Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Decizia 228/2008. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

-Secția penală și pentru cauze cu minori

Dosar nr-

DECIZI PENALĂ N 228/R/2008

Ședința publică din 17 aprilie 2008

PREȘEDINTE: Groza Gheorghe G - președintele instanței

JUDECĂTOR 2: Soane Laura

JUDECĂTOR 3: Pătrăuș Mihaela

Procuror: - -

Grefier:

S-a luat în examinare recursul penal declarat de petenta O Insolvency Specialists SPPI, în calitate de lichidator judiciar al. SRL O, împotriva sentinței penale nr. 28 din 30 noiembrie 2007 Tribunalului Bihor.

La apelul nominal făcut în cauză au lipsit petenta recurentă O Insolvency Specialists SPPI și intimatul.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, învederându-se instanței că prin cererea scrisă depusă la dosar, intimatul a solicitat amânarea judecării cauzei din motive medicale, cerere la care a anexat adeverința medicală, după care:

Instanța respinge cererea de amânare formulată de intimat.

Nefiind cereri sau chestiuni prealabile, instanța acordă cuvântul asupra recursului.

Procurorul solicită respingerea recursului ca nefondat și se mențină hotărârea tribunalului și să se constate că rezoluția Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor din 10.05.2007 emisă în dos. Nr. 14/P/2007, păstrată prin rezoluția prim-procurorului din Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor din 04.06.2007 din dos. Nr. 211/VIII.1/2007 este legală și temeinică. Arată că lipsește latura subiectivă și obiectivă a infracțiunii.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra recursului penal de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 28/2007, Tribunalul Bihor, în baza art. 278 ind.1 pct. 8 lit."a" Cod procedură penală, a respins ca nefondată, plângerea formulată de petenta O Insolvency Specialists SPPI, cu sediul în O,str.P-ța1 nr.4-6, camn.45, jud.B, împotriva Rezoluției Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor din 10.05.2007 emisă în dos. 14/P/2007, păstrată prin Rezoluția Prim-procurorului din Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor din 04.06.2007, din dosar nr.211/VIII.1/2007, pe care a menținut- în totalitate ca temeinică și legală.

În baza art. 192 al.2 Cod procedură penală a obligat petenta la 200 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut urmtăarele:

Verificând actele și lucrările de la dosar, instanța a constatat că petenta a fost numită lichidator judiciar în procedura de reorganizare judiciară și faliment a debitoarei SC. SRL O iar prin încheierea de ședință din 19 ianuarie 2006 pronunțată în dosar nr.288/F/2004 s-a dispus atribuirea integrală a conducerii activității debitoarei și predarea de îndată de foștii administratori a tuturor bunurilor debitoarei către administratorul judiciar, în vederea sigilării, inventarierii și evaluării.

Prin Ordonanța Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție emisă în data de 14 februarie 2007 în dosar penal nr.34/D/P/2004 s-a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra tuturor bunurilor mobile și imobile aparținând SC. SRL O ca parte responsabilă civilmente, după ce prin Ordonanța aceluiași Parchet din 21 iulie 2004 se instituise sechestrul penal pentru bunurile mobile și imobile individualizate ale făptuitorului.

Față de aceste împrejurări s-a apreciat că lipsește latura obiectivă a infracțiunii prev. de art.143 alin.2 lit. a din Legea 85/2006, considerent pentru care neînceperea urmăririi penale în cauză a fost apreciată ca o soluție legală și temeinică, astfel că instanța în baza art.278 ind.1 pct. 8 lit."a" Cod proc. penală, a respins ca nefondată plângerea formulată de petenta O Insolvency Specialists SPPI împotriva Rezoluției Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor din 10.05.2007 emisă în dos. 14/P/2007, păstrată prin Rezoluția Prim-procurorului din Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor din 4 iunie 2007, din dosar nr.211/VIII.1/2007, pe care a menținut- în totalitate ca temeinică și legală.

În baza art. 192 al.2 Cod procedură penală petenta a fost obligată la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs petenta O Insolvency SPPI, în calitate de lichidator judiciar al SC SRL, apreciind-o ca fiind netemeinică și nelegală.

Petenta nu și-a motivat recursul nici prin cererea de declarare a acestuia și nici ulterior.

Examinând sentința prin prisma recursului declarat, cât și din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 385/6 și art. 385/14 Cod procedură penală, sub aspectul tuturor motivelor de casare prevăzute de art. 385/9 Cod procedură penală, curtea constată că aceasta este temeinică și legală, iar recursul declarat de petentă este nefondat, urmând a fi respins ca atare, potrivit dispozitivului prezentei.

Astfel, în mod temeinic și legal a constatat prima instanță că în mod corect, prin rezoluția din 10 mai 2007 Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihors -a dispus, în temeiul prevederilor art. 228 alin. 6 și art. 10 lit. d Cod procedură penală neînceperea urmăririi penale față de intimatul, sub aspectul comiterii infracțiunii prev. de art. 143 alin. 2 lit. a din Legea nr. 85/2006, câtă vreme în cauză nu este îndeplinită latura obiectivă a acestei infracțiuni, măsura indisponibilizării bunului petentei fiind luată de administratorul judiciar în exercitarea prerogativelor conferite de instanță prin deschiderea procedurii de insolvență, această măsură neputând constitui o sustragere a bunului de sub un sechestru legal aplicat, respectiv o ascundere a unei părți din activul averii debitorului.

Față de cele ce preced, cum nu se constată existența niciunui caz de casare susceptibil de a fi pus în discuție din oficiu, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, se va respinge ca nefondat recursul petentei care, în baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, va fi obligată la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art.385/15 pct. 1 lit."b" Cod procedură penală,

RESPINGE ca nefondat recursul penal declarat de inculpatul recurenta petentă O SPPI în calitate de lichidator judiciar al SC SRL, împotriva sentinței penale nr. 28 din 30 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.

Obligă pe recurent să plătească statului suma de 100 lei, cheltuieli judiciare în recurs.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședința publică azi, 17 aprilie 2008.

Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,

- - - - -

Red.: - 07.05.2008

Tehnored. - 2 ex. - 07.05.2008

Jud. fond:

Președinte:Groza Gheorghe
Judecători:Groza Gheorghe, Soane Laura, Pătrăuș Mihaela

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Decizia 228/2008. Curtea de Apel Oradea