Furtul (art.208 cod penal). Decizia 482/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
|
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 482/
Ședința publică din 8 mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Laura Bogdan
JUDECĂTOR 2: Milan Danilov
JUDECĂTOR 3: Anca Nacu
GREFIER: - -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul-recurent împotriva deciziei penale nr. 40/20.03.2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul recurent, în stare de arest, asistat de avocat din oficiu din cadrul Baroului T, lipsă părțile vătămate-intimate și SC "" SRL.
Ministerul Public este reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, apărătorul din oficiu al inculpatului-recurent, avocat, depune la dosar împuternicire avocațială.
Nemaifiind alte cereri sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Apărătorul din oficiu al inculpatului recurent, avocat, solicită admiterea recursului și redozarea pedpesei.
Procurorul solicită respingerea recursului ca nefondat, întrucât în mod corect s-a reținut vinovăția inculpatului. Totodată precizează că inculpatul este recidivist, a recunoscut fapta în declarația dată în faza de urmărire penală, cu toate că în fața instanței nu a recunoscut săvârșirea faptei.
Inculpatul-recurent, având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului pentru a fi administrate noi probe.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 8 din 15 ianuarie 2008 pronunțată de Judecătoria Caransebeș în dosarul nr-, în baza art. 208 al. 1, 209 al. 1 lit. e,g, i Cod penal cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal și art. 37 lit. a Cod penal a fost condamnat inculpatul, fiul lui G și, născut la 06 mai 1980 în com., jud. N, domiciliat în com. nr. 1126, jud. N, fără forme legale în com., sat nr. 126, jud. C-S, CNP - -, recidivist, cetățean român, studii 5 clase, la pedeapsa de 3 ani închisoare.
În baza art. 61 Cod penal a fost revocat restul de pedeapsă de 849 zile rămas de executat din pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată acestuia prin sentința penală nr. 1385/2003 a Judecătoriei Medgidia, jud. C, pe care a contopit-o cu pedeapsa de mai sus, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 3 ani închisoare.
În baza art. 71 Cod penal pe durata executării pedepsei inculpatul a fost lipsit de exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a și b Cod penal.
În baza art. 118 lit. e Cod penal a confiscat de la inculpat contravaloarea bunurilor sustrase în valoare de 2650 lei.
A constatat că partea vătămată și SC "" SRL nu s-au constituit părți civile.
În baza art. 191 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul față de stat la 500 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei a reprezentat onorariu pentru avocat din oficiu, sumă ce va fi suportată din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța această sentință penală, prima instanță a reținut în fapt următoarele:
În noaptea de 31.12.2006/01.01.2007 inculpatul, prin escaladarea porții, a intrat în curtea imobilului părții vătămate unde, prin spargerea unui geam de la ușa de intrare a deschis yala și a pătruns în coridor. Din casa părții vătămate inculpatul a sustras mai multe bunuri pe care le-a vândut unor persoane necunoscute. În locuința părții vătămate au fost găsite de către organele de poliție hainele inculpatului, care a îmbrăcat hainele de la partea vătămată după ce și-a dat jos hainele sale.
Prejudiciul produc părții vătămate a fost în sumă de 2500 lei RON.
În noaptea de 07/08.03.2007 inculpatul, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a pătruns și în localul SC "" SRL forțând ușa de acces în local, de unde a sustras mai multe sticle de băutură, un CD și combina muzicală marca, prejudiciul produs fiind în sumă de 150 lei.
Părțile vătămate nu s-au constituit părți civile, deși prejudiciile nu au fost recuperate.
Inculpatul, în fața organelor de urmărire penală și-a recunoscut faptele, dar în fața instanței de judecată a revenit și a negat săvârșirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată, arătând că el nu a săvârșit nici o faptă penală.
Susținerile inculpatului că nu a săvârșit fapte cu caracter penal au fost contrazise de declarațiile martorilor audiați, respectiv - 29 dosar fond, - fila 30 dosar fond, care au arătat că au participat ca martori asistenți la reconstituirea faptelor și au văzut că inculpatul nu a fost silit de nimeni să arate modul de săvârșire a faptelor, ci acesta a arătat în mod foarte direct modul de săvârșire a faptelor.
Inculpatul, în declarația dată în fața instanței de fond, a arătat că a declarat că a săvârșit aceste fapte cu caracter penal, deoarece a primit bunuri de la șefii de post de la și.
Audiați în fața instanței de fond, aceștia, în calitate de martori, respectiv - fila 74 dosar fond și - fila 80 dosar fond, au arătat că nu i-au spus nimic inculpatului, nu i-au dat bunuri și nu l-au influențat.
Martorul, propus de inculpat a arătat că își menține declarația dată în faza de urmărire penală.
Prima instanță, din probele administrate, a constatat că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată.
Din fișa de cazier a inculpatului a reieșit că acesta se află în stare de recidivă postcondamnatorie, fiind liberat condiționat la data de 17 iulie 2006, având un rest de pedeapsă de 849 zile.
La individualizarea pedepsei, instanța de fond a avut în vedere prevederile art. 72 Cod penal, respectiv faptul că inculpatul a suferit mai multe condamnări penale care nu au dus la îndreptarea conduitei acestuia. De asemenea, s-a avut în vedere și valoarea relativ mică a prejudiciului creat de către inculpat prin săvârșirea faptelor.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel inculpatul, apelantul inculpat nemotivându-și apelul în fapt și în drept, în fața instanței de apel, prin avocat desemnat din oficiu solicitând achitarea sa în baza art. 10 lit. c Cod procedură penală, susținând că nu a săvârșit faptele pentru care a fost condamnat.
Prin decizia penală nr. 40 din 20 martie 2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-, în baza art. 379 pct. 1 lit. b Cod procedură penală a fost respins ca nefondat apelul formulat de inculpatul împotriva sentinței penale nr. 8 din 15 ianuarie 2008 pronunțată de Judecătoria Caransebeș în dosar nr-.
În baza art. 192 al. 2 Cod procedură penală a fost obligat apelantul să plătească statului 160 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel, analizând hotărârea atacată în raport de motivele invocate, de actele și probele dosarului, cât și din oficiu, conform art. 371 alin. 2 Cod procedură penală, a constatat că apelul formulat de inculpat este nefondat și că hotărârea Judecătoriei Caransebeș este legală și temeinică, pronunțată în conformitate cu dispozițiile legale și în baza probelor administrate.
S-a reținut de către Tribunalul C-S că inculpatul și-a schimbat în fața instanței de fond și apel declarațiile date în fața organelor de urmărire penală, susținând că nu a săvârșit faptele reținute în sarcina sa, însă motivul invocat privind această poziție oscilantă s-a considerat a nu fi real, întrucât din depozițiile martorilor și, precum și din concluziile raportului întocmit de agentul șef din cadrul Poliției Postului a rezultat că inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor de bună voie, fără a fi supus vreunei presiuni sau promisiuni privind atribuirea de foloase materiale.
De altfel, s-a considerat că la dosarul cauzei există probe temeinice care coroborate, converg la stabilirea vinovăției inculpatului, respectiv: procesul-verbal de cercetare la fața locului, procesul-verbal de reconstituire, declarațiile testimoniale enumerate și analizate de instanța de fond.
În plus, susținerea inculpatului conform căreia la data săvârșirii faptelor s-ar fi aflat pe raza comunei, jud. N - comuna în care locuiesc părinții săi, a fost infirmată de adresa nr. -/2007 eliberată de Postul de Poliție în care se precizează că nu a fost identificată nici o persoană din comuna respectivă care să-l fi văzut pe inculpat în acea localitate în zilele de 31.12.2006 - 01.01.2007; 07.03.2007 - 08.03.2007, data săvârșirii faptelor reținute în sarcina sa.
S-a mai reținut de către Tribunalul C-S și faptul că inculpatul este recidivist, are un cazier bogat în fapte penale, motiv pentru care instanța de fond, coroborând criteriile de individualizare a pedepsei prev. de art. 72 Cod penal, i-a aplicat o pedeapsă care reflectă periculozitatea concretă a faptelor raportat la persoana inculpatului.
Împotriva deciziei penale nr. 40/20.03.2008 pronunțată de Tribunalul C-S a declarat recurs, în termen legal, inculpatul, recurs înregistrat la Curtea de APEL TIMIȘOARA în data de 16.04.2008.
Recursul nu a fost motivat în scris, iar cu ocazia concluziilor orale inculpatul a solicitat redozarea pedepsei și a învederat că mai trebuie administrate probe.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate de inculpatul recurent și din oficiu conform art. 3859alin. 3.C.P.P. instanța de recurs constată că hotărârile instanțelor de fond sunt legale și temeinice, recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Starea de fapt reținută de prima instanță și menținută de instanța de apel este corectă, fiind rezultatul evaluării probelor administrate în cursul cercetării judecătorești și în faza de urmărire penală, declarația inculpatului din cursul urmăririi penale care se coroborează cu declarațiile martorilor, și, procesul verbal de cercetare la fața locului, procesul verbal de reconstituire. În mod corect, tribunalul a constatat că motivul pentru care inculpatul susține că și-a schimbat declarația dată în fața organelor de urmărire penală nu este real, fiind contrazis de martori. Mai mult, hainele inculpatului au fost găsite în locuința părții vătămate. În mod corect s-a dat eficiență juridică declarațiilor date de inculpat în cursul urmăririi penale întrucât potrivit art. 63 alin. 2.C.P.P. probele nu au o valoare prestabilită, pot fi administrate în toate fazele procesului penal, legea nefăcând nicio distincție cu privire la valoarea lor probantă după cum au fost administrate în faza urmăririi penale sau în cea a judecății. În consecință nu există temei legal pentru a se crea o ordine de preferință între declarațiile succesive ale inculpatului, instanța fiind îndreptățită a reține numai pe acelea pe care le consideră ca exprimând adevărul și care se coroborează cu alte mijloace de probă. Simpla retractare de către inculpat a unor declarații nu poate produce efectul de a înlătura declarația retractată, mai ales atunci când situația de fapt arătată în cuprinsul ei rezultă și din alte probe ale dosarului.
Încadrarea juridică dată faptelor este corectă, având în vedere că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat în formă continuată prevăzută de art. 208 alin.1, 209 alin. 1 lit. e, g, i pen. cu aplicarea art. 41 al. 2.
Cod PenalÎn ce privește cuantumul pedepsei și modalitatea de executare, instanța de recurs apreciază că instanțele de fond au făcut o corectă individualizare judiciară a pedepsei raportat la criteriile generale de individualizare reglementate de prevederile art.72 pen. respectiv gradul de pericol social al faptelor comise, persoana inculpatului, împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală, modul de comitere a faptei, neimpunându-se redozarea acestora. Instanța de recurs reține că la stabilirea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului aceste elemente au fost complet și judicios evaluate, pedeapsa fiind orientată spre minimul special prevăzut de lege.
Potrivit dispozițiilor art. 52.Cod Penal pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului; scopul acesteia fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, formarea unei atitudini corecte față de muncă, față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială. Atingerea dublului scop preventiv și educativ al pedepsei este condiționată de caracterul adecvat al acesteia, de asigurarea unei reale evaluări între gravitatea faptei, periculozitatea socială a autorului pe de o parte și durata sancțiunii și natura sa pe de altă parte. În contextul în care inculpatul este recidivist, a perseverat în activitatea infracțională, săvârșind infracțiuni de aceeași natură, instanța de recurs apreciază că pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată acestuia este în măsură să asigure atingerea scopului prevăzut de art. 52.pen. respectiv reeducarea inculpatului și prevenirea comiterii de noi fapte penale.
În ce privește pedeapsa accesorie aplicată inculpatului, instanța de recurs constată că aceasta a fost corect individualizată, în acord cu decizia în interesul legii nr. 74/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. Interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit.a și b în Cod Penal condițiile art. 71.Cod Penal este în măsură a contribui la atingerea scopului pedepsei având în vedere perseverența inculpatului, calitatea de recidivist, numărul faptelor ce constituie antecedența sa penală. Câtă vreme inculpatul nu are maturitatea de a respecta dreptul de proprietate al celor cu care vine în contact, conduită care se manifestă constant, se impune în mod rezonabil concluzia că acesta nu este în măsură să aprecieze asupra modului cum este guvernată țara și să-și exprime opinia cu privire la alegea corpului legislativ, de a exercita funcții publice. Prin urmare, este proporțională și justificată măsura interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b în Cod Penal condițiile sus menționate.
Astfel fiind, în temeiul art. 38515pct. 1 lit. b va C.P.P. respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 40/20.03.2008 pronunțată de Tribunalul C-
În temeiul art. 192 alin. 2.C.P.P. va obliga inculpatul la plata sumei de 160 lei, cheltuieli judiciare către stat în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 38515pct. 1 lit. b respinge C.P.P. ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 40/20.03.2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-.
Obligă pe inculpat să plătească statului suma de 160 lei cheltuieli judiciare în care se include și suma de 100 lei onorariu pentru apărător din oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi 08.05.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
Prima instanță -
Instanța de apel -,
Red.
Tehnored.CU - 14.05.2008
Președinte:Laura BogdanJudecători:Laura Bogdan, Milan Danilov, Anca Nacu