Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 73/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ Nr. 73/2009

Ședința publică din 05 Februarie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Leontin Coraș

JUDECĂTOR 2: Mircea Bădilă

JUDECĂTOR 3: Maria Elena

Grefier

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia reprezentat de

Procuror -

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de condamnatul împotriva sentinței penale nr. 310/8.12.2008 pronunțate de Tribunalul Alba în dosar penal nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul condamnat asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care instanța constată că nu sunt cereri de formulat, împrejurare față de care acordă cuvântul în dezbateri.

Apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat, avocat, solicită admiterea recursului declarat de inculpat și în temeiul art. 455 Cod procedură penală rap. la art. 453 al. 1 lit. c Cod procedură penală, întreruperea executării pedepsei. Arată că tatăl recurentului are un venit lunar de numai de 560 lei.

Reprezentanta Parchetului solicită respingerea recursului. Apreciază că în mod obiectiv instanța de fond a apreciat că motivele invocate nu justifică interes.

Condamnatul recurent, având ultimul cuvânt, arată că lasă soluția la aprecierea instanței.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului penal de față:

În deliberare, constată că prin sentința penală nr.310/08.12.2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar penal nr- a fost respinsă cererea de întrerupere a executării pedepsei de 23 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 69/2004 a Tribunalului Vâlcea în dosar nr. 335/2004, cerere formulată de condamnatul, actualmente deținut în Penitenciarul Aiud.

În considerentele hotărârii prima instanță a reținut următoarele aspecte de fapt și de drept:

Condamnatul se află în Penitenciarul Aiud în executarea pedepsei de 23 de ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 69/2004 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosar nr. 335/2004 pentru săvârșirea infracțiunilor de distrugere, violare de domiciliu și omor deosebit de grav.

Potrivit art. 455 rap. la art. 453 al. 1 lit. c Cod procedură penală, executarea pedepsei închisorii poate fi întreruptă atunci când din cauza unor împrejurări speciale executarea imediată a pedepsei ar avea consecințe grave pentru condamnat, familie sau unitatea unde lucrează.

Referatul de anchetă socială întocmit în cauză de Primăria orașului Mari, jud. Var elevat faptul că locuința familiei condamnatului a ars în întregime, tatăl și unchiul condamnatului locuind în prezent într-o casă insalubră aparținând unui vecin. Tatăl condamnatului lucrează în prezent ca paznic la o firmă din Mari, iar unchiul acestuia lucrează cu ziua pe la diferiți cetățeni.

Deși familia condamnatului se află într-o situație dificilă din punct de vedere material, ca urmare a distrugerii casei într-un incendiu, instanța a apreciat că întreruperea executării pedepsei de 23 de ani închisoare aplicată condamnatului pe o perioadă de 3 luni nu ar putea în nici un fel să ducă la îmbunătățirea condițiilor de trai ale tatălui și unchiului condamnatului.

În sentința de condamnare s-a arătat, printre altele, că cel în cauză nu avea ocupație la data comiterii infracțiunilor și, mai mult, acesta a săvârșit faptele de care a fost acuzat prin incendiere, distrugând fără motiv bunurile mai multor vecini și tot prin astfel de mijloace a ucis-o pe victima -.

De altfel, în referatul de anchetă socială depus la dosar s-a concluzionat că cel în cauză nu are condiții materiale, iar întoarcerea în sânul familiei ar provoca mai mult rău.

Împotriva sentinței a declarat recurs, în termenul impus de art. 3853Cod procedură penală condamnatul, aducându-i critici pentru netemeinicie, sub aspectul aprecierii eronate de către instanța fondului, a unor elemente ce țin de comportamentul său corespunzător pe durata executării pedepsei și a necesității prezenței sale la domiciliu.

Condamnatul susține în memoriul scris, depus la dosar, că a dat dovezi temeinice de îndreptare, aspect ce ar justifica admiterea cererii sale.

Verificând legalitatea și temeinicia hotărârii penale atacate în raport cu aspectele critice expuse, dar și din oficiu, în limitele impuse de art. 3856al. 3 Cod procedură penală, Curtea constată că recursul nu este fondat.

1. Instanța fondului a realizat o evaluare judicioasă a probelor din dosar, apreciind în mod corect că cererea petentului nu se circumscrie exigențelor impuse de art. 453 lit. c Cod procedură penală raportat la art. 455 Cod procedură penală.

2. Curtea arată că ancheta socială dispusă și efectuată în cauză (fila 17 dosar fond) nu cuprinde elemente care să reclame, în mod imperios prezența condamnatului la domiciliu și nici aspecte care să genereze consecințe grave asupra condamnatului sau a familiei sale, în condițiile continuării executării pedepsei.

3. Curtea sesizează că procedura întreruperii executării pedepsei vizează situații cu caracter special, excepțional, apte de a fi remediate sau atenuate într-un timp relativ scurt (3 luni).

În cauza de față, lucrările dosarului nu cuprind aspecte apte de a fi considerate a avea un caracter special, excepțional (f 17 dosar fond).

4. Reținând că în cauză exigențele prev. de art. 453 lit. c Cod procedură penală nu sunt întrunite, iar apărările formulate de condamnat vizând comportamentul său corespunzător pe durata executării pedepsei, nu reprezintă temeiuri care să justifice întreruperea executării pedepsei în acceptul textului de lege sus arătat, Curtea va respinge recursul de față în baza art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală.

5. Condamnatul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat, conform art. 192 al. 2 Cod procedură penală.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul împotriva sentinței penale nr. 310/8.12.2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar penal nr-.

În baza art. 192 al. 2 Cod procedură penală, obligă pe condamnat să plătească statului suma de 180 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 5.02.2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

Red.

Tehnored.

2 ex./12.02.2009

jud. fond

Președinte:Leontin Coraș
Judecători:Leontin Coraș, Mircea Bădilă, Maria Elena

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 73/2009. Curtea de Apel Alba Iulia