din Legea nr.61/1991.
Ori, față de împrejurările reale și personale din cauză care relevă un pericol social scăzut - raportat la valoarea redusă a prejudiciului și faptul că a fost recuperat în totalitate, la persoana inculpatului, care este infractor primar, a recunoscut săvârșirea infracțiunilor la urmărirea penală și are în întreținere doi copii minori - se impune stabilirea unei pedepse egale cu minimul special prevăzut de lege.
În consecință, în acord cu prevederile art.3859pct.14 Cod pr.penală, rap.la art.38515pct.2 lit.d Cod pr.penală, va fi admis recursul peste termen declarat de inculpatul, vor fi casate în parte sub aspectul laturii penale hotărârile recurate și, prin repunerea pedepselor aplicate în individualitatea lor, după descontopirea pedepsei rezultante, va fi reindividualizată pedeapsa pentru infracțiunea de furt calificat, în sensul aplicării sancțiunii de 3 ani închisoare.
În temeiul art.33 lit.a, 34 lit.b Cod penal, vor fi recontopite pedepsele în pedeapsa principală rezultantă de 3 ani închisoare, urmând să fie menținute restul dispozițiilor din hotărârile recurate privitor la pedeapsa accesorie, soluționarea laturii civile a cauzei și obligarea la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art.38517alin.2 Cod pr.penală.
Totodată, în raport de data la care s-a pus în executare pedeapsa, se va dispune deducerea detenției de la 13 mai 2009, la zi și anularea mandatului de executare nr.321/9/183/2008, emis de Judecătoria Băilești la 22 aprilie 2008, urmând să se emită un nou mandat corespunzător.
În cursul soluționării recursului, recurentul inculpat a beneficiat de asistență juridică prin apărător ales.
Văzând și dispozițiile art.192 alin.3 Cod pr.penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul, declarat peste termen, de inculpatul, împotriva deciziei penale nr.53 din 7 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr- și împotriva sentinței penale nr.145 din 21 mai 2008, pronunțată de Judecătoria Băilești, în aceeași cauză.
Casează în parte hotărârile recurate, sub aspectul laturii penale.
Descontopește pedeapsa principală aplicată inculpatului.
În baza art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, e, g, Cod penal, cu aplic. art. 75 lit. c și art. 41 alin. 2 Cod penal;
Condamnă pe inculpatul la pedeapsa de 3 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a, 34 lit. b Cod penal;
Recontopește pedepsele, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare.
Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor recurate.
Deduce detenția de la 13 mai 2009, la zi.
Anulează mandatul de executare nr. 321/9/183/2008 din 22.04.2008 și dispune emiterea unui nou mandat, corespunzător.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică de la 8 octombrie 2009.
- - - - - - - -
Grefier,
Red.jud.
CC.
PS/
8 octombrie 2009
- Emis extras penal.
Președinte:Mirela Ciurezu GhergheJudecători:Mirela Ciurezu Gherghe, Robert Emanoil Condurat