Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 24/2010. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIE Nr. 24/ Dosar nr-
Ședința publică de la 15 ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Laura Popa
JUDECĂTOR 2: Alexandru Șerban
JUDECĂTOR 3: Elena Barbu
Grefier: - -
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public
- procuror în cadrul
Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de condamnatul, împotriva sentinței penale nr. 528/S din 22 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul penal nr-.
Dezbaterile în cauza penală de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv cele ale președintelui completului de judecată, au fost înregistrate prin mijloace tehnice audio - video.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul condamnat în stare de arest (deținut în Penitenciarul Codlea ) asistat de apărătorul desemnat din oficiu, avocat.
Procedură îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei,după care:
Întrebate fiind, părțile declară că nu mai au cereri de formulat în cauză.
Instanța constată cauza în stare de soluționare și, în temeiul art. 38513Cod procedură penală, acordă părților cuvântul la dezbateri.
Avocat pentru recurentul condamnat, solicită, în baza art. 38515pct. 2 lit. d Cod procedură penală, admiterea recursului, casarea sentinței recurate și în cadrul rejudecării să se dispună admiterea cererii de întrerupere a executării pedepsei, în baza art. 455 raportat la art. 453 lit. a Cod procedură penală, așa cum a fost formulată de petent.
Solicită a se avea în vedere raportul de expertiză medico-legală efectuată în cauză, chiar dacă din concluziile raportului de expertiză rezultă că bolile de care suferă condamnatul pot fi tratate în rețeaua sanitară a Agenției Naționale a Penitenciarelor. Potrivit raportului de expertiză afecțiunile de care suferă petentul sunt cronice și chiar dacă agravarea lor în timp reprezintă o evoluție firească, apreciază că nu este o garanție că urmare a unui tratament în libertate nu ar avea rezultate.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea recursului, ca nefondat, și pe cale de consecință să se dispună menținerea sentinței penale nr. 528/R/S din data de 22 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Brașov, ca fiind legală și temeinică, având în vedere concluziile raportului de expertiză medico-legală, în sensul că recurentul poate fi tratat în rețeaua sanitară a Agenției Naționale a Penitenciarelor.
Recurentul condamnat, având ultimul cuvânt, arată că lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța în cauză.
Curtea
Constată că prin sentința penală nr. 528/S/22.10.2009 pronunțată de Tribunalul Brașova fost respinsă cererea formulată de condamnatul, fiul lui și, născut la 29.09.1956, CNP -, deținut în Penitenciarul Codlea, privind întreruperea executării pedepsei de 15 ani închisoare la care a fost condamnat prin sentința penală nr. 43/12.02.2003 pronunțată de Tribunalul Vaslui.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că față de concluziile raportului de expertiză medico-legală potrivit cărora petentul condamnat poate fi tratat în rețeaua sanitară a ANP rezultă că bolile de care suferă acesta nu fac imposibilă executarea în continuare a pedepsei, astfel încât una din condițiile prevăzute de lege pentru admiterea cererii nu este îndeplinită.
Susținerea inculpatului în sensul că evoluția afecțiunilor este una negativă, bolile agravându-se în timp în ciuda tratamentului prescris și urmat, nu este de natură să modifice concluzia raportului de expertiză sau soluția pronunțată, având în vedere faptul că afecțiunile de care suferă petentul sunt cronice și agravarea lor în timp reprezintă o evoluție firească, neexistând nicio garanție că urmarea unui tratament în libertate ar avea alte rezultate.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termenul legal, condamnatul, solicitând admiterea cererii de întrerupere a executării pedepsei.
În motivarea recursului s-a susținut că recurentul condamnat suferă de afecțiunile cronice menționate în raportul de expertiză medico-legală efectuat în cauză.
Curtea, examinând sentința recurată pe baza actelor și lucrărilor dosarului, prin prisma criticilor formulate, precum și din oficiu sub toate aspectele, conform dispozițiilor art. 3856alin. 3 Cod procedură penală, dar în limitele prevăzute de alin. 1 al aceluiași articol, constată că recursul este nefondat, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.
Prima instanță a apreciat în mod corect că în speță nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 455 alin. 1 Cod procedură penală raportat la art. 453 alin. 1 lit. a Cod procedură penală.
Din interpretarea rațională a textelor legale menționate mai sus rezultă că se poate dispune întreruperea executării unei pedepse privative de libertate atunci când se constată pe baza unei expertize medico-legale că cel condamnat suferă de o boală gravă care face imposibilă executarea pedepsei, iar instanța apreciază că întreruperea executării și lăsarea în libertate a condamnatului nu prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
În concluziile raportului de expertiză medico-legală întocmit în cauză ( 58 dosar fond) se arată că numitul poate fi tratat și supravegheat în rețeaua sanitară a Așadar, bolile de care suferă condamnatul (gastrobulbită cronică și II formă medie controlată medicamentos) nu îl pun pe acesta în imposibilitatea de a executa pedeapsa.
Având în vedere aceste considerente, curtea, în temeiul art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul împotriva sentinței penale nr. 528/S/22.10.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov, pe care o va menține.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală condamnatul va fi obligat să plătească statului suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care onorariul de apărător desemnat din oficiu, în cuantum de 100 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul împotriva sentinței penale nr. 528/S/22.10.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov, pe care o menține.
În temeiul art. 192 alin. 2 Cod procedură penală obligă pe recurentul-condamnat să plătească statului suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 15.01.2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
- -
red. /21.01.2010
dact. /21.01.2010
jud. fond- D:
Președinte:Laura PopaJudecători:Laura Popa, Alexandru Șerban, Elena Barbu